Anul B
Duminica a 16-a de peste an

Ier 23,1-6; Ps 22; Ef 2,13-18; Mc 6,30-34

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

Dumnezeu este păstorul suprem al poporului său; el se îngrijeşte cu gingăşie de aleşii săi şi îi ocroteşte cu dragoste. Isus Cristos, trimisul Tatălui, este dovada grijii deosebite pe care Dumnezeu o are faţă de popor. Fiul lui Dumnezeu îi formează pe apostoli pentru ca la rândul lor să fie păstori după inima sa. El este singurul care poate reuni pe toţi oamenii într-un singur popor.

Acesta este o parte din mesajul pe care ni-l transmite cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl proclamăm şi îl primim în această a 16-a duminică de peste an.

1. Dumnezeu este păstorul suprem al poporului său.

Prima lectură, un fragment din Cartea profetului Ieremia, scoate în evidenţă grija deosebită pe care Dumnezeu o are faţă de poporul său şi reproşul pe care îl face păstorilor care nu îşi îndeplinesc misiunea. El promite că oile sale "nu vor mai fi înfricoşate şi neliniştite şi niciuna nu se va pierde". Este un mesaj plin de consolare şi încurajare, întărit de Psalmul 22: "Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic!"

Suntem obişnuiţi cu această imagine a lui Dumnezeu ca şi păstor şi dacă am fi întrebaţi dacă avem nevoie de un păstor, fără îndoială, am răspunde afirmativ, deoarece avem nevoie de un conducător, de un apărător, de un sfătuitor. De multe ori însă îl confundăm pe Dumnezeu: nu vedem în el un păstor, ci ţarcul, stâna. Când sunt închise în ţarc oile sunt sub control, nu se pot împrăştia, nu pot face ce doresc. Păstorul însă poartă oile la păşuni verzi, la ape liniştite, le lasă libere, dar veghează mereu asupra lor, le strigă pe nume, se îngrijeşte de fiecare în parte. Acesta este Dumnezeu păstorul suprem: cel care se îngrijeşte de binele şi libertatea poporului său. Am vrea ca Dumnezeu, tocmai pentru că este păstorul nostru, să elimine tot răul din viaţa noastră, să ne dăruiască numai zile fericite, să ne garanteze succesul pe care îl visăm şi îl dorim. Dar Dumnezeu este păstorul şi nu ţarcul, el ştie ce este bine pentru noi, ne ajută să alegem ceea ce este spre folosul nostru, ne asigură libertatea.

Un astfel de Dumnezeu este o consolare în aceste timpuri caracterizate de o dezorientare generală, de proclamarea a numeroase "adevăruri", de propunerea atâtor pseudovalori. Dumnezeu ne spune că este stăpânul timpului şi al istoriei şi el face să triumfe binele. Este şi un Dumnezeu credibil, deoarece nu ezită să reproşeze păstorilor aleşi de el că nu se îngrijesc de turma încredinţată: "Vai de păstorii care lasă să piară şi să se împrăştie oile de pe păşunea mea!" Dar, mai mult decât acest lucru, Dumnezeu îl trimite pe însuşi Fiul său pentru a călăuzi poporul său.

2. Isus Cristos, trimisul Tatălui, este dovada grijii deosebite pe care Dumnezeu o are faţă de popor.

Isus este bunul păstor deoarece misiunea lui este aceea de a conduce poporul în împărăţia Tatălui său. A venit în lume tocmai pentru acest lucru! Sfântul Marcu, în evanghelia din această duminică, îl prezintă plin de grijă faţă de apostoli şi cuprins de compasiune faţă de popor, "pentru că erau ca nişte oi fără păstor".

Cristos a încredinţat apostolilor misiunea de vesti împărăţia lui Dumnezeu, i-a pregătit să fie păstori pentru poporul său. După ce se întorc din prima misiune, împreună cu ei face o evaluare a activităţii şi plin de grijă părintească le dă ocazia să se odihnească, deoarece atât de mult de lucru era încât "nu aveau timp nici să mănânce". În această perioadă de vacanţă şi concedii, Cristos ne ajută să înţelegem că putem, într-adevăr, fructifica pentru binele nostru posibilitatea de odihnă şi de destindere. În primul rând, Cristos ne spune că are dreptul la odihnă doar cel care munceşte cu adevărat. Din păcate se întâmplă des ca unii să muncească mereu, iar alţii doar să beneficieze de odihnă. Apoi, pentru unii concediul este cu adevărat concediu doar dacă este făcut în locuri foarte exotice, astfel încât, de cele mai multe ori, din concediu se vine mult mai obosit. Cristos nu îi invită pe apostoli în călătorii lungi, în hoteluri de multe stele, ci creează cadrul potrivit, dat de comuniunea dintre ei şi împărtăşirea experienţei, pentru ca odihna să fie asigurată.

Când Cristos vede mulţimea de oameni, renunţă la odihna sa. Este cuprins de milă "pentru că erau ca nişte oi fără păstor". Atunci începe să le fie el păstorul, să îi conducă "la păşuni verzi şi la ape liniştite" în mijlocul deşertului vieţii şi al apelor învolburate ale acesteia. Cristos este model şi ajutor pentru fiecare păstor. Papa Benedict al XVI-lea a dorit să dedice un an sfintei Preoţii tocmai pentru ca păstorii sufletelor să îşi aprofundeze misiunea lor. El spune în scrisoarea adresată preoţilor pentru deschiderea Anului sfintei Preoţii: "În lumea de astăzi, ca în timpurile grele ale parohului de Ars, este necesar ca preoţii în viaţa şi acţiunea lor să se distingă printr-o puternică mărturie evanghelică. Pe bună dreptate a afirmat Paul al VI-lea: «Omul contemporan ascultă cu mai multă plăcere pe martori decât pe învăţători sau, dacă-i ascultă pe învăţători, face acesta pentru că sunt nişte martori». Ca să nu se nască un gol existenţial în noi şi să nu fie compromisă eficacitatea slujirii noastre, este necesar să ne întrebăm mereu din nou: «Suntem cu adevărat pătrunşi de cuvântul lui Dumnezeu? Este adevărat că el este hrana din care trăim, mai mult decât sunt pâinea şi lucrurile din lumea aceasta? Îl cunoaştem cu adevărat? Îl iubim? Ne ocupăm în interior de acest cuvânt până acolo încât el să pună realmente o amprentă pe viaţa noastră şi să formeze gândirea noastră?» După cum Isus i-a chemat pe cei doisprezece să fie cu el (cf. Mc 3,14) şi numai după aceea i-a trimis să predice, tot aşa şi în zilele noastre preoţii sunt chemaţi să asimileze acel «nou stil de viaţă» care a fost inaugurat de Domnul Isus şi a fost însuşit de către apostoli". Tot Sfântul Părinte se întreba, la 25 mai 2006, în timpul călătoriei apostolice în Polonia, ce anume se cere de la preoţi: "De la preoţi, credincioşii aşteaptă un singur lucru: să fie specialişti în a promova întâlnirea omului cu Dumnezeu. Preotului nu i se cere să fie expert în economie, construcţii sau politică. De la el se aşteaptă să fie expert în viaţa spirituală (...) Fiţi autentici în viaţa voastră şi în slujirea voastră! Privind mereu la Cristos, trăiţi o viaţă modestă, solidari cu credincioşii la care sunteţi trimişi. Slujiţi-i pe toţi! Dacă veţi trăi din credinţă, Duhul Sfânt vă va sugera ce va trebui să spuneţi şi cum va trebui să slujiţi". Acesta este modelul de păstor dorit de Cristos, spre acest model trebuie să tindă preoţii, pentru astfel de preoţi trebui să se roage credincioşii. Astfel se manifestă unitatea poporului lui Dumnezeu al cărui unic păstor suprem este Cristos.

3. Doar Cristos poate reuni pe oameni într-un singur popor.

Fragmentul din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni scoate în evidenţă adevărul că numai credinţa în Cristos îi poate uni pe oameni. În aceste timpuri asistăm pe de o parte la încercări, uneori disperate, de a crea unitate, iar pe de altă parte observăm atâtea diviziuni. Cristos, prin moartea şi învierea sa, după cum spune sfântul Paul, a dorit să îi adune laolaltă pe toţi oamenii şi să formeze un singur om nou. De aceea spune papa Benedict al XVI-lea în enciclica sa recentă Caritas in veritate că "religia creştină şi celelalte religii pot să ofere aportul lor la dezvoltare doar dacă Dumnezeu găseşte un loc în sfera publică, cu o specifică referinţă la dimensiunea culturală, socială, economică şi, în mod particular, politică". Dumnezeu doreşte să fie păstor doar dacă turma sa nu este revoluţionară, considerând că nu are nevoie de el.

Să înălţăm împreună, păstori şi turmă, rugăciunea sfântului Ioan Maria Vianney, pentru a ne lăsa călăuziţi de păstorul suprem:

"Te iubesc, Dumnezeu meu, şi unica mea dorinţă este să te iubesc până la ultima suflare a vieţii mele.

Te iubesc o Dumnezeu infinit de vrednic de iubire şi doresc cu ardoare mai degrabă să mor iubindu-te decât să trăiesc o singură clipă fără să te iubesc.

Te iubesc, Doamne, şi singurul har pe care ţi-l cer este să te iubesc în veci.

Dumnezeul meu, dacă limba mea nu poate să repete mereu că eu te iubesc, doresc ca inima mea să-ţi repete aceasta la fiecare respiraţie a mea.

Te iubesc o Mântuitorul meu divin, pentru că ai fost răstignit pentru mine; şi pentru că mă ţii răstignit aici pe pământ pentru tine.

Dumnezeul meu, dă-mi harul să mor iubindu-te şi simţind că te iubesc".

Amin.

19 iulie 2009

Pr. Felix Roca

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
489 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 16-a de peste an:

Anul B
23 iulie 2006 - Pr. Alois Bulai
22 iulie 2012 - Pr. Claudiu Robu
19 iulie 2015 - Pr. Cristinel Fodor
22 iulie 2018 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]