Is 55,1-11; Ps Is 12; 1In 5,1-9; Mc 1,7-11

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

"În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii", ne spune evanghelia de astăzi. Suntem în faţa unui moment foarte important din viaţa Mântuitorului. Isus se arată în public. El are 30 de ani şi până în acest moment nu a spus niciun cuvânt care să fi fost amintit de evanghelişti, 30 de ani în umbră şi tăcere.

Evanghelia de astăzi şi, implicit, sărbătoarea de astăzi, Botezul Domnului, reprezintă un fel de pridvor al vieţii lui Isus, momentul în care el iese în faţă şi se afişează pentru prima oară în faţa oamenilor ca Fiu al lui Dumnezeu.

Cei doi copii prezenţi în relatarea vizitei Fecioarei Maria la verişoara sa Elisabeta, ca promisiuni de viaţă pentru cele două mame, se întâlnesc acum, din nou, pentru o nouă vizită. De data aceasta, este întâlnirea celor două alianţe pentru inaugurarea timpurilor noi.

Este un schimb de ştafetă care se realizează între cei doi, adeverind cuvintele lui Ioan Botezătorul: "Eu trebuie să mă micşorez, iar el trebuie să crească". Până în acest moment, Ioan Botezătorul a vestit cu multă pasiune apropiata venire a lui Mesia. El nu a obosit în a-i chema pe oameni să-şi schimbe viaţa, să se convertească, să se întoarcă la Dumnezeu, pentru a-l putea primi, aşa cum se cuvine, pe Fiul lui Dumnezeu, făcut om. Ca un gest exterior al dorinţei de convertire, el administra un botez cu apă spre iertarea păcatelor. Era un gest simbolic, prin care penitentul, după o viaţă păcătoasă, primea iertarea păcatelor şi-şi arăta disponibilitatea sa de a se schimba şi de a nu mai păcătui.

Mulţi erau aceia care se apropiau de Ioan şi de apele Iordanului, pentru a primi iertarea păcatelor prin acest ritual. Ne spune evanghelia că, printre ei, a apărut într-o zi şi Isus. El vrea, încă de la începutul misiunii sale publice, să-i întâlnească pe cei păcătoşi, pe cei pentru care a venit în această lume. "Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi", avea să spună el mai târziu, "pentru că nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci cei bolnavi".

El nu îşi începe activitatea publică în templu, nu îi caută mai întâi pe cei care se considerau sfinţi, pe farizei şi cărturari. De altfel, ce nevoie aveau ei de un mântuitor? Ei se considerau fără pată, drepţi în faţa lui Dumnezeu şi a celorlalţi. Ceilalţi erau cei păcătoşi, ceilalţi erau cei care trebuiau să se schimbe pentru a fi în armonie cu Dumnezeu, nu ei. Aşa gândeau farizeii şi cărturarii.

Tocmai de aceea, Isus merge la Iordan, la Ioan Botezătorul, pentru a-i întâlni acolo pe cei pentru care a venit pe pământ. Deşi este fără păcat, el nu are nicio reţinere să apară printre cei păcătoşi, să se identifice cu ei, riscând chiar să fie considerat unul ca şi ei. El coboară în mod liber în apele Iordanului pentru a inaugura solidaritatea sa cu umanitatea slabă. Ulterior, avea să mănânce cu păcătoşii şi să fie considerat prieten al vameşilor şi al păcătoşilor; are milă de o femeie prinsă în adulter; îi permite unei femei uşuratice să-l atingă şi să-i ungă picioarele; îl reabilitează pe Levi, vameşul; suferă şi moare pentru păcătoşi, fiind răstignit între doi tâlhari.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Solidaritatea lui Cristos cu cei slabi şi păcătoşi, începută pe malurile Iordanului, continuă şi astăzi. Lui Isus nu-i este ruşine să ne întâlnească, să stea cu noi şi să rămână în mijlocul nostru, chiar dacă nu merităm aceasta. El priveşte şi astăzi spre noi ca spre fraţii săi, chiar dacă nu suntem vrednici să ne numim astfel, pentru că milostivirea lui este infinit mai mare decât nevrednicia noastră.

Aşadar, curaj, iubiţi creştini! Înainte de toate, Botezul Domnului ne vorbeşte despre un Dumnezeu solidar cu noi, oamenii, cu noi, păcătoşii.

Ne spune evanghelia de astăzi că, în momentul botezului lui Isus, cerurile s-au deschis. Vă mai amintiţi strigătul pe care l-am înălţat în timpul Adventului, împreună cu profetul Isaia: "Ah, de-ai rupe cerurile şi te-ai coborî!".

În ultimele secole înainte de Cristos, poporul lui Israel avea impresia că cerurile s-au închis. Supărat din cauza păcatelor şi a infidelităţilor poporului, Dumnezeu s-a retras în lumea sa. A încetat să mai trimită profeţi şi părea că a întrerupt orice dialog cu omul. Cei mai pioşi israeliţi se întrebau: "Când va înceta această tăcere care ne îngrozeşte? Dumnezeu nu se va mai întoarce să ne vorbească, să ne mai arate chipul său senin, ca în timpurile de odinioară?". Şi-l invocau cu aceste cuvinte: "Doamne, tu eşti Tatăl nostru, noi suntem argila şi tu care-i dai forma, noi toţi suntem opera mâinilor tale. Nu-ţi mai aminti de fărădelegile noastre. Ah, dacă ai rupe cerurile şi ai coborî".

Şi iată, în momentul botezului Domnului, cerurile se rup, se redeschid pentru a nu se mai închide niciodată, s-a sfârşit pentru totdeauna duşmănia dintre cer şi pământ, comuniunea dintre cer şi oameni este restabilită. Poarta casei Tatălui va rămâne veşnic deschisă pentru a primi pe fiecare fiu care doreşte să intre.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Iată a doua mare veste pe care ne-o transmite sărbătoarea Botezul Domnului: cerurile sunt deschise şi astăzi, Dumnezeu priveşte spre noi, ne vede şi ne vorbeşte, iar noi avem posibilitatea să-l ascultăm, să ne întâlnim cu el. Acest mesaj este purtător de speranţă pentru noi, toţi! Oricât de grea ni s-ar părea viaţa, oricât de mari ar fi problemele şi dificultăţile, oricât de dure ar fi suferinţa şi singurătatea, să avem convingerea că Dumnezeu nu ne-a uitat. Cortina cerului este deschisă, iar Dumnezeu ne vede şi ne dă putere şi speranţă pentru a le depăşi pe toate. Cu siguranţă, el nu este absent din suferinţele şi dramele noastre, el ne priveşte şi ne întăreşte. Slavă cerului! Slavă lui Dumnezeu pentru grija şi iubirea pe care le revarsă fără măsură asupra noastră!

Şi iată, un glas din ceruri spunea: "Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea". Aşa se încheie relatarea botezului lui Isus, din Evanghelia după sfântul Marcu, pe care am ascultat-o astăzi. Dumnezeu Tatăl îl recunoaşte şi se recunoaşte pe sine în Isus, în cuvintele sale şi în faptele sale. El îl confirmă acum, înaintea oamenilor, pe Isus drept Fiul său preaiubit, pe care el l-a trimis pentru a împlini planul său de iubire cu oamenii.

Acest glas venit din cer, s-a auzit şi în momentul botezului nostru. Despre fiecare dintre noi, Tatăl a spus aceleaşi cuvinte: "Acesta este fiul meu, aceasta este fiica mea". Între-adevăr, la botez am primit o mare demnitate, aceea de a fi şi de a ne numi copii ai lui Dumnezeu. Am fost încorporaţi în marea familie a lui Dumnezeu. Suntem fii ai lui Dumnezeu Tatăl, fraţi ai lui Isus şi temple ale Duhului Sfânt. Suntem, cu ghilimelele de rigoare, "proprietatea lui Dumnezeu". Aceasta este mândria noastră sfântă şi izvorul nostru de bucurie, de fericire.

Printre marii convertiţi la creştinism din ultimele decenii, se numără şi scriitorul şi gânditorul român Nicolae Steinhardt. Evreu de origine şi lider al generaţiei culturale din vremea sa, el a descoperit adevăratul drum al vieţii, în urma întâlnirii cu Cristos în sinistrele celule ale închisorii Jilava, acolo unde a şi primit sacramentul Botezului. Iată cum exprima el starea pe care a simţit-o după primirea acestui sacrament: "Asupra mea", spunea el, "se zoresc, clipă de clipă, tot mai des, asalturi ale fericirii. Vasăzică, este adevărat. Este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine. Altminteri, fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă împinge, nu putea fi atât de neînchipuit de minunată şi deplină. Linişte şi o absolută nepăsare faţă de toate şi o dulceaţă în gură, în vene, în muşchi. Totodată, o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni. Starea pe care am trăit-o în urma botezului meu, nu se poate explica altfel decât că Botezul este adevărat. Deci, veniţi la Cristos! Iată, eu l-am cunoscut pe Cristos prin Botez".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Este timpul să redescoperim şi noi mândria de a face parte din familia lui Dumnezeu şi de a ne numi fiii săi preaiubiţi. Este timpul să redescoperim, asemenea lui Nicolae Steinhardt, izvorul adevăratei bucurii, care se găseşte tocmai în botezul pe care l-am primit şi noi. Însă, vom experimenta această bucurie doar în măsura în care ne vom strădui, prin toată viaţa noastră, să trăim ca autentici membrii ai familiei lui Dumnezeu.

"Recunoaşte-ţi, creştinule, demnitatea ta!", repeta mereu sfântul papă Leon cel Mare, "recunoaşte-ţi demnitatea de a fi copil al lui Dumnezeu şi membru al familiei sale, şi trăieşte la înălţimea demnităţii tale".

Doamne Isuse Cristoase, prin botezul tău în râul Iordan ne aminteşti astăzi de solidaritatea ta cu omul slab şi păcătos. Ne inviţi să privim cerurile, care au rămas deschise până astăzi, şi ne redescoperi măreţia chemării noastre, de a fi fraţii tăi şi, împreună, copii ai lui Dumnezeu Tatăl. Te rugăm, ajută-ne să devenim conştienţi de aceste adevăruri pe care să le mărturisim în fiecare moment al vieţii noastre, apropiindu-ne, astfel, tot mai mult, de fericirea la care ne chemi tu. Amin.

8 ianuarie 2012

Pr. Vasile Petrişor

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
535 accesări.

Alte predici pentru Botezul Domnului:

Anul B
11 ianuarie 2009 - Pr. Ştefan Lupu
11 ianuarie 2015 - Ep. Petru Gherghel
7 ianuarie 2018 - Pr. Ştefan Lupu
10 ianuarie 2021 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]