Anul B
Duminica a 25-a de peste an

Înţ 2,12.17-20; Ps 53; Iac 3,16-4,3; Mc 9,30-37

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Nu există nimic care să-l atragă mai mult pe om decât puterea. Nici plăcerea trupească, nici banii nu-l atrag mai mult. Lumea spune că eşti mare după puterea pe care o ai asupra celorlalţi. Cu cât ai mai multă autoritate, cu cât domini mai mult, cu atât eşti mai mare. "Dar între voi nu trebuie să fie aşa", spune Isus. Lumea spune că eşti mare în funcţie de poziţia pe care o ocupi. Cu cât ai o poziţie mai sus, cu atât eşti mai mare. "Dar între voi nu trebuie să fie aşa". Lumea spune că eşti mare după bunurile pe care le deţii. Măreţia ta se măsoară după cartierul în care locuieşti, după dimensiunea casei tale, după marca de maşină pe care o conduci, după banii pe care îi ai. "Dar între voi nu trebuie să fie aşa", spune Isus. Ce spune Mântuitorul? Dacă măreţia noastră nu stă în poziţie, putere, bunuri, atunci unde o găsim? "Cine vrea să fie primul între voi, să fie slujitorul tuturor". Printr-o singură frază, Isus dă peste cap valorile lumii. Lumea i-a pus în vârful listei pe regi, pe comandanţii militari, pe bogaţi, pe cei care se bucură de onoare şi recunoaştere. În josul listei este marea masă a umanităţii, urmată de slugi. Isus inversează întreaga scară a valorilor şi spune: "Cel dintâi dintre voi este cel care slujeşte".

Pentru lumea de astăzi cuvântul "slujitor" este unul nepopular, puţini oameni îi mai servesc pe alţii, majoritatea, însă, aşteaptă să fie servită, majoritatea vrea să fie deasupra celorlalţi, scopul vieţii lor este să urce cât mai sus, chiar dacă aceasta înseamnă să calce peste alţii. Multe din problemele lumii de azi vin din această dorinţă de a fi cel mai mare, cel mai onorat, mai privilegiat, mai puternic, mai prosper, cel mai bine plătit, cel mai bine hrănit. Când ne vine ideea că suntem mai buni decât cei de lângă noi, că suntem pur şi simplu în mod natural superiori, că Dumnezeu ne-a pus primii, atunci încep să apară problemele, aşa cum au apărut şi între ucenici. De ce pune Isus atât de mult accentul pe importanţa slujirii? De ce pune slujirea deasupra poziţiei sociale, deasupra puterii, deasupra bunurilor şi a orice altceva? Răspunsul este acesta: dacă creştinismul este ceva, atunci este iubire, şi mai mult decât iubire, creştinismul este iubire în acţiune, este iubirea pornită să slujească, este iubirea care se sacrifică pe sine, este iubirea care îşi are temelia în iubirea lui Cristos, care a venit nu ca să i se slujească, ci ca el să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.

De fiecare dată când Duhul lui Cristos prinde captiv un om, în orice etapă a vieţii ar fi acesta, omul devine slujitorul său. Cu ceva vreme în urmă, cardinalul Léger, arhiepiscop romano-catolic de Montreal, a renunţat la funcţia sa pentru a merge ca simplu misionar la leproşii din Africa, unde se află unii dintre cei mai săraci şi mai neglijaţi oameni. Părintele Damian de Veuster a fost slujitorul leproşilor din Molokai. Doctor Albert Schweitzer, cunoscut filozof, teolog, muzician şi medic, i-a slujit pe bolnavii din Africa, şi atunci când băştinaşii l-au întrebat de ce a venit, doctorul Schweitzer a răspuns simplu: "M-a trimis Isus".

Nu trebuie să ne părăsim casele şi să mergem departe de tot, pentru a fi slujitori ai lui Cristos, asemenea exemplelor de mai sus. Putem să fim slujitori ai lui Isus începând de acasă. Putem fi slujitorul partenerului nostru de căsnicie. Câte căsătorii nu au fost ruinate de dorinţa de dorinţa de a porunci, în loc de a asculta, de a fi iubit, în loc de a iubi, de a fi servit, în loc de a sluji, de a fi înţeles, în loc de a înţelege. Cât de diferite ar fi căsătoriile dacă ne-am ghida după cuvintele lui Cristos: "Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor". Ce schimbare dramatică ar aduce adoptarea statutului de slujitor în relaţiile cu copiii! Câţi tineri nu au ajuns rebeli pentru că în copilărie au trăit sub dictatura unui părinte, a unui părinte care nu ştia decât să comande, să se comporte ca un avocat, să ceară ascultare în virtutea faptului că este tată sau mamă. Dar oare părinţii sunt mari datorită poziţiei lor în familie? Sau aceasta ar trebui să depindă de disponibilitatea lor de a-şi sluji copiii, de a le da un exemplu demn de respect, de a petrece timpul cu ei, de a se juca cu ei, de a se ruga cu ei, de a vorbi cu ei, de a-i asculta, de a-i înţelege. "Dacă cineva vrea să fie primul" - inclusiv tu, soţule, soţie sau tu, părinte - "să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor".

Cel mai mare exemplu al unei astfel de slujiri umile ni l-a dat Isus. Când nimeni nu a vrut să spele picioarele apostolilor, conform obiceiului, Isus şi-a dat jos haina, a luat ligheanul cu apă şi prosopul, a îngenuncheat şi le-a spălat el picioarele. Celsus, un păgân din secolul al II-lea, găsea acest pasaj blasfemator. Era unul dintre motivele pentru care considera creştinismul ca fiind îngust. Cum putea Dumnezeu să moară pe cruce şi, mai mult, să spele picioarele cuiva? Departe de a considera gestul o blasfemie, creştinismul preţuieşte spălarea picioarelor ca pe o mare lecţie pe care ne-a dat-o Mântuitorul. După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: "Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? Voi mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu, ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu".

Gândindu-ne la acest act de umilinţă al lui Isus, ne întrebăm: A fost o umilinţă mai mare pentru Isus faptul că a spălat picioarele ucenicilor săi sau faptul că el, Creatorul universului, să fie înfăşat în scutece şi aşezat într-o iesle? Sau să fie pălmuit de un servitor în timpul procesului său? Sau să fie încoronat cu spini şi batjocorit? Sau să fie pironit pe cruce ca un criminal notoriu?

Atunci când Dumnezeu a ales să vină pe pământ, a ales să vină ca un slujitor. Sfântul Paul a exprimat frumos aceasta, când a scris că "Isus Cristos, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine, luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce". Semnul supunerii este crucea. Zice Domnul: Tu iei crucea după mine şi aşa vii, supus, în spatele meu. Dacă semnul supunerii este crucea, atunci semnul slujirii este ştergarul sau ligheanul. Mai avea câteva ore de trăit şi Isus Cristos a vrut să se lase pe sine în euharistie iar pe ei să-i hirotonească preoţi. Dar fiecare dintre ei s-a gândit pe drum care să fie şef. Niciunul nu s-a gândit care să fie cel mai mic în seara aceea, ci care să fie cel mai mare. S-au dus certaţi, supăraţi, nervoşi, ispitiţi.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ideea de creştini care stau ca butucii în biserică nu există. Dacă vreţi să vă distrugeţi preotul, lăsaţi-l să facă tot. El trebuie să viziteze bolnavii, el trebuie să predice, el trebuie să fie fresh în fiecare zi. Trebuie să se ocupe de tineri, să se ocupe de copii. E imposibil să nu moară în câţiva ani de zile sau să înceapă să predice prost, să lucreze prost. Suntem chemaţi toţi să slujim.

Oare ce este slujirea? Este iubirea pusă în practică. Cuvintele nu costă şi le rostim uşor. Când zicem că iubim pe cineva trebuie să-l slujim, ca să vadă că iubirea într-adevăr capătă forme. Ea este chipul lui Cristos în noi, pentru că el era Fiul lui Dumnezeu şi, totuşi, a venit în lumea aceasta ca să slujească, nu să i se slujească. Mântuitorul a distrus filozofia lumii pe care o vedem în jurul nostru, filozofia stabilirii unei ierarhii în toate, care este cel mai bun, cel mai mare, care merită cea mai mare funcţie, cea mai mare onoare. Noi întotdeauna căutăm o ierarhie, dar Mântuitorul spune: "Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor". Slujirea este chipul lui Isus Cristos în noi, în fiecare.

Am putea pune o întrebare foarte aiurea: De ce să slujim? E simplă şi, la prima vedere, ni se pare că întrebarea aceasta n-are sens. Ba are! De ce să slujim? Pentru a ne defini iubirea. Iubirea trebuie definită, trebuie să capete chip. "Iubindu-i pe ai săi, care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit". Cum? Luând un lighean şi spunându-le: Vreau să vă spăl picioarele.

Iubirea înseamnă slujire. Ştia că-i sosise ceasul, mai avea 12 ore de viaţă şi, totuşi, a început să slujească, să spele picioarele. Mă gândeam cu durere, dacă am fi noi cei care aflăm că mai avem doar 12 ore de viaţă, ce am face în acele 12 ore? Ne-am apuca să vizităm un bolnav? Dacă am mai avea de trăit o zi întreagă, 24 de ore, ce am face în cele 24 de ore? Fă-ţi o listă cu priorităţi şi vezi ce ai face? Mântuitorul exact asta a făcut. Mai avea 12 ore şi în loc să se bucure de ele, să mai spună câteva lucruri importante, el spală picioarele.

De ce să slujim? Pentru că suntem trecători. Pentru că de la Tatăl am venit şi la Tatăl ne ducem mai departe. Suntem aici, pe pământul acesta, cu termen de valabilitate de 70 de ani, pentru cei mai tari de 80. Şi trebuie să slujim, pentru că suntem trecători. Şi atunci, de ce nu slujim? De ce suntem atât de slabi în privinţa slujirii? De ce nu suntem disciplinaţi? De ce să lăsăm să facă tot alţii?

Nu slujim pentru că avem o mare lipsă de disponibilitate Spunem: N-am timp! Am şcoală, am familie, am de câştigat o pâine, lucrez zece ore pe zi, n-am timp. N-ai timp? Să nu-ţi arate Dumnezeu odată cât timp ai irosit. Să nu ne arate el orele întregi, de meciuri, televizor, coafor, bârfe, reviste, parc, fumuri, fluturi, vise, timp pierdut, ore întregi contemplând stelele, numărând pe cele care cad; aşa am pierdut ore, zile întregi şi, totuşi, n-avem timp. Nu suntem disponibili. Trebuie să-ţi faci timp. Doamne, ajută-ne să ne facem timp pentru tine!

O altă barieră este materialismul. Unii nu pot să dăruiască celuilalt ceva fără să-i nu-i revină şi lui altceva după aceea. Suntem zgârciţi, ne naştem aşa. N-aţi încercat să luaţi suzeta de la un copil mic de doi ani? Se prinde cu dinţii de ea, dacă îi are; se prinde cu amândouă mâinile. Ne naştem cu instinctul proprietăţii, nu vrem să dăm nimănui nimic. Sau dacă dăm, să ne rămână şi nouă ceva. Dar asta nu se poate. Nu putem sluji, şi lui Dumnezeu şi mamonei.

Nu vrem să slujim pentru că întotdeauna ne gândim la lucruri mari. Avem dorinţe de slujire de mare anvergură. De exemplu, vrem să fim misionari pe nu ştiu unde, dar până la misiunea din Africa, du-te şi fă ceva mărunt.

Apoi, nu slujim pentru că suntem tributari discriminării. Nu ştiu câţi dintre noi am sluji cu bucurie unor oameni diferiţi de noi. Noi suntem normali, alţii sunt anormali; ţiganii cu ai lor, românii cu ai lor, ortodocşii de o parte, protestanţii de o parte, catolicii la fel. Isus spune aşa de frumos, că el a fost slujitorul tuturor. Noi însă slujim restrictiv şi avem acoperire pentru asta. Să facem bine la toţi, mai ales fraţilor în credinţă, mai celor care văd ce facem şi ne vor întoarce înapoi slujirea.

Căutarea recompensei este o altă barieră în calea slujirii.

Nu slujim, apoi, pentru că avem o puternică lipsă de perseverenţă în noi. Sfântul Paul spune: "Ceea ce se cere de la administrator este ca fiecare să fie găsit credincios". Slujim o săptămână, două, apoi ne apucă greul. E greu să tot facem bine unii altora. Mai zicem: Să mai slujească şi alţii, că eu am slujit destul, am făcut, am alergat, în stânga, în dreapta. Dar Isus spune: Eu mai aveam câteva ore din viaţă şi am slujit.

Cum arată o slujire bună? Uitaţi-vă la Domnul. În primul rând slujirea bună este neanunţată, fără tam-tam, fără televiziuni în jur. Slujirea trebuie să fie nepărtinitoare. Isus a spălat şi picioarele lui Iuda, deşi ştia că o să-l vândă. La noi slujirea trebuie să o facă preoţii, diaconii, persoanele consacrate, iar ceilalţi din biserică sunt "iubiţi credincioşi", oameni cărora nu le cere nimeni nimic, nici Dumnezeu. Aşa înţelegem uneori slujirea. Noi stăm în bănci, alţii cântă, noi apreciem dacă Liturghia a fost scurtă sau lungă.

Cum putem sluji în lucruri mărunte? Slujeşti pe cineva dacă nu-l calomniezi. Să slujeşti pe cineva este să fii politicos. O altă formă de slujire este ospitalitatea. Este o formă de slujire a asculta problemele altora. Slujire mai înseamnă a sluji pe internet. Vestiţi cuvântul, daţi un cd, o predică, rugaţi-vă pentru cei cărora le daţi aceste materiale, purtaţi poverile unii altora. Există şi slujirea de a te lăsa slujit. Când cineva vrea să-ţi facă un bine, să-ţi dea ceva, nu spune că mai ai acasă chestia aia. Zi: Îmi pare bine că mi-ai dat-o, mulţumesc frumos! Există slujirea vizitării bolnavilor din spital. Cea mai mare singurătate o trăieşte un om în spital. Când intri pe porţile spitalului, chiar dacă ai fost senator, devii un mare nimeni. Nimeni, nimeni! Tu, pijamaua şi singurătatea, atât. Sunt oameni la care nu se duce nimeni în vizită, mănâncă mâncarea de la spital. Faceţi-le o vizită!

"Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor". V-aţi hotărât să slujiţi? Vă doresc tuturor să fiţi buni slujitori. Amin.

23 septembrie 2012

Pr. Cristinel Fodor

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
362 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 25-a de peste an:

Anul B
24 septembrie 2006 - Pr. Iulian-Valerian Ianuş
20 septembrie 2009 - Pr. Iosif Dorcu
20 septembrie 2015 - Pr. Daniel Iacobuţ
23 septembrie 2018 - Pr. Ciprian Antălucă

[ Index predici şi predicatori ]