Anul A
Duminica a 28-a de peste an

Is 25,6-10a; Ps 22; Fil 4,12-14.19-20; Mt 22,1-14

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Isus ne spune astăzi: "Veniţi la sărbătoare!". De câte ori avem ocazia să fim invitaţi la o sărbătoare? Uneori suntem invitaţi la nuntă, dar atunci trebuie să oferim un dar tinerilor căsătoriţi. Alteori suntem invitaţi la o aniversare a unui prieten sau a unei rude, dar nici acolo nu putem să ne prezentăm cu mâinile goale. Astăzi Isus ne spune că totul este gata, ospăţul este pregătit, voi nu trebuie să aduceţi nimic, totul este gratuit; singurul lucru pe care vi-l cer este: "Veniţi la sărbătoare!".

Este o invitaţie, la prima vedere, curioasă. Dumnezeu nu ne cere să venim înaintea lui pentru a-i da cont de ceea ce am făcut, nu ne cere să ne prezentăm la uşa lui ca un stăpân exigent pentru a-i prezenta rodul muncii noastre, pentru a ne plăti taxele pe care le datorăm. Nu! Isus ne invită la un ospăţ de nuntă, ne cheamă la sărbătoare, spunându-ne în felul acesta, că idealul creştin nu este o morală care oprimă, care apasă, iar creştinul nu este un rob încovoiat sub jugul unor norme legaliste, dar o persoană liberă, o persoană eliberată de Cristos. Iar idealul creştin este trăirea unei fericiri. Existenţa creştină nu este o condamnare, dar o sărbătoare: "Veniţi la sărbătoare!".

Ce vrea să ne spună Isus cu această parabolă? Cu ce ocazie a rostit el acest minunat exemplu, această minunată poveste pe care, de acum, o ştim cu toţii pe de rost. El fusese întrebat de farizeii şi cărturarii din timpul său, de învăţaţii poporului evreu, cu ce autoritate învaţă el, cine i-a dat dreptul să prezinte o astfel de învăţătură? Şi răspunzând la această întrebare, Isus le povesteşte celor care îl ascultă trei parabole: două dintre ele le-am ascultat duminicile trecute, aceea a celor doi fii pe care tatăl îi trimite să lucreze în via lui, iar duminica trecută, parabola viticultorilor infideli.

Astăzi, Isus le răspunde din nou celor care îl întreabă cu a cui autoritate prezintă el această nouă învăţătură. Şi din parabolă vedem că este o autoritate divină, pentru că sărbătoarea nunţii este imaginea, este simbolul biblic al unei întâlniri de iubire între Dumnezeu şi om. Regele este Dumnezeu, mirele este Isus Cristos, mireasa este omenirea întreagă, suntem noi, o omenire care este marcată, este adevărat, de ură, de războaie, de neînţelegeri, de certuri, şi cu toate acestea, este o omenire pe care Dumnezeu o iubeşte cu încăpăţânare. Şi pentru a-şi demonstra iubirea îl trimite pe fiul său pentru a răscumpăra această omenire. Aceasta este nunta la care Dumnezeu ne cheamă să participăm, acesta este ospăţul la care el vrea ca noi să luăm parte, aceasta este uşa pe care el o deschide şi trimite servitorii pentru a ne chema: "Veniţi la sărbătoare!". Acest ospăţ, acest banchet, reprezintă fericirea timpurilor mesianice pe care am început să le trăim din momentul în care Fiul lui Dumnezeu, Isus, s-a întrupat. Vedem că sunt trei categorii de invitaţi la acest ospăţ.

Avem o categorie care refuză invitaţia lui Dumnezeu; o refuză din motive omeneşti. Evanghelia nu ne spune că aceştia ar fi păcătoşi, că s-ar fi ocupat cu cine ştie ce fărădelegi. Nu, fiecare a mers la ogorul lui, la ocupaţia lui, la afacerea lui, dar au răspuns negativ la invitaţia lui Dumnezeu. Sunt cei care trăiesc şi astăzi, sunt cei care nu au nevoie de Dumnezeu, sunt cei care sunt prea încrezători în ei înşişi, care nu sunt conştienţi de foamea şi setea pe care fiinţa lor o are pentru Dumnezeu. Sunt aceia care refuză să intre în împărăţia Tatălui.

Avem, după aceea, o altă categorie; o categorie pe care Cristos o cheamă de pretutindeni: bogaţi, săraci, buni şi răi - ne spune evanghelistul - buni şi răi; acea mulţime care umple sala de nuntă. Spune Isus că locul unde a fost organizat ospăţul era plin. Toţi aceştia suntem noi, suntem cei care am ascultat cuvântul lui Dumnezeu, am ascultat invitaţia lui şi am venit la ospăţul de nuntă. Am venit la ospăţul euharistic astăzi, am venit în biserica lui Cristos, suntem parte a acestei comunităţi şi participăm la această nuntă, la acest banchet pe care Dumnezeu l-a organizat pentru noi. Nu lipseşte nimeni. Toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt reuniţi la masa Tatălui. Aşa că, sărbătoarea poate să înceapă. Este o sărbătoare pregătită pentru noi toţi. Şi toţi cei care primesc propunerea evangheliei şi intră în împărăţia lui Dumnezeu, pot experimenta bucuria cea mai autentică şi mai profundă. Dumnezeu nu ne cheamă, în această parabolă, să fim trişti; el nu ne cheamă şi nu aseamănă împărăţia lui Dumnezeu nici măcar cu o capelă, în care să stăm în genunchi în permanenţă şi într-o rugăciune continuă în faţa altarului. Nu este asemănată împărăţia lui Dumnezeu nici cu un convent, cu o mănăstire, în care domneşte tăcerea şi reculegerea. Este asemănată cu o sărbătoare, cu un ospăţ de nuntă, unde lumea vorbeşte, discută, unde sunt schimbate idei, unde este veselie, unde este bucurie. Este asemenea unei comunităţi care este conştientă că cel care se află în mijlocul lor îi iubeşte ca un tată, care le vrea binele, le vrea fericirea.

Şi mai există o altă categorie, reprezentată de unul singur, de o singură persoană; unul care s-a trezit în sala de nuntă fără să aibă şi haina corespunzătoare. Este imaginea celui care crede, într-adevăr, dar a cărui credinţă este marcată de tristeţe, de tăcere, de singurătate, neştiind că trebuie să îmbrace haina bucuriei şi a speranţei. Este un om care participă la această nuntă nu ca la o sărbătoare, dar ca la o înmormântare. Şi Dumnezeu îl scoate afară, stăpânul îl scoate afară de la această sărbătoare.

Este timpul să privim cu sinceritate în inimile noastre şi să vedem în care grupă dintre aceşti invitaţi ne aflăm: în cei care refuzăm cuvântul lui Dumnezeu? Sper din toată inima că nu! În cei care acceptă invitaţia lui Dumnezeu şi se străduiesc să ducă o viaţă conformă cu învăţătura lui, adică să rămână mereu îmbrăcaţi în haina de nuntă? Sper din tot sufletul că da! Se poate întâmpla însă ca uneori să pierdem această haină de nuntă. Şi atunci, Isus ne cheamă întotdeauna ca o să curăţăm, să o purificăm, pentru a rămâne acolo, în sala banchetului, la masa plină de bunătăţile pregătite de Dumnezeu.

Unul care a înţeles acest lucru a fost sfântul apostol Paul, din care am ascultat cea de a doua lectură, o lectură scurtă, dar atât de frumoasă şi de grăitoare. Sfântul Paul scrie aceste cuvinte credincioşilor din Filipi, pe când se afla în închisoare, la Efes, închis nu pentru delicte de drept comune, ci pentru că a predicat învăţătura lui Cristos. Şi aflându-se în această situaţie grea, dificilă, credincioşii din Filipi pregătesc un pachet cu daruri, pe care i-l trimit în închisoare. Şi sfântul apostol Paul este deosebit de recunoscător, deosebit de bucuros; nu că ar avea nevoie de aceste daruri, pentru că spune el: "Ştiu şi să duc lipsă, şi să am din prisos. În toate şi în orice împrejurare m-am deprins şi să fiu sătul, şi să-mi fie foame, şi să am din prisos, şi să duc lipsă". Un om, un apostol fericit, care a înţeles să păstreze întotdeauna curată haina de nuntă, dar este fericit, este bucuros, pentru că aceşti credincioşi i-au venit în ajutor.

Este imaginea păstorilor noştri, a păstorilor dumneavoastră, care se bucură ori de câte ori le este răsplătită munca printr-un gând de recunoştinţă, printr-un cuvânt bun. Pentru că, la urma urmei, şi ei sunt oameni şi simt nevoia manifestării dragostei poporului care le este încredinţat spre păstorire.

Spre sfârşitul scrisorii, apostolul Paul îi asigură că Dumnezeu îi va răsplăti pe cei care se comportă în felul acesta.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Acea bucurie pe care Isus ne cheamă să o trăim la ospăţul pe care el ni l-a pregătit, este o bucurie pe care n-o putem reţine numai pentru noi, este o bucurie pe care trebuie să o împărtăşim, o bucurie pe care trebuie să o facem cunoscută şi celorlalţi.

Să nu ne lăsăm înşelaţi despre cei care spun: "Despre ce bucurie putem să vorbim în această lume marcată de atâta ură, de atâtea neînţelegeri, într-o lume în care copiii suferă fără să fie vinovaţi". Bucuria evangheliei nu este o fugă din calea realităţilor, nu este o fugă din această lume. Bucuria pe care Isus ne cheamă să o trăim la ospăţul său este putere, este o bucurie creştină, care trebuie să fie împărţită pentru a dărui această putere şi tuturor celorlalţi. Bucuria creştină nu poate fi încătuşată, închisă, în interiorul bisericii, ea trebuie răspândită, ea trebuie dată şi celorlalţi, pentru ca toţi să poată pătrunde pe uşa sălii unde are loc ospăţul, pentru ca toţi să participe la sărbătoarea la care Isus ne cheamă.

"Veniţi", aşadar, "la sărbătoare!"

15 octombrie 2017

Mons. Benone Farcaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
555 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 28-a de peste an:

Anul A
12 octombrie 2008 - Pr. Iosif Antili
9 octombrie 2011 - Pr. Iosif Dorcu
12 octombrie 2014 - Pr. Daniel Iacobuţ

[ Index predici şi predicatori ]