Anul A
Duminica a 3-a de peste an

Is 8,23b-9,3; Ps 26; 1Cor 11,10-13.17; Mt 4,12-23

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Am început această Sfântă Liturghie cu invitaţia de a ne îndrepta cu toţii către Domnul în cânt şi să recunoaştem în lumea în care noi trăim strălucirea şi măreţia prezenţei sale. Aceasta este o dorinţă şi căutarea omului. Ne-a descoperit prezenţa lui Dumnezeu în lume, în univers, în viaţa fiecărei creaturi. O lume fără Dumnezeu este lipsită de adevărată strălucire şi de adevărată măreţie. Aici, în lăcaşul său, adunaţi în jurul sfântului altar, dorim să descoperim puterea şi frumuseţea Dumnezeului nostru. Puterea lui este cea care îndreaptă viaţa omului spre împărăţia sa, eliberând-o de legătura morţii şi de întunericul păcatului, iar frumuseţea reprezintă experienţa noii vieţi trăită în Dumnezeu.

Omul din toate timpurile este în căutarea unei adevărate, unei autentice străluciri, care să se opună şi să denunţe toate acele străluciri şi lumini false, de moment, care sunt caracteristici doar ale lumii acesteia şi ale acelora care nu sunt fii ai luminii, ci sclavi ai lumii şi ai intereselor meschine din ea. Omul nu se mulţumeşte cu ceea ce nu este adevărat, cu ceea ce nu este autentic, nu se poate mulţumi cu ceea ce nu este pătruns de prezenţa lui Dumnezeu. "Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până nu se va odihni în tine", spune sfântul Augustin. De cealaltă parte, descoperind şi recunoscând măreţia lui Dumnezeu în lume şi în istorie, omul îşi găseşte şi îşi cunoaşte şi locul, un loc care nu este doar o cucerire a sa, o cucerire personală în vederea realizării vieţii sale, după criterii proprii şi în baza mentalităţilor şi caracteristicilor timpului, ci o dulce împlinire în cel care este puterea, lumina şi mântuirea mea, aşa cum am cântat împreună în psalm.

Strânşi aici, în jurul altarului, întâlnindu-ne cu el în ascultarea cuvântului şi în celebrarea jertfei, suntem chemaţi să fim părtaşi de puterea dumnezeirii, pe care de multe ori omul o simte prea departe de el, de viaţa sa, de realităţile cu care el se confruntă zilnic, boli, lipsuri, greutăţi, neajunsuri, suferinţă, singurătate şi bătrâneţe. Dumnezeu nu este departe, el nu este străin de om şi de situaţiile sale. El face ca jertfa unică şi mântuitoare să nu rămână doar un eveniment uitat în negura vremurilor, să nu fie doar o celebrare care se repetă zi de zi sau duminică de duminică, ci să fie pentru toţi cei care cred în el un izvor de fericire şi de siguranţă. Cât de frumos este când duminică de duminică, cei care sunt singuri sau suferinzi, bolnavi sau în vârstă, în această oră petrecută pe calea undelor, împreună cu cei care se adună aici în biserică, devin destinatari ai fericirii şi frumuseţii darului divin făcut omenirii prin jertfa Fiului său. Tocmai de aceea, la rugăciunea de la colectă din această duminică, Biserica se roagă şi invocă de la bunul Dumnezeu darul de a face ca ceea se celebrează aici pe altar să continue prin binele pe care suntem chemaţi să-l trăim în viaţă. "Doamne, călăuzeşte viaţa noastră după voinţa ta, pentru ca prin Fiul tău iubit să fim tot mai bogaţi în fapte bune".

Cât de nemulţumit este omul de astăzi când simte şi îşi trăieşte drama distanţei între ceea ce se celebrează aici şi viaţa sa de fiecare zi. Este ruga prin care se invocă în fiecare zi ajutorul lui Dumnezeu de a nu trăi viaţa departe de el.

Această experienţă au dorit să o facă atât de mult şi evreii Vechiului Legământ. De aceea, în nenumărate rânduri, ei înalţă către bunul Dumnezeu rugăciunea lor, aşteptând manifestarea puterii şi măreţiei sale în momentele de restrişte şi de nesiguranţă.

Isaia, în prima lectură de astăzi, prezintă minunata experienţă a poporului din ţinuturile păgâne, care cuprinse de întuneric şi de umbra morţii, ocară a neamurilor, se vor bucura de gloria şi de măreţia care vin de sus, dar al lui Dumnezeu. "Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare. Pentru cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii, a strălucit o lumină". Acolo unde se află Dumnezeu, întunericul lasă loc luminii. Lumina este întotdeauna în căutarea întunericului pentru a oferi speranţă, frumuseţe şi măreţie. Când i se permite luminii să pătrundă în existenţa omului, în inima sa, în comunitate, în inima comunităţii, începe să-şi facă loc adevărata viaţă, pătrunsă de bucurie. Mai mult, ne spune Isaia, că puterea luminii înlătură orice fel de jug şi orice robie. Lumina oferă mântuire.

În lectura a doua, Paul ne introduce în misterul vieţii primei comunităţi creştine, care şi ea era cuprinsă în diferite forme de întuneric şi de umbra morţii. Aceste întuneric şi umbra morţii sunt vizibile mai ales în diviziunile prezente în sânul comunităţii din Corint. Aici se simte mai puţin prezent spiritul lui Dumnezeu şi mai mult prezent spiritul lumii, al diviziunii, al puterii, al dominării şi al interesului. Paul invită la o reînnoire a iubirii şi a unităţii dintre membri. El însuşi îi numeşte într-un mod afectuos "fraţi". Iubirea este cea care distruge diviziunile. Lumina, când pătrunde în întuneric, doreşte să lumineze fiecare ungher, pentru ca fiecare trăire a omului şi a comunităţii să fie reînnoite şi aşezate pe bazele cuvântului divin şi ale crucii lui Cristos, care salvează tot ceea ce era pierdut şi devine izvor de viaţă adevărată. În felul acesta, comunitatea îşi recunoaşte din nou adevărata sa natură. Este şi aparţine lui Cristos. El este piatra din capul unghiului, care oferă stabilitate, oferă siguranţă.

Suntem în timpul perioadei de rugăciune pentru unitate în credinţă. Strigătul lui Paul are menirea de a ajunge la toţi cei care încă trăiesc experienţa diviziunii: o vedem în familie, o găsim în societate, în lume şi chiar în Biserică. Omul, creştinul, oricine ar fi el, nu aparţine unei figuri sau unei entităţi omeneşti. O asemenea privire aruncată asupra omului şi asupra vieţii sale ar fi marcată de lipsă de profunzime în înţelegerea şi trăirea mesajului evangheliei. Şi cât de departe nu suntem noi de înţelegerea în profunzime a evangheliei, dacă între noi, oricine am fi şi orice statut am avea, încă promovăm discordie şi diviziune. Cristos şi jertfa sa pe cruce ne-a câştigat pe toţi şi nu doreşte să ne lăsăm câştigaţi încă odată de orgolii, de mândrii, care nu sunt decât cauză a diviziunii. Cât de superficiali suntem noi, creştinii, în trăirea credinţei, dacă nu suntem capabili să ajungem la misterul care ne uneşte şi ne obligă. Iată sensul unei adevărate şi autentice participări la Sfânta Euharistie. Ea vrea să înlăture din viaţa omului superficialitatea şi uneşte omenirea în acelaşi mister. Acesta este modul special al lui Dumnezeu, de a instrui şi de a sădi în inimile oamenilor unitatea: o mai mare apropiere de el. "Primind euharistia devenim ceea ce suntem", spune sfântul Augustin. O unire cu Cristos dă naştere unei adevărate apropieri de fraţi.

Evanghelia din această duminică ni-l prezintă pe Cristos preocupat să ducă lumina acolo unde este întuneric. El lasă Nazaretul, localitatea sa natală, o comunitate mică şi izolată, între coline, care era condusă după normele de viaţă rabinică, pentru a se stabili la Cafarnaum, Galilee a neamurilor, un oraş care se potriveşte misiunii Mântuitorului de a fi lumină a lumii. Aici, în viaţa acestor oameni care se află la periferia credinţei, Cristos doreşte să-şi înceapă misiunea sa de a risipi întunericul şi umbra morţii din lume.

Istoricul acestui oraş ne spune că atunci când lumea se închide prezenţei lui Dumnezeu, atunci când este negată credinţa şi când se instaurează indiferenţa, îşi fac loc întunericul şi moartea. Oamenii încep să trăiască în suferinţă şi lipsuri, în resemnare şi fără speranţă, oprimaţi de ceea ce nu este specific vieţii lor de fii ai lui Dumnezeu. Cristos, prin opera sa de mântuire doreşte tocmai să resădească speranţă. El nu face discursuri moralizatoare, nu ameninţă şi nu dojeneşte, ci anunţă că a sosit timpul lui Dumnezeu. De multe ori omul este prea obişnuit să se caute doar pe sine şi căile care stau în puterile sale, chiar şi atunci când este vorba de mântuirea şi salvarea sa. De multe ori, el asociază mântuirea cu convertirea, de aceea se vede pe sine tot mai mult protagonist în acest demers. Cristos îl invită cu simplitate la convertire, la a observa că a venit timpul lui Dumnezeu, care invită la o altfel de privire asupra vieţii, asupra oamenilor şi asupra lui Dumnezeu. În acest loc şi în acest popor, atât de umilit în decursul timpului, Cristos anunţă eliberarea, o eliberare nu de vreun jug al puterii şi al dominaţiilor omeneşti, ci de puterea şi de jugul întunericului. Cristos nu se mulţumeşte cu o eliberare superficială, de mici situaţii, suferinţe, de mici dureri, boli sau păcate. El intră în adâncul misterului vieţii omului, el nu se lasă condus în misiunea sa doar de nevoile trecătoare din viaţa omului, el vrea să pătrundă în nevoile fundamentale, nevoia de Dumnezeu, să devină pentru om lumină care luminează în întuneric.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cristos nu rămâne niciodată la discursuri teoretice, fără să ajungă imediat la fapte, care să realizeze planul şi misiunea sa. De aceea, în evanghelie el se îndreaptă spre cei care vor deveni primele roade ale mesajului său, ucenicii care vor fi primii, care sunt chemaţi să înţeleagă ce înseamnă convertirea: deschiderea vieţii lui Dumnezeu. O fac de îndată, fără să analizeze, fără să-şi pună întrebări. Acest lucru scoate în evidenţă setea care se găseşte în adâncul inimii omului, setea de Dumnezeu, de a-l urma pe trimisul său. În simplitatea vieţii cotidiene, apostolii pun bazele unei comunităţi răspunzând chemării Mântuitorului de a-l urma. Invitaţia sa este ca ei să devină pescari de oameni. Misiunea pescarului este aceea de a pescui şi de a câştiga propria hrană prin munca sa. Un pescar prinde peştele pentru a-l ucide. A pescui un om înseamnă a-l scoate din abisul întunericului şi al morţii şi a-i dărui viaţă, a-i dărui lumină. Acesta este caracterul misiunii Fiului lui Dumnezeu şi al tuturor acelora care doresc să-l urmeze pe el.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

A răspunde chemării lui Cristos şi a-l urma înseamnă abandonarea întunericului şi a lăsa ca viaţa noastră să primească împlinire de la el, care este calea, adevărul şi viaţa. Urmându-l pe cel care iubeşte şi se jertfeşte din iubire, se devine una cu el. Sfântul Paul, adresându-se filipenilor le scrie: "Pe el vreau să-l cunosc, aşa cum eu am fost cucerit de el". Iar într-o altă scrisoare, răspunde: "Nu mai sunt eu cel care trăiesc, ci este Cristos care trăieşte în mine".

Ajută-ne, Doamne, să lăsăm ca întunericul vieţii noastre să fie pătruns de lumina ta şi să devină o călăuză şi speranţă sigură, ca fiecare suflet care se găseşte în întuneric să poată vedea şi să se lase cuprins de lumina vieţii întru tine, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Lăudat să fie Isus Cristos!

22 ianuarie 2017

Pr. Iosif Iacob

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
452 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 3-a de peste an:

Anul A
27 ianuarie 2008 - Pr. Felician Tiba
23 ianuarie 2011 - Pr. Cristinel Fodor
26 ianuarie 2014 - Pr. Petru Sescu

[ Index predici şi predicatori ]