Anul B
Duminica a 33-a de peste an

Dan 12,1-3; Ps 15; Evr 10,11-14.18; Mc 13,24-32

Printre întrebările fundamentale care ne trec deseori prin minte sunt: Care este destinul nostru ultim? Ce va fi cu noi? Ce va urma după această viaţă pământească? Răspunsurile cele mai sigure şi definitive ne vin de la Isus Cristos, de la învăţătura sa conţinută în Sfânta Scriptură, care este interpretată cu competenţă şi proclamată de către sfânta Biserică. Într-un mod deosebit în această perioadă, la sfârşit de an liturgic, Biserica ne îndreaptă cu gândul spre realităţile escatologice, spre lucrurile de pe urmă, de la sfârşitul nostru, de la sfârşitul acestei lumi. Biserica face aceasta nu pentru ca noi să trăim în tristeţe şi teamă, ci pentru ca în greutăţile şi suferinţele acestei vieţi să deschidem ochii către speranţa realităţilor de după moarte: întâlnirea cu Cristos, judecata lui şi primirea în împărăţia sa, dacă vom fi găsiţi vrednici.

În capitolul 13 din Evanghelia după sfântul Marcu, Cristos prevesteşte că ucenicii săi se vor afla în situaţii foarte grele, căci se vor ridica cristoşi şi profeţi falşi, care vor face semne minunate pentru a-i înşela; vor fi duşi înaintea guvernanţilor şi a regilor din cauza lui; în acele zile va fi nenorocire cum n-a fost de la începutul lumii; după acea mare strâmtorare soarele se va întuneca şi luna îşi va pierde strălucirea, stelele vor cădea de pe cer şi puterile cerului se vor zdruncina. În astfel de situaţii ucenicii ar putea să piardă orice speranţă însă Cristos îi încurajează prin diferite îndemnuri: Să nu-i credeţi! Nu vă înspăimântaţi! Nu vă preocupaţi! Rugaţi-vă! Fiţi vigilenţi! Să ştiţi că (el Cristos) este aproape! Căci atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu mare putere şi măreţie. El îi va trimite pe îngerii săi să-i adune pe cei aleşi din cele patru colţuri ale lumii, de la marginea pământului până la marginea cerului.

Discursul lui Cristos este un discurs profetic cu multe elemente apocaliptice, pline de simbolism, un discurs asemenea profetului Daniel, care, tot printr-un limbaj apocaliptic, transmite un mesaj de speranţă pentru o altfel de lume şi de viaţă. În Cartea profetului Daniel, în capitolul 12, se spune că în acel timp se va ridica Mihael, căpetenia îngerilor, va fi un timp de strâmtorare cum n-a mai fost niciodată. Însă timpul de suferinţă va lua sfârşit, poporul lui Dumnezeu va vedea mântuirea, toţi cei al căror nume se va afla scris în cartea lui Dumnezeu vor ajunge la viaţa veşnică.

Tot aşa, Isus Cristos, după ce a prezentat situaţiile grele în care se vor afla ucenicii săi, scenele dramatice ale sfârşitului lumii, vrea să-i asigure că după toate acestea va răsări soarele unei vieţi noi. Este ceea ce se va petrece mai întâi cu el însuşi, căci după zilele tragice ale patimii şi morţii sale, după întunericul mormântului, a strălucit lumina dimineţii Paştelui, acea zi unică şi binecuvântată a istoriei, care a însemnat naşterea unei umanităţi reînnoite, destinată să trăiască în viziunea beatifică, în comuniunea eternă cu Dumnezeu. Aceasta este destinaţia finală spre care sunt invitaţi să se îndrepte toţi oamenii.

Că vrem sau nu vrem, lumea aceasta trece, cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele lui Cristos nu vor trece. El nu se înşală şi nu ne poate înşela, el este lumina lumii, el este calea, adevărul şi viaţa, el ne-a iubit şi ne iubeşte fără măsură, n-a ezitat să-şi dea viaţa pentru noi, ne-a mântuit prin patima şi moartea sa pe cruce, oferind o jertfă unică, o jertfă cu o eficacitate infinit superioară numeroaselor jertfe pe care le aduceau preoţii din Legea Veche, dar "care n-au putut aduce niciodată iertarea păcatelor", după cum afirmă autorul Scrisorii către Evrei în capitolul 10. Cristos, în schimb, prin jertfa sa unică, inaugurează noua alianţă, ne purifică de toate păcatele şi ne deschide calea spre Dumnezeu, ne sfinţeşte şi ne consacră pentru totdeauna lui Dumnezeu. Cu această credinţă participăm acum la reactualizarea nesângeroasă pe altar a jertfei lui Cristos de pe cruce, la sfânta Euharistie, "zălog al gloriei viitoare", siguri fiind că această comuniune cu Cristos, pe care o trăim acum ca pelerini într-o viaţă muritoare, anticipă întâlnirea supremă din ziua în care "vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este" (1In 3,2).

Luminaţi şi întăriţi de aceeaşi credinţă, mărturisim cu întreaga Biserică: "Isus Cristos este Domn: el are toată puterea în ceruri şi pe pământ. El este stăpânul universului şi al istoriei. În el istoria omului şi creaţia întreagă îşi află recapitularea, împlinirea transcendentă" (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 668). El "este ţinta istoriei umane, punctul spre care converg dorinţele istoriei şi civilizaţiei, centrul neamului omenesc, bucuria tuturor inimilor şi împlinirea aspiraţiilor lor. El este acela pe care Tatăl l-a înviat din morţi, l-a înălţat şi l-a aşezat de-a dreapta sa, făcându-l judecător al celor vii şi al celor morţi. Primind viaţa şi fiind adunaţi laolaltă în Duhul lui, noi peregrinăm spre împlinirea istoriei umane, care corespunde total planului iubirii lui; ca toate să fie adunate laolaltă în Cristos, cele din cer şi cele de pe pământ" (Gaudium et spes, nr. 45).

Aşadar, noi nu suntem sortiţi morţii veşnice. Noi suntem capodopere ale lui Dumnezeu, suntem creaţi cu un scop precis, pentru viaţa veşnic fericită. Va fi un sfârşit personal şi un sfârşit universal, dar numai ca punte, ca trecere spre viaţa de dincolo, spre întâlnirea decisivă cu Cristos, care sigur va veni şi în faţa căruia va trebui să dăm seama de faptele noastre, să răspundem cum am trăit, ce fapte bune am făcut, pentru a fi răsplătiţi cu fericirea veşnică în împărăţia sa sau suferinţa veşnică, departe de el.

Această învăţătură a lui Cristos, proclamată de Biserică, nu are scopul să ne sperie, ci să ne descopere sensul profund al existenţei noastre, sensul misterului nostru de creaturi care purtăm în noi imaginea lui Dumnezeu, un mister care tocmai prin moarte ne va face să ajungem la deplina noastră realizare în comuniunea eternă cu Dumnezeu, în acea viaţă veşnic fericită.

Creştinii evului mediu au considerat sfârşitul lumii ca fiind mai mult Dies irae, înfricoşătoarea zi a mâniei, zi a marii judecăţi care îi ameninţă pe toţi oamenii, zi de spaimă şi de groază. Primii creştini însă au interpretat prin rugăciunea Marana tha - Vino, Doamne Isuse, a doua venire a lui Isus, ca pe un eveniment plin de speranţă şi de bucurie, dorindu-l ca pe momentul marii împliniri. De aceea, ei au fost capabili să înfrunte persecuţii, chinuri martirice, păstrându-şi speranţa că numai Isus Cristos este stăpânul istoriei, că el este infinit de bun, de milostiv şi drept şi va face cea mai dreaptă judecată.

Oare putem să ne rugăm şi noi ca primii creştini Marana tha, Vino, Doamne Isuse? Nu cred că sunt mulţi cei care ar dori să vină chiar acum sfârşitul, să vină Cristos şi să facă judecata finală. Însă, într-un alt sens, este chiar urgent necesar să spunem Vino, Doamne Isuse, pentru că vrem să se termine odată cu această lume nedreaptă, vrem ca lumea să fie în mod fundamental schimbată, să fie o lume fără păcate, fără violenţă, fără sărăcie, fără foamete, fără suferinţă, fără atâţia nenorociţi şi năpăstuiţi de soartă. Vino, Doamne Isuse, în această lume în care mulţi oameni sunt stăpâniţi de nihilism filozofic, de agnosticism practic, de indiferentism religios, de relativism moral şi juridic, de consumism şi hedonism cinic, trăind ca şi cum Dumnezeu nu ar exista, ca şi cum n-ar trebui să dea seama nimănui niciodată de faptele lor. Vino, Doamne Isuse în modurile pe care le cunoşti tu. Vino şi reînnoieşte lumea de astăzi, atât de încercată, de dezorientată şi lipsită de speranţă şi îndreapt-o pe calea adevărului, a binelui, a dreptăţii, a păcii, a iubirii, a vieţii şi fericirii veşnice. Vino, Doamne Isuse şi în inimile noastre, vino şi reînnoieşte viaţa noastră să putem fi creştini buni, să te mărturisim prin cuvinte şi fapte bune, iar la sfârşit, la a doua ta venire, la judecata finală să auzim cu toţii invitaţia solemnă "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii" (Mt 25,34). Amin.

15 noiembrie 2009

Pr. Alois Bişoc

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
453 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 33-a de peste an:

Anul B
19 noiembrie 2006 - Pr. Florin Spătariu
18 noiembrie 2012 - Pr. Tarciziu Şerban
15 noiembrie 2015 - Pr. Cornel Cadar
18 noiembrie 2018 - Pr. Iulian Tancău
14 noiembrie 2021 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş

[ Index predici şi predicatori ]