Anul B
Preasfânta Treime

Dt 4,32-34.39-40; Ps 32; Rom 8,14-17; Mt 28,16-20

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cu solemnitatea Rusaliilor, celebrată duminica trecută, s-a încheiat primul semestru al anului bisericesc liturgic 2012, semestru în care am retrăit credinţa în Dumnezeu Tatăl atotputernicul, creatorul cerului şi al pământului, care i se descoperă alesului său, Moise, drept "cel care este", iar apostolul şi evanghelistul Ioan îl defineşte ca fiind "iubire".

În perioada Crăciunului ne-am bucurat de naşterea Fiului lui Dumnezeu. A urmat timpul pascal, cu Postul Mare de purificare spirituală, meditând suferinţa şi răstignirea mântuitoare a lui Isus, învierea sa glorioasă, înălţarea sa la cer şi trimiterea Duhului Sfânt.

Intrăm a doua parte a anului liturgic, aşa numitul "timp de peste an", cu solemnitatea Preasfintei Treimi, misterul fundamental al religiei creştine, misterul lui Dumnezeu, realitate care nu rezultă din efortul minţii omeneşti, dar care a fost dezvăluită de Dumnezeu pentru fericirea omului.

Este bine cunoscut cazul marelui filozof şi teolog, sfântul Augustin, preocupat de acest mister. Plimbându-se pe malul mării, vede un copil, care se ostenea cu o găletuşă, cărând apă din mare, într-o ditamai groapa din apropiere. "Ce faci?", îl întreabă Augustin. "Vreau să mut apa din mare în această groapă", răspunde copilul. "Nu ai să reuşeşti niciodată", îi spune Augustin. La care, copilul providenţial, fixându-l cu privirea pe Augustin, îi spune: "Nici tu nu vei reuşi vreodată să înţelegi cu ajutorul minţii tale misterul Preasfintei Treimi".

Magisteriul Bisericii, exercitat de urmaşii apostolilor, bazat de Sfintele Scripturi, în termenii corespunzători, a formulat acest mister al lui Dumnezeu unic în fiinţă şi întreit în persoane: Tată, Fiu şi Duh Sfânt.

O voce clară în această privinţă este aceea a curajosului pionier al teologiei creştine, sfântul Atanasie, episcop în Alexandria Egiptului, apărător al credinţei curate, la primul conciliu ecumenic de la Niceea, din anul 325. "Există o Treime Sfântă", scrie dânsul, "şi perfectă, cunoscută ca Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Ea nu are nimic străin sau adăugat din afară. Ea este asemenea sieşi şi indivizibilă prin natura ei, iar lucrarea ei este unică. Într-adevăr, Tatăl le face toate prin cuvânt, în Duhul Sfânt, şi astfel, unitatea Sfintei Treimi este păstrată. De aceea, în Biserică este vestit un singur Dumnezeu care este peste toate, prin toţi şi în toţi. Desigur, el este peste toate ca Tată, ca principiu şi origine. Prin toţi, adică prin cuvânt. În sfârşit, în toţi, în Duhul Sfânt".

Un alt Părinte al Bisericii, sfântul Fulgenţiu din Ruspe, în Africa de Nord, prin secolul al şaselea, scrie: "Pentru că Treimea este prin natura sa sfinţenie şi unitate, egalitate şi iubire, ea este un singur şi adevărat Dumnezeu şi este unanimă acţiunea sfinţitoare realizată de cele trei persoane în cei care au fost adoptaţi ca fii". Iată de ce citim: "Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat". Duhul Sfânt, care este singurul duh al Tatălui şi al Fiului, dând harul adopţiunii divine, realizează aceleaşi efecte descrise de Faptele Apostolilor pentru cei care îl primesc pe Duhul Sfânt: "Mulţimea celor care au crezut erau o singură inimă şi un singur suflet". Cu adevărat, singura inimă şi singurul suflet al celor care au venit la credinţa în Dumnezeu le realizase singurul Duh care este al Tatălui şi al Fiului, şi împreună cu Tatăl şi cu Fiul este un singur Dumnezeu. Întreaga viaţă creştină o trăim în lumina şi bucuria acestui mister".

Am auzit adineaori textul evanghelic al Sfintei Liturghii de astăzi, ultimele versete din evanghelia scrisă de sfântul apostol Matei, cuvinte spuse de Isus după învierea sa celor 11 discipoli în Galileea, indicând dumnezeiasca, mântuitoarea, universala şi mereu actuala trimitere: "Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi convertiţi popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţaţi-le să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă şi, iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor". Amin.

O mare parte din populaţia actuală a globului suntem beneficiarii acestei trimiteri. În calitate de creştini, purtăm în suflet pecetea Preasfintei Treimi. Când această pecete este compromisă prin păcat, ni se oferă posibilitatea reabilitării prin dezlegarea sacramentală, în numele aceleiaşi Treimi pentru viaţa cea adevărată a harului.

Ecoul doxologiei trinitare: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh" răsună de-a lungul celor două milenii creştine, în viaţa Bisericii, în ansamblul ei, şi a fiecărui creştin în parte. Serviciile religioase, administrarea sfintelor taine, liturgia orelor, ca rugăciune oficială a Bisericii, pe care preoţii, călugării, călugăriţele se obligă a le recita zilnic, toate sunt aduse Preasfintei Treimi, ca prinos de închinare, preamărire, mulţumire, ispăşire şi cereri smerite de ajutor ceresc. Ne însemnăm cu sfânta cruce "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" ca semn al mântuirii, când ne trezim, deseori în timpul zilei şi seara, înainte de culcare. De pe turlele bisericilor ori la răspântiile drumurilor, crucea ne atenţionează că suntem temple ale Preasfintei Treimi. Pusă la căpătâiul mormântului, aceeaşi cruce spune, celor care o privesc, că defunctul care zace acolo a fost un mărturisitor al credinţei în Sfânta Treime.

În anul 1198, la iniţiativa unui suflet ales al lui Dumnezeu, numit sfântul Ioan de Matta, a luat fiinţă un ordin religios, acela al trinitarilor, pentru răscumpărarea prizonierilor creştini, prinşi de către sarasini - aşa erau numiţi musulmanii în Evul Mediu de către occidentali -, şi pentru îngrijirea bolnavilor. Călugării acestui ordin erau însufleţiţi în activitatea lor de dragostea faţă de cei vizaţi, în numele Preasfintei Treimi.

Îngăduiţi-mi să închei cu o istorioară, care vrea să ilustreze iubirea dumnezeiască şi, desigur, răspunsul nostru. Odată, un grup de copii vorbea despre Dumnezeu. La un moment dat, unul dintre ei a spus: "Fiecare dintre noi are două nume, un nume de familie şi un alt nume primit la botez. Dumnezeu de ce are numai un nume? Haideţi să-i mai găsim un nume, ca să aibă şi el două nume". Şi fiecare şi-a dat cu părerea ce nume să mai poarte Dumnezeu. "Eu zic să se cheme Dumnezeu Soare", a spus unul, "pentru că soarele ne dă lumină şi căldură şi alungă noaptea". "Eu zic să se cheme Dumnezeu Apă", a spus al doilea copil, "pentru că fără apă nimeni şi nimic nu poate trăi pe pământ". "Eu zic să se cheme Dumnezeu Pământ", a zis un al treilea, "pentru că pământul dă hrană tuturor". "Eu zic să se cheme Dumnezeu Aer", a spus al patrulea copil, "pentru că fără aerul pe care îl respirăm, nu putem trăi". În acel moment a trecut pe lângă ei un tată cu un copilaş în braţe, îl legăna, îl dezmierda şi, din când în când, îl săruta. Văzându-l, ultimul copil a spus: "Eu zic să se cheme Dumnezeu Tatăl, pentru că Dumnezeu ne iubeşte aşa cum îşi iubeşte acest tată copilul". Şi toţi au fost de acord că acesta este numele cel mai frumos care i se poate da lui Dumnezeu. Însuşi Domnul nostru Isus Cristos ne-a învăţat, ne-a îndemnat să-i spunem lui Dumnezeu "Tatăl nostru".

Doamne, unic în Fiinţă şi întreit în Persoane, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, dă-ne iubirea ta şi vom fi pe deplin fericiţi!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Repet salutul pe care vi l-am adresat la începutul Liturghiei: "Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi". Iar la sfârşitul Liturghiei veţi primi binecuvântarea: "În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh", care să coboare asupra voastră şi să rămână pururea cu voi. Amin.

3 iunie 2012

Pr. Anton Despinescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
364 accesări.

Alte predici pentru Preasfânta Treime:

Anul B
11 iunie 2006 - Pr. Ştefan Lupu
7 iunie 2009 - Pr. Eduard Patraşcu
31 mai 2015 - Pr. Andrei Varga
27 mai 2018 - Pr. Iosif Enăşoae

[ Index predici şi predicatori ]