Anul B
Duminica a 3-a a Paştelui

Fap 3,13-15.17-19; Ps 4; 1In 2,1-5a; Lc 24,35-48

Cristos a înviat!

Isus a apărut în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Deşi au trecut deja câteva zile de la sărbătoarea celebrării anuale a învierii Mântuitorului nostru, în inimi ne sunt vii sentimentele minunate care ne-au cuprins zilele Paştelui. Atunci, în sufletele noastre, mai ales dacă am fost bine pregătiţi sufleteşte, am simţit adevărata bucurie, care nu poate să vină decât de la Cristos, care este izvorul bucuriei adevărate.

Vedem, însă, că şi lecturile de astăzi ne invită să continuăm bucuria. Trăirea Paştelui nu trebuie să se oprească doar la zilele Paştelui. De fapt, trebuie să trăim Paştele în fiecare zi a existenţei noastre, pentru că Isus cel înviat este garanţia acestei bucurii, iar el doreşte să fie mereu bucuria în viaţa noastră.

Duminica de azi ne invită din nou să medităm momentul învierii, când Cristos, biruitorul morţii şi al păcatului, le apare ucenicilor din Emaus şi apostolilor săi, purtând mesajul: "Pace vouă!". Există şi astăzi la evrei obiceiul ca atunci când se întâlnesc între ei să rostească salutul: "Shalom!", adică pace, pacea să fie cu tine. Cu siguranţă, însă, că salutul lui Isus nu este doar un salut de politeţe, de bun găsit. Ştim prea bine că apostolii lui Isus, după moartea sa, stăteau închişi de frica de a nu fi căutaţi şi persecutaţi şi ei. Deci, nu era momentul pentru prea multe formalisme.

Apariţia lui Isus provoacă în inimile lor uimire şi spaimă. Deşi făcuseră experienţa celor trei ani în preajma sa, deşi văzuseră atâtea minuni şi ascultaseră atâtea învăţături, nu erau încă pe deplin convinşi că Isus este Mesia. În acest context apare Isus în mijlocul lor, pentru a le oferi nu numai siguranţa dar şi pacea adevărată de care aveau atâta nevoie.

Poate că azi, mai mult ca oricând, lumea suspină după pace, după linişte. Şi ştim prea bine, se organizează atâtea conferinţe şi întâlniri pentru pace. S-a calculat că se fac zeci de mii de kilometri anual, cu avionul sau cu maşina, pentru a se media pacea. Se stabileşte chiar şi o personalitate a anului, care merită premiu Nobel pentru promovarea păcii. Şi, cu toate acestea, se pare că mereu în jurul nostru auzim cum oamenii şi naţiunile se pregătesc de război. Parcă în fiecare zi apar noi zone de conflict şi din ce în ce mai mult oamenii trăiesc în nesiguranţa zilei de mâine. Să ne gândim doar la cursa înarmărilor, la miliardele de euro care se cheltuie zilnic pentru dezvoltarea tehnologiilor militare. Câte chestii aberante pentru aceste nimicuri. Să ne gândim la modul în care oamenii de azi, parcă intenţionat, caută să provoace tensiune.

Tensiunile şi certurile apar şi între noi, între prieteni, de multe ori şi între rude, pentru lucruri care nu au o prea mare importanţă: pentru o palmă de pământ, pentru o vorbă aruncată în vânt sau pentru atâtea motive puerile. Dar, oare, se caută adevărata pace, sau ea este căutată acolo unde trebuie? Şi când ne gândim că se poate ajunge atât de uşor la pace. Dar pentru aceasta este nevoie de descătuşarea inimii, renunţarea la orgolii şi ambiţii fără rost, este necesar un gest de bunăvoinţă, e nevoie de umilinţă, de iubire fraternă.

Pentru a înţelege mai bine când pacea a fost pierdută, ar trebui să ne întoarcem cu gândul la momentul creaţiei, când Dumnezeu, plăsmuindu-l pe om şi aşezându-l în paradisul pământesc, i-a oferit şi toate mijloacele pentru a-şi duce viaţa în linişte şi pace, pentru a contempla armonia creaţiei şi ordinea divină pe care o aşezase Dumnezeu în tot ceea ce făcuse.

Da, omul a primit totul, chiar şi libertatea deciziilor sale şi nu a ştiut cum să o folosească. Din nefericire, decizia distructivă a omului de a se îndepărta de Dumnezeu prin săvârşirea păcatului de neascultare a produs tragedia. A fost primul păcat, care a rupt legătura harului cu Dumnezeu. Iar efectul acelui păcat care a provocat atracţia spre rău, spre păcat, l-a făcut pe om să simtă în acel moment tristeţea, neliniştea, nesiguranaţa şi durerea. Şi de atunci, de la primul păcat, omenirea suspină şi aşteaptă momentul eliberării şi al salvării din partea lui Dumnezeu. Şi atunci, Dumnezeu a promis salvarea, iar la împlinirea timpului l-a trimis pe Fiul său în lume, pentru a elibera omul şi a-i reda pacea.

Un tânăr, care moştenise o avere importantă, dar a rămas orfan de ambii părinţi la o vârstă fragedă, a simţit gustul amar al descurajării şi al incertitudinii, în ciuda tuturor bucuriilor pe care această viaţă i le oferea. A încercat mai multe lucruri în viaţă, însă nimic nu-l mulţumea. Cele mai mari probleme le avea din cauza dubiilor cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Acestea cu adevărat îl măcinau şi nu-i dădeau pace. Mereu rostea această formulă, ca şi o rugăciune: "Dumnezeul meu, dacă exişti cu adevărat, fă să te cunosc!". Într-o zi, hotărât să găsească răspuns la preocupările sale, l-a căutat pe un bun prieten al său, confesor la biserica "Sfântul Augustin" din Paris. Şi datorită faptului că prietenul său nu mai ieşea din confesional, poate providenţial, a îngenuncheat şi el, acolo, în faţa confesionalului, rugându-l pe prietenul său să iasă repede pentru că are nişte lucruri importante de lămurit. Reacţia prietenului-preot a fost fermă: voi ieşi, dar nu înainte de a rămâne aici şi de a face o spovadă bună. Nesigur pe el, fără dorinţa de a face acest lucru, totuşi, tânărul acceptă să facă spovada. După zeci de minute de sinceritate şi de eliberare, după ce a primit iertarea şi pacea, plina de bucurie îi spune prietenului său preot: "Dragă prietene, îţi mulţumesc, nu cred că mai trebuie să discutăm. Am găsit răspunsul la preocupările mele. Este Cristos cel pe care-l căutam şi acum l-am găsit. El este cel care mi-a redat pacea". Este vorba de Charles de Foucauld, care după întâlnirea cu Isus, şi-a oferit întreaga viaţă lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui, oferindu-şi viaţa în misiune. Iar în octombrie 2005 a fost beatificat.

Într-adevăr, viaţa fără Dumnezeu, fără prezenţa sa liniştitoare în inima noastră, ne face să simţim tristeţea, nesiguranţa, descurajarea. Când în inima omului rămâne un gol prin lipsa lui Dumnezeu, se caută surogate pentru liniştirea conştiinţei.

Evanghelia pe care am proclamat-o astăzi începe cu relatarea despre ucenicii care au venit de la Emaus. Iniţial, aceştia erau preocupaţi, descurajaţi, dezorientaţi, pentru că cel în care îşi puseseră speranţele, Isus din Nazaret, fusese crucificat.

Emausul poate însemna întoarcerea la propriile preocupări şi problemele noastre zilnice. Emausul poate însemna năruirea speranţelor personale. Însă, atunci când totul părea pierdut, apare Cristos cel înviat, care îi încurajează pe ucenici şi-i trimite din nou la Ierusalim. Iar Ierusalimul, în traducere, înseamnă oraşul sau cetatea păcii. Acest drum, însă, este plin de speranţă, de curaj, pentru că pe acest drum au certitudinea că nu sunt singuri. Isus cel înviat este cu ei. Acolo, în timp ce dădeau mărturie despre învierea lui Isus, le apare Isus ucenicilor şi apostolilor cu acest mesaj: "Pace vouă!".

Să ne aducem aminte că acest mesaj l-am mai auzit şi în ziua de Crăciun, atunci când îngerii, la Betleem, le-au apărut păstorilor dezorientaţi şi le-au transmis: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă".

Acest mesaj este vestit de îngeri şi femeilor ajunse la mormântul lui Isus, în dimineaţa învierii. Iar acum, aşa cum am auzit astăzi la evanghelie, după înviere, Isus transmite acelaşi mesaj: "Pace vouă!". De fapt, el este pacea, el este adevărata pace. El a adus pacea în lume prin patima, moartea şi învierea sa. Pentru că pacea pe care o aduce el, restabileşte legătura de iubire şi de har, pe care omul o pierduse în urma păcatului strămoşesc.

Şi noi primim acest mesaj al păcii de la Cristos înviat, când în cadrul spovezii, eliberaţi fiind de păcate, auzim cuvântul mângâietor: "Dumnezeu ţi-a iertat păcatele, mergi în pace!". Şi câtă linişte şi ce bucurie produce în inima noastră acest salut "Mergi în pace!". Oare unde în altă parte am putea să găsim pacea pe care Cristos ne-o oferă?

Şi la finalul jertfei euharistice, după ce ne-am hrănit cu pâinea cuvântului şi sfintei Euharistii, suntem invitaţi să ne îndreptăm spre casele noastre, mărturisindu-l pe Dumnezeu cu aceleaşi cuvinte: "Liturghia s-a sfârşit, mergeţi în pace!". Această trimitere, însă, este şi o invitaţie la a fi propovăduitori plini de curaj ai învierii în faţa oamenilor de astăzi care au atâta nevoie să audă de Dumnezeu, să audă de Cristos.

În acest sens, prima lectură, luată din cartea Faptele Apostolilor, ne propune exemplul lui Petru, care în faţa poporului are curajul de a transmite, plin de curaj, faptul că Isus a înviat: "L-aţi omorât pe Creatorul vieţii, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi. Convertiţi-vă, întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să se şteargă păcatele voastre".

Nu este suficient să primim darul lui Dumnezeu, dar el trebuie să fie rodnic în inima noastră, în viaţa noastră. Nu este suficient să ne numim creştini, dar trebuie să fim creştini, adică, după ce am primit cuvântul lui Dumnezeu, să-l împărtăşim şi altora, aşa cum au făcut-o apostolii şi atâţia sfinţi.

Spuneam la începutul predicii, mesajul duminicii este o invitaţie la a trăi Paştele. Noi, deseori, obişnuim să celebrăm, să sărbătorim Paştele doar în exterior. Este ca şi cum ne-am obişnui să participăm la o nuntă fără mire. Astăzi, Cristos, prin apostolii cărora le-a apărut şi i-a invitat să devină martori ai învierii, ne cere să trăim Paştele, adică bucuria de a fi martori, de a trăi alături de mire, de el, care a învins moartea şi răul. Numai aşa vom primi pacea sa şi o vom simţi şi în inima noastră. Amin.

Cristos a înviat!

22 aprilie 2012

Pr. Mihai Budău

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
417 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 3-a a Pastelui:

Anul B
30 aprilie 2006 - Pr. Lucian Păuleţ
26 aprilie 2009 - Pr. Aurel Iştoc
19 aprilie 2015 - Pr. Corneliu Berea, SVD
15 aprilie 2018 - Pr. Iulian Faraoanu

[ Index predici şi predicatori ]