Anul B
Duminica a 30-a de peste an

Is 53,10-11; Ps 32; Evr 4,14-16; Mc 10,42-45

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Semnificativ este faptul că evanghelia duminicii de astăzi este aşezată imediat după cea a duminicii trecute, în care Iacob şi Ioan căutau să stea la dreapta şi la stânga lui Isus, fără să realizeze implicaţiile acestui fapt. Aşezarea una lângă alta a celor două episoade arată faptul că apropiaţii lui Isus, apostolii, au greşit mult, pe când străinul de astăzi a procedat întru totul corect. Pe scurt, apostolii fizic erau capabili să vadă însă moral erau orbi, pe când acest om din evanghelia de azi fizic era orb însă moral vedea şi înţelegea perfect.

Să ne oprim şi să reflectăm într-un mod deosebit asupra unui detaliu foarte important din fragmentul de azi şi anume asupra mantiei pe care o avea asupra sa întotdeauna Bartimeu şi care probabil a fost ţesută şi dăruită de către mama lui. Ea şi tatăl lui Bartimeu, Timeu, s-au bucurat, cu siguranţă, când s-a apropiat momentul naşterii, nerăbdători să vadă rodul iubirii lor. Ei hotărâseră ca dacă pruncul va fi băiat, să-l numească după numele tatălui, care înseamnă onoare, aşadar, numele lui va fi Fiul lui Timeu, Fiu al onoarei. Însă nu ştiau ce urma să se întâmple. Chiar dacă fiul lor era perfect sănătos şi frumos, ochii lui erau acoperiţi de un strat albicios care nu putea fi îndepărtat cu nimic, nici chiar cu lacrimile tatălui şi ale mamei sale. Fiul lor era orb.

Acest Fiu al onoarei va cunoaşte umilinţa cerşitului. De fapt, pe stradă ei nu-l strigau pe nume. El era cunoscut ca fiind cerşetorul orb sau, simplu, orbul. Menirea lui în viaţă, contribuţia sa în societate, era să fie beneficiarul milei celorlalţi. Era ceva care le reamintea cât de binecuvântaţi erau ei în comparaţie cu acest orb. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca el, auzea aproape de fiecare dată când lumea trecea pe lângă el.

Mantia pe care o purta era cea mai mare avere a lui. Făcută din lână, suficient de groasă să-l încălzească în nopţile şi dimineţile reci, mantia lui era pătura sa, protecţia sa, ceva de care nu se putea despărţi niciodată. Bartimeu era o imagine familiară pe marginea drumului, la ieşirea din Ierihon, înfăşurat în acea mantie care devenise parte din ţinuta sa, uniforma sa, parte din identitatea sa. Când auzea că se apropie trecătorii, el putea repede să-şi dea mantia jos de pe umeri şi să o desfăşoare în faţa lor, ca să prindă monedele pe care i le aruncau oamenii. După ce aceştia treceau, el apuca mantia de cele patru colţuri şi o strângea în aşa fel încât să poată găsi în mijloc monedele primite, monede pe care de altfel nu le-ar fi putut găsi dacă ar fi căzut în praful gros de pe marginea drumului. Fiind folosită în acest fel, mantia era, aşadar, plină de praf, însă lui Bartimeu nu-i păsa. Protecţia şi căldura, pe care o simţea când se înfăşura strâns cu dânsa, îi amintea de acel cineva care a avut grijă de el dându-i acel cadou. El avea acea mantie de atâta vreme încât nu putea să-şi amintească viaţa de dinainte de a o avea, nu putea să-şi imagineze viaţa fără ea.

Însă într-o bună zi, totul s-a schimbat. Stătea pe marginea aceluiaşi drum şi asculta. O mare mulţime se apropia. Nu era nimic neobişnuit pe un drum aşa de circulat ca acesta, dar totuşi era ceva diferit, simţea ceva neobişnuit. Îşi ciuleşte urechile să audă ce vorbesc oamenii, să prindă frânturi de vorbe. La un moment dat aude un cuvânt, un nume: Isus, Isus din Nazaret. Bartimeu a mai auzit acest nume înainte. A auzit de acest om al cărui nume avea puterea de a vindeca, un om care putea face totul, care putea face ca visele să devină realitate, visul său de libertate, o viaţă fără umilinţa cerşitului, o viaţă în care el îşi putea trăi din plin numele de Fiu al onoarei. O viaţă în care el îşi putea ridica fruntea sus, să-şi îndrepte umerii şi să meargă liber pe unde doreşte. Bartimeu strigă cu vocea sa stridentă şi uscată: Isuse, fiul lui David, ai milă de mine! Taci din gură, cerşetorule! îi răspunde o voce, iar altcineva îi aruncă o monedă. Dar Bartimeu strigă din nou, de data aceasta mai puternic: Fiul lui David, ai milă de mine! Atunci Isus l-a auzit şi a spus: Chemaţi-l! Alte voci îi spuneau acum: Curaj! Ridică-te, te cheamă! În acel moment, Bartimeu face un gest pe care niciodată nu şi-ar fi imaginat că o să-l facă vreodată. Îşi aruncă mantia deoparte şi se desparte de dânsa. În acel moment, el era ca acel trapezist, acrobat de la circ, care se aruncă în gol, având încrederea că partenerul său îl va prinde din zbor cu braţele sale puternice. Iată-l pe Bartimeu plin de credinţă, stând în picioare, fără mantia lui, simţindu-se aproape gol în faţa lui Isus, ca o fiinţă nouă, ca un nou-născut şi îi spune: Învăţătorule, fă-mă să văd! Isus îi răspunde: Mergi! Credinţa ta te-a vindecat!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ne aflăm în Anul Credinţei. Biserica ne cheamă în duminica aceasta să imităm exemplul de credinţă al lui Bartimeu. Să dăm crezare învăţăturilor lui Cristos şi să dăm exemplu şi altora despre acest crez, prin viaţa noastră. Isus i-a spus lui Bartimeu că este liber de acum să meargă unde vrea. Ce a făcut însă el? L-a urmat pe Cristos în drumul său. În sfânta evanghelie, când citim că cineva l-a urmat pe Isus, înseamnă că el a devenit discipol al său. Mântuitorul avea 12 apostoli, dar avea şi mulţi discipoli. Toţi aceşti discipoli îl ascultau şi erau dispuşi să-şi schimbe vieţile. Aşadar, vindecarea lui Bartimeu, renunţarea la mantia sa, a fost doar începutul noii sale vieţi de urmare a lui Isus, de discipol al său. Bartimeu nu s-a rugat să poată vedea şi după aceea să dispară. După vindecare, întreaga viaţă a lui Bartimeu s-a învârtit în jurul Domnului.

Un fapt important de reţinut este că Bartimeu, înainte de a fi vindecat, s-a rugat. A cerut, cu umilinţa şi încrederea unui cerşetor, milă de la Isus. Chiar dacă Isus ştia dinainte ce avea nevoie orbul, cu toate acestea îl întreabă ce vrea să facă pentru el. Dialogul, rugăciunea, cererea noastră, fac parte din relaţia noastră cu Dumnezeu. Întreaga noastră viaţă constă în a ne ruga lui Dumnezeu, în a dialoga cu el ca şi adevăraţii discipoli care îl însoţesc.

Prima rugăciune, prima cerere a lui Bartimeu a fost: Ai milă de mine! şi apoi, mai târziu, a spus: Fă-mă să văd! De ce acest lucru? Bartimeu era suficient de conştient că mai întâi avea nevoie de o vindecare mai profundă, de cea spirituală, a sufletului, şi că mai apoi va veni şi vindecarea fizică. Este o lecţie pe care ne-o dă Isus prin vindecarea lui Bartimeu. De cele mai multe ori nu ne rugăm cum trebuie. Ne rugăm pentru ceea ce vrem, şi, de fapt, Dumnezeu ne dă ceea ce avem nevoie. Ceea ce avem nevoie nu este întotdeauna ceea ce vrem, dar Domnul, în milostivirea sa divină, ştie să ne dea ceea ce avem cu adevărat nevoie.

Se povesteşte că odată un tată s-a dus cu băieţelul lui la pescuit. Stând pe marginea bălţii, amândoi, cu undiţele în mână, aşteptau să prindă primul peşte. La un moment dat băieţelul îi spune tatălui: Tată, aş vrea să prind un peşte mare, mare! Nu trece mult timp şi în undiţa băieţelului se prinde un peşte atât de mare, că-l trage imediat şi pe el în apă. Tatăl, când a văzut, a sărit în apă după el şi l-a scos repede la mal. Gâfâind, îi spune fiului său: Fiule, ai grijă ce-ţi doreşti şi pentru ce te rogi în viaţă. Ceea ce îţi doreşti, nu este întotdeauna ceea ce ai nevoie şi de multe ori îţi poate face mai mult rău decât bine!

Iubiţi credincioşi dragi radioascultători, cu toţii purtăm ceva cu noi care face parte din identitatea noastră, fără de care nu ne-am putea imagina viaţa aceasta. Aruncându-şi mantia, Bartimeu este gata să îmbrăţişeze noua viaţă, pe care era sigur că Isus i-o va da. El ştia că siguranţa, confortul, acea necesitate a mantiei sale va fi înlocuită de ceva mai mare, mult mai bun, mai de durată. Bartimeu nu s-a întors niciodată să-şi recupereze mantia. Nu s-a mai întors la obiceiurile sale de dinainte. El doar a continuat să-l urmeze pe Isus. Noi suntem în stare să facem la fel? Doamne, măreşte-ne credinţa! Amin.

28 octombrie 2012

Pr. Iulian Tancău

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
342 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 30-a de peste an:

Anul B
29 octombrie 2006 - Pr. Anton Despinescu
25 octombrie 2009 - Pr. Anton Săboanu
25 octombrie 2015 - Pr. Benone Lucaci
28 octombrie 2018 - Pr. Cornel Cadar

[ Index predici şi predicatori ]