Anul B
Duminica a 27-a de peste an

Gen 2,18-24; Ps 127; Evr 2,9-11; Mc 10,2-16

"Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă".

La împlinirea a 50 de ani de căsătorie, celebrul Henry Ford a fost întrebat de cineva care este secretul succesului şi fericirii în căsătorie. El a răspuns: "Este la fel ca în industria automobilelor: să rămâi fidel unui singur model".

Liturgia cuvântului din această duminică, a 27-a de peste an, vrea să ne răspundă şi nouă, familiilor şi tinerilor de astăzi, care este secretul succesului şi al fericirii în căsătorie.

Şi este necesar să aflăm răspunsul pentru că astăzi familia este în criză. Astăzi sunt din ce în ce mai multe situaţii în care soţii se întreabă dacă "mai merită să stăm împreună". Nu ne mai iubim, suntem caractere diferite, ne certăm toată ziua, ne jignim etc. Ce rost mai are să continuăm împreună? Nu este mai bine ca fiecare să-şi vadă de drumul său şi să-şi refacă viaţa?

La aceste întrebări logica oamenilor are un singur răspuns: divorţul.

Care este logica divină şi creştină? O găsim în lecturile pe care le-am ascultat astăzi la sfânta Liturghie. Astfel, prima lectură luată din Cartea Genezei, prima carte a Sfintei Scripturi, ne prezintă realitatea căsătoriei în planul divin al Creatorului. Punctul de plecare al planului divin porneşte de la expresia: "Nu este bine ca omul să fie singur". Omul singur şi autosuficient este o fiinţă statică, închisă în sine însuşi şi expus egoismului.

Atunci Domnul Dumnezeu a plămădit din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om să vadă ce nume avea să le dea.

Adam nu mai era singur şi totuşi nu era fericit, mulţumit. Omului nu-i sunt de ajuns creaturile şi succesul profesional: pentru a-şi umple singurătatea are nevoie de cineva asemenea lui. "Atunci Domnul Dumnezeu a plămădit o femeie din coasta sa şi a adus-o la om" (Gen 2,2).

Apariţia femeii spulberă singurătatea şi monotonia lui Adam, ceea ce îl va determina să înalţe spre Creator primul şi eternul imn de iubire: "Iată, în sfârşit, pe aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea" (Gen 2,3).

Acum bucuriile, neliniştile şi întrebările omului sunt împărţite cu o fiinţă asemănătoare lui. Între cei doi s-a stabilit o comuniune perfectă, capabilă să formeze o fiinţă unică, pe care nici moartea nu o poate distruge, deoarece "tare ca moartea este iubirea" (Ct 8,6).

Ce ne învaţă acest text din Cartea Genezei? Că Dumnezeu, creând bărbatul şi femeia, i-a făcut egali în demnitate, complementari, capabili de a se dărui unul altuia în iubire: astfel, ei au acelaşi fundament, acelaşi izvor de existenţă şi de aceea aparţin unui plan măreţ: "De aceea, va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup" (Gen 2,24). Misterul iubirii lui Dumnezeu faţă de noi este un dar inestimabil.

Dacă Dumnezeu a ridicat căsătoria la o demnitate atât de mare şi a voit-o indisolubilă, de nedespărţit, totuşi fragilitatea, slăbiciunea fiinţei umane nu a ţinut cont de acest plan al lui Dumnezeu. Poporul evreu s-a lăsat influenţat de mentalitatea popoarelor păgâne din jur. Fariseii, voind să-l pună la încercare pe Isus, l-au întrebat: "Este permis unui bărbat să se despartă de femeia sa?" Isus i-a întrebat: "Ce v-a prescris Moise?" Ei i-au răspuns: "Moise a permis să se despartă de femeie, cu condiţia să-i întocmească un act de despărţire".

Isus cunoştea legea mozaică şi le-a replicat: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a dat el această prescripţie". Şi intră în miezul problemei şi îşi justifică poziţia sa cu privire la căsătorie, aducând drept argument planul divin originar: "Însă la începutul lumii - spune Isus - când Dumnezeu i-a creat pe oameni, i-a creat bărbat şi femeie. De aceea, omul va părăsi pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa: şi amândoi vor fi un singur trup. Astfel, ei nu mai sunt doi, ci unul singur: deci, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" (Mc 10,6-9).

Isus exclude categoric divorţul şi, mai departe, exclude şi mai categoric încheierea unei alte căsătorii, cu aceste cuvinte: "Cine se desparte de femeia sa pentru a se căsători cu alta se face vinovat de adulter. Tot aşa şi femeia, dacă se desparte de bărbatul ei şi se căsătoreşte cu altul, se face vinovată de adulter" (Mc 10,11-12).

Sfânta evanghelie se încheie cu scena copiilor aduşi de mulţime la Isus să-i binecuvânteze şi prin cuvintele Mântuitorului: "Cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu asemenea unui copil nu va intra în ea".

Vom înţelege şi vom primi mesajul, învăţătura lui Isus, numai dacă vom avea o inimă nevinovată, simplă, umilă, ca inima unui copil. Şi numai atunci vom avea o credinţă solidă.

În anul 1987, într-un oraş din Franţa, un doctor renumit a hotărât să se despartă de soţia sa. Au mers amândoi la tribunal pentru a face actele necesare. Fiind creştini, judecătorul care se ocupa de acest caz le-a explicat ce trebuie să facă pentru divorţ, dar le-a dat un sfat care i-a surprins pe amândoi: "Înainte de a începe procesul să faceţi o sărbătoare aşa cum aţi făcut în ziua Căsătoriei". Au plecat, iar în drum spre casă, soţia, care îşi iubea foarte mult soţul, i-a spus: "Am o mare rugăminte: înainte de a ne despărţi aş vrea să vorbim cu preotul care ne-a oficiat Căsătoria". Neavând nimic împotrivă, doctorul şi soţia au mers şi i-au povestit preotului situaţia în care se aflau. Ascultându-i, preotul şi-a dat seama că viaţa lor era lipsită de un element important: Dumnezeu! I-a pus să-şi amintească de clipele fericite petrecute împreună. La sfârşit, le-a spus: "Să nu uitaţi niciodată, iubiţi soţi, că pentru o căsătorie şi o familie fericită este absolut necesară prezenţa a trei persoane: soţul, soţia şi Dumnezeu".

Da, acesta este un adevăr fundamental pentru viaţa de familie. Dumnezeu este cel care realizează unitatea unei familii. Cum? Îndepărtând certurile, neînţelegerile şi favorizând renunţarea, spiritul de sacrificiu şi de dăruire. Aceasta ne învaţă a doua lectură a duminicii de astăzi, luată din Scrisoarea către Evrei. Cristos a fost încununat cu cinste şi măreţie datorită suferinţelor morţii pe care le-a îndurat.

Papa Paul al VI-lea spunea în una dintre predicile sale: "Viaţa de familie este o cale spre sfinţire care se hrăneşte din bucuriile şi sacrificiile zilnice... şi ea devine cu adevărat un mijloc al sfinţirii atunci când se lasă călăuzită de poruncile lui Dumnezeu şi de iubire".

A iubi este frumos şi dificil: a construi familia este, de asemenea, frumos şi dificil; deşi orice iubire, pentru fi trainică, trebuie să fie zidită pe stâncă trainică, trebuie să fie zidită pe stâncă neclintită: Dumnezeu. Aceasta este semnificaţia urărilor pe care le facem mirilor: casă de piatră, adică familie zidită pe cuvântul lui Cristos.

Dea bunul Dumnezeu ca, şi în familiile noastre, el să fie stânca şi să se îndeplinească cuvintele psalmistului pe care le-am cântat la această sfântă Liturghie: "Să ne binecuvânteze Domnul în toate zilele vieţii noastre". Amin.

4 octombrie 2009

Pr. Isidor Dâscă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
498 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 27-a de peste an:

Anul B
8 octombrie 2006 - Pr. Alois Bişoc
7 octombrie 2012 - Pr. Cornel Cadar
4 octombrie 2015 - Pr. Mihai Pătraşcu
7 octombrie 2018 - Pr. Pius-Petru Iancu
3 octombrie 2021 - Pr. Iosif Enasoae

[ Index predici şi predicatori ]