Anul A
Duminica a 16-a de peste an

Înţ 12,13.16-19; Ps 85; Rom 8,26-27; Mt 13,24-43

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

După ce duminica trecută Isus ne-a vorbit despre parabola semănătorului care împrăştie cu generozitate sămânţa cuvântului, astăzi el ne descrie împărăţia sa, împărăţia lui Dumnezeu, prin trei parabole: aceea a grăuntelui de muştar, care creşte şi devine un arbore mare, larg; o parabolă care indică creşterea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ne-a relatat, de asemenea, parabola drojdiei în aluat, care descrie creşterea împărăţiei lui Dumnezeu, nu atât în extinderea ei spaţială, cât mai mult în intensitate; parabolă care ne indică forţa transformatoare a evangheliei, care face să crească aluatul şi-l pregăteşte să devină pâine. Se vede că aceste două parabole sunt înţelese cu uşurinţă de discipolii lui Isus, de apostoli. Dar nu la fel s-a întâmplat cu cea de-a treia parabolă - cu parabola seminţei celei bune şi a neghinei -, pe care Isus le-o explică în mod separat. Şi datorită cererii apostolilor avem astăzi această interpretare originală, autentică, a parabolei grâului şi neghinei.

Ce ne spune nouă această parabolă? Cum trăim noi în viaţa de credinţă aceste cuvinte ale lui Isus? Care este rolul pe care noi, creştinii celui de-al treilea mileniu, îl jucăm în această parabolă?

În antichitate parabola grâului şi a neghinei a fost obiectul unei dispute memorabile care ne poate ajuta să o înţelegem mai bine. A existat un grup de creştini care împărtăşeau o credinţă greşită, o erezie: donatiştii, care rezolvau această problemă a neghinei într-o manieră foarte simplistă: de o parte era Biserica - Biserica lor -, o Biserică sfântă, o Biserică alcătuită în întregime şi numai din creştini perfecţi, nepătaţi, iar pe de altă parte era lumea - o lume plină cu fiii celui rău, o lume care nu avea nicio speranţă de a se mântui.

Sfântul Augustin, apărând adevărata credinţă, le spune acestora: "Ogorul, într-adevăr, este lumea, dar, în acelaşi timp, el reprezintă şi Biserica. Este locul în care sfinţi şi păcătoşi trăiesc unul lângă altul, împreună. Biserica este locul în care se poate creşte, în care există posibilitatea de convertire, de întoarcere. Cei care săvârşesc răul", continuă sfântul Augustin, "există fie pentru a avea posibilitatea de a se converti, fie pentru a încerca şi a-i antrena pe ceilalţi creştini în practicarea răbdării".

De aici şi atitudinea noastră faţă de scandalurile care, din când în când, zdruncină Biserica, care, într-adevăr, ne întristează, pentru că ele n-ar trebui să existe. Dar nu trebuie să ne surprindă, pentru că Biserica este alcătuită din fiinţe omeneşti, slabe, care nu sunt în întregime şi numai sfinte. Există, dacă privim cu sinceritate în adâncul inimii noastre - în fiecare dintre noi şi nu numai în lumea întreagă -, în fiecare dintre noi există o sămânţă bună, care aduce rod, dar în acelaşi timp există şi neghină. De aceea, această realitate ar trebui să ne facă mai puţin gata de a arăta cu degetul.

Poate că atenţia noastră în această parabolă ar trebui să fie îndreptată nu în primul rând asupra seminţei bune şi a neghinei, care cresc împreună, dar asupra răbdării lui Dumnezeu. Şi aşa cum am ascultat în prima lectură, autorul sacru înalţă lui Dumnezeu un imn al puterii sale, o putere care, însă, se manifestă prin răbdare, prin îngăduinţă, prin bunătate. Răbdarea lui Dumnezeu nu este o simplă aşteptare a sosirii zilei judecăţii, pentru ca el să-l pedepsească pe cel păcătos cu multă severitate. Răbdarea lui Dumnezeu înseamnă milostivire, înseamnă îndurare, înseamnă dorinţa de a mântui pe fiecare dintre noi.

Există astăzi această tendinţă de a-l acuza pe Dumnezeu pentru că este un judecător nedrept. Există, şi o auzim atât de des, această orientare de a discuta criteriile prin care Dumnezeu administrează dreptatea. Ni se pare că, uneori, Dumnezeu exagerează în a permite suferinţa celui bun. În multe împrejurări, în schimb, îl considerăm excesiv de indulgent, în special cu cei care merită o pedeapsă exemplară. Ne-ar place să folosească mai mult mână forte pentru a reteza insolenţa unor anumiţi indivizi. În schimb, vedem cum Dumnezeu manifestă o blândeţe, uneori, de neînţeles pentru noi. Şi nu este de mirare că cineva profită de blândeţea lui Dumnezeu pentru a continua să ducă o viaţă păcătoasă şi a săvârşi tot felul de fărădelegi. Şi după ce păcătoşii cei mai neruşinaţi s-au pătat cu păcate foarte clare, evidente, Dumnezeu aşteaptă, cine ştie ce motiv, pentru a pronunţa o sentinţă veşnică de condamnare. Le dăruieşte nelipsit o amânare, o dovadă de bunătate. Şi chiar dacă se arată a fi recidivişti, le oferă o posibilitate de mântuire, şi apoi încă una, şi încă una. "Tu oferi", spune autorul sacru, "după păcate, posibilitatea de a se căi". Ni se pare că Dumnezeu nu ne înţelege şi nu vrea să se convingă că de la anumiţi oameni nu se poate aştepta nimic bun, şi am vrea - cu tot respectul cuvenit - să-i spunem: "Gata! Un pic de severitate, un pic de forţă, pentru că, altfel, lucrurile vor continua să meargă în lumea aceasta din rău în mai rău. Ar trebui un frâu, nu se pot tolera anumite lucruri". Şi dacă nu este suficientă convingerea, cum de fapt vedem că nu este suficientă, atunci trebuie intervenit cu forţă: să folosească Dumnezeu acele argumente mai concrete pe care toţi le înţeleg. Pentru că altfel, spunem noi, milostivirea, toleranţa pot apărea ca slăbiciune.

În schimb, vedem că Isus are alte categorii de gândire. Gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile oamenilor, şi, deşi predică realitatea că împărăţia lui Dumnezeu este aproape, îi invită pe toţi cei care îl ascultă să interpreteze această împărăţie în sensul răbdării lui Dumnezeu.

Împărăţia lui, adică planul lui Dumnezeu în istoria lumii, presupune diferite momente: este timpul creşterii pe care îl trăim acum, dar va fi şi timpul secerişului. Dar cât va dura această lume, orice pretenţie de separare netă între bine şi rău, între adevăr şi eroare în realitatea istoriei şi în concretul fiecărei persoane, orice pretenţie de separare absolută şi veşnică între oameni buni şi oameni răi, nu-şi are locul.

Chiar şi cel rău se poate converti, chiar şi cel care săvârşeşte acum răul se poate întoarce la Dumnezeu şi poate săvârşi binele, aşa cum de fapt, din păcate, şi cel care săvârşeşte binele, are libertatea de a săvârşi şi răul, şi uneori foloseşte această libertate. Aşa cum spune Petru Crisologul: "Neghina de astăzi se poate transforma mâine în grâu".

Dacă nu ar fi fost răbdarea lui Dumnezeu, vameşul Levi nu ar fi devenit apostolul Matei, şi nici persecutorul Saul nu ar fi devenit sfântul Paul. Şi, de ce să privim atât de departe? Să privim în sufletul nostru şi să vedem de câte ori Dumnezeu ne-a răbdat greşelile şi a aşteptat să ne întoarcem la el.

Interdicţia stăpânului de a nu smulge, pentru ca să nu se dăuneze în acelaşi timp şi grâului, nu înseamnă că nu trebuie să condamnăm răul, nu înseamnă că nu trebuie să numim păcatul păcat, nu înseamnă că nu trebuie să spunem lucrurilor pe nume. "Nu"-ul hotărât al stăpânului acelui ogor nu înseamnă că trebuie să stăm să privim resemnaţi, neputincioşi. E adevărat că nu ne revine nouă misiunea de a stârpi neghina - operaţie pe care, cred, mulţi ar face-o cu plăcere. Totuşi, avem datoria, este obligatoriu, de a căuta să îndepărtăm răul din viaţa noastră. Şi trebuie să facem acest lucru în mod eficace, angajându-ne în mod personal să semănăm întotdeauna binele, cu răbdare, şi să-l cultivăm cu pasiune întotdeauna.

Suntem, aşadar, chemaţi, iubiţi credincioşi şi dragi ascultători, să ducem lupta împotriva răului, însă nu oricum, ci aşa cum Cristos ne învaţă: nu luptând împotriva neghinei, ci făcând să se dezvolte grâul; nu eliminându-i pe duşmani, ci înconjurându-ne de prieteni cât mai adevăraţi. Căci, dacă ne punem toate forţele în a combate răul, ce putere vom mai avea să alegem şi să înfăptuim binele?

23 iulie 2017

Mons. Benone Farcaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
532 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 16-a de peste an:

Anul A
20 iulie 2008 - Pr. Egidiu Condac
17 iulie 2011 - Pr. Marcelin Blaj
20 iulie 2014 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]