Anul A
Învierea Domnului (Paştele)

Fap 10,34a.37-43; Ps 117; Col 3,1-4 (1Cor 5,6b-8); In 20,1-9

Cristos a înviat!

Dacă Isus nu a înviat din morţi, zadarnică este credinţa noastră

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Am trăit zilele acestea evenimentele fundamentale ale credinţei noastre: Joia Sfântă, Vinerea Sfântă şi astăzi, iată, Învierea Domnului. Astăzi este Duminica Paştelui, duminica prin excelenţă, ziua dintâi a oricărui creştin. Misterul pe care îl celebrăm astăzi este cel mai mare mister al credinţei noastre, este taina care dă sens întregii noastre vieţi.

Pentru a înţelege semnificaţia Paştelui, să ne îndreptăm mai întâi atenţia spre Paştele ebraic. Ce însemna pentru evrei comemorarea Paştelui? Conştienţi de drama sclaviei trăită în Egipt, evreii celebrau în fiecare an măreaţa intervenţie eliberatoare a lui Iahve. Dar, mai mult decât amintirea unui fapt trecut, Paştele era pentru ei sărbătoarea unor fapte viitoare: eliberarea săvârşită de Dumnezeu prin Moise era garanţia unei alte eliberări, o eliberarea definitivă, pe care tot Dumnezeu o va săvârşi, dar printr-un alt Moise, care este Mesia. Celebrăm, aşadar, astăzi, plinătatea Paştelui, a eliberării, a trecerii definitive de la moarte la viaţă, de la păcat la viaţa cea nouă a harului, înfăptuită de Isus Cristos.

Paştele evreiesc era şi este şi astăzi o sărbătoare a familiei. Toţi membrii familiei se adunau, iar copilul cel mai mic îi întreba pe părinţii săi ce se petrece, care este semnificaţia sărbătorii. Era o poruncă a Domnului, descrisă în Cartea Exodului. Tatăl familiei trebuia să povestească, răspunzând la întrebarea mezinului casei, cum a fost scos Israel din Egipt prin puterea lui Dumnezeu. Aşadar, nu era o sărbătoare a fastului, ci o sărbătoare a familiei.

Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face de Paşti este să vă adunaţi în jurul mesei cu copiii dumneavoastră şi să discutaţi cu ei. Şi, de ce nu, să le povestiţi despre izbăvirea pe care ne-a adus-o Dumnezeu. Haideţi să scoatem astăzi din priză laptopuri, computere, televizoare. Să stăm în jurul mesei şi să povestim.

În acea zi a Paştelui, evreul era obligat să spună toată povestea copilului său. Să stăm, aşadar, în jurul mesei cu familia. Să stăm în tihnă în familie şi să dialogăm. Să vorbim împreună. Să povestim. Să fim o inimă şi un suflet.

Paştele este şi ziua unei noi creaţii. Aseară am ascultat prima lectură luată din Cartea Genezei. La Paşti, în dimineaţa primei zile a săptămânii, Dumnezeu a spus din nou "Să fie lumină!". Mai înainte, veniseră noaptea de pe muntele Măslinilor eclipsa solară a pătimirii şi morţii lui Isus şi noaptea mormântului. Dar acum este din nou prima zi, creaţia reîncepe, complet nouă. "Să fie lumină!" spune Dumnezeu. Şi a fost lumină, adică Isus a înviat din mormânt. "Moartea şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat", am citit în secvenţa Liturghiei. Diavolul a fost învins de Dumnezeu şi în cer şi pe pământ. În cer a fost învins înainte de creaţie, când sclipitorul înger Lucifer, împreună cu a treia parte dintre îngeri, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Drept pedeapsă, el a fost alungat şi, din înger al luminii, a devenit un înger al întunericului. Din Lucifer, purtător de lumină, a devenit diavolul, instigatorul, duşmanul. Pe pământ a fost învins la Golgota, când Isus, părăsit de oameni şi, aparent, şi de Dumnezeu, l-a învins prin cruce. Mormântul sigilat, gărzile imperiale, complotul preoţilor corupţi, trădarea lui Iuda nu l-au putut ţine în mormânt. El a înviat! În timpul procesului lui Adam şi Eva din Eden, Dumnezeu face o promisiune care s-a împlinit la cruce: "Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul". Mântuitorul a zdrobit capul Diavolului la cruce şi în felul acesta a înfrânt păcatul şi moartea. Căci Dumnezeu este iubire, Diavolul este ură.

Cum anume l-a învins Mântuitorul pe cel rău. Ce metodă a folosit? Emeritul papă Benedict al XVI-lea descrie tactica pe care a folosit-o Domnul: "E o taină a lui Dumnezeu faptul că el nu vine în lume ca unul care îşi face dreptate cu pumnul, care instaurează dreptatea prin putere. El a coborât între noi pentru a suferi pentru noi şi cu noi. Noi nu vom putea înţelege niciodată pe deplin acest mister. Dumnezeu nu reacţionează pur şi simplu cu forţa, puterea sa este aceea a împărtăşirii iubirii şi a suferinţei, iar chipul adevăratului Dumnezeu se arată tocmai în suferinţă. Dumnezeu poartă împreună cu noi nedreptatea lumii în suferinţă, în aşa fel încât noi să-l ştim pe Dumnezeu cel mai aproape de noi în orele de întuneric. Dumnezeu devine mic pentru ca noi să-l putem înţelege. El vine precum cineva care ne atinge inima".

În filmul Misiunea, Robert de Niro, după ce a comis o crimă, se izolează, nu mai vrea să vorbească cu nimeni, refuză chiar şi hrana. Un preot se apropie de el şi îi spune că nu rezolvă nimic cu această atitudine, însă este ocazie pentru a-şi schimba viaţa, pentru a porni pe un alt drum. Ascultând de el, porneşte spre un ţinut locuit de băştinaşi, care, când îl văd, ştiind câte crime comisese în satul lor, pun mâna pe sabie ca să-l ucidă. Filmul ajunge aici la un punct cu o încărcătură deosebită. Omul cu sabia în mână, deşi era păgân, renunţă să-l omoare, căci oricum, conştientizează el, nu ar fi rezolvat nimic, ei nu ar fi înviat din morţi. În acele moment, Robert de Niro se converteşte, îşi schimbă total viaţa, la invitaţia unui preot.

La invitaţia femeilor, Petru aleargă spre mormânt şi viaţa i s-a schimbat total. Este posibil ca o piatră mare să fie rostogolită şi asupra vieţilor noastre.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

O piatră mare, care ne ţine închişi, izolaţi, care nu ne permite să vedem mai departe, să ne facem planuri şi speranţe pentru viitor. Piatra rostogolită la mormântul lui Isus este un simbol al pietrelor care se rostogolesc adesea asupra noastră, care ne aruncă în abisul descurajării, al tristeţii, fără speranţe şi idealuri de la viaţă. Piatra este incapacitatea de a avea sentimente profunde şi intense, care să ne descopere adevărata frumuseţe a vieţii. Piatra este frica de propria vulnerabilitate, astfel încât ajungem să ne închidem în noi înşine şi să ne închidem bucuriei de a comunica şi a împărtăşi chiar şi necazurile noastre cu cei de lângă noi. Piatra este frica noastră de viitor. Piatra este golul pe care ni-l provoacă faptul că nu am descoperit încă un sens pentru viaţă şi ne târâim mereu, amăgindu-ne mereu cu lucruri superficiale. Piatra este durerea pe care ne-a provocat-o moartea unei persoane dragi, care nu mai este lângă noi, lăsând un gol imens în inima noastră. Piatra este răceala şi singurătatea pe care o resimţim atunci când nu mai avem lângă noi o persoană cu care să vorbim şi să împărtăşim durerile şi problemele noastre. Piatra este crucea suferinţei pe care o poartă mulţi oameni astăzi şi care îi ţine imobilizaţi în casă sau într-un pat de spital. Piatra este teama de moarte, de ceea ce ne aşteaptă, de ceea ce va să vină. Câte din aceste pietre nu sunt adesea rostogolite şi asupra vieţilor noastre.

Iată de ce sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă, înainte de toate, o invitaţie puternică de a merge spre mormântul gol, dar nu de a merge oricum, ci aşa cum au făcut Maria Magdalena şi apostolii în evanghelie, de a alerga cât ne ţin picioarele credinţei noastre. Dacă vom merge agale, dacă vom merge fără nicio speranţă, fără nicio perspectivă, e posibil să nu vedem nimic. Trebuie să alergăm! "Noaptea problemelor noastre", ne spune papa Francisc, "trebuie să fie luminată cu lumina celui Înviat". "Mai mult", spune el, "e necesar să evanghelizăm problemele noastre". Ce înseamnă acest lucru? Să ascultăm cuvântul îngerului. "Domnul nu este aici, a înviat". Nu problemele constituie viaţa noastră, ci Cristos este în centru. El este bucuria noastră cea mai mare, este mereu alături de noi şi nu ne va dezamăgi niciodată. Cum ar mai trebui să trăim noi Paştele.

Se povesteşte că odată un maestru a arătat discipolilor săi un trandafir şi le-a cerut să spună ceva despre el. Unul dintre discipoli a făcut atunci un discurs filozofic despre această floare. Un altul a compus o poezie despre trandafir. Iar un altul a compus chiar un cântec despre aceeaşi plantă. Dar discipolul pe care îl iubea maestrul s-a apropiat de floare, a privit-o şi a început să zâmbească fără să spună nimic. Apoi a închis ochii şi a continuat să privească spre floare. "El este singurul care a văzut trandafirul", a spus atunci maestrul.

O astfel de vedere, de simţ al credinţei, ni se cere şi nouă astăzi. În faţa mormântului gol nu-ţi rămâne altceva decât să priveşti, să admiri şi să te minunezi. Să plângi de bucurie pentru tot ce a făcut Dumnezeu din iubire faţă de tine, să plângi de bucurie pentru că totul s-a schimbat odată cu Învierea Domnului. Absolut totul.

Cristos a înviat

16 aprilie 2017

Pr. Cristian Bîrnat

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
496 accesări.

Alte predici pentru Învierea Domnului (Pastele):

Anul A
23 martie 2008 - Pr. Iulian Tancău
24 aprilie 2011 - Pr. Alois Fechet
20 aprilie 2014 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş

[ Index predici şi predicatori ]