Anul B
Duminica a 4-a a Paştelui

Fap 4,8-12; Ps 117; 1In 3,1-2; In 10,11-18

Cristos a înviat!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În 2009 toată lumea a fost tulburată de un episod relatat de ziare şi televiziuni. Un cuplu tânăr german a abandonat într-o pizzerie trei copii, fiii doamnei, şi a fugit. I-au căutat mult timp, temându-se să nu se fi sinucis. Apoi, după câteva zile, au fost găsiţi vagabondând în jurul oraşului. Copiii au fost repatriaţi, mamei i s-a retras drepturile părinteşti, tovarăşului ei de viaţă i s-au deschis porţile închisorii. Comentariile oamenilor erau în abundenţă: părinţi denaturaţi, nebuni, drogaţi; groază şi condamnare la început. Apoi, văzând-o pe mamă, ascultând povestea vieţii ei mizerabile, plânsul ei disperat după ce a auzit urmările faptei, s-au schimbat sentimentele faţă de ei. Tovarăşul ei a ajuns şi la reanimare, în urma încercării de a se spânzura în celulă. Au plecat la mare, apoi au terminat banii, şi neştiind ce să facă pentru a ajunge acasă, ca nişte adolescenţi imaturi, s-au gândit că cineva se va ocupa de copii şi că se vor reuni în Germania.

Vă rog să vă gândiţi puţin, ce abis de solitudine poate să-l ducă pe un tânăr de 25 de ani la sinucidere? Cui îi stau la inimă? Cine mă are la inimă? Pentru cine sunt valoros, important, esenţial?

Pe parcursul vieţii, mai degrabă sau mai târziu, devine singura întrebare esenţială. Atunci când experimentăm fragilitatea fiinţei noastre şi limitele noastre, atunci când vedem că succesele atât de mult dorite nu umplu inima noastră, ci o deschid larg unor dorinţe noi şi insaţiabile, atunci când viaţa se izbeşte de un zid, ne punem această întrebare simplă şi teribilă: cui îi stau la inimă?

Mă are la inimă cine m-a voit, cine m-a născut, bine-nţeles. Dar foarte adesea, ştim că viaţa ne face să ne întâlnim cu limitele părinţilor noştri: va deveni adult, va deveni părinte. Înseamnă să experimentăm fragilitatea şi egoismul, care locuiesc în interiorul oricărei inimi, a oricărei familii. Pentru mulţi, pentru majoritatea îmi doresc, stau la inimă şi am la inimă persoana cu care am construit o viaţă de cuplu şi o familie, chiar dacă trecerea anilor şi răcirea sentimentelor trezesc vreo amărăciune în plus sau vreo deziluzie. Pentru toţi, stau la inima angajatorului, a vecinilor mei, a colegilor mei, deoarece au un interes, un avantaj, o restituire. Şi, chiar şi noi, dacă suntem oneşti cu noi înşine, ştim că aproape întotdeauna îi iubim pe cei care ne iubesc sau pe cei de la care sperăm să primim ceva în schimb. E natural să fie aşa. E instinctiv, e clar. Îi iubim pe cei care ne iubesc. Suntem iubiţi de cei care au un interes faţă de noi. Toţi, în afară de Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Duminica a patra din timpul Paştelui, aşa cum ştim, este numită Duminica Bunului Păstor, din cauza parabolei pe care ne-o prezintă astăzi evanghelia. Această parabolă ocupă aproape în întregime capitolul 10 din Evanghelia sfântului Ioan. Isus se prezintă drept păstorul cel bun prin excelenţă, în opoziţie cu păstorii cei răi. Şi de ce? Pentru că îşi iubeşte oile. Înainte de toate, iubirea sa este într-o armonie perfectă cu iubirea Părintelui Ceresc. El transmite oiţelor sale, care suntem noi, adevărurile, cuvintele pe care le-a auzit la Tatăl. În repetate rânduri, el subliniază că ne-a transmis numai ceea ce a primit de la Tatăl, fără ca să mai adauge sau să scoată ceva. Iar aici este clară intenţia lui Isus de a lua poziţie împotriva acelor păstori răi care poluau şi deformau cuvântul lui Dumnezeu şi poruncile sale, prin distorsiuni şi interpretări omeneşti. Isus spune astăzi că el le iubeşte într-atât, încât îşi dă viaţa pentru fiecare dintre ele. Aici este clară luarea de poziţie a lui Isus, împotriva unei alte categorii de păstori răi. Sunt acei păstori răi, care nu sunt conduşi de iubire, ci de interesul personal, de căutarea egoistă de sine, de propria glorie, în loc de dorinţa mântuirii aproapelui. Apoi, păstorii care impun legi, fără iubire, greutăţi insuportabile.

Aici îmi vine în minte acel preot dintr-o parohie de oraş, care le vorbea copiilor veniţi la cateheză. Le-a spus că el, ca paroh, este asemenea unui cioban, iar credincioşii îi sunt oiţele. A pus apoi întrebarea: "Ce face ciobanul pentru oile sale?". Şi un băieţel din primul rând a ridicat mâna şi a răspuns: "Le tunde". Adevărat, ciobanii aleg această meserie pentru a tunde oile, pentru a le mulge.

Dar când Biblia vorbeşte despre conducătorii poporului lui Dumnezeu ca nişte păstori, se referă la faptul că ei trebuie să hrănească şi să apere turma, să fie una cu ea, aşa cum ciobanul de oi este cu turma sa. Da, el este singurul păstor care mă iubeşte, mă cunoaşte şi mă pune în valoare, fără a se gândi să aibă vreun avantaj din aceasta. Ceilalţi stăpâni sunt mercenari, mă iubesc pentru a avea ceva în schimb. Este adevărat, patronului meu îi sunt simpatic dacă produc. Uneori chiar şi prietenii mei şi rudele mele mă iubesc cu condiţia să mă comport după aşteptările lor. În schimb, Dumnezeu ne iubeşte gratis. Când o să înţelegem asta? Gratis, gratis. Nu ne iubeşte pentru că suntem buni. Nu! Ci, iubindu-ne ne face buni.

Dumnezeu nu poate decât să ne iubească, scriau Sfinţii Părinţi ai Bisericii, deoarece este iubire pură, dăruită fără condiţii, gratis. Iubirea sa fără condiţii este adevărată şi sinceră. Isus alege să-şi dea viaţa, nu este constrâns; o doreşte şi o face, pentru că ne iubeşte. Şi noi, după chipul său, suntem chemaţi să iubim. Să spunem fraţilor noştri care nu cred, care este adevăratul chip al lui Dumnezeu. Să îndepărtăm mercenarii, care ne consideră valizi numai dacă producem sau consumăm. Şi noi putem să ne convertim inima şi să învăţăm să iubim gratis. Este o muncă de purificare lentă şi dureroasă, dar posibilă. A trăi ca nişte oiţe, nu ca berbeci, înseamnă a lua în serios cuvintele lui Isus, a ne referi la ele în alegerile zilnice, a iubi şi a ne iubi unul pe altul, aşa cum ne-a cerut el. A trăi ca înviaţi, ca mântuiţi.

În realizarea acestui mare vis, aşteptând ca împărăţia lui Dumnezeu să contagieze fiecare om şi să-l facă fericit, aşteptând întoarcerea glorioasă a lui Isus, fiecare descoperă că este iubit şi că are un plan măreţ de realizat. Că este un premiu Nobel sau o femeie de serviciu, puţin contează. Fiecare are un destin de realizat, o vocaţie de trăit. Să învăţăm să iubim gratuit, pentru că suntem iubiţi gratuit.

Spre sfârşitul evangheliei de azi, Isus ne spune şi care este obiectivul iubirii sale de păstor. Este acela de a face o singură turmă şi un singur păstor. Da, cuvântul lui Isus are puterea de a-i reuni pe toţi oamenii, şi nu numai pe aceia care îl cunosc deja şi aparţin Bisericii sale, ci pe toţi cei care încă nu-l cunosc. E clar că există o condiţie de bază cerută de Isus tuturor, fără excepţii. Este bunăvoinţa, dispoziţia de a primi adevărul. Oricine iubeşte adevărul, oricine iubeşte adevăratul bine, îl va primi pe Isus.

În acest proiect, unii dintre fraţii noştri sunt chemaţi de Dumnezeu şi de comunitate să-l facă prezent pe Cristos în slujirea cuvântului, adică explicarea Scripturilor, în celebrarea Euharistiei şi a Reconcilierii, a spovezii. Şi în orice împrejurare a vieţii. Este vorba despre preoţi şi călugări.

Sfântul Părinte, papa Benedict al XVI-lea, în mesajul său pentru azi, a 49-a Zi Mondială a Vocaţiilor, spunea: "Măsura înaltă a vieţii creştine constă, de fapt, în a iubi ca Dumnezeu. Este vorba de o iubire care se manifestă în dăruirea totală de sine, fidelă şi rodnică. Pe acest teren oblativ, în deschidere faţă de iubirea lui Dumnezeu şi ca rod al acestei iubiri, se nasc şi cresc toate vocaţiile. Şi luând din acest izvor în rugăciune, cu frecventarea asiduă a cuvântului şi a sacramentelor, îndeosebi a Euharistiei, este posibil să se trăiască iubirea faţă de aproapele, în care învaţă să se descopere faţa lui Cristos, Domnul. În familii, aceste comunităţi de viaţă şi de iubire, noile generaţii pot avea experienţa minunată a acestei iubiri oblative. De fapt, ele nu sunt numai locul privilegiat al formării umane şi creştine, ci pot reprezenta primul şi cel mai bun seminar al vocaţiei la viaţa de consacrare pentru împărăţia lui Dumnezeu, făcând să se redescopere, chiar în interiorul familiei, frumuseţea şi importanţa preoţiei şi a vieţii consacrate. Păstorii şi toţi credincioşii laici să ştie mereu să colaboreze, pentru ca în Biserică să se înmulţească aceste case şi şcoli de comuniune, după modelul Sfintei Familii de la Nazaret, reflex armonios pe pământ al vieţii Preasfintei Treimi".

Imitându-l pe Păstorul cel Bun, cu toate defectele şi limitele lor, ei devin pionierii acestui drum spre împărăţia lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Iubiţi-i pe preoţii voştri! Frumoşi sau urâţi, simpatici sau antipatici, tineri sau îmbătrâniţi, cereţi-le ceea ce au ei mai preţios: pe Cristos. În rest, ajutaţi-i să meargă în seninătatea evangheliei şi, mai ales, nu-i judecaţi rău, deoarece misterul unei chemări la preoţie este ceea ce poate fi mai angajant şi totalizator într-o persoană. Şi nu poate fi niciodată banalizat de superficialitatea noastră, pentru că orice preot, chiar cel mai incoerent, cel puţin odată a spus un "da", total şi din pasiune, planului lui Dumnezeu cu privire la el, şi, de aceea, este vrednic de un mare respect.

Biserica noastră are nevoie de păstori curajoşi, nu fricoşi, nu lipiţi de sacristie, nu mânioşi pe lume, nu îngâmfaţi şi rupţi de oameni, ci fraţi între fraţi, o inimă străbătută de istoriile persoanelor pe care le întâlnesc, de care se împovărează pentru a-i duce la Cristos.

Un tânăr care a ajutat o copilă oarbă să-şi adune merele împrăştiate pe jos, îndepărtându-se, a auzit-o pe aceasta strigând: "Domnule, domnule!" El s-a oprit şi s-a rotit ca să privească ochii ei fără vedere. Ea a continuat: "Dumneavoastră sunteţi Isus?"

Confratele meu, uneori lumea te confundă cu Isus? Atunci înseamnă că eşti preot cu pasiune. Să nu uităm, Isus a fost preot pentru că era Isus. Nu era Isus pentru că a fost preot. Să dea Domnul să nu ne lipsească niciodată păstori după inima sa. Amin.

Cristos a înviat!

29 aprilie 2012

Pr. Cristinel Fodor

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
476 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 4-a a Paştelui:

Anul B
7 mai 2006 - Pr. Alois Fechet
3 mai 2009 - Pr. Marius-Claudiu Dumea
26 aprilie 2015 - Pr. Felix Roca
22 aprilie 2018 - Ep. Petru Gherghel

[ Index predici şi predicatori ]