Anul A
Duminica a 5-a de peste an

Is 58,7-10; Ps 111; 1Cor 2,1-5; Mt 5,13-16

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Duminica trecută am ascultat în fragmentul evanghelic cele şapte fericiri, începutul şi în acelaşi timp sinteza Predicii de pe Munte care constituie esenţa învăţăturii lui Isus. Astăzi, continuând această predică, Isus face un pas mai departe şi ne prezintă descrierea unui adevărat discipol. Pentru a descrie rolul creştinului în lume, Isus se foloseşte de doi termeni arhicunoscuţi: sarea şi lumina. Ce vrea Isus să ne spună cu aceste cuvinte: Voi sunteţi sarea pământului. Voi sunteţi lumina lumii.

În timpul lui Isus, ca şi astăzi, sarea era un element de bază în alimentaţie însă nu era chiar aşa de uşor de procurat. Solniţa care astăzi nu lipseşte nici de pe masa celor mai săraci, era un lux pe timpul lui Isus. Sarea rafinată se găsea numai în casele bogaţilor. Oamenii simpli ţineau sarea brută, nerafinată, plină de impurităţi într-un săculeţ de pânză din care scoteau câte puţin pentru a o pune în mâncare. În cele din urmă, când sarea se termina, în săculeţ rămâneau numai impurităţile, resturile de pământ sau nisip care erau amestecate cu sarea scoasă din mină sau culeasă de pe ţărmul mării. La aceste resturi se referă Isus când spune ca "sarea îşi pierde gustul". Cât despre necesitatea luminii este aproape inutil să mai vorbim. Lumina ne arată calea în întuneric, fără ea ne-am lovi unii de alţii şi am cădea în gropi. Dar lumina ne spune: "Acesta este drumul, urmează-l; acesta este pericolul, evită-l!". Vă închipuiţi cum ar arăta lumea fără sare şi fără lumină? Cu alte cuvinte, Isus ne spune că este datoria noastră de creştini să facem din lumea în care trăim un loc mai bun, un loc luminos.

Cum putem realiza acest lucru? Cum putem noi, oameni simpli, fără a avea nicio putere politică sau militară, să facem lumea aceasta mai bună? În acelaşi fel în care sarea şi lumina o fac. Mai întâi de toate, sarea trebuie să aibă gustul ei specific, diferit de orice alt condiment, pentru a da aromă mâncării. O sare lipsită de gust nu este folositoare pentru că nu schimbă gustul mâncării. La fel şi lumina trebuie să strălucească, trebuie să fie diferită de întuneric. O lanternă cu bateriile descărcate nu este bună de nimic pentru că nu ne poate ajuta când suntem în întuneric. Deci, a fi sare a pământului şi lumină a lumii înseamnă a fi diferit de lume. Dacă creştinul nu se deosebeşte cu nimic de necredincios atunci este ca o sare fără gust sau ca o lanternă cu bateriile descărcate sau cu becul ars. Şi ceea ce îl deosebeşte pe creştin de necredincios nu este crucea pe care o poartă la gât sau cartea de rugăciuni din geantă, deşi şi acestea sunt importante pentru a ne arăta identitatea noastră de ucenici ai lui Isus. Cea mai importantă diferenţă între un creştin şi un necredincios este felul în care trăim, felul în care ne comportăm. Isus ne spune în Evanghelia după sfântul Ioan: "După această vă vor cunoaşte că sunteţi ucenicii mei, dacă vă veţi iubi unii pe alţii." (In 13,35). Iubirea trăită, iubirea exprimată în fapte şi cuvinte este semnul distinctiv prin care se poate deosebi un creştin adevărat de unul fals.

Aşadar, dacă vrem ca în lume sa fie mai puţin întuneric şi mai puţină răutate, noi creştinii trebuie să ne împlinim misiunea de a fi sare şi lumină. Mai bine este să aprinzi o lumânare decât să blestemi întunericul. Chiar şi cea mai mică lumânare este de folos într-o lume a întunericului.

Un om oarecare care-şi dusese viaţa prin cârciumi şi cazinouri, într-o bună zi s-a convertit şi a devenit un creştin exemplar. Foştii lui tovarăşi de beţie îl luau în râs şi încercau să-l convingă că a făcut o alegere greşită. "Ascultă, îi spuneau ei, un om raţional, aşa cum eşti tu, nu poate să considere adevărate toate minunile pe care le relatează Biblia. Spre exemplu, tu nu poţi crede că Isus a transformat apa în vin." Omul le-a răspuns: "Nu ştiu sigur dacă Isus a transformat apa în vin la nunta din Cana dar ştiu sigur că în casa mea a transformat berea în mobilier. De când nu mai beau am reuşit să-mi cumpăr un pat, o masă şi un dulap." Cele mai puternice argumente în apărarea credinţei noastre nu sunt discursurile răsunătoare ci evidenţa efectelor pozitive pe care credinţa le realizează în viaţa noastră.

Despre aceasta ne vorbeşte şi apostolul Paul în cea de a doua lectură. El le spune corintenilor: "Limbajul meu şi propovăduirea evangheliei nu aveau nimic comun cu vorbele meşteşugite ale artei de a convinge; dar ele se bazau pe Duhul Sfânt şi pe puterea lui Dumnezeu pentru ca temeiul credinţei voastre să nu fie înţelepciunea oamenilor ci puterea lui Dumnezeu." (1Cor 2,4-5) Ce anume l-a determinat pe Paul să rostească aceste cuvinte? Paul fusese educat în tinereţe în marile şcoli ale Ierusalimului şi devenise un rabin evreu priceput în discursuri şi dezbateri publice. Folosindu-se de acest talent al său, după convertirea lui, atunci când a ajuns la Atena, a mers în Areopag şi acolo a prezentat ideologia creştină în termeni filozofici pentru a-i impresiona pe ascultători. Rezultatul însă a fost dezastruos. Prezentarea sofisticată şi logică a credinţei nu a reuşit să convingă audienţa ci dimpotrivă, aceştia l-au luat în râs spunându-i: "Te vom asculta altă dată!" (Fap 17,32) Pentru Paul aceasta a fost o lecţie dură dar folositoare pentru că nu a mai aplicat niciodată această tactică. În lectura a doua de azi îl auzim spunându-le corintenilor: "Când am venit la voi ca să vestesc taina lui Dumnezeu nu am venit ca unul iscusit în arta cuvântului sau a înţelepciunii." (1Cor 2,1) La Corint Paul a început să le vorbească oamenilor despre Isus Cristos răstignit şi despre minunile pe care Isus, suferind şi răstignit, le-a săvârşit în propria lui viaţă. "Eu nu am voit să cunosc printre voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe acesta răstignit." (1Cor 2,2). Rezultatul? Dacă la Atena Paul nu a avut nicio convertire, la Corint a reuşit să întemeieze una dintre cele mai mari şi mai puternice comunităţi creştine din primul veac al creştinismului.

Ceea ce Paul ne învaţă astăzi este că mărturia personală este infinit mai eficace decât discursurile ştiinţifice. O faptă bună întoarce la credinţă mai mulţi necredincioşi decât un tratat savant de teologie. A fi sarea pământului, a fi lumina lumii înseamnă a da mărturie concretă prin viaţa noastră, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre, că suntem discipoli fideli ai lui Isus Cristos. Să privim cu sinceritate în adâncul inimii noastre şi să ne întrebăm dacă sarea credinţei noastre mai are gust şi dacă lumina credinţei noastre mai arde încă. Şi dacă răspunsul la această întrebare este da, atunci să facem un pas mai departe şi să ne cercetăm: Oare sarea şi lumina faptelor noastre bune şi a cuvintelor noastre iubitoare fac lumea din jurul nostru mai bună şi mai luminoasă?

5 februarie 2017

Mons. Benone Farcaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
542 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 5-a de peste an:

Anul A
6 februarie 2011 - Pr. Tarciziu Şerban
9 februarie 2014 - Pr. Alois Bulai

[ Index predici şi predicatori ]