Anul A
Trupul şi Sângele Domnului

Dt 8,2-3.14-16; Ps 147; 1Cor 10,16-17; In 6,51-58

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În faţa acestei minuni dumnezeieşti, trupul şi sângele Domnului, lăsate ca hrană pentru sufletele noastre, retrăim sentimentele apostolului Petru după pescuirea minunată. El s-a simţit nevrednic de ceea ce Domnul Isus a înfăptuit pentru el şi i-a spus: "Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos" (Lc 5,8). Şi noi ne simţim nevrednici de acest dar - Euharistia. Şi totuşi, trebuie să recunoaştem că viaţa noastră ar fi fost atât de săracă fără această taină sfântă.

Sfântul Toma de Aquino, meditând asupra sfintei Euharistii, spunea că este minunea cea mai mare şi explica: "Dacă în celelalte minuni, Cristos a comunicat o scânteie din dumnezeirea sa, în sfânta euharistie, ni se dăruieşte cu totul, cu trupul, cu sufletul, cu sângele şi cu întreaga sa dumnezeire". Meritam noi un asemenea dar? Ce am făcut noi pentru el?

- Când Isus s-a întrupat, noi, oamenii, n-am fost în stare să-i oferim nici cea mai modestă locuinţă şi a fost nevoit să se nască într-un grajd sărac. La plecarea din această lume însă oamenii s-au mobilizat şi i-au pregătit o cruce. Şi ca şi cum aceasta n-ar fi fost îndeajuns, îl răstignesc între doi tâlhari, ca pe cel mai mare răufăcător.

- La câteva zile după naştere, Irod trimitea armata ca să-l ucidă. Un alt Irod, în ajunul morţii sale, îl îmbracă într-o haină albă, considerându-l nebun.

- În timpul vieţii sale unii vor să-l arunce în prăpastie, alţii vor să-l ucidă cu pietre.

- Să mai adăugăm, apoi, indiferenţa multor creştini faţă de acest sacrament precum şi profanările şi sacrilegiile pe care Isus, în atotştiinţa sa, le cunoştea.

Aşadar, ce l-a determinat pe Isus să rămână cu noi? Nimic altceva decât iubirea sa infinită faţă de noi.

A iubi înseamnă a voi să stai împreună. Iubirea nu suportă plecări definitive, nici abandonări. Nu de mult am urmărit un reportaj la televizor despre soarta copiilor rămaşi acasă pentru că părinţii lor au fost nevoiţi să plece să lucreze în străinătate. În judeţul Iaşi sunt aproximativ 11.000 de copii în această situaţie. Din cauza lipsei iubirii părinteşti s-a ajuns la rezultate dezastruoase: abandon şcolar, agresivitate, delincvenţă, consum de tutun, alcool, droguri şi chiar sinucideri. Isus nu a voit să ne lase singuri. Numai iubirea este capabilă de tot felul de invenţii pentru a depăşi obstacole şi distanţe. Euharistia este cea mai minunată invenţie a iubirii lui Dumnezeu.

În limba franceză se spune "Noblesse oblige", adică iubirea cere iubire. Cum ar trebui să răspundem iubirii infinite a lui Dumnezeu? Tot cu iubire concretizată în:

1. Participarea la Sfânta Liturghie, cel puţin în fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă, nu din obligaţie, ci însufleţiţi de iubire. Sfânta Liturghie este un dar, adesea neînţeles. De aceea unii lipsesc sau vin la biserică mai mult din obişnuinţă decât din convingere. Pentru mulţi o slujbă frumoasă este aceea la care se cântă frumos, se termină repede, se celebrează într-o biserică frumoasă cu bănci comode. Puţini se preocupă de ceea ce este esenţial şi anume: m-a ajutat Sfânta Liturghie să iau hotărâri bune pe care, întorcându-mă acasă să încerc să le pun în practică şi astfel să devin un creştin autentic? Celebrarea Sfintei Liturghii nu este o amintire a ceea ce Cristos a înfăptuit acum 2.000 de ani, ci memorial. Cina cea de Taină şi Calvarul se actualizează în mod miraculos pentru fiecare dintre cei care sunt prezenţi la Sfânta Jertfă. Liturghia este prezenţa reală a lui Cristos care ni se dăruieşte. Sfânta Tereza a Pruncului Isus spunea: "Dacă lumea ar cunoaşte valoarea euharistiei, accesul în biserici ar trebui să fie asigurat de autorităţi pentru că lumea s-ar călca în picioare". Nu trebuie să participăm la Sfânta Liturghie numai pentru a ieşi din biserică cu conştiinţa împăcată că ne-am făcut datoria, ci cu conştiinţa încărcată de obligaţia de a-i sluji pe semenii noştri aşa cum ne-a învăţat Isus prin cuvânt şi faptă. Maica Domnului, în această privinţă, ne dă un frumos exemplu. După evenimentul Bunei-Vestiri, avându-l pe Isus în inimă, porneşte în grabă într-un ţinut muntos pentru a o sluji pe verişoara sa, Elisabeta, care era însărcinată în luna a şasea.

2. Participarea deplină la Sfânta Liturghie are loc atunci când ne apropiem şi de masa euharistică pentru a ne împărtăşi. Sfânta Împărtăşanie nu este o răsplată pentru vrednicia noastră, ci un aliment şi un medicament pentru sufletele noastre ostenite şi împovărate. De aceea, Isus ne invită spunând: "Veniţi la minte toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28). În euharistie trebuie să găsim modelul şi forţa pentru a redescoperi şi trăi identitatea noastră creştină.

3. Adoraţia euharistică, un alt mod de a răspunde iubirii infinite a lui Dumnezeu faţă de noi. Un adevărat model în această privinţă ne este fericitul Anton Durcovici, episcop de Iaşi, beatificat la 17 mai 2014, numit de papa Francisc "apostol al adoraţiei euharistice". La 28 decembrie 1948 a trimis o scrisoare circulară la toate parohiile din Dieceza de Iaşi în care vorbeşte despre importanţa adoraţiei euharistice. În scrisoare episcopul Durcovici pleacă de la istoria lui Iosif din Vechiul Testament (cf. Gen 40) care fiind în închisoare împreună cu mai-marelui paharnicilor faraonului din Egipt după ce îi interpretează visul acestuia, îl imploră: "Adu-ţi aminte de mine". Dar, aşa cum se întâmplă de obicei, au trecut ani până când şi-a amintit de el, atunci când faraonul căuta pe cineva care să-i interpreteze un vis straniu. Apoi, vorbeşte despre judecata finală (cf. Mt 25) la care vom fi întrebaţi despre disponibilitatea noastră de a-i vizita pe cei închişi cu care Isus se identifică. Rareori avem ocazia în viaţa aceasta să-i vizităm pe cei din închisoare, dar episcopul nostru martir ne dă soluţia prezentându-l pe Isus ca pe un întemniţat de bunăvoie, de dragul nostru şi pentru binele nostru în temniţa iubirii sale din sfântul sacrament al euharistiei. Isus aşteaptă să vadă cât mai multe inimi vizitându-l şi închinându-i-se cu credinţă şi iubire. Apoi face o paralelă între Iosif şi Isus: Iosif a fost în temniţă câţiva ani, Isus timp de veacuri şi milenii; Iosif într-un singur loc, Isus în toate temniţele lumii; Iosif era nevinovat, Isus era cel mai nevinovat. Întreabă, în mod retoric, păstorul de altă dată al diecezei noastre: "Nu este el vrednic de toată lauda, recunoştinţa, iubirea şi închinarea noastră?" Spre final, în numele lui Isus, ne imploră pe unul fiecare dintre noi: "Vino la mine când singurătatea te apasă ca să împărtăşim unul altuia durerile şi bucuriile noastre. Nu căuta la făpturi ceea ce numai la mine poţi găsi, pacea sufletului tău".

Să ascultăm îndemnul fericitului martir, vizitându-l cât mai des în sfântul sacrament al altarului pentru ca, de acolo, să putem lua forţa necesară de a purta lupta cea bună şi, la sfârşit, să putem ajunge şi noi la victoria finală, asemenea fericitului Anton Durcovici. Amin.

19 iunie 2014

Pr. Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
556 accesari.

Alte predici pentru Trupul şi Sângele Domnului:

Anul A
22 mai 2008 - Pr. Florin Spătariu
23 iunie 2011 - Pr. Vasile Petrişor
15 iunie 2017 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş

[ Index predici şi predicatori ]