Anul B
Duminica a 24-a de peste an

Is 50,5-9a; Ps 114; Iac 2,14-18; Mc 8,27-35

"Dar voi cine spuneţi că sunt eu?" (Mc 8,29a)

Această întrebare adresată apostolilor ne priveşte şi pe noi. Trebuie să luăm în serios această întrebare şi să nu ne facem iluzii că am răspuns deja la ea. Nu trebuie să căutăm răspunsul în catehism, manuale de teologie sau în formule din liturgie. Lui Dumnezeu trebuie să-i răspundem cu viaţa noastră. Evanghelia de astăzi ne ajută să găsim răspunsul pe care Isus îl aşteaptă de la noi.

Petru îi răspunde scurt şi exact: "Tu eşti Cristos" (Mc 8,29b). Cu aceste cuvine, Petru recunoaşte că Isus este trimisul lui Dumnezeu, cel profeţit de Scripturi şi aşteptat de secole în Israel. Prima lectură proclamată la sfânta Liturghie din Cartea profetului Isaia ni-l prezintă pe Mesia ca slujitorul suferind: "Spatele mi l-am dat spre a fi lovit, obrajii spre a fi pălmuiţi şi faţa nu mi-am întors-o de la cei care mă ocărau şi mă scuipau" (Is 50,6). Totuşi, în răspunsul lui Petru se ascunde ceva ambiguu. Într-adevăr, lumea adaptase ideea de Mesia (aşa cum şi noi deseori suntem tentaţi să o facem cu privire la credinţa în Dumnezeu, adaptând-o după comoditatea noastră) şi au făcut din el un conducător politic, un revoluţionar chemat să rezolve problemele lumeşti ale Israelului. Isus este conştient de aceasta şi încearcă să corecteze ideea greşită despre Mesia. Mai întâi cere să păstreze secretul asupra intimităţii sale pentru a nu se naşte speranţe deşarte. Apoi descoperă apostolilor adevăratul mister al lui Mesia, adevărata faţă a lui Dumnezeu: "Atunci pentru prima dată le-a făcut cunoscut că Fiul Omului trebuie să îndure multe, să fie respins de către bătrâni, de către unii preoţi şi de către cărturari, că trebuie să fie ucis şi după trei zile să învie" (Mc 8,31). Petru greşeşte pentru că nu ascultă până la capăt ceea ce Isus spune: şi după trei zile să învie. De fapt, această ultimă parte dădea sens celorlalte cuvinte ale lui Isus care l-au pus în criză pe Petru.

Această noutate specifică creştinismului îl deosebeşte de toate celelalte religii. Isus ne-a descoperit că Dumnezeu este atât de răbdător, umil şi bun, încât se lasă lovit, răstignit de om. În Cristos, Dumnezeu însuşi a ajuns să sufere pentru noi şi din acel moment suferinţa umană are sens, valoare, este o cale de mântuire.

Care este însă reacţia lui Petru? "L-a luat deoparte şi a început să-i facă reproşuri vii" (Mc 8,32b). Lui Petru îi este frică de umilinţă, de suferinţă, îi este frică să piardă. Petru uită că dacă eşti cu Dumnezeu nu ai cum să pierzi niciodată. Petru cunoştea psalmul doi care spune: "Regii pământului se răscoală şi cei puternici se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva unsului său. Cel care locuieşte în ceruri surâde. Domnul îi face de ruşine" (Ps 2,2-4). De asemenea, el citise şi psalmul patru care spune: "Fii ai oamenilor, până când veţi fi cu inima împietrită, până când veţi iubi deşertăciunea şi veţi alerga după minciună. Să ştiţi că Domnul face minuni pentru cel credincios" (Ps 4,3-4). Petru, în schimb, în faţa suferinţei celui drept şi a puterii celor nelegiuiţi intră într-o adevărată criză de frică. El se aseamănă cu noi, oameni cu puţină credinţă.

Răspunsul lui Isus nu se lasă aşteptat: "Pleacă din faţa mea, Satană. Gândurile tale nu sunt cele ale lui Dumnezeu, ci sunt cele ale oamenilor" (Mc 8,33b). Sunt cuvinte foarte dure. Nici Iuda trădătorul nu a fost numit Satană, adică duşman al lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că ne aflăm în faţa unei situaţii de o importanţă decisivă. Cine învinge: orgoliosul sau cel umil? Bucuria este rodul satisfacerii plăcerilor sau a jertfei generoase? Isus este categoric, răspunsul său este precis. Dumnezeu este de partea celor umili şi umilul care crede în Dumnezeu va fi învingător. Nu plăcerea dă fericire, ci numai caritatea care conduce la jertfirea de sine pentru ceea ce contează cu adevărat şi dăinuie în veşnicie.

De aceea, Isus ne face atenţi: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze" (Mc 8,34b). Isus ne invită să renunţăm la egoism, care este cauza nefericirii. Am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ştim cu toţii că Dumnezeu este iubire. Prin urmare, vom fi fericiţi numai trăind iubirea, după cum ne-a învăţat Cristos: "Cel care vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, dar cel care îşi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva" (Mc 8,35). Sfântul Grigore cel Mare, comentând acest verset, spunea că este ca şi cum i-ai spune unui agricultor: Dacă tu păstrezi grâul, îl pierzi, în schimb, dacă îl semeni, îl reînnoieşti şi îl înmulţeşti. Cine nu ştie că grâul odată semănat dispare privirilor noastre şi pare înmormântat în pământ? Dar, de fapt, pentru că putrezeşte în pământ, prinde puteri noi şi aduce rod îmbelşugat. Atâţia martiri în decursul creştinismului au fost aruncaţi în gropi comune, aşa cum avem, de exemplu, Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei, unde, pe lângă atâtea personalităţi ale României, se află probabil şi trupul ucis prin înfometare al slujitorului lui Dumnezeu, Anton Durcovici, vrednicul episcop de Iaşi. Moartea lui a adus şi aduce roade îmbelşugate, pentru că mii de pelerini participă la pelerinajul naţional de la Sighetu Marmaţiei, de unde se întorc acasă întăriţi în credinţă şi hotărâţi să-şi poarte crucea de fiecare zi. Dar nu numai la noi, ci în toată lumea sunt cinstiţi martirii ucişi pentru credinţă. De exemplu, în Lituania există Colina Crucilor pe care fericitul papă Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, a vizitat-o în ziua de 7 septembrie 1993. Aceste cruci de diferite dimensiuni, forme şi materiale, au fost aduse aici în memoria a zeci de mii de creştini martirizaţi din ură faţă de credinţă în decursul secolului al XX-lea. În anul 1900 erau doar 130 de cruci pe această colină. În timpul regimului comunist crucile au fost complet distruse, dar au fost aduse altele, în număr din ce în ce mai mare. Astăzi sunt peste 56.000. Această colină este un alt "Colosseum" al timpurilor moderne. Dar sunt atâtea altele în toată lumea care ascund trupurile atâtor martiri necunoscuţi lumii, dar nu şi lui Dumnezeu.

Ce înseamnă pentru noi "a pierde viaţa"? A pierde viaţa pentru Cristos înseamnă a ierta, a sluji, a te umili, a-ţi dărui viaţa în această lume care trece. Însă, pierzând totul, dăruind totul, te salvezi pentru veşnicie şi acesta este unicul câştig adevărat al omului. Şi nu trebuie să uităm încă un lucru foarte important: cel care îşi dăruieşte viaţa este fericit încă din lumea aceasta, în timp ce acela care este egoist se condamnă la nefericire încă din lumea aceasta.

Ermanno Azzali este fondatorul Asociaţiei "Cina Prieteniei". S-a născut la 9 septembrie 1940 la Napoli. În anul 1968 a suferit un grav accident de muncă, dar reacţia sa nu a fost disperarea, ci, dimpotrivă, datorită credinţei, a devenit foarte sensibil faţă de cei aflaţi în suferinţă. Atent faţă de persoanele aflate în dificultate, le oferea o cină în fiecare marţi seara, invitându-i pe cei marginalizaţi, dar şi pe voluntari să stea la aceeaşi masă pentru a împărtăşi dureri şi crize, proiecte şi realizări, dar şi pentru a servi o mâncare caldă. Cina era o ocazie potrivită pentru dialog, colaborare şi adaptare. Angajându-se zi de zi, cina a transformat cuvintele în fapte, şi astfel au apărut la Milano trei centre de primire şi recuperare. Prin munca a 70 de voluntari, un număr de 50 de persoane fără adăpost se pot bucura de un acoperiş pentru noapte, mic dejun, cină şi cele necesare pentru igiena personală. În anul 1997 a fost inaugurat şi un centru de zi. Ermanno Azzali a murit la 16 aprilie 2003, dar activitatea susţinută în cei 35 de ani de dăruire continuă prin colaboratorii săi, să ofere celor uitaţi de societate să iasă din anonimat şi să găsească sprijin, prietenie şi speranţă.

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători şi în special dumneavoastră care pe patul de suferinţă sunteţi în comuniune cu noi pe calea undelor, nu trebuie să pierdem timpul căutând cauzele suferinţei, ci, mai degrabă, trebuie să fim atenţi la roadele bogate pe care le putem aduce, unindu-le cu jertfa mântuitoare a lui Isus Cristos, pentru binele nostru şi al lumii întregi. Amin.

16 septembrie 2012

Pr. Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
452 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 24-a de peste an:

Anul B
17 septembrie 2006 - Pr. Pavel Chelaru
13 septembrie 2009 - Pr. Marius Taloş, SJ
13 septembrie 2015 - Pr. Felix Roca
16 septembrie 2018 - Pr. Felician Tiba

[ Index predici şi predicatori ]