Anul B
Duminica a 32-a de peste an

1Rg 17,10-16; Evr 9,24-28; Mc 12,38-44

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

Duminica trecută, în solemnitatea Toţi Sfinţii, Biserica ne îndemna să privim la cei care ne-au precedat în credinţă şi să găsim în ei un model şi un sprijin în trăirea credinţei noastre. În acelaşi timp, această solemnitate ne adresa şi o chemare nouă tuturor, aceea de a conştientiza ce mare dar oferă Dumnezeu creaturii sale: sfinţenia. Luni, în ziua Pomenirii Tuturor Credincioşilor Răposaţi ne-am îndreptat privirea spre bunul Dumnezeu implorând milostivirea sa pentru toţi cei care au purtat înaintea noastră semnul credinţei şi sunt în aşteptarea darului mântuirii.

În această duminică suntem chemaţi să ne deschidem inimile pentru a deveni cât mai sensibili în trăirea autentică a vieţii creştine. Scrisoarea către Evrei ne vorbeşte despre Cristos, autorul sfinţeniei, care dă sens vieţii omului prin cele două intervenţii particulare ale sale în istoria umanităţii: "La împlinirea timpului, Cristos a venit să distrugă păcatul, jertfindu-se odată pentru totdeauna" şi "a doua oară va veni, nu pentru a ispăşi păcatele, ci pentru a duce la mântuire pe cei care îl aşteaptă". Între aceste două momente ale istoriei, venirea lui Cristos care distruge păcatul şi cea în care îi conduce la mântuire pe cei care îl aşteptă, se desfăşoară întreaga noastră viaţă. O viaţă de împliniri şi iluzii, o viaţă de sfinţenie şi păcate, o viaţă de luptă victorioasă şi de înfrângere.

Sfinţenia, mântuirea, este darul lui Dumnezeu, iar noi suntem creaturile sale, chemate să ne lăsăm pătrunse de acest dar şi cu responsabilitatea de a face ca întreaga istorie a omului să se împlinească, devenind o istorie a realizării împărăţiei lui Dumnezeu pe acest pământ. În acest fel, fiecare creatură va ajunge să îl recunoască pe Dumnezeu ca stăpân al întregului univers, aşa cum ne sugerează astăzi psalmul responsorial: "Domnul, Dumnezeul tău, Sioane, stăpâneşte în veci, din neam în neam". Această suveranitate a lui Dumnezeu nu înseamnă superioritate, răceală şi distanţă faţă de creaturi. El se face părtaş la toate cele petrecute în viaţa omului: este împreună cu cel asuprit, oferă ajutor celui flămând, luminează pe orb, iubeşte pe neprihănit, sprijină văduva şi orfanul. Nimeni şi nimic nu scapă privirilor şi atenţiei Domnului.

Lecturile acestei duminici, a 32-a din timpul de peste an, ne propun un mod deosebit, delicat, dar eficace de trăire a vieţii de credinţă: simplitatea şi dăruirea totală de sine.

Cele două văduve din prima lectură şi din evanghelie au în comun, mai mult decât văduvia lor, poziţia socială pe care o aveau din cauza faptului că erau văduve. În amândouă putem descoperi o mare generozitate, capacitatea de a renunţa şi a se priva de un bine în numele lui Dumnezeu şi puterea de a vedea dincolo de sărăcia în care se găseau.

Credinţa, iubiţi credincioşi, dragi ascultători, este cea care ne ajută pe toţi să vedem departe, dincolo de greutăţile şi dificultăţile în care ne-am putea afla. Ochii trupului, cu care privim situaţia în care ne-am putea găsi, ajung să ne spună doar "făina s-a terminat", "mi-au rămas doar două monede fără valoare". Credinţa, în schimb, vede şi înţelege că cel care a dat făina, cel care este la originea a ceea ce am este şi Tatăl meu; Dumnezeu, cel care are şi oferă toată bogăţia, este şi cel care primeşte pomana mea.

Lipsa bunătăţii şi a generozităţii în viaţa creştină reprezintă un mare rău. Este ca o miopie spirituală. Această miopie o putem corecta doar atunci când suntem capabili de a vedea nu numai făina care se termină, ci şi binecuvântarea care se revarsă asupra noastră. Ştim cu toţii că acela care suferă de miopie în ochii trupului poate vedea în mod clar doar ceea ce are în propriile sale mâini, ceea ce îi este foarte aproape. Îl costă mult să vadă, să distingă cu claritate ceea ce se găseşte la câţiva paşi. Acelaşi lucru se întâmplă din punct de vedere spiritual. Dumnezeu ne este aproape, ne vine în întâmpinare cu prezenţa sa, cu harul său. Noi, din cauza miopiei sufletului nostru, rămânem închişi în noi înşine şi ne simţim în siguranţă doar atunci când avem totul sub control, lăsându-ne stăpâniţi de siguranţa pe care ne-o oferă bunurile noastre sau bunul renume pe care îl avem.

Mesajul evangheliei este însă total diferit. Isus, la finalul misiunii sale pe acest pământ, în templu, notând fapta văduvei sărace care renunţă la puţinul său, le spune apostolilor, şi prin ei şi nouă, că darul ei nu este doar măreţ, nu este doar generos, este un dar în care se găseşte întreaga sa viaţă, existenţa sa, "este tot ceea ce avea pentru a trăi".

Dăruirea totală este şi caracteristica iubirii Mântuitorului. Isus însuşi doreşte să fie excesiv cu modul său de a iubi. Această iubire a sa doreşte să fie un remediu, un medicament pentru această lume în care întâlnim formele cele mai înalte ale egoismului şi ale urii. Nebuniei multor fraţi creştini care jertfesc viaţa în numele egoismului şi urii, Cristos răspunde cu iubirea sa fără margini, dându-şi viaţa pentru ca noi să avem viaţă şi s-o avem din belşug.

Cele două văduve nevoiaşe, deşi aveau puţin, au fost capabile să ofere mult. Aceasta este o ironie a sorţii, o ironie a sorţii care se opune celeilalte ironii a sorţii, în care cel care poate pune mult în joc are o mai mică dispoziţie de a se pune în slujba lui Dumnezeu. Aici se naşte o întrebare pe care noi, creştinii, indiferent de nume şi de statutul nostru social, ar trebui să avem curajul de a ne-o adresa: Suntem noi cei care dispunem de ceea ce avem sau bunurile noastre, statutul nostru, funcţia noastră dispun de noi şi ne conduc viaţa? În acest sens, cred că este mult mai stăpân pe el însuşi cel care este mai capabil de a dărui, de a se dărui pe sine cu inimă deschisă.

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

Găsim, aşadar, în evanghelia de azi două moduri de trăire a vieţii, a vocaţiei noastre creştine. În persoana cărturarilor, Cristos ne prezintă un mod greşit de trăire a credinţei. Ei trăiesc doar pentru ei înşişi, caută locurile cele dintâi, doresc ca faptele lor să fie notate şi să fie puse în lumină, aşteaptă onoruri şi respectul celorlalţi. Ei îl respectă pe Dumnezeu, dar doresc să le fie recunoscute meritele. Acest mod de viaţă creştină pune în lumină o mare distanţă şi răceală. Dumnezeu este sus. Eu doresc să fiu cu Dumnezeu, să fiu cât mai aproape de el: de aceea eu stau sus şi ceilalţi trebuie să recunoască superioritatea mea. Deşi au trecut atâţia ani de la acest eveniment relatat în evanghelie, din nefericire, inima omului nu s-a schimbat. Şi astăzi putem fi martori de nenumărate ori ai acestui mod de a trăi credinţa.

De cealaltă parte se găseşte creştinul care nu are nume, este de neluat în seamă. El nu ocupă locuri importante, nici nu caută şi nici nu primeşte stima şi onorurile oamenilor. Este singur pe cărările vieţii, de multe ori în tăcere. Sărăcia şi singurătatea, lipsa numelui şi a faimei nu îl fac atrăgător. Un asemenea suflet ne este propus de Cristos ca model. Cu toată sărăcia şi lipsa sa de valoare în ochii altora, adevăratul creştin este dispus să ofere Domnului şi celorlalţi tot ceea ce este şi are şi, astfel, aşa cum ne spune sfântul Paul, "deşi sărac, îmbogăţeşte pe mulţi" . Văduva ne spune că atunci când se dăruieşte din inimă, atunci când se slujeşte din inimă, oricât de săraci am fi, dăruim o mare bogăţie.

Să îl rugăm pe Dumnezeu la această celebrare a sfintei Euharistii, ca în această lume materialistă a timpului nostru, în care pentru mulţi este destul de greu a ajunge cu bine din punct de vedere economic la sfârşitul lunii, ca, de la cele două femei de la liturgia cuvântului din această duminică, să învăţăm a ne încredinţa în mâinile lui Cristos, care este darul cel mai frumos pe care îl putem avea. Dacă, într-adevăr, facem experienţa dăruirii şi abandonului şi punem în practică cuvântul sfântului Paul, "pentru mine a trăi este Cristos", atunci toate bogăţiile, toată sărăcia şi toate siguranţele noastre rămân fără valoare. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Lăudat să fie Isus Cristos!

8 noiembrie 2009

Pr. Iosif Iacob

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
427 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 32-a de peste an:

Anul B
12 noiembrie 2006 - Pr. Viorel Ababei
11 noiembrie 2012 - Pr. Petru Dorcu
8 noiembrie 2015 - Pr. Petru Sescu
11 noiembrie 2018 - Mons. Benone Farcaş
7 noiembrie 2021 - Pr. Iulian Tancău

[ Index predici şi predicatori ]