Anul B
Duminica a 4-a a Paştelui

Fap 4,8-12; Ps 117; 1In 3,1-2; In 10,11-18

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă, creştinul bun se îndreaptă spre sfânta biserică, pentru ca acolo, împreună cu ceilalţi fraţi şi surori cu care formează Biserica vie, să-i aducă laudă lui Dumnezeu, să-i ceară iertare pentru tot ceea ce pe parcursul săptămânii anterioare n-a fost conform cu voinţa sa şi, în acelaşi timp, să-l implore pentru ca să-l binecuvânteze, să-i dea har şi putere pentru noua săptămână de lucru. De aceleaşi gânduri şi intenţii sfinte sunt pătrunşi şi cei care, fiind bolnavi sau neputincioşi, ori în călătorie nu au posibilitatea să se deplaseze la biserică. Însă, prin intermediul radioului sau al televiziunii vor totuşi să-şi exprime iubirea şi ataşamentul lor faţă de Dumnezeu, precum şi comuniunea de credinţă cu toţi cei care sunt prezenţi fizic şi activ la sfintele slujbe, unde se hrănesc la dubla masă oferită de Cristos: masa cuvântului şi masa euharistică.

În duminica de astăzi gândul nostru se îndreaptă spre Dărmăneşti, unde nenumăraţi tineri şi tinere celebrează la nivel diecezan Ziua Tineretului. Îl rugăm pe Domnul să-i facă tot mai conştienţi de misiunea pe care o au în Biserică, aceea de a fi speranţa lumii şi mărturisitori vrednici ai credinţei creştine.

Chiar dacă în fiecare duminică celebrăm învierea Domnului, la patru săptămâni după Paşte suntem încă sub impresia puternică a emoţiilor trăite în noaptea sfântă, când în lumina lumânării pascale am fost surprinşi de vestea îmbucurătoare şi mântuitoare că, cel ce fusese dat morţii, a înviat precum a zis. Pe tot parcursul celor patru săptămâni s-au intonat cântări de Paşte, care ne-au repetat de nenumărate ori "Aleluia, aleluia, aleluia, Cristos a înviat din morţi". Da, el a înviat, e viu, trăieşte mai departe, este între noi, ne însoţeşte, el ne-a dat şi continuă să ne dea speranţa unei vieţi noi şi înnoitoare. Cei care s-au pregătit cum se cuvine, l-au simţit pe Cristos prezent în Biserică, în familie, în grupul de prieteni, în ei înşişi.

Şi în duminica de astăzi, Cristos stă din nou în mijlocul nostru. El însuşi se prezintă în evanghelia de astăzi, chiar de două ori: "Eu sunt păstorul cel bun", păstorul cel bun care-şi jertfeşte viaţa pentru oile sale. Folosindu-se de o simbologie tradiţională obişnuită în breasla păstorilor, Cristos subliniază raportul care există între el şi aparţinătorii săi. Este un raport ce face referinţă la o comuniune intimă ce-l leagă strâns de credincioşii săi şi, ca să fie şi mai expresiv, compară acest raport dintre el şi oile sale cu raportul care există între el şi Tatăl său. "Eu sunt păstorul cel bun. Eu cunosc oile mele, iar oile mele mă cunosc pe mine, la fel cum Tatăl mă cunoaşte pe mine şi eu îl cunosc pe Tatăl". În limbaj biblic, "a cunoaşte" este expresia vie a unui raport şi dialog de iubire. "Iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit". Tocmai pentru aceasta afirmă el: "Tatăl mă iubeşte, pentru că eu îi ofer viaţa, eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau şi putere ca să o iau din nou". Este o dăruire generoasă, voluntară şi, de aceea, rodnică, luminoasă şi iluminantă, care dă sens sacrificiului de pe cruce, care motivează şi entuziasmează pe cei care i se alătură lui. Dă, în acelaşi timp, curaj şi putere tuturor celor care îl urmează, aşa cum oile îşi urmează păstorul.

Iată de ce astăzi Petru, aşa cum am auzit şi în duminicile trecute, la prima lectură, plin de Duhul Sfânt, fără frică, se adresează bătrânilor şi căpeteniilor poporului, pe care chiar îi acuză de moartea lui Cristos, trăgându-i la răspundere şi le spune: "În nimeni altul nu găsim mântuirea. Nu există sub cer un alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui. El este piatra pe care voi aţi nesocotit-o şi aţi aruncat-o. Dar această piatră a devenit piatră unghiulară", piatră fundamentală pe care se bazează toată construcţia lumii noi, întreg edificiul istoriei şi al omenirii răscumpărate, edificiu conceput, proiectat şi realizat prin iubirea jertfelnică a lui Cristos, care în felul acesta devine salvatorul, Mântuitorul nostru.

Lecturile de astăzi scot în evidenţă valoarea acţiunii mântuitoare a lui Cristos, relaţia sa cu Tatăl şi cu noi, iubirea infinită pe care el şi Tatăl o au pentru noi, pentru ca în felul acesta noi să ne conştientizăm asupra a ceea ce suntem şi trebuie să fim pentru a acţiona apoi în consecinţă.

"Vedeţi", ne spunea sfântul Ioan în lectura a doua, "cât de mare este iubirea pe care Dumnezeu a avut-o faţă de noi, că ne chemat să fim fii ai săi şi suntem cu adevărat fiii săi". Datorită acestei iubiri, noi vom fi asemănători cu el şi îl vom vedea aşa cum este. La ce mare demnitate este chemat creştinul.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Oare suntem noi totdeauna şi pretutindeni conştienţi de acest lucru? Suntem noi coerenţi în viaţa noastră cu evanghelia propusă de Cristos? Suntem noi o mărturie vie a vieţii, pătimirii, morţii şi învierii Mântuitorului? Cum răspundem noi la dragostea infinită a lui Dumnezeu faţă de noi? Iată câteva întrebări simple, dar care au menirea să ne facă să reflectăm la relaţia noastră cu Dumnezeu şi la modul în care trebuie să-i arătăm ataşamentul nostru filial, dovedit apoi nu numai prin declaraţii verbale, dar prin fapte concrete, prin viaţă trăită în credinţă şi în iubire.

De circa 15-20 de ani societatea zilelor noastre s-a schimbat enorm şi este, încă, într-o continuă schimbare. Ea este caracterizată de o tensiune frenetică, de o căutare spre mai mult, spre mai comod. Din păcate, însă, căile, metodele, mijloacele şi scopurile intenţionate se îndepărtează tot mai mult de ceea ce ne-a propus Cristos, iar iubirea de care ar trebui să dăm dovadă zilnic se subţiază, se pierde, şi este înecată de multe ori de valuri de ură şi de egoism distrugător.

Celebrarea de astăzi, când privim la Bunul Păstor care din iubire şi-a dat viaţa pentru oile sale şi care ne cheamă să-i ascultăm glasul şi să-l urmăm, să ne ajute să facem un angajament nou în viaţa noastră, un aranjament nou. Privind la valorile pe care le descoperim în noi, la valorile pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu, să încercăm să le ierarhizăm şi să le preţuim pe fiecare aşa cum se cuvine. Vom descoperi că iubirea lui Dumnezeu faţă de noi este infinită, că ea nu încetează, că ea ne însoţeşte totdeauna şi pretutindeni, că ne vrea mântuiţi şi fericiţi.

Deus caritas est. Dumnezeu este iubire. Şi cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el. Iar atunci când Domnul e cu noi, cine e împotriva noastră? Nu trebuie să ne fie frică de nimic.

Îl rugăm astăzi pe Domnul să ne facă vrednici de această iubire, pe care, apoi, să o mărturisim în lume plini de curaj. Amin.

7 mai 2006

Pr. Alois Fechet

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
383 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 4-a a Paştelui:

Anul B
3 mai 2009 - Pr. Marius-Claudiu Dumea
29 aprilie 2012 - Pr. Cristinel Fodor
26 aprilie 2015 - Pr. Felix Roca
22 aprilie 2018 - Ep. Petru Gherghel

[ Index predici şi predicatori ]