Anul B
Duminica a 23-a de peste an

Is 35.4-7a; Ps 145,7-10; Iac 2,1-5; Mc 7,31-37

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Viaţa noastră pe pământ, ca urmare a păcatului, este încercată de multe boli. Ele ating trupul nostru, le simţim şi ne chinuie. Facem orice ca să le evităm sau să scăpăm de ele. Însă, mai sunt şi altfel de boli, pe care ne facem că nu le simţim. În realitate, ele ne provoacă chinuri mult mai mari. Sunt bolile sufleteşti. Pentru evitarea acestor boli sau pentru vindecarea lor, mulţi oameni nu fac absolut nimic sau fac foarte puţin. Ce ar trebui făcut?

Textele biblice din această duminică ne aduc un mesaj de lumină şi de speranţă. Prima lectură, luată din Cartea profetului Isaia, ne prezintă îndemnul profetului către popor, ca în momentele de tulburare generală, în care se afla din cauza exilului, să caute salvarea şi ajutorul numai în Dumnezeu. "Curaj, nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru. El însuşi va veni şi vă va mântui". Isaia vede ajutorul şi salvarea din partea lui Dumnezeu sub două aspecte. Sub aspectul vindecărilor miraculoase - pentru om - şi sub aspectul schimbărilor radicale - pentru natură. Spune profetul: "Se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor. Cel şchiop va sări ca un cerb şi gura celui mut va striga de bucurie. În pustiu vor ţâşni ape şi în pământul uscat, pâraie. Ţinutul ars de soare se va schimba în lac şi ogorul însetat se va preface în izvoare de apă". Toate aceste fapte uimitoare sunt un simbol al profundelor transformări pe care le va face Cristos, atât în om cât şi în natură, în întreaga creaţie, transformări care vor ajunge să fie depline la sfârşitul timpurilor.

Evanghelia ni-l prezintă pe Cristos ca Mesia, făcător de minuni. El vindecă miraculos un surdo-mut. Această transformare profundă, această vindecare miraculoasă, este doar una din nenumăratele săvârşite de el pe pământ, stârnind - cum aţi auzit - admiraţia şi entuziasmul oamenilor, care nu s-au putut abţine să exclame: "Tot ce face el este minunat. Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească".

Problema cea mai importantă pentru noi, care citim sau ascultăm aceste fapte miraculoase, este să nu ne oprim doar la admiraţie, ci să trecem dincolo de semne. Minunile lui Isus rămân semne, adică semnifică ceva, ne trimit cu mintea la realităţi superioare, sufleteşti, pe care suntem invitaţi să le luăm în seamă spre binele nostru.

Astfel, miracolul vindecării surdo-mutului, încă de la începutul Bisericii, a fost luat drept semn sau simbol al Botezului. La Botez, celebrantul, atingând cu degetul mare urechile şi buzele celui pe care îl botează, îi adresează următoarele cuvinte: "Domnul nostru Isus Cristos, care i-a făcut pe surzi să audă şi pe muţi să vorbească, să-ţi dea harul de a asculta cu bucurie cuvântul său şi de a mărturisi credinţa spre lauda şi mărirea lui Dumnezeu Tatăl". Eliberându-l de păcat, Botezul trezeşte auzul omului ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar limba, ca să-l vestească şi să-l laude pe Domnul.

Este cazul să ne întrebăm: noi, toţi cei botezaţi, cum folosim auzul şi, mai ales, cum folosim limba, cum folosim celelalte daruri - şi sunt multe - primite din partea lui Dumnezeu? Prin Sfânta Biserică, Dumnezeu ne învaţă să le folosim bine, ţinându-le departe de răutate, de păcat. Ba, mai mult, cum am auzit în lectura a doua, să urmăm îndemnul sfântului Iacob, concretizând în fapte de caritate darurile lui Dumnezeu. Ajutorul material, şi mai ales spiritual, acordat semenilor noştri aflaţi în nevoi, fără a face deosebire între ei, ne va face tot mai asemănători cu Dumnezeu, adică buni, generoşi, caritabili. În încheiere, am să vă dau un exemplu.

Un tânăr japonez, de 19 ani, a avut fericirea să cunoască religia creştină şi să o îmbrăţişeze. Iată cum. Băiatul a pus un bilet pe poarta mănăstirii Surorilor lui Isus cu următoarele cuvinte: "Caut fericirea, dar n-o găsesc. Poate că pentru mine ea nici nu există. M-am gândit şi la sinucidere. Viaţa o văd fără sens. De o vreme urmăresc cu atenţie viaţa voastră de mănăstire. Văd că voi, surorile, sunteţi fericite şi satisfăcute. Şi mă întreb: cum e posibil aşa ceva? Ce să fac şi eu ca să pot dobândi această fericire". Surorile au găsit biletul, l-au citit cu atenţie, au rămas impresionate şi au răspuns tânărului printr-o invitaţie. L-au chemat la mănăstire, i-au vorbit îndelung despre Isus Cristos şi l-au făcut să înţeleagă că viaţa fără Dumnezeu este lipsită de sens. Urmând sfatul lor, tânărul s-a pregătit şi a primit haina botezului. A dobândit în creştinism fericirea care îi lipsea. Aceste surori nu au făcut altceva decât au continuat munca lui Isus de vindecare a unui surdo-mut.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Întâlnim şi noi în viaţă cazuri, mai mult sau mai puţin asemănătoare, de surdo-muţi. Religia noastră creştină ne cheamă să-i ajutăm cu generozitate, vindecându-ne pe noi înşine, dacă este cazul, de surzenie, de muţenie sau alte infirmităţi spirituale, să continuăm munca lui Isus de vindecare a surdo-muţilor din jurul nostru. Amin.

6 septembrie 2009

Pr. Iosif Păuleţ

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
461 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 23-a de peste an:

Anul B
10 septembrie 2006 - Pr. Anton Farcaş
9 septembrie 2012 - Pr. Felix Roca
6 septembrie 2015 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş
9 septembrie 2018 - Pr. Petru Sescu

[ Index predici şi predicatori ]