Sfântul Iosif, Soţul Sfintei Fecioare Maria

2Sam 7,4-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a (Lc 2,41-51a)

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Celebrăm astăzi solemnitatea sfântului Iosif, patron al Bisericii Universale şi soţ al Preasfintei Fecioare Maria. Această sărbătoare este specifică Bisericii Catolice, celelalte Biserici creştine acordând poate mai puţină importanţă sfântului Iosif.

În ambientele Bisericii Catolice, în secolele XIV şi XV, pentru prima dată începe să apară această veneraţie deosebită faţă de sfântul Iosif, pentru ca în secolul al XVII-lea cultul acestui sfânt să se răspândească larg în Biserica Catolică. Şi o demonstrează, printre altele, pietatea populară, oamenii alergând cu mare încredere la acest sfânt şi sperând în ocrotirea sa. O dovedeşte de asemenea arta, sfântul Iosif fiind înfăţişat mai ales în pictură şi în sculptură. De asemenea, foarte mulţi catolici au purtat, şi încă sunt mulţi şi astăzi, care poartă numele de Iosif. Evident, din respect faţă de tatăl purtător de grijă al lui Isus. Şi există în Biserica Catolică aproximativ 80 de congregaţii religioase care îl au ca şi ocrotitor pe sfântul Iosif.

În anul 1870, papa Pius al IX-lea îl declara pe sfântul Iosif "Patron al Bisericii Universale", făcând din această imagine din Sfânta Scriptură, din acest om al Scripturii, un exemplu şi un model pentru oamenii din toate condiţiile şi din toate generaţiile.

Cum se poate explica această veneraţie deosebită faţă de sfântul Iosif, de vreme ce despre el ştim atât de puţine lucruri? Când mă pregăteam zilele acestea pentru o predică, am găsit undeva o frază care spunea cam aşa: "A încerca să vorbeşti despre sfântul Iosif este ca şi cum ai vrea să începi o lucrare, dar fără să ai materia primă". Într-adevăr, Scripturile menţionează foarte puţin despre sfântul Iosif. Şi totuşi, pornind de la ceea ce ştim din Sfânta Scriptură, putem să ne facem o imagine despre acest om şi să vedem ce anume vrea Scriptura să ne transmită prin ceea ce ne-a lăsat.

Sfântul Iosif e prezent mai ales în două din cele patru evanghelii: în Evanghelia sfântului Matei şi în Evanghelia sfântului Luca. Conform ambilor evanghelişti, sfântul Iosif era un om din neamul lui David sau din casa lui David. Iar această observaţie a celor doi evanghelişti este deosebit de importantă, deoarece ca om din casa lui David, Iosif devine acel inel de legătură dintre familia davidică şi Mesia.

Am ascultat în prima lectură de la această Sfântă Liturghie, cum Dumnezeu prin prorocul Natan îi spune lui David că din familia sa se va naşte un fiu extraordinar. Iar acest text, pe care l-am ascultat la prima lectură, e unul dintre textele reprezentative pentru mesianismul regal. Iată, Iosif, fiind din casa lui David, şi devenind tată legal al lui Isus, va asigura această legătură dintre familia davidică şi Mesia.

Din evanghelii mai aflăm despre logodna dintre Iosif şi Maria. Lipsesc acolo considerentele clare de vârstă. Ceea ce ştim din evanghelii este că la acel moment Sfânta Fecioară era o femeie tânără, parthenos în limba greacă. Despre sfântul Iosif, tradiţia ne spune că era, în orice caz, cu mult mai în vârstă. Şi, de asemenea, evangheliile ignoră ce s-a întâmplat în viaţa lui Iosif până la momentul logodnei sale cu Maria.

Aflăm mai departe din sfintele evanghelii despre trăirea lui Iosif în momentul în care şi-a dat seama că în fiinţa soţiei sale, Maria, se petrece un mare mister. Iar evanghelistul Matei, care este un intim al gândurilor lui Iosif, iată, în evanghelia de astăzi ne-a ajutat să înţelegem ce s-a întâmplat în inima, în sufletul, în gândirea sfântului Iosif când s-a întâlnit cu acest mister al întrupării. Iosif rămâne uimit, rămâne perplex în faţa a ceea ce se întâmplă, dar se încrede în Dumnezeu, îşi deschide inima lui Dumnezeu şi îşi dă seama că Dumnezeu şi lucrările sale sunt mult mai mari decât poate mintea omenească să înţeleagă. Acceptând misterul întrupării şi acceptând misterul Sfintei Fecioare, Iosif va deveni tatăl legal al pruncului care se va naşte.

Tot din evanghelii aflăm despre drumul lui Iosif împreună cu Maria până la Bethleem, acolo unde se va naşte pruncul. Şi tot Iosif, ca tată legal, va da pruncului un nume. În ziua în care a fost circumcis, Isus a primit din partea tatălui său legal numele Ieshua, ceea ce înseamnă Adonai, adică "Domnul mântuieşte", "Domnul salvează".

Tot evangheliile ne informează despre acele circumstanţe dramatice prin care a trecut Sfânta Familie, obligată fiind să meargă în exil, în Egipt, pentru ca Iosif să fie menţionat ultima dată în sfintele evanghelii la vremea în care Isus avea 12 ani. E vorba de celebrul pelerinaj la Ierusalim, la sărbătoarea Paştelui, când Iosif şi Maria îl pierd pe Isus pentru trei zile. Iar Maria, regăsindu-l, îi spune, îl întreabă, deoarece tatăl său şi cu mama l-au căutat plini de îngrijorare. După acest episod din Evanghelia lui Luca, Isus la 12 ani, practic Iosif dispare de pe scena vieţii lui Isus. Nu-l mai găsim menţionat niciodată în timpul activităţii publice a lui Isus, ceea ce ne lasă să înţelegem că Iosif a murit înainte ca Isus să-şi înceapă activitatea publică. Astfel, Iosif, nu a mai putut să vadă gloria fiului său în timpul activităţii publice, dar a fost cruţat şi de durerea pe care ar fi putut să i-o provoace dramatica suferinţă a lui Isus pe muntele Calvarului.

Dacă Iosif nu apare deloc acţionând în vreun fel în timpul activităţii publice a lui Isus, totuşi, este menţionat numele său. Şi apare atunci când adversarii lui Isus, exprimându-se cu ironie, se întreabă: "Nu este acesta fiul tâmplarului?", ironizând oarecum pretenţia lui Isus între ceea ce era din punct de vedere social, mai înainte, şi ceea ce pretindea că este în timpul activităţii sale publice. "Nu este acesta fiul tâmplarului?" În limba greacă există cuvântul techton, pe care specialiştii în traduceri l-au redat în limbile moderne cu acest sens de tâmplar sau de lemnar. În realitate, acest cuvânt care desemnează profesia sfântului Iosif se referă, în sens larg, la un om care lucrează, la un fel de meşteşugar care lucrează cu materiale dure, precum ar fi lemnul sau piatra, sau chiar fierul. Cel mai probabil, Iosif şi-a câştigat existenţa, iată, lucrând în lemn sau în piatră, iar această profesie a sa i-a transmis-o şi lui Isus, care până la 30 de ani a făcut exact aceeaşi muncă ca şi tatăl său.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Acestea sunt practic datele pe care noi le avem din sfânta evanghelie despre sfântul pe care îl sărbătorim astăzi. Dar, dincolo de aceste date, mi se pare mult mai semnificativă şi mai grăitoare pentru noi interpretarea pe care evangheliile o dau acestor fapte. Şi trei lucruri mi se par relevante şi aş dori să le subliniez pe scurt.

În primul rând, evangheliile ni-l prezintă pe Iosif ca un om al tăcerii, ca un om tăcut. Nu menţionează niciun cuvânt al lui Iosif. Avem în Sfânta Scriptură cuvinte ale Sfintei Fecioare Maria, sublima cântare Magnificat, "sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul", avem în evanghelii cuvinte ale lui Ioan Botezătorul, cuvinte ale apostolilor, cuvinte ale duşmanilor lui Isus, dar evangheliile nu ne-au transmis niciun cuvânt al lui Iosif. Aşa se face că sfântul Iosif rămâne un model al tăcerii. Ni-l putem imagina ca pe un om tăcut, ca pe un om liniştit, ca pe un om al reflecţiei. Tăcerea sa nu este sterilă, nu este lipsită de semnificaţie. Prin tăcerea sa devine posibilă ascultarea. Şi în această tăcere şi în această linişte, Iosif devine capabil să primească răspuns din partea lui Dumnezeu la întrebările sale, devine capabil să creadă în Dumnezeu. Oare credinţa nu vine din ascultare? Ori, adevărata ascultare este posibilă când în jurul nostru reuşim să facem tăcere, reuşim să facem linişte. Spunem uneori astăzi că unii oameni nu mai cred în Dumnezeu sau nu se mai raportează la Dumnezeu. Acest lucru se datorează zgomotului care ne înconjoară, car ne bombardează încontinuu cu mii şi mii de informaţii, iar omul, lipsit de această calitate a sa esenţială - căutarea liniştii şi a tăcerii - devine incapabil să mai înţeleagă ce înseamnă Dumnezeu şi ce înseamnă credinţa. În această privinţă, sfântul Iosif ne este un exemplu.

Al doilea lucru pe care îl evidenţiază evangheliile: Iosif este un om al credinţei. Iar lectura a doua de astăzi, din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani, îl pune în evidenţă pe Abraham, cel care prin credinţă, a devenit plăcut lui Dumnezeu şi a fost socotit drept de către Dumnezeu. Ori Biserica vede o legătură între cele două persoane, între Abraham şi Iosif. Asemenea lui Abraham, care crezând l-a onorat pe Dumnezeu, şi sfântul Iosif, crezând, l-a onorat pe Dumnezeu. Prin credinţă, noi, oamenii, îl onorăm pe Dumnezeu. Prin credinţă, noi îi spunem lui Dumnezeu că suntem convinşi că ceea ce el a promis, el este în stare să realizeze. Şi, de asemenea, prin credinţă noi înţelegem că Dumnezeu acţionează în manieră creativă în viaţa fiecăruia dintre noi, iar ceea ce ni se întâmplă în viaţă sunt semne ale voinţei lui Dumnezeu.

Iar al treilea lucru pe care îl lasă evangheliile să se înţeleagă e faptul că Iosif a fost un om al încrederii. Antifona de la Liturghia de astăzi spunea: "Iată slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale". Iar papa Pius al IX-lea, vorbind despre sfântul Iosif, l-a numit un ocrotitor al comorilor de nepreţuit ale lui Dumnezeu. Era vorba de Isus şi Maria, pe care Dumnezeu, iată, i-a încredinţat sfântului Iosif, pentru ca el să aibă grijă, să-i protejeze prin tot ceea a realizat. Iosif a fost un om de încredere. Şi pentru că era aşa, Dumnezeu, iată, i-a încredinţat o misiune atât de nobilă şi atât de frumoasă. Am putea să ne întrebăm: suntem şi noi oameni de încredere? Are Dumnezeu încredere în mine? Are Dumnezeu încredere în tine? Poate Dumnezeu să se încreadă în tine, să-ţi încredinţeze o misiune, convins fiind că o vei duce până la capăt cu credinţă şi cu fidelitate? Iată, sfântul Iosif ne este un model extraordinar în această privinţă.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Iată ce reprezintă pentru noi sfântul Iosif: un om al tăcerii, un om al credinţei, un om de încredere. Sunt trei dimensiuni esenţiale ale vieţii acestui om, sunt trei lucruri pe care sau spre care ar trebui să năzuiască unul, fiecare dintre noi. Sfântul Iosif a fost un om care şi-a înţeles misiunea, care şi-a înţeles chemarea pe care Dumnezeu i-a adresat-o, care cu multă fidelitate şi-a urmat această chemare. Fie ca sfântul Iosif să devină pentru noi toţi un exemplu inspirator, un model pentru viaţa noastră de fiecare zi.

19 martie 2009

Pr. Iosif Antili

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
460 accesari.

Alte predici pentru Sf. Iosif, soţul sf. Fc. Maria:

Anul B
19 martie 2012 - Pr. Iosif Enăşoae
19 martie 2015 - Pr. Maximilian Horlescu, CSI
19 martie 2018 - Pr. Alois Farţadi

[ Index predici şi predicatori ]