Anul A
Epifania Domnului

Is 60,1-6; Ps 71; Ef 3,2-3.5-6; Mt 2,1-12

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Biserica celebrează astăzi solemnitatea Epifaniei Domnului. "Epifanie" în limba greacă înseamnă "manifestare", "descoperire".

Crăciunul este marea epifanie, marea manifestare, marea descoperire a lui Dumnezeu făcută omenirii, deoarece în "Mântuitorul, Mesia Domnul" noi am contemplat adevărata faţă a Tatălui.

Celebrând această solemnitate, în contextul Crăciunului, Biserica vrea să sublinieze că Isus Cristos a venit pentru toţi oamenii şi, prin urmare, naşterea şi manifestarea Mântuitorului reprezintă bucuria nu numai pentru poporul lui Israel, dar pentru toate popoarele. Toţi cei care umblau în întuneric au văzut în final o lumină mare şi asupra celor care locuiau în pământ întunecat le-a strălucit o lumină.

La Crăciun, în persoana păstorilor, Domnul s-a arătat într-un mod deosebit celor care, aparţinând de poporul lui Israel, îl aşteptau cu inimă deschisă pe Mântuitorul.

În magii veniţi din depărtare, Domnul astăzi se arată, se descoperă, tuturor neamurilor. De acum încolo şi cei care nu aparţin de poporul ales al lui Israel se vor putea simţi "răscumpăraţi de Domnul", deoarece au fost chemaţi să facă parte din "poporul sfânt". Şi păgânii au fost căutaţi de Domnul şi li s-a arătat "bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru" (Tit 3,4). Toţi oamenii, fără nici o deosebire, sunt chemaţi "în Cristos Isus" la mântuire: iată "taina" ascunsă, misterul ascuns şi pe care sfântul Paul în proclamă cu tărie în fragmentul proclamat la a doua lectură, din Scrisoarea către Efeseni: "prin revelaţie, mi-a fost făcut cunoscut misterul", ... păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii în Cristos Isus prin evanghelie".

La Crăciun Dumnezeu a pornit la drum, venind să locuiască în mijlocul nostru ("Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi"). La Crăciun este Dumnezeu care caută omul. La Epifanie este omul care îl caută pe Dumnezeu. Într-adevăr liturgia de la Epifanie ne ajută să contemplăm această mişcare inversă: sunt oamenii, atraşi de descoperirea misterului său, care pornesc la drum spre Domnul. Astăzi se realizează pe deplin profeţia lui Isaia, care, aşa cum am ascultat în prima lectură, proclamase: "Vor umbla neamuri la lumina ta şi regi, în strălucirea zorilor tale". Epifania este sărbătoarea luminii, o lumină care călăuzeşte spre Isus, o lumină care provine de la el şi conduce spre el.

Lecturile de astăzi ne spun că cei care ajung la Isus sunt tocmai cei care nu erau aşteptaţi: oameni care vin de departe: ("Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se adună şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe" - prima lectură, Is 60,4), popoarele, păgânii ("că păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii" - lectura a doua, Ef 3,6); ajung şi magii din orient ("au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit" - Evanghelie).

Dumnezeu, Dumnezeul nostru, se lasă cunoscut de către necunoscuţi, de oameni, am putea spune, care nu erau pe lista invitaţilor, în registrele celor care "au dreptul...".

Magii, care sunt în centrul acestei frumoase pagini evanghelice, îi reprezintă pe cei care sunt în căutarea lui Dumnezeu: pornesc la drum cu mult curaj şi umilinţă, spre necunoscut, mişcaţi de iubirea faţă de adevăr. Sunt oameni "cerşetori al unui sens", a sensului profund al vieţii. Ei nu se mulţumesc cu ceea ce ştiu, ei se simt pelerini spre ceea ce este esenţial. Şi esenţialul îl găsesc în semne foarte simple: o familie aparent ca toate celelalte, o casă oarecare: "Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă" (Mt 2,11). Numai credinţa le permite să vadă dincolo de aparenţe şi, prin urmare, au capacitatea de a adora. Numai credinţa permite ca ei să contemple slava, măreţia infinită conţinută în micuţul Prunc. Micimea, umilinţa întrupării nu are limite.

Pentru bărbaţii şi femeile de credinţă, ca şi pentru magi, micimea şi umilinţa nu sunt o piedică, dar un ostensor (acel obiect sacru în care expune Sfântul Sacrament pentru adoraţie, ostia sfântă este pusă într-un ostensor sau monstranţă!). Magii ne arată cum trebuie să-l căutăm pe Domnul: este nevoie de o inimă care să ştie să cerceteze Scripturile la lumina semnelor timpului şi semnele la lumina Scripturilor.

Atitudinii magilor se contrapune atitudinea celor care cred că ştiu totul despre Dumnezeu sau le este teamă de Dumnezeu: Irod, mai marii preoţilor şi cărturarii. Siguranţa lor despre Dumnezeu îi împiedică să ajungă la timp la întâlnirea cu Dumnezeu care vine în întâmpinarea omului. Pretenţia de a ştii totul îi privează de esenţial, de surpriza întâlnirii. Îşi fac iluzii că Dumnezeu depinde de ei şi nu-şi dau seama că Dumnezeu este liber să aleagă drumul său spre întâlnirea cu omul.

Aceste două tipuri de figuri - pe de o parte magii şi de cealaltă parte Irod, mai marii preoţilor şi cărturarii poporului - ne arată că nu este suficient să avem "ştiri" despre Dumnezeu, dar este nevoie să-l întâlneşti. În această întâlnire constă în mod precis actul credinţei: un mod de a te lasă întâlnit de el, a lăsa ca el să intre în inima ta, în viaţa ta şi pentru a-l întâlni este nevoie să porneşti la drum, să porneşti în căutarea lui Dumnezeu.

Se spune deseori că problema în Biserică sunt cei "îndepărtaţi", cei de la periferie (o predilecţie a papei Francisc). Dar problema este nu numai a celor "de departe", dar şi a celor care sunt "aproape", "vecinii" care nu caută, care rămân lângă poartă fără a intra vreodată prin ea. Drama Bisericii nu este numai faptul că mulţi abandonează credinţa, dar faptul că mulţi creştini sunt prea puţin "creştini". Credinţa care ar trebui să-l caracterizeze pe creştin trebuie să fie totdeauna o "credinţă mărturisită", ca aceea a magilor, nu o credinţă prefabricată, ca aceea a cărturarilor. Deseori putem întâlni creştini care spun: "pentru mine credinţa este...", dar atenţie: nu putem uita că important nu este "credinţa pentru mine...", dar punctul de vedere al lui Dumnezeu. Credinţa nu sunt opiniile mele, dar alegerile lui Dumnezeu; nouă ne revine misiunea de a primi acest punct de vedere a lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Revenind la cuvintele profetului din prima lectură de astăzi, să ne lăsăm provocaţi: fiţi strălucitori, lăsaţi să vă bată inima, lărgiţi inimile voastre!, pentru că pruncul născut în smerenia trupului nostru este Mântuitorul, Mesia, Domnul; este lumina care străluceşte în negura, în bezna, deasă care ne acoperă.

În acelaşi timp să ascultăm şi imperativul profetului: "Ridică-te, luminează-te,..., căci lumina ta vine şi gloria Domnului răsare deasupra ta!": ca şi cum profetul ne-ar spune fiecărui dintre noi: ridicaţi-vă, porniţi la drum, îmbrăcaţi-vă cu Cristos, lumina lumii; aşa cum steaua i-a condus pe magi la casa unde era Maria cu pruncul, fiţi şi voi călăuze pentru cei care caută credinţa, îl caută pe Cel care este lumina adevărată.

În finalul evangheliei de astăzi citim: "După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, magii au plecat pe alt drum în ţara lor". Cu aceste cuvinte se termină de fapt povestirea sfântului evanghelist Matei şi astfel se termină şi Crăciunul liturgic. Maria şi Iosif împreună cu pruncul vor lua calea exilului pentru a-l scăpa de furia lui Irod; în ieslele noastre se vor stinge rând pe rând luminile şi unde era bucuria Crăciunului, începe acum (sau continuă) în sângele pruncilor nevinovaţi viaţa creştină de mărturie zilnică, martiriul creştin.

Epifania se transformă acum pentru noi din întâlnire în misiune. După ce l-am întâlnit pe Domnul şi adorat, trebuie să plecăm "pe alt drum", pentru a vesti, mai ales cu viaţa proprie, pe Cristos tuturor celor pe care îi vom întâlni pe drumul nostru. Suntem aşadar adevăraţi misionari sau trebuie să devenim astfel: în munca de fiecare zi, în politică, în orice serviciu public sau în Biserică şi orice misiune ce ne este încredinţată. Trebuie să arătăm cu viaţa noastră că l-am întâlnit cu adevărat şi că îl avem pe Isus în viaţa noastră şi că ne lăsăm modelaţi în orice moment de el.

O legendă orientală povesteşte despre magi, că odată ajunşi la Betleem, unul din ei care este bătrân s-a întinerit, altul care era bolnav s-a vindecat, iar al treilea care era negru, a devenit alb. Este sigur totuşi că în suflet cei trei magi s-au întors în ţinuturile lor, dar diferiţi de cum au plecat. Erau transformaţi, strălucitori din contactul avut Cristos, având în inimă ardoarea iubirii sale. S-au întors în ţinuturile lor ca adevăraţi misionari ai credinţei, purtători de speranţă, martori ai un experienţe de iubire şi de pace pe care au avut-o la Betleem.

A-i imita înseamnă a ne lăsa călăuziţi de Lumină, a fi dispuşi să primim Cuvântul care mântuieşte.

Scena Naşterii lui Isus, reprezentată atât de frumos peste tot şi în acest an, inclusiv în catedrala noastră, nu mai este în Palestina, dar în orice loc din această lume, unde o lampă arde înaintea unui tabernacol şi unde un clopot trimite departe sunetele sale...

Odată stinse luminile din ieslele pe care le avem în casele sau bisericile noastre, ne întoarcem la ocupaţiile noastre, la zilele noastre obişnuite cu inima reînnoită de noutatea luminii care a strălucit la Betleem, o noutate care poate şi trebuie să reînsufleţească viaţa noastră.

Cometa - steaua care i-a călăuzit pe magi - nu mai este pe cerul înstelat, dar stă pe pământ. Nu o stea, dar mii şi mii de stele, pentru că mii şi mii sunt sufletele care aşteaptă chemarea lor, aşteaptă să strălucească...

De la Betleem porneşte invitaţia de a fi în mijlocul oamenilor "semne" de bucurie şi de iubire creştină. De la Betleem pleacă invitaţia de a fi stele, comete, care strălucesc, trebuie să fim tocmai noi, noi trebuie să fim vestitori ai lui Cristos: strălucitori prin viaţa creştină frumoasă pe care o vor admira şi urma şi alţii; trebuie să fim stele care strălucesc de iubire pentru cei de departe şi caută pacea şi adevărata bucurie a copiilor lui Dumnezeu.

Fecioara Maria, care i-a primit pe magi la Betleem, să ne ajute să ne ridicăm privirea de la noi înşine, să ne lăsăm conduşi de steaua Evangheliei pentru a-l întâlni pe Isus, şi să ştim să cădem la pământ pentru a-l adora. Astfel vom putea duce altora o rază din lumina sa şi să împărtăşim cu ei bucuria drumului. Amin.

6 ianuarie 2017

Ep. Aurel Percă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
425 accesări.

Alte predici pentru Epifania Domnului:

Anul A
6 ianuarie 2008 - Ep. Aurel Percă
6 ianuarie 2011 - Pr. Petru Sescu
6 ianuarie 2014 - Pr. Iosif Enăşoae

[ Index predici şi predicatori ]