Anul B
Duminica a 7-a a Paştelui

Fap 1,15-17.20-26; 1In 4,11-16; In 17,11b-19

Cu mai bine de două mii de ani în urmă, un om politic atenian, numit Phocion, aştepta cu un aer obosit, în timp ce frizerul prezenta pentru clientul său un rezumat al situaţiei politice ateniene. Îi comunica veştile care se mai aud prin oraş, ce spune unul, ce spune altul, cine este apreciat şi cine-i criticat... În cele din urmă şi-a amintit de ceea ce trebuia să facă. S-a întors spre omul politic şi i-a spus: "Cum doriţi să vă tund?" La care acesta a replicat: "În linişte... în tăcere, aşa aş vrea".

Acest răspuns simplu este adesea citat. Noi suntem victimele unei conspiraţii împotriva liniştii şi de aceea viaţa spirituală devine tot mai dificilă. Suntem zilnic supuşi zgomotelor de maşini, trenuri, avioane, radio, televizor, maşini de spălat, ventilatoare, ca să nu mai vorbim de multa vorbărie fără rost a oamenilor. De aceea ne vine tot mai greu să ne rugăm şi e tot mai dificil să citim Scriptura sau să deschidem o carte sau o revistă creştină.

Zilele de după Înălţarea Domnului sunt zile de pregătire pentru sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt. Duminica de azi e caracterizată prin aşteptare. Aşteptarea împlinirii promisiunii lui Isus de a trimite un Mângâietor care să dea putere de a mărturisi credinţa în înviere. Timp de zece zile după înălţare, apostolii, ucenicii, împreună cu Maria, au stat în camera de sus şi s-au rugat. Erau departe de agitaţia lumii, în reculegere, în rugăciune. Aici, ne spune prima lectură, îl aleg pe Matia în locul lui Iuda, "să devină împreună cu apostolii martor al învierii".

De mai multe ori, citim în Sfânta Scriptură, că Isus se retrăgea în rugăciune. Înainte de a începe să predice, 40 de zile posteşte şi se roagă în pustiu. Înainte de a-i alege pe cei 12 şi a-i chema pe nume, se retrage pe munte şi se roagă. Înainte de a fi dat pe mâna celor fărădelege pentru a muri pe cruce, se roagă în Grădina Măslinilor.

Şi în evanghelia pe care am ascultat-o Isus se roagă.

Pasajul care s-a citit face parte din rugăciunea de mare preot pe care Isus o adresează Tatălui, atunci când îşi ia rămas bun de la ucenicii săi, chiar în momentul în care unul dintre cei 12 este pe punctul de a-l vinde. Isus este la "Cina cea de Taină". Rugăciunea devine un testament. E rugăciunea trecerii din această lume la Tatăl, de la viaţa pământească la moartea pe cruce şi la înviere. Noi o putem înţelege şi ca rugăciunea trecerii între înălţarea la cer şi coborârea Duhului Sfânt. De altfel, înălţat la cer, Isus şade de-a dreapta Tatălui. Mijloceşte pentru noi ca preot şi victimă.

Când cineva se desparte de cei dragi, caută să le spună lucruri importante. Dacă vrem să ştim ce este în inima unui om, ce-l preocupă, ce-l frământă, ce îl sfâşie în interior, mai ales înainte de a muri, suntem atenţi la cuvintele pe care le pronunţă. Ca la orice testament trebuie să ne mărim atenţia. Ce spune Isus? Cuvintele pe care Isus le pronunţă în discursul de rămas-bun, în ajunul morţii sale, sunt cuvinte de rugăciune. Pentru ce se roagă el? În pasajul de astăzi cere de la Tatăl pentru ucenici trei lucruri:
- să fie păstraţi în credinţă pentru a fi una,
- să fie păziţi de rău,
- să fie consfinţiţi în adevăr, adică să trăiască în sfinţenia pe care Dumnezeu o doreşte.

Surprind într-un mod special cuvintele: "Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume". Cum adică să fii în lume, dar să nu fii al lumii... să te desprinzi de valorile ei? Aceste cuvinte ale lui Isus amintesc de ceea ce scria odinioară un credincios în Epistola către Diognet:

"Creştinii nu trăiesc deosebiţi de ceilalţi oameni nici prin pământul pe care locuiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în oraşe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viaţă străină. Învăţătura lor nu e descoperită de gândirea şi cugetarea unor oameni, care cercetează cu nesocotinţă; nici nu o arată, ca unii, ca pe o învăţătură omenească. Locuiesc în oraşe greceşti şi barbare, cum le-a venit soarta fiecăruia; urmează obiceiurile băştinaşilor şi în îmbrăcăminte şi hrană şi în celălalt fel de viaţă, dar arată o vieţuire minunată şi recunoscută de toţi ca nemaivăzută. Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca şi cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice ţară străină le e patrie şi orice patrie le e ţară străină. Se căsătoresc ca toţi oamenii şi nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuţi. Întind masă comună, dar nu şi patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile" (Epistola către Diognet, V.1-10, trad. rom.: Dumitru Fecioru).

Lecturile de astăzi ne spun că Rusaliile nu se aşteaptă oricum. E nevoie de tăcere, de rugăciune. Avem nevoie să nu lăsăm să intre lumea în noi. Nu ne putem reculege şi nu putem să ne rugăm cu căştile în urechi, cu muzica dată tare, cu televizorul deschis, când ne invadează imaginile, ziarele, mesajele, ştirile...

Într-una dintre dimineţi, povesteşte cineva, m-am trezit foarte speriat de zgomotul pe care l-am auzit. De la un etaj de mai sus a fost aruncat televizorul şi o izbitură puternică m-a ridicat brusc din pat. Impactul cu betonul a fost foarte puternic. Din fericire, nu a trecut nimeni pe acolo în acel moment. Vecinii au ieşit toţi la fereastră. Nu ştiam niciunul ce se întâmplă. M-am gândit: s-or fi săturat oamenii de atâta vorbărie, de atâtea ştiri negative, de atâta murdărie şi au decis să renunţe la televizor. Dar de ce să-l arunce pe geam? Am aflat ulterior că un meci l-a scos pe om din sărite... arbitrul tocmai dictase un 11 metri, o nedreptate în opinia acelui om... Aşa că a decis să scape de televizor...

Astăzi este şi Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale. Această zi ne cheamă să evaluăm ceea ce ascultăm, ceea ce vedem şi ceea ce citim... În ce fel ne influenţează mijloacele de comunicare viaţa, gândirea? Sunt ele ceva care ne umple timpul şi viaţa şi ne fac să uităm de lucrurile importante? Ar trebui făcute schimbări în modul de a ne raporta la ele? Poate că suntem expuşi la multă violenţă... lucruri ieftine, superficiale, denigratoare?

Când acordăm interes unui mijloc de comunicare (radio, televizor, internet, presă), periodic ar trebui să ne evaluăm pe noi înşine. În afară de faptul că ceva ne aduce lucruri bune, cum ar fi informaţii care ne stimulează gândirea, cunoştinţe, ar trebui să ne întrebăm: De când urmăresc sau ascult asta, sunt o persoană mai înţeleaptă? Am un caracter mai bun, mă port mai bine cu cei din jurul meu, vorbesc mai frumos cu soţul, cu soţia, îmi cresc mai bine copiii, sunt mai binevoitor cu cei din jurul meu? Aceasta înseamnă să mă măsor, să mă evaluez. Şi acest lucru poate să ducă la două concluzii. Dacă ceva îmi ocupă timpul şi are un efect rău asupra vieţii mele: mă face mai nervos, mai nerăbdător... atunci trebuie să controlez lucrul acela. Şi dacă e ceva bun, mă antrenează, dar nu aduce nici o schimbare... atunci nu cumva m-am obişnuit prea mult să ascult? Poate că ar trebui să limitez ascultarea şi să-mi iau timp să exersez practicarea lucrurilor bune pe care le-am auzit.

Sfântul apostol Paul are un principiu care se aplică şi în acest domeniu. El spune că tot ceea ce este nobil, ceea ce este înălţător, ceea ce este adevărat, ceea ce trezeşte simţăminte de iubire curată şi de bine pentru semenii noştri acestea sunt lucrurile care trebuie să ne însufleţească...

"Tăcerea şi cuvântul: drum de evanghelizare". Aceasta este tema Mesajului Sfântului Părinte pentru această zi. Cele două, tăcerea şi cuvântul, sunt elemente esenţiale în procesul de comunicare şi ele trebuie să stea în echilibru. "Trebuie luate în considerare cu interes diferitele mijloace de comunicare - site-uri, aplicaţii şi reţele sociale - care pot să-l ajute pe omul de astăzi să trăiască momente de reflecţie şi de întrebare autentică, dar şi să găsească spaţii de tăcere, ocazii de rugăciune, meditaţie sau împărtăşire a cuvântului lui Dumnezeu", se spune în mesaj.

Iubiţi credincioşi,

Isus s-a rugat să fim păziţi de răul care există în lume. Unde să fugim noi de lume? Unde să ne retragem? Unde să găsim tăcerea? Tăcerea o putem face în inimă. În singurătatea inimii, chiar în mijlocul lumii, îi putem vorbi lui Dumnezeu.

Dacă vrem să ajungem la Dumnezeu, trebuie să creăm puţină linişte în jurul nostru. Să închidem toate porţile prin care zgomotul intră în viaţă. Şi mai ales să învăţăm să preţuim tăcerea.

Cineva a notat câteva reguli pe care le-a numit "Decalogul tăcerii". Iată-le:

1. Taci, dacă nu ai ceva valoros de spus!
2. Taci, atunci când ai vorbit destul!
3. Taci, până când îţi vine rândul să vorbeşti!
4. Taci, atunci când eşti provocat!
5. Taci, când eşti nervos!
6. Taci, când eşti ispitit să bârfeşti!
7. Taci, când eşti ispitit să critici!
8. Taci, cât să ai timp să gândeşti înainte de a vorbi!
9. Taci, când intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să-ţi poată vorbi!
10. Taci, când pleci de la biserică, pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima în mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!

20 mai 2012

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
578 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 7-a a Pastelui:

Anul B
28 mai 2006 - Pr. Cristinel Fodor
24 mai 2009 - Pr. Felician Tiba
17 mai 2015 - Pr. Claudiu Bulai
13 mai 2018 - Pr. Mihai Roca

[ Index predici şi predicatori ]