Sfinţii Petru şi Paul, ap.

Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Celebrăm astăzi, aşadar, solemnitatea celor doi mari sfinţi ai Bisericii începuturilor, sfântul Petru şi sfântul Paul, sau, cum se obişnuieşte în limbajul românesc, sfântul Pavel.

Această zi e o zi deosebită pentru noi, Biserica Romano-Catolică, din două motive: primul motiv e acela că la Roma se află mormintele acestor doi apostoli care au fost martirizaţi, acolo, în Cetatea Eternă. Iar al doilea motiv de sărbătoare, şi de reflecţie pentru noi astăzi, e faptul că episcopul Romei este păstrătorul şi continuatorul acestei misiuni pe care a primit-o apostolul Petru şi despre care am auzit în evanghelia de la această Sfântă Liturghie.

Vieţile apostolilor Petru şi Paul ne sunt cunoscute, într-o măsură mai mare sau mai mică fiecăruia dintre noi. Nu intenţionez să povestesc astăzi vieţile lor, ci doar aş dori ca pornind de la evanghelie şi de la cea de a doua lectură, să vedem mai întâi câteva gânduri despre apostolul Petru şi, apoi, despre apostolul Paul.

Mai întâi, câteva cuvinte despre apostolul Petru, pornind de la evanghelia din această duminică.

În imaginarul colectiv sau popular Petru este responsabil de poarta paradisului. Cunoaştem atâtea istorioare în care Petru e portarul paradisului. Iar în iconografie, adesea, apostolul Petru este reprezentat purtând în mână o cheie sau mai multe chei. Cel care poartă cheile este un portar. Iată, acesta este imaginarul colectiv. Dar, în spatele acestei imagini populare stă acest episod evanghelic de o importanţă mult mai profundă:

Cum am auzit în evanghelia de astăzi, Isus ajunge cu discipolii săi la Cezareea lui Filip - un oraş din nordul Israelului, un oraş construit de către Filip, unul din fiii celebrului rege Irod - şi era dedicat acest oraş împăratului şi era numit Cezareea, Cezareea lui Filip. Era un oraş în care acest rege, Filip, a dat spaţiu de exprimare culturii păgâne, iar evreii vedeau în acest oraş şi în acest ambient o imagine a forţelor ostile lui Dumnezeu, o imagine a răului în cele din urmă. Mai era acolo şi un detaliu geografic deosebit de important. Cine vizitează astăzi Ţara Sfântă poate vedea acolo, la Cezareea, o imensă căscătură în stâncă, iar din acea gură imensă, la vremea respectivă, ieşea un abur sulfuros. Mulţi vedeau acolo o imagine a iadului, porţile iadului. Nu întâmplător porţile iadului sunt menţionate în evanghelia din această duminică.

Şi acolo Isus îi întreabă pe discipolii săi "cine spune lumea că este Fiul Omului". Ei răspund care erau opiniile comune şi apoi Isus îi întreabă personal: "Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?". Şi atunci Petru, în numele tuturor, răspunde: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu". Tu eşti Cristos, adică tu eşti Mesia, Unsul Domnului, trimisul Domnului, iar Cristos este Fiul lui Dumnezeu. După ce Petru rosteşte această mărturisire de credinţă, Isus îi adresează nişte cuvinte deosebit de puternice, dacă stăm şi ne gândim ce înseamnă asta pentru un om, să primească o astfel de misiune din partea lui Dumnezeu.

Mai întâi Isus îl numeşte pe Petru fericit eşti tu Petru, pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acest adevăr despre mine. "Carnea şi sângele" e o expresie semitică, care desemnează umanitatea, logica omenească, mentalitatea omenească. Deci Isus spune: tu nu ai descoperit acest lucru urmărind logica relaţiilor umane sau pornind de la raţiunea umană. Nu, ci acest adevăr ţi-a fost revelat din ceruri. Şi spune Isus mai departe: "Pe această piatră voi zidi Biserica mea". Mărturia aceasta a lui Petru devine stânca solidă pe care se construieşte Biserica. Acolo unde Cristos nu este recunoscut drept Mesia şi nu este recunoscut drept Fiul lui Dumnezeu, acolo nu există Biserică. Există orice, un cerc de simpatizanţi, un celebru personaj, dar nu există Biserică. Pentru că Biserica se fondează pe această mărturie a apostolului Petru. Şi apoi urmează celebrul cuvânt al lui Isus: "Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor". Iată puterea cheilor pe care o primeşte apostolul Petru.

Ce înseamnă a primi puterea cheilor? Există un oracol în Cartea profetului Isaia, în capitolul 22, un oracol care îl priveşte pe un ministru de la vremea respectivă numit Eliachim. Şi spune aşa cuvântul Domnului prin gura profetului Isaia: "În ziua aceea îl voi chema pe slujitorul meu, Eliachim, fiul lui Hilchia, voi pune pe umărul lui cheia casei lui David. Când va deschide, nimeni nu va putea să închidă, iar când va închide, nimeni nu va putea să deschidă".

Ceea ce s-a întâmplat în Vechiul Testament cu acest Eliachim, se întâmplă acum într-o manieră mult mai măreaţă, mai solemnă, în cazul apostolului Petru. Petru devine omul de încredere al lui Cristos. Petru nu devine fondatorul Bisericii. Petru nu este suveranul regatului, ci este responsabilul care exercită, în manieră delegată, puterea pe care a primit-o de la Cristos. Iar a avea puterea cheilor înseamnă şi a avea puterea de a legifera în materie de morală, în materie de comportament concret în Biserică, dar înseamnă, înainte de toate, puterea de a învăţa.

Există în mentalitatea rabinică această imagine sau figura cheii învăţăturii. Rabinii, învăţaţii care deţineau această cheie a cunoaşterii, erau în măsură să ofere cunoaşterea şi celorlalţi. Iată cum trebuie să înţelegem această putere a cheilor pe care a primit-o apostolul Petru.

Am mai putea adăuga un detaliu important: în limba ebraică, cheie se spune mafteah, de la verbul patah, care înseamnă a deschide. Petru nu are cheile pentru a încuia, ci pentru a descuia, pentru a deschide poarta tuturor celor care vor să vină la Cristos şi să afle în Cristos calea mântuirii.

Apostolul Petru este păstrătorul acestui mesaj al credinţei, este păzitorul acestui mesaj, este cel care, cu coerenţă, a mărturisit credinţa în Cristos până la capăt, până la vărsarea sângelui.

Spun pentru noi, ca Biserică Catolică, această sărbătoare a sfântului Petru ne aminteşte de rolul pe care îl îndeplineşte episcopul Romei în spirit de fidelitate faţă de acest principiu evanghelic stabilit de Cristos, prin care unuia dintre apostoli i-a revenit un rol special: nu a de a fi stăpânul celorlalţi, ci de a-i conduce pe ceilalţi în caritate, prin timpurile şi vremurile istoriei.

Al doilea gând pe care aş dori să-l exprim se referă la apostolul Paul. Şi mă refer aici la cea de-a doua lectură pe care am ascultat-o, luată din Scrisoarea a doua sfântului apostol Paul către Timotei. Această scrisoare este considerată de cei mai mulţi ca fiind un fel de testament spiritual al apostolului Paul. Paul se afla în închisoare, la Roma, când a scris această scrisoare, şi ştia că sfârşitul îi este aproape. Şi în acest context, Paul, fiind în închisoare, având tot timpul să mediteze asupra propriei vieţi, priveşte în trecutul său şi îşi interpretează viaţa, interpretează tot ce a făcut, dar şi ceea ce experimentează acum şi foloseşte patru imagini extraordinare. Spune apostolul Paul în lectura de astăzi: "Eu de acum sunt oferit ca jertfă. Timpul plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună. Am ajuns la capătul alergării". Sunt patru afirmaţii inspirate din patru ambiente diferite ale vieţii.

Prima imagine este inspirată din cult. Spunea Paul: "Eu de acum sunt oferit ca jertfă". Cuvântul pe care îl foloseşte el în limba greacă se referă la ritul libaţiunii, atunci când vinul era pus pe vasul cu jăratic, iar în momentul în care vinul era turnat acolo, evident, se evapora urcând spre ceruri. Paul foloseşte această imagine pentru a exprima ce a fost viaţa sa: şi-a oferit viaţa cu totul lui Dumnezeu, fără ca să păstreze nimic pentru sine. Şi, ca într-un ritual sacru, viaţa sa a fost oferită Domnului înălţându-se spre ceruri.

A doua imagine este din lumea navigaţiei. Spune Paul: "Timpul plecării mele a sosit". Cuvântul grecesc folosit de apostolul Paul desemnează aici obiceiul de a dezlega o navă şi de a ridica pânzele pentru a porni în larg. Paul foloseşte aici imaginea corabiei care porneşte în larg pentru a spune: da, misiunea mea în acest port pământesc s-a încheiat, acum sunt gata să navighez pe oceanul veşniciei, prin moarte, prin martiriul care va urma.

A treia imagine: "Am luptat lupta cea bună". Iată o imagine din ambientul militar, prin care apostolul arată că viaţa sa pe pământ nu a fost o dulce visare, nu a fost un fel de relaxare, ci a fost o luptă, o confruntare continuă. Iar ceea ce a însemnat această luptă ştim din mărturiile sale şi din tot ceea ce a avut de suferit. Iată ce este viaţa - o luptă - iar Paul a luptat până în ultima clipă.

Şi a patra imagine: "Am ajuns la capătul alergării". E o imagine luată din ambientul sportiv. "Mi-am încheiat cursa", spune apostolul Paul. Asemenea unui sportiv şi-a sacrificat totul, energia, timpul, pentru a învinge şi a mers până la capătul alergării. O imagine deosebit de frumoasă: viaţa ca o cursă, într-un stadion în care lupţi până în ultima secundă pentru a învinge.

Iată ce înseamnă apostolul Paul, iată ce a însemnat viaţa sa, iată cum a ştiut el să-şi dedice întreaga existenţă cauzei creştine, la fel, până la moarte.

Şi aş dori să închei cu un gând, care se referă la specificul cărţii Faptele Apostolilor. În această carte se vorbeşte practic despre doi apostoli: despre Petru şi despre Paul. Dar, ceea ce surprinde în cartea Faptele Apostolilor e faptul că această carte, de fapt, nu are o concluzie. Se încheie brusc, cu Paul care rămâne la Roma şi acolo, în inima Imperiului, într-un ambient ostil, predică mesajul creştin celor care vin ca să-l vadă şi să-l asculte. Mi se pare că această carte, care nu are o concluzie, a fost lăsată aşa intenţionat de către Luca, autorul acestei cărţi. Lăsând cartea neterminată, el a voit ca noi, creştinii, unul fiecare dintre noi, să scriem această carte mai departe. Fiecare dintre noi, prin viaţa noastră, prin ceea ce suntem, prin alegerile noastre, să adăugăm o nouă pagină acestei cărţi. Şi asta ar trebui să se întâmple până la sfârşitul veacurilor.

Iată, celebrând astăzi solemnitatea sfinţilor Petru şi Paul, să ne amintim că şi noi, unul fiecare dintre noi, avem o misiune în Biserică, că fiecare dintre dumneavoastră trebuie să adăugaţi la această carte, Faptele Apostolilor, o pagină. E pagina cu care ne vom prezenta în faţa lui Dumnezeu şi vom încerca să primim din partea lui răsplata, coroana dreptăţii, despre care vorbeşte sfântul apostol Paul.

Lăudat să fie Isus Cristos!

29 iunie 2014

Pr. Iosif Antili

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
449 accesari.

Alte predici pentru Sfinţii Petru şi Paul, ap.:

Anul A
29 iunie 2008 - Pr. Petru Sescu
29 iunie 2011 - Pr. Petru Chelaru
29 iunie 2017 - Pr. Cristian Bîrnat

[ Index predici şi predicatori ]