Anul A
Duminica 1 din Postul Mare

Gen 2,7-9;3,1-7; Ps 50; Rom 5,12-19; Mt 4,1-11

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cu ritul penitenţial auster şi extrem de semnificativ al impunerii cenuşii, am început miercurea trecută timpul Postului Mare.

Timpul Postului Mare este o perioadă de 40 de zile de pregătire la sărbătoarea Paştelui, solemnitate care reprezintă punctul culminant şi centrul tuturor celebrărilor din anul liturgic; într-adevăr, misterul morţii şi învierii lui Isus este, pe de o parte, evenimentul culminant şi suprem al existenţei sale pământeşti, pe de altă parte, este fundamentul credinţei noastre, izvorul din care se naşte întreaga viaţă creştină a noastră.

Moartea şi învierea lui Isus, aşadar, de celebrat în modul cel mai demn, într-o conştiinţă de credinţă tot mai profundă, într-o adeziune la Cristos tot mai convingătoare şi coerentă.

Moartea şi învierea lui Isus de trăit, ba chiar de reprodus, în noi pe planul vieţii spirituale, prin moartea noastră pentru păcat, cu victoria noastră asupra răului, cu renaşterea noastră spirituală care să ne facă tot mai asemănători cu Cristos cel înviat.

De aceea Postul Mare trebuie să fie un timp mai intens de exerciţiu spiritual şi de o angajare mai mare pentru creşterea noastră în credinţă.

De ce Biserica, în înţelepciunea ei şi în grija ei de mamă pentru credincioşi a instituit acest timp liturgic, care trebuie să reprezinte o reluare sau o relansare a vieţii noastre spirituale?

În primul loc, în vederea unei pregătiri speciale la Sfintele Paşti, dar şi pentru alte motive, pe care lecturile biblice din această duminică le pun în evidenţă: pentru că, pentru toţi, există riscul de a cădea în lâncezeală spirituală şi de a face compromisuri în viaţă; pentru că toţi trebuie să facem conturile cu realitatea păcatului, spre care suntem în permanenţă înclinaţi şi în continuu ispitiţi.

Din cauza căderii primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, de la originile omenirii, păcatul s-a răspândit în lume, cum spune sfântul Paul în lectura a II-a, "şi cu păcatul moartea".

Iată, astăzi trebuie să privim faţă-n faţă la această realitate, tristă şi tragică, a păcatului, şi să ne întrebăm în ce constă păcatul, ce produce păcatul, cum să ieşim din păcat, adică, cum trebuie să depăşim ispitirea.

Răspunsul este în lecturile din această duminică care în linii mari ne prezintă cadrul general al istoriei mântuirii.

Răul a intrat în lume, după Cartea Genezei (prima lectură) ca o consecinţă a păcatului strămoşesc. Din vina strămoşilor noştri păcatul s-a întins la întregul neam omenesc ca o putere malefică.

Păcatele personale nu sunt decât o prelungire a răului cauzat de primul păcat al lui Adam şi a Evei.

Cristos a venit şi s-a jertfit pentru a repara daunele provocate de păcatul de la origini, agravate de mulţimea păcatelor personale ale oamenilor, pentru a ne răscumpăra din sclavia păcatului şi pentru a ne reda prietenia, comuniunea de viaţă cu Dumnezeu, pentru a ne învăţa drumul mântuirii şi a adevăratei realizări de sine în calitate de creaturi ale lui Dumnezeu.

De ce alegerea acestor pagini ale Sfintei Scripturi în prima duminică din Postul Mare?

Este simplu: suntem la începutul Postului Mare, o perioadă de pregătire la celebrarea anuală a Paştelui, dar şi o perioadă de angajare personală şi comunitară serioasă în lupta împotriva păcatului şi împotriva oricărui rău moral.

Să ne lăsăm călăuziţi şi instruiţi de acest Cuvânt al lui Dumnezeu.

A. În ce constă păcatul în general şi păcatul grav în particular?

Din prima lectură învăţăm în ce constă păcatul:

a) într-un act liber cu care omul se plasează în afara planului lui Dumnezeu, în afara voinţei sale; Adam şi Eva erau liberi să facă propriile alegeri şi le-au făcut împotriva voinţei lui Dumnezeu.

b) într-un act de nesupunere faţă de Dumnezeu, cu care se declară că nu voiesc să depindă de Dumnezeu şi nici să se supună Lui;

c) într-un act de mândrie, adică de a voi să fie "ca Dumnezeu", autonomi, independenţi, arbitri a ceea ce este bine şi a ceea ce este rău;

d) într-un act de neîncredere faţă de Dumnezeu, considerând că Dumnezeu impune legi care limitează libertatea şi realizarea de sine a persoanei.

Acesta a fost păcatul lui Adam şi Eva, şi este măsura oricărui păcat, în special dacă este grav; omul care în mod liber revendică sieşi dreptul de a face ceea ce i se pare, care se pune în afara planului lui Dumnezeu şi a drumului trasat de el, care crede că îşi poate afirma propria libertate şi realizare de sine independent de legea lui Dumnezeu, ba chiar punându-se împotriva ei.

B. Ce produce păcatul grav sau de moarte?

Aşa cum scrie autorul sacru, după păcatul strămoşesc, celor doi, Adam şi Eva, "li s-au deschis ochii şi au văzut că erau goi", expresii pe care le putem traduce astfel: şi-au dat seama că au fost despuiaţi de demnitatea lor, că au fost lipsiţi de darurile speciale pe care le-au avut de la Dumnezeu (armonia şi echilibrul puterilor lor, imunitatea de durere), că au fost excluşi de la comuniunea intimă cu Dumnezeu.

Păcatul protopărinţilor noştri, ca şi orice alt păcat, rezultă să fie o nebunie şi o iluzie fatală. În timp ce omul crede să se afirme pe sine şi să se realizeze prin păcat, în realitate se trezeşte gol, despuiat, rămas cu propria mizerie, cu propria incapacitate de a săvârşi binele, aflându-se pe un plan înclinat şi alunecos care tinde să-l atragă tot mai în jos, de unde îi este tot mai greu să se ridice.

C. Cum este posibil de ieşit din această situaţie?

Mântuirea noastră este Cristos.

a. Cristos ne-a eliberat, pentru că, aşa cum scrie sfântul Paul în Scrisoarea către Romani (lectura a II-a), "după cum prin greşeala unuia singur (Adam) condamnarea a ajuns la toţi oamenii, tot la fel, prin actul de dreptate al unuia singur (Cristos), a ajuns la toţi oamenii justificarea care dă viaţă. Într-adevăr, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi".

b. Cristos Isus ne dă harul său, cu botezul şi celelalte sacramente ne face părtaşi de victoria sa asupra răului şi ne face să recuperăm demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu.

c. Isus Cristos ne învaţă strategia corectă pentru a învinge ispitele celui rău şi ademenirile păcatului, aşa cum rezultă din pagina de Evanghelie după Matei care ne vorbeşte despre ispitirea lui Isus.

Această pagină ne oferă diferite aspecte pentru reflecţie, dar ne limităm să o citim dintr-un unghi special, pentru a vedea strategia urmată de Isus pentru a învinge ispititorul.

1. Isus prin comportamentul său ne învaţă, în primul loc, decizie şi fermitatea în faţa ispitei; vai şi amar de noi, dacă am tergiversa. Capitularea lui Adam şi Eva a început în momentul în care au început să dialogheze cu satana, şi-au aplecat urechile la cuvintele pe care le şoptea şi au întins funia. Isus, în schimb, nu-i acordă nici un răgaz diavolului, nici nu vrea să stea de vorbă cu el.

2. În al doilea rând, Isus ne învaţă să apelăm totdeauna la Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne confruntăm cu el. Adam şi Eva au alunecat n mod inevitabil spre înfrângere când au început să se îndoiască de ceea ce Dumnezeu le-a zis, adică nu au crezut Cuvântului său. Isus, în schimb, răspunde şi îl contrazice pe satana făcând mereu referinţă la Cuvântul lui Dumnezeu: "scris este". De notat că şi satana o face, dar îl distorsionează şi îi dă o interpretare care îi convine, greşită şi înşelătoare. Aşadar busola de orientare a vieţii noastre trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu, dar exact interpretat, adică aşa cum este propus de magisteriul Bisericii.

3. Isus, în sfârşit, pentru a învinge ispita şi înclinaţia spre rău, ne învaţă folosirea celor două mijloace puternice şi infailibile: rugăciunea şi mortificarea. Isus, într-adevăr, se pregăteşte pentru lupta împotriva diavolului cu 40 de zile trăite în pustiu, locul prin excelenţă loc al tăcerii, al rugăciunii, al vieţii aspre şi austere. Chiar Isus a ajuns la limita extremă de a posti neîntrerupt timp de 40 de zile şi 40 de nopţi.

Iată şi concluziile practice care rezultă din meditarea textelor sfinte propuse pentru această duminică:

În timpul Postului Mare suntem solicitaţi:

- Să găsim o mai mare disponibilitate de tip şi de inimă pentru meditarea Cuvântului lui Dumnezeu; ocaziile care sunt oferite în acest timp sunt variate şi multe, şi este bine să profităm de ele;

- Să acordăm un spaţiu mai mare rugăciunii personale care luminează mintea pentru a înţelege voinţa lui Dumnezeu şi ne dă puterea de a o realiza;

- În sfârşit, este un timp mai prielnic pentru a exercita mortificarea (fie trupească fie cea spirituală), înţelegând marea valoare ascetică în vederea dobândirii virtuţilor, a stăpânirii de sine, a tăriei de suflet.

Este necesar şi urgent să redescoperim frumuseţea, utilitatea Postului Mare. La Rugăciunea zilei din Miercurea Cenuşii ne-am rugat: "Dăruieşte poporului creştin să înceapă cu acest post un drum de adevărată convertire, pentru a înfrunta victorios cu armele pocăinţei lupta împotriva celui rău". Cel rău, adică diavolul, care ne ispiteşte mereu şi atrage spre păcat.

Este un drum la care am pornit de câteva zile şi vom auzi deseori îndemnul la pocăinţă, la post, la abstinenţă, la tăcere, la pomană. Un drum care trebuie să ne ajute să redescoperim primatul vieţii spirituale. Biserica nu intenţionează să facă tristă existenţa noastră, nu vrea ca noi să trăim Postul Mare ca un timp trist, lugubru, ca o amintire a unei culturi moarte...

Dar, aşa cum ne-am rugat la Rugăciunea zilei la această Sfântă Liturghie, se doreşte să redescoperim Postul Mare ca "semn sacramental al convertirii noastre", pentru a putea creşte în cunoaşterea lui Cristos "şi pentru a-l mărturisi printr-o adevărată viaţă de credinţă".

Biserica vrea ca să redescoperim credinţa noastră, botezul nostru; vrea ca să ieşim din mediocritate, din lâncezeală, din compromisurile cu cel rău, să ne convertim la o viaţă nouă.

Postul Mare nu ne poate lăsa liniştiţi. Trebuie să trezească în inima noastră gânduri noi, propuneri noi, dorinţe noi. Un proverb chinezesc spune: "Oamenii îşi pun în ordine părul în fiecare dimineaţă. De ce nu şi inima?"

În loc să ne facem frumoşi înaintea oamenilor, de ce nu ne-am strădui să fim mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu?

Să ne amintim că "nu numai cu pâine trăieşte omul".

Acest timp al Postului Mare este o altă ocazie care ne este oferită. Să nu o pierdem...

5 martie 2017

Ep. Aurel Percă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
428 accesari.

Alte predici pentru Duminica 1-a din Postul Mare:

Anul A
10 februarie 2008 - Pr. Toni-Mihăiţă Cântaciu
13 martie 2011 - Ep. Petru Gherghel
9 martie 2014 - Ep. Aurel Percă

[ Index predici şi predicatori ]