Anul B
Duminica a 23-a de peste an

Is 35.4-7a; Ps 145,7-10; Iac 2,1-5; Mc 7,31-37

Iubiţi credincioşi de aici, din catedrală,

Iubiţi credincioşi din faţa aparatelor de radio,

Evanghelia este plină de relatările momentelor în care Cristos vindecă persoanele afectate de diferite boli. Găsesc vindecare la Cristos unii dintre cei care sunt paralizaţi, care nu pot merge, care nu aud, care nu vorbesc, care nu văd, care sunt atinşi de lepră. Poporul rămâne uimit în faţa acestor minuni şi, pe bună dreptate, aleargă la Cristos atunci când tot ceea ce este omenesc nu mai poate face nimic pentru a reda sănătatea. Toate aceste vindecări şi minuni sunt semne că "împărăţia lui Dumnezeu este aproape", că Isus Cristos nu este doar un vindecător, un vraci, ci este Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl pentru a alina suferinţele poporului său, pentru a-l elibera de orice putere a răului, pentru a-l mântui. De fapt, în întreaga istorie a poporului ales, Dumnezeu a acţionat în modul acesta: a întărit, a mângâiat, a încurajat poporul său. Când noi suntem dispuşi să contemplăm această acţiune a lui Dumnezeu, atunci putem ieşi din surzenia, muţenia, orbirea, infirmitatea egoismului nostru pentru a asculta cerinţele aproapelui, pentru a rosti cuvinte de mângâiere şi de încurajare, pentru a ne îndrepta cu întreaga persoană spre fratele sau sora noastră. Lecturile de la sfânta Liturghie din această duminică ne ajută să parcurgem acest drum!

În prima lectură, proclamată la Liturghia din această duminică, profetul Isaia invită poporul israelit, deportat în Babilon, să tresalte de bucurie deoarece eliberarea sa este aproape. Ne putem închipui cât de apăsat de suferinţă era poporul evreu, lipsit de speranţă, fără forţa de a-şi mai ridica privirea către cer. În acest context răsună glasul lui Isaia: "Nu vă temeţi!... Dumnezeu însuşi va veni şi vă va mântui!" Ca semn că această eliberare va avea loc, continuă Isaia, "se vor deschide ochii orbilor şi vor auzi urechile surzilor... în pustiu vor ţâşni izvoare de apă, iar în deşert vor curge pâraie". Dumnezeu nu părăseşte poporul său, nu îl lasă în mâna prigonitorilor, sclavia nu este veşnică! Expresia "nu vă temeţi" apare de 366 de ori în Sfânta Scriptură, parcă pentru a ne aminti de acest lucru în fiecare zi din an. Atunci când suntem slabi de inimă, când ne apasă greutăţile, tristeţea, teama, preocupările, poate chiar disperarea, să ne răsune cuvintele: Nu te teme, Dumnezeu este cu tine, nu te-a părăsit!

"Nimic să nu te tulbure - spune sfânta Tereza din Avila - nimic să nu te sperie.

Totul trece, Dumnezeu rămâne.

Răbdarea obţine totul.

Cel care îl are pe Dumnezeu nu duce lipsă de nimic.

Singur Dumnezeu este de-ajuns".

Acest Dumnezeu, care are grijă de poporul său, atât de mult a iubit lumea încât "l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică", după cum spune evanghelistul Ioan. Pe Cristos îl regăsim în evanghelia de azi vindecând un surdomut. Sfântul Ambrozie numeşte această acţiune vindecătoare a lui Cristos ca fiind "misterul deschiderii", deoarece el ajută un om să iasă din incapacitatea sa de a comunica cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni. Este un om care nu se poate exprima, nu se poate face înţeles, nu aude glasul celor dragi şi sunetele care încântă urechea. De aceea nici nu este în stare să vină singur la Cristos, ci este adus. Cristos nu îl vindecă imediat, ci, înainte de toate, vrea să îi arate că îi doreşte binele. Cu delicateţe îl ia din mijlocul gălăgiei mulţimii, doritoare de a vedea o nouă minune, şi cu gesturi semnificative îi arată că doreşte să îl elibereze de neputinţa sa: îi pune degetele în urechi şi îi atinge limba. Gesturi fizice, care au menirea de a deschide nu numai urechile şi a dezlega limba, ci mai ales a înmuia inima celui care până atunci a fost mereu izolat. Pe lângă aceste gesturi, Cristos înalţă privirea către cer şi suspină. Este semnul sensibilităţii sale faţă de condiţia acestui om. Apoi urmează porunca: Efata! Deschide-te!, şi omul primeşte darul auzului şi al vorbirii corecte.

Vindecarea surdomutului ne priveşte pe fiecare dintre noi. În multe situaţii ne închidem în surzenia şi muţenia noastră! Nu mai vrem să ştim de Dumnezeu, nu mai vrem să auzim glasul său, nu mai vrem să ascultăm îndemnurile sale! Atâtea voci puternice, care vor să ne îndepărteze de Dumnezeu, ne surzesc, astfel încât şoaptele pline de iubire ale lui Dumnezeu nu le mai percepem. Nu mai auzim şi, în consecinţă, nu mai vorbim cu Dumnezeu, nu ne mai rugăm, nu mai vorbim de minunăţiile sale, nu mai povestim ceea ce el a făcut pentru noi. Locul laudei aduse lui Dumnezeu este luat de mii de cuvinte deşarte, banale, fără consistenţă!

Surzenia şi muţenia ne închid şi faţă de aproapele! Nu mai auzim glasul celor care ne cer ajutorul, care strigă, care plâng, care au nevoie să fie ascultaţi. Sau nu mai auzim vorbele pline de dragoste ale celor care ţin la noi, care continuă să ne repete că ne iubesc! Nu mai auzim şi, drept consecinţă, nu mai vorbim cu cei apropiaţi, nu mai spunem vorbe dulci, nu mai rostim cuvinte de mângâiere, de încurajare sau de speranţă. Mai dramatic este atunci când surzenia şi muţenia intervin între soţi, între părinţi şi copii, între prieteni, între păstori şi credincioşi, între cei care au posturi de conducere şi cei care au dreptul să fie respectaţi şi nevoie să fie ocrotiţi.

Cristos vrea să ne elibereze de această surzenie şi muţenie şi de aceea ne spune fiecăruia: deschide-te! Deschide-te faţă de Dumnezeu! El îţi doreşte binele! Deschide-te faţă de oameni! Ei îţi pot umple viaţa de bucurie! Cristos ne atinge fizic cu sacramentele sale. Mai ales cu sfânta Euharistie, tocmai pentru a ne elibera de orice lanţ care ne ţine închişi în noi.

Dacă ne lăsăm eliberaţi de tot ceea ce ne împiedică să ascultăm de glasul Domnului şi să punem în practică îndemnurile sale vom şti să nu facem niciun fel de deosebire între persoane, aşa cum ne îndeamnă sfântul apostol Iacob în a doua lectură. Cei săraci sunt îmbogăţiţi de Dumnezeu cu darul credinţei şi sunt moştenitori ai împărăţiei sale. Orice distincţie bazată pe bunurile materiale ne face surzi şi muţi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Îl rugăm pe Tatăl ceresc să ne dăruiască harul de a asculta mereu glasul său, de a interioriza cuvântul pe care ni-l încredinţează şi, în acelaşi timp, de a mărturisi cu buzele şi cu viaţa noastră minunile cu care ne copleşeşte.

"Deschide, Doamne, buzele mele şi gura mea va vesti lauda ta!" Amin.

9 septembrie 2012

Pr. Felix Roca

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
418 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 23-a de peste an:

Anul B
10 septembrie 2006 - Pr. Anton Farcaş
6 septembrie 2009 - Pr. Iosif Păuleţ
6 septembrie 2015 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş
9 septembrie 2018 - Pr. Petru Sescu

[ Index predici şi predicatori ]