Anul A
Duminica a 19-a de peste an

1Rg 19,9a,11-13a; Ps 84; Rom 9,1-5; Mt 14,22-33

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Navigând în paginile sfinte ale Bibliei ne apropiem de fiecare dată mai mult de cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu. Astăzi, duminica a XIX-a de peste an, ne întâlnim cu evanghelistul Matei care ne prezintă o minune a lui Isus prin care îi invită pe discipolii săi să se încreadă pe deplin în el.

Biblia este o listă cu drumuri de neuitat. Prima umblare menţionată în Biblie este cea a lui Dumnezeu, care obişnuia să se plimbe prin grădină, în răcoarea dimineţii. Dar, de-a lungul istoriei, Dumnezeu le-a cerut oamenilor să umble alături de el. Să ne amintim de drumul greu parcurs de Abraham, împreună cu fiul său, Isac, spre muntele Moria. Apoi, drumul eliberator pe care Moise şi israeliţii l-au parcurs prin Marea Roşie. Sau drumul greu care i-a purtat prin pustiu, timp de patruzeci de ani. A mai fost apoi drumul revelator al ucenicilor spre Emaus şi drumul întrerupt al lui Saul spre Damasc.

Probabil drumul de neuitat dintre toate a fost parcurs de Petru în ziua când a coborât din barcă şi a umblat pe apă. Petru şi prietenii săi erau într-o barcă, traversând Marea Galileii. Isus dorise să rămână singur, aşa că ei navigau fără el. Bărcile nu-l deranjau pe Petru, era pescar, era viaţa lui. Dar, de această dată, o furtună s-a abătut asupra lor şi nu era doar un vânticel. Evanghelia spune că barca era învăluită de valuri. Să ne imaginăm cât de violentă trebuie să fi fost furtuna, dacă nişte profesionişti abia reuşeau să evite răsturnarea bărcii. Mărimea valurilor, puterea vântului, întunericul nopţii: acestea erau condiţiile în care Petru urma să coboare din barcă.

Haideţi să ne punem în locul lui Petru. Domnul e lângă tine. Te invită să participi la aventura vieţii tale dar, în acelaşi timp, eşti speriat de moarte. Ce ai alege, apa sau barca? Barca e cât de cât sigură şi confortabilă, în raport cu ceea ce este afară. Apa e nesigură, valurile sunt mari, vântul puternic, e furtună şi dacă cobori din barcă - oricare ar fi barca ta - există şanse mari să te scufunzi. Dar, dacă nu cobori din barcă, este garantat că nu vei umbla pe apă. Aceasta este o lege a naturii. Dacă vrei să umbli pe apă trebuie să cobori din barcă. Viaţa înseamnă ceva mai mult decât statul în barcă. Am fost creaţi pentru ceva mai mult decât simpla evitare a eşecului. Este ceva în interiorul nostru care ne face să vrem să umblăm pe apă, să părăsim confortul existenţei monotone şi să ne abandonăm în aventura umblării cu Dumnezeu.

Iată o primă întrebare foarte importantă: care este barca ta? Barca ta este orice lucru care reprezintă pentru tine siguranţă în afară de Dumnezeu. Barca este orice lucru în care eşti tentat să-ţi pui încrederea, în special atunci când viaţa ta devine furtunoasă. Barca este orice lucru care te ţine atât de confortabil, încât nu vrei să renunţi la el, chiar dacă nu te lasă să i te alături lui Isus pe valuri. Barca ta este orice lucru care te trage înapoi de la aventura uceniciei. Care este, aşadar, barca ta? În ce zonă a vieţii tale te dai înapoi de la a te încrede pe deplin, cu curaj, în Dumnezeu? Părăsirea bărcii ar putea reprezenta cel mai greu lucru din viaţa ta, dar, dacă vrei să umbli pe apă asemenea sfântului Petru, trebuie neapărat să cobori din barcă.

Ajunşi în acest punct ne putem întreba: oare Petru a eşuat ieşind din barcă? E necesar să facem aici o precizare privind eşecul. Eşecul nu este un eveniment, ci mai degrabă interpretarea pe care o dăm unui eveniment. Eşecul nu este ceva care ni se întâmplă, este, în schimb, modul în care privim rezultatele. Dacă şutezi la fotbal spre poartă s-ar putea să ratezi. Cei mai buni jucători ratează două din trei lovituri. Dar, dacă nu şutezi, nu vei cunoaşte niciodată gloria de a fi înscris golul. Înainte ca Jonas Edward Salk să descopere vaccinul împotriva unei boli, care a funcţionat până la urmă, a încercat două sute de vaccinuri fără succes. Winston Churchill a repetat un an la şcoala generală. A fost el un eşec? Thomas Edison a inventat becul electric după aproximativ cinci mii de încercări nereuşite. Albert Einstein a căzut la primul examen de admitere la universitate. Polarevski, un pianist ceh, a fost descurajat de profesoara sa de pian, pe motiv că are degetele de la mâini prea mici pentru a cuprinde o octavă. Edmund Hillary a încercat de mai multe ori, fără succes, să cucerească Everestul, înainte să reuşească. După una dintre încercările nereuşite, fiind la poalele muntelui a spus cu îndârjire: "Te voi cuceri până la urmă, pentru că tu nu creşti mai mult decât atât. În schimb, eu cresc într-una!". De fiecare dată când urca Hillary dădea greş, şi de fiecare dată când dădea greş învăţa ceva, şi de fiecare dată când învăţa, creştea şi încerca din nou. Şi într-o zi nu a mai dat greş, a ajuns pe Everest.

Un proverb african spune: "Nu contează că te împiedici şi cazi, câtă vreme iei ceva de pe covor când te ridici". Când profesorii vor să-i ajute pe elevi să crească, nu le dau acestora răspunsul, le dau probleme şi întrebări. Şi aşa îi ajută să crească.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Avem tendinţa să căutăm o lume a confortului, încercăm să ne construim vieţi uşor de administrat, previzibile şi cu un anume grad de siguranţă, pentru a menţine iluzia că deţinem controlul. Probabil că te simţi foarte confortabil în barca ta, dar Domnul trece pe lângă tine. Isus caută oameni care să coboare din barcă, Isus caută oameni care să le ofere inima, plină de slujire.

Într-o zi, un tânăr s-a oprit în mijlocul unui oraş şi a început să le explice celor din jur că are cea mai frumoasă inimă din lume. O mare mulţime s-a adunat şi toţi se minunau văzându-i inima, căci era perfectă. Nu era în ea nicio pată, nicio imperfecţiune. Da, toţi îi dădeau dreptate. Era, într-adevăr, cea mai frumoasă inimă care fusese văzută vreodată. Deodată, s-a apropiat un bătrânel de mulţime şi a zis: "Totuşi, inima ta nu este nici pe departe aşa frumoasă ca a mea". Mulţimea de oameni şi tânărul priviră inima bătrânului care bătea cu putere, dar era plină de cicatrice. Inima avea locuri în care bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele, care nu se potriveau întru totul. Şi mai erau unele linii colţuroase. În unele locuri existau răni adânci, din care lipseau bucăţi întregi. Tânărul privi la inima bătrânelului, observă starea în care se afla şi râse: "Cred că glumeşti", spuse el, "asemănând inima ta cu a mea. A mea este perfectă, în timp ce a ta este un amestec de cicatrice şi lacrimi". "Da, spuse bătrânul, a ta arată perfect, dar nu aş schimba-o niciodată cu a mea. Fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căruia i-am dăruit ajutorul meu. Rup o bucată din inima mea şi o dau celor de lângă mine. Şi, adesea, ei îmi dau în schimb o parte din inima lor, care ia locul rămas gol din inima mea. Dar, pentru că bucăţile nu se potrivesc chiar perfect, am rămas cu câteva margini colţuroase şi porţiuni pe care le preţuiesc foarte mult, căci ele îmi amintesc de caritatea pe care am împărtăşit-o. Uneori am dăruit bucăţi din inima mea fără ca să primesc nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor: acestea sunt răni deschise. A dărui iubire înseamnă uneori a-ţi asuma un mare risc. Chiar dacă aceste răni sunt dureroase, rămân deschise, şi-mi amintesc de iubirea pe care o am faţă de oameni şi sper că se vor întoarce într-o zi şi vor umple locurile goale. Îţi dai seama acum în ce constă adevărata frumseţe a inimii?" Tânărul era pe punctul de începe să plângă. Se apropie de bătrân, îşi strânse inima tânără şi perfectă, şi smulse o bucată din ea. Apoi o întinse bătrânului cu mâinile tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata şi a pus-o în inima lui, apoi a rupt o bucată şi din inima lui bătrână şi brăzdată de cicatrice, şi a umplut cu ea rana din inima tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, căci marginile erau cam colţuroase. Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, căci simţea pulsând în ea dragostea din inima bătrânului. Se îmbrăţişară şi plecară ţinându-se de mână.

Oare câte astfel de răni şi cicatrice are inima noastră? O vorbă înţeleaptă spune că viaţa nu se măsoară neapărat în ani, luni, zile, minute şi secunde, nu se măsoară prin lucrurile pe care le dobândim, ci, mai exact, prin inimile pe care le atingem, şi acest lucru înseamnă curajul de a ieşi din confortul bărcii. Care este, aşadar, barca ta? În care zonă a vieţii tale îţi este teamă să te încrezi în Dumnezeu? Care este riscul pe care trebuie să ţi-l asumi pentru a-ţi ajuta credinţa să crească? Unde te afli tu în credinţă? Ghemuit în barcă, cu vesta de salvare pe tine şi centura de siguranţă strânsă? Cu un picior în barcă şi cu unul afară? Umbli pe apă, ieşi afară din barcă, dar vântul este tare?

Doamne, aş dori să fiu un discipol fidel, dar credinţa mea este slabă şi eu sunt atât de fragil. Întinde-ţi mâna ta spre mine precum ai făcut cu Petru, pentru ca slaba mea credinţă să nu se scufunde ci să se întărească în comuniune cu tine. Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Nu eşti niciodată departe de mine, chiar dacă uneori aşa mi se pare. Ajută-mă să cresc în credinţă, să depăşesc fricile zilnice. Fă-mă să înţeleg că a pune concret viaţa mea în mâinile tale este un act de credinţă. Când barca vieţii mele se scufundă, când iluziile puternice sunt prezente în viaţa mea, fă să aud vocea ta care mă mângâie şi-mi dă siguranţă. Curaj, eu sunt, nu vă temeţi! Şi atunci să te mărturisesc din toată inima: cu adevărat tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Amin.

13 august 2017

Pr. Cristian Bîrnat

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
543 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 19-a de peste an:

Anul A
10 august 2008 - Pr. Cristinel Farcaş
7 august 2011 - Pr. Iosif Enăşoae
10 august 2014 - Pr. Alois Fechet

[ Index predici şi predicatori ]