Anul A
Duminica a 3-a a Paştelui

Fap 2,14.22-28; Ps 15; 1Pt 1,17-21; Lc 24,13-35

"Ei s-au oprit trişti" (Lc 24,17)

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Nu este greu să înţelegem tristeţea celor doi ucenici în drum spre Emaus. Nici nu puteau fi altfel. Aveau impresia că au pierdut totul de când Învăţătorul lor fusese răstignit pe cruce. Ce zile minunate au petrecut împreună: atâtea învăţături frumoase ascultate, bucuria atâtor fapte miraculoase la care au fost martori, frumuseţea vieţii trăite ca adevăraţi fraţi. Din toate acestea nu a mai rămas nimic. Doar un mare gol sufletesc şi acea tristeţe pe feţele lor, pe care nu o pot ascunde. De aceea au vrut să plece din Ierusalim.

Când omul trece printr-o încercare prea mare, caută să uite de ea îndepărtându-se de locul cu pricina. Şi nouă ni se poate întâmpla să trecem prin momente de singurătate, de încercare, când parcă orice speranţă este spulberată. Dar tristeţea cea mai mare apare atunci când ne dăm seama că nu mai putem conta nici pe credinţa pe care am avut-o. Ca şi ucenicii de la Emaus, ne întrebăm: "Unde sunt semnele prezenţei sale? Unde este noutatea învierii sale? La ce foloseşte rugăciunea?" Există un răspuns la aceste întrebări? Da! Acelaşi răspuns care le-a fost dat şi celor doi ucenici. Isus se face prezent, vine în viaţa noastră, dar nu prin gesturi extraordinare cum am dori noi, ci vorbind, călătorind cu noi, frângând pâinea. Şi mai este ceva foarte important: Isus nu vine să ne judece, ci doar să ne ajute.

Cei doi ucenici meritau o mustrare din partea lui Isus pentru că ei au primit vestea că mormântul este gol şi că Isus este viu, dar nu vor să creadă spuselor unor femei. Chiar ei mărturisesc: "Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut" (Lc 24,24). Atunci Isus, prieteneşte, le spune: "O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi" (Lc 24,25). Care era greşeala lor? Ei aşteptau un Mesia glorios care să instaureze împărăţia sa cu forţa. Aceeaşi mustrare am putea-o primi şi noi ori de câte ori pretindem ca Isus să-şi facă simţită prezenţa în viaţa noastră aşa cum vrem noi, prin putere miraculoasă şi reuşită răsunătoare, pe când Isus alege să intervină prin forţa umilă şi fragilă a iubirii.

Într-o seară, sfânta maică Tereza de Calcutta a găsit un muribund pe stradă, l-a luat şi l-a dus acasă. După primele îngrijiri, şi-a revenit şi a întrebat-o: "Am trăit toată viaţa ca un animal. De ce vrei să mor ca un om?". "Pentru că pe chipul tău văd chipul lui Isus", a răspuns ea. Dar pentru aceasta este nevoie de credinţă.

Evanghelia proclamată ne ajută să răspundem la o întrebare pe care o auzim de atâtea ori: "La ce foloseşte credinţa, ce efecte produce ea?" Isus, fiind la masă cu ucenicii de la Emaus, "a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut" (Lc 24,30-31). Cartea Genezei, la capitolul trei, ne vorbeşte de alte două persoane, Adam şi Eva, care după ce au mâncat din pomul oprit li s-au deschis şi lor ochii, dar nu pentru ca să-l recunoască, ci ca să constate că erau goi (cf. Gen 3,7). De ce? Pentru că nu au ascultat de glasul lui Dumnezeu, ci au acţionat după capul lor, influenţaţi de duhul cel rău. Ucenicii de la Emaus, în schimb, călătoresc cu Isus, îl ascultă, îi cer să rămână cu ei şi astfel îl recunosc. Adam şi Eva privesc spre ei şi-şi dau seama că sunt goi. Privirea ucenicilor de la Emaus este luminată de prezenţa lui Isus. Ei nu privesc spre ei înşişi, ci spre Altcineva şi inima li se aprinde şi arde, iar ochii le sunt iluminaţi. De câte ori nu auzim şi astăzi: "De ce să asculţi de poruncile lui Dumnezeu? De ce să mergi la biserică? De ce să asculţi de părintele care te învaţă în numele lui Dumnezeu? Fă tu aşa cum te duce capul! Eşti liber!" Ca şi Adam şi Eva, decizi tu ceea ce este bun şi ceea ce este rău, ceea ce este drept şi ceea ce este nedrept. Şi urmările?

Adam şi Eva acuză: "E vina ta, tu mi-ai dat să mănânc! E vina şarpelui, el m-a amăgit!" Încercaţi să căutaţi o persoană care nu ascultă de Dumnezeu şi care să fie capabilă să spună: "E vina mea!" Abel şi Cain, copiii protopărinţilor noştri, fac un pas mai departe: Cain îşi ucide fratele. Descendenţa lor se ceartă, deşi vorbesc aceeaşi limbă.

În schimb, Cleopa şi celălalt ucenic vorbesc puţin la început şi apoi ascultă cuvintele lui Isus. Urmarea este schimbarea în bine: li se deschid ochii, dar şi gura cu care dau mărturie, şi inima, din rece şi neliniştită, devine arzătoare şi plină de speranţă. Se schimbă şi direcţia vieţii lor: din temători şi trişti devin curajoşi şi plini de bucurie.

La ce foloseşte credinţa? Produce schimbări în bine, dă speranţă şi curaj în încercări.

La 23 mai 2015, arhiepiscopul catolic de El Salvador, Oscar Romero, a fost ridicat la cinstea altarelor. A avut curajul să-i apere pe cei săraci, chiar dacă a fost ameninţat cu moartea de mai multe ori. Înainte de a fi arestat, spunea: "De atâtea ori au încercat să mă omoare. Ca şi creştin, trebuie să spun că nu cred în moarte fără înviere: dacă mă omoară, voi învia. O spun cu cea mai mare umilinţă. Ca păstor am obligaţia, din dispoziţie divină, să-mi dau viaţa pentru cei pe care îi iubesc, adică pentru toţi cei din Salvador, incluzându-i şi pe cei care m-ar putea asasina. Dacă îşi vor duce planul până la capăt, încă de pe acum îi ofer lui Dumnezeu sângele meu pentru răscumpărarea tuturor. Martiriul este un dar din partea lui Dumnezeu pe care nu cred că-l merit, dar dacă Dumnezeu acceptă sacrificiul vieţii mele, sângele meu să fie sămânţă pentru a se înfăptui libertatea şi semn că speranţa va fi în curând realitate. Moartea mea, dacă Dumnezeu o acceptă, să fie pentru libertatea poporului meu şi o mărturie de speranţă pentru viitor. Dacă mă vor omorî, eu îi iert şi-i binecuvântez pe cei care o vor face. Dumnezeu să-i facă să înţeleagă că ei pierd timpul. Va muri un episcop, dar Biserica lui Dumnezeu, adică poporul său, nu va muri niciodată." Oscar Romero a fost asasinat în ziua de 24 martie 1980, având 63 de ani, în timp ce celebra Sfânta Liturghie în capela unui spital. La înmormântarea lui au participat aproximativ un milion de oameni.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ferice de noi dacă ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi, asemenea lui Samuel, îi spunem: "Vorbeşte, Doamne, căci sluga ta ascultă!" (1Sam 3,9) Şi atunci, asemenea ucenicilor de la Emaus, ni se aprinde şi nouă inima şi ni se deschid ochii sufletului. Dacă drumul de la Ierusalim la Emaus era drumul speranţelor pierdute şi al dezamăgirii, calea de la Emaus la Ierusalim a devenit calea speranţelor regăsite. Mai mult chiar, noi putem călători cu cel singur şi să frângem cu el pâinea prieteniei, cu cel trist şi să frângem cu el pâinea bucuriei şi cu cel care îl caută pe Dumnezeu şi să frângem cu el pâinea Cuvântului, iluminând orice pagină a Scripturii cu chipul lui Isus Cristos înviat.

30 aprilie 2017

Pr. Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
499 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 3-a a Paştelui:

Anul A
6 aprilie 2008 - Pr. Lucian Simon
8 mai 2011 - Pr. Ştefan Lupu
4 mai 2014 - Pr. Benone Lucaci

[ Index predici şi predicatori ]