Anul A
Duminica a 12-a de peste an

Ier 20,10-13; Ps 68; Rom 5,12-15; Mt 10,26-33

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Mărturia aparţine esenţei creştinismului. Orice creştin autentic este un martor al lui Isus Cristos, un martor prin cuvinte, prin fapte, prin atitudine, prin gândire, prin alegerile pe care le face şi prin principiile pe care îşi construieşte propria viaţă.

Tot la această premisă mai aparţine un gând, şi anume, că valorile creştine tind să se comunice lumii şi unul fiecare dintre noi este chemat de către Mântuitorul nostru Isus Cristos să îşi asume valorile împărăţiei şi să le propună în lumea în care trăim. Numai că lumea în care trăim - lumea care nu se află sub har, lumea nemântuită - reacţionează adesea cu agresivitate împotriva martorilor lui Isus Cristos, împotriva acelora care îşi construiesc viaţa după valorile creştine. Iar Isus ştia că ucenicii săi vor întâlni aceste dificultăţi şi, de aceea, i-a pregătit dinainte pentru ca să devină martori curajoşi şi autentici ai învăţăturii sale.

Acesta este, de fapt, sensul profund al evangheliei pe care am ascultat-o astăzi din Evanghelia după sfântul Matei, capitolul 10, unde găsim discursul misionar al lui Isus.

În lumina evangheliei şi a primei lecturi, dar şi în lumina celei de-a doua lecturi, vă propun, pe scurt, patru gânduri pentru această duminică.

Primul gând se referă la curajul de a da mărturie. Spune Isus în evanghelia de astăzi următoarele cuvinte: "Nu vă temeţi de oameni (...) Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri!".

Ce vrea să spună Isus cu aceste cuvinte? Isus vrea să ne avertizeze pe noi, creştinii, în faţa tentaţiei izolării, în faţa tentaţiei de a crea nişte grupuri mici în care noi împărtăşim valorile creştine şi să nu ne mai intereseze prea mult de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în lume. Or, Isus spune: "Ceea ce voi auziţi în întuneric" sau "ceea ce vă spun la ureche", adică, aici, în intimitatea unei biserici, în intimitatea unei capele, aceste lucruri trebuie să ajungă în mijlocul lumii.

Papa Francisc vorbeşte astăzi atât de des despre necesitatea de a ajunge la periferie cu mesajul creştin. Unii consideră că papa Francisc vorbeşte doar despre periferie, în sens, dacă vreţi, spaţial, în marginile oraşelor poate, acolo unde, e adevărat, lumea e marginalizată, lăsată în marginea oraşului, unde adesea poate fi expusă la tot felul de rele care se cuibăresc în aceste zone de periferie.

Dar, în realitate, în învăţătura Sfântului Părinte, periferia înseamnă locul în care valorile creştine nu sunt acceptate şi cunoscute. De aceea, periferia poate fi în mijlocul oraşului, periferia poate fi în instituţiile din mijlocul oraşului, acolo unde valorile şi principiile creştine sunt lăsate deoparte, pentru că se doreşte construirea unei lumi în care omul, şi numai omul, decide ce este bine şi ce este rău.

Creştinismul nu este o religie ezoterică, nu este o religie cu uşile închise, ci este o credinţă care îşi proclamă principiile şi vrea ca aceste principii să devină eficiente în lumea în care noi trăim. Iar, dacă este ca valorile creştine să ajungă în lumea reală şi concretă în care noi trăim, fiecare dintre noi trebuie să fie un martor al lui Cristos, nu doar preotul în biserică, ci unul fiecare dintre dumneavoastră, acolo unde trăiţi, trebuie să fiţi martori ai lui Isus Cristos, prin vorbire, prin gândire, prin atitudine, prin deciziile pe care le luaţi în viaţă, pe care le luăm în viaţă.

Al doilea gând: mărturia poate presupune un pericol pentru cel care-l mărturiseşte pe Cristos. Iată ce spune Isus în evanghelia de astăzi: "Nu vă temeţi!". Pentru a doua oară o spune: "Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă!".

A-l mărturisi pe Cristos poate recere un preţ, care poate fi adesea foarte mare. Să ne gândim la misionarii care îşi riscă viaţa pentru a-l mărturisi pe Cristos şi a-l face cunoscut lumii. Să ne gândim la atâţia creştini care, pentru convingerile lor creştine, sunt persecutaţi, nu sunt promovaţi, acolo, în ierarhia socială, sunt lăsaţi deoparte. Şi istoria aceasta este veche, e dintotdeauna.

În prima lectură de astăzi era vorba de profetul Ieremia, marele profet din Vechiul Testament, care a trăit în a doua parte a secolului al VII-lea şi prima parte a secolului al VI-lea. O figură umană şi profetică măreaţă a Vechiului Testament, un om pe care Dumnezeu l-a trimis să spună poporului său adevărul, să comunice adevărul şi sentinţa divină. Şi cât a suferit pentru asta!

Această lectură face parte dintr-un context mai amplu, în care profetul trebuie să împlinească o acţiune simbolică, trebuie să ia un vas de argilă, să-l spargă, undeva în Ierusalim, şi să spună în numele Domnului: "Aşa voi distruge cetatea aceasta şi poporul acesta!", din cauza nelegiuirilor poporului. Şi pentru acest gest şi acest mesaj, Ieremia va fi arestat de către preotul supraveghetor Paşhur, care-l bate mai întâi, apoi îl ţine o noapte într-un aparat de tortură, îl ţine în butuci, şi a doua zi profetul îşi deschide sufletul şi-i reproşează Domnului că a ajuns un obiect de batjocură pentru toţi. Şi aşa ajungem la cuvintele de astăzi, unde spune aşa Ieremia: "Am auzit calomniile multora, groază de jur împrejur: «Învinuiţi-l şi-l vom învinui!». Toţi prietenii mei pândesc dacă mă clatin, poate va fi sedus şi vom putea să-l biruim".

Îmi spunea cineva recent despre o studentă, de aici de la noi, din Iaşi, o tânără care trăieşte după valorile creştine: în vorbire, în îmbrăcăminte, în atitudine, în fapte, fără compromisuri morale. Şi spunea cum această tânără era terorizată, practic, de colegele sale, care vroiau să o determine să cadă din această stare a ei, care vroiau să o determine să se comporte şi ea cum se comportau ele: să vorbească într-un anume fel, să facă anumite lucruri, să facă anumite compromisuri. Şi spunea persoana respectivă cum îndura cu multă demnitate şi trăia cu multă demnitate valorile creştine.

S-ar putea ca astăzi, dacă încerci să trăieşti ca un creştin autentic să fii luat în derâdere de ceilalţi, să fii batjocorit de ceilalţi, să fii considerat, aşa, unul care nu mai este la nivelul de gândire al lumii moderne.

Al treilea gând: este important să dăm mărturie pentru Domnul. Este important să avem curajul să ne asumăm această răspundere. Iar Isus foloseşte astăzi două imagini extraordinare, care ne dau ideea de providenţă: Dumnezeu este cel care veghează peste noi şi chiar dacă, pentru mărturia creştină, am putea să ne simţim incomodaţi de către ceilalţi, trebuie să avem încredere în Domnul, pentru că noi valorăm foarte mult în ochii Domnului, suntem de mare preţ, şi asta contează cel mai mult. Spune Isus: "Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu din ceruri". Iar această mărturie nu se referă undeva, într-un viitor, după ce noi vom muri. Nu! Dacă eu îl mărturisesc astăzi pe Isus, Isus astăzi dă mărturie despre mine în faţa Tatălui. Şi Tatăl din ceruri are grijă de mine, are grijă de tine, dacă tu trăieşti ca un creştin autentic şi te împărtăşeşti din valorile credinţei creştine.

Al patrulea, şi ultimul gând, pe care aş dori să-l exprim astăzi. În cea de-a doua lectură de astăzi, apostolul Paul, în Scrisoarea către Romani, face o comparaţie între păcat şi mântuire, între Adam şi Cristos, între omenirea veche - nemântuită, aflată sub păcat şi sub moarte - şi noua lume, care trăieşte din har, care se află sub har. Iar pentru a înţelege ce înseamnă lucrarea harului şi ce înseamnă să trăieşti sub har, vă citesc un text de o frumuseţe deosebită. E vorba despre una din aşa numitele Ode ale lui Solomon, o scriere creştină, probabil de prin secolul al II-lea, unde găsim toată puritatea şi prospeţimea spiritului creştin de la începuturi, unde Dumnezeu este grădinarul care intră în grădina inimii noastre şi aduce acolo frumuseţe, parfum şi lumină. Iată textul acestei ode:

"Inima mea a fost plivită şi florile ei s-au ivit.
Şi apoi, din ea, a izvorât harul şi inima mea a rodit pentru Domnul.
Şi ape grăitoare mi-au atins buzele, de la fântâna bunătăţii Domnului, cu îmbelşugare.
Şi am băut şi m-am ameţit de apele cele vii şi nemuritoare.
Şi ameţirea nu mi-a adus neştiinţă, ci am părăsit trufia.
Şi m-am întors către cel Înalt, Dumnezeul meu, şi m-am îmbelşugat de îndurările lui.
Şi am lepădat nebunia cea răspândită peste lume şi am dezbrăcat-o de pe mine.
Domnul m-a înnoit cu veşmântul său şi m-a purtat în lumina lui.
Şi de sus mi-a dat odihna nemuririi
Şi am devenit ca un pământ care înfloreşte şi se bucură întru rodirea lui.
Şi am zis: «Doamne, fericiţi sunt cei sădiţi în pământul tău
Şi cei care locuiesc în raiul tău.
Într-adevăr, e plinătate de loc în raiul tău
Şi nimic în el nu este sterp, ci totul este plin de roade.
Slavă ţie, Dumnezeule, bucuria veşnică a raiului.
Aleluia. Amin»".

25 iunie 2017

Pr. Iosif Antili

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
517 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 12-a de peste an:

Anul A
22 iunie 2008 - Pr. Anton Farcaş
22 iunie 2014 - Pr. Florin-Petru Sescu

[ Index predici şi predicatori ]