Anul A
Duminica a 30-a de peste an

Ex 22,21-27; Ps 17; 1Tes 1,5-10; Mt 22,34-40

"Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?" (Mt 22,36)

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Problema pe care o pune acel învăţat al legii lui Isus ca să-l pună la încercare era foarte dezbătută între şcolile rabinice ale timpului. Răspunsurile erau diferite: repausul sabatic, sacrificiile aduse la Templu, pomana, postul etc. Pentru mentalitatea legalistă a fariseilor, dincolo de conţinutul moral al Legii, conta caracterul formal de impunere. Am putea spune că funcţiona principiul: lege pentru lege. Isus, în schimb, vrea să-l ajute pe acel învăţat al Legii să înţeleagă care este sufletul şi esenţialul întregii revelaţii a Vechiului Testament: iubirea. De aceea, îi răspunde: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău!" (Mt 22,37) şi apoi "Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" (Mt 22,39). Aşadar, Isus ne vorbeşte de iubirea faţă de Dumnezeu, de aproapele şi de noi înşine.

Iubirea de noi înşine

Nu este uşor să ne iubim pe noi înşine. Ura şi dispreţul de sine par să fie mai răspândite decât ne-am putea imagina. Filozoful Emil Cioran mort în anul 1995, este atât de convins de aceasta, încât a ajuns să spună că omul excelează tocmai în ura faţă de sine. Prima lucrare a sa se intitulează Pe culmile disperării. Când omul nu-l acceptă pe Dumnezeu ajunge foarte uşor să nu se accepte nici pe sine însuşi. Dacă însă ne simţim iubiţi de Dumnezeu, dacă reuşim să percepem în interiorul nostru o voce care ne spune: "Tu eşti important pentru mine, tu eşti important chiar şi atunci când nimeni nu te consideră important. Prin urmare, trebuie să crezi în tine, trebuie să te iubeşti!", atunci dispreţul se poate schimba în uimire plină de bucurie. A ne iubi pe noi înşine înseamnă să iubim darul, mărgăritarul de mare preţ pe care Dumnezeu l-a ascuns în noi, care este iubirea sa.

Numai cine se simte iubit este pregătit să iubească pe alţii. Aproapele trebuie iubit nu pentru iubirea lui Dumnezeu, ci cu toată iubirea lui Dumnezeu. Între aceste două expresii există o mare diferenţă. Dacă se iubeşte pentru iubirea lui Dumnezeu, există riscul de a ne folosi de persoanele pe care le iubim ca să demonstrăm virtutea noastră. Atunci aproapele nu este iubit pentru sine însuşi, ci numai în măsura în care ne permite, făcând fapte de caritate, să dobândim merite în faţa lui Dumnezeu. Noi, în schimb, trebuie să iubim cu iubirea lui Dumnezeu, cu acea iubire profundă şi dezinteresată cu care Dumnezeu ne iubeşte pe noi.

Un ziarist american a mers la Calcutta, în India, special pentru a lua un interviu Maicii Tereza, sora albaneză prietenă a muribunzilor, ridicată la cinstea altarelor. Negăsind-o acasă a început să o caute în diferite suburbii ale oraşului. După multe căutări a găsit-o într-o baracă supraaglomerată de persoane aduse acolo de pe străzile Calcuttei. Aerul era urât mirositor şi de nerespirat. Dar ea, cu o gingăşie angelică, stătea aplecată asupra unui muribund care era gata să-şi dea ultima suflare. Acel reporter, mişcat de mărturia sa de iubire, se apropie de ea şi o întreabă: "Maică Tereza, cum de puteţi face aşa ceva?" şi ea, cu nevinovăţia specifică persoanelor sfinte, a răspuns: "Cinci ore de rugăciune în fiecare zi, frate, cinci ore". Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, cine se roagă zilnic la Cristos prezent în euharistie, învaţă să iubească cu iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea faţă de Dumnezeu

De ce trebuie să-l iubim pe Dumnezeu? Răspunsul este simplu şi minunat: pentru că el iubeşte infinit de mult, în mod gratuit, dezinteresat înainte ca noi să-l iubim pe el şi rămâne mereu fidel. Întreg Vechiul Testament nu este altceva decât relatarea iubirii lui Dumnezeu faţă de micul popor ales pentru ca el să se umple de această iubire şi să o răspândească în lumea întreagă. Să luăm doar două exemple: "Dumnezeu v-a ales pentru că vă iubeşte" (Dt 7,8), "Voi face să se amintească bunătatea Domnului şi lauda Domnului după toate câte ne-a făcut Domnul, ca şi multul bine pentru casa lui Israel pe care l-a făcut după marea sa îndurare şi în bunătatea lui" (Is 63,7). Acesta este Dumnezeu care s-a revelat Israelului, acestea sunt sentimentele inimii lui Dumnezeu. Dar dovada cea mai mare a iubirii lui Dumnezeu este Fiul său dat pentru noi. De aceea, evanghelistul Ioan exclamă: "Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16). Putea oare Dumnezeu să facă mai mult pentru noi? Putea să ne iubească mai mult? Ce alt gest de iubire ar fi putut inventa inima lui Dumnezeu?

Saul, atins de harul lui Dumnezeu, în drum spre Damasc, a fost transformat într-atât încât a ajuns să spună galatenilor: "Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi s-a dat pentru mine" (Gal 2,20).

Cum îl putem iubi pe Dumnezeu? Simplu: lăsându-ne iubiţi de el, lăsând ca iubirea să fie primită de noi, astfel încât să avem capacitatea de a face, de a gândi şi de a realiza lucruri dumnezeieşti. Astfel, cercul se închide, reunind cele trei figuri prezente în evanghelia proclamată astăzi: Dumnezeu, eu şi aproapele printr-o unică iubire. Este ca şi cum am spune că nu sunt iubiri separate una de alta, ci o unică iubire. De aceea, dacă-l iubesc pe Dumnezeu, nu pot să nu-l iubesc pe aproapele care este iubit de Dumnezeu. Şi dacă-l iubesc pe aproapele, aceeaşi iubire, în acel moment, mă uneşte cu Dumnezeu şi astfel putem da mărturie şi să-i apropiem de Dumnezeu chiar şi pe cei care nu cred.

Cardinalul Angelo Comastri, în ziua de 27 martie 2009, scria în revista italiană "Se vuoi" un articol interesant despre Augusto Guerriero, scriitor foarte polemic în privinţa religiei, care totuşi, după ce a întâlnit-o pe Maica Tereza de Calcutta a fost în stare să scrie: "Nu întâlnisem niciodată un sfânt. Această întâlnire m-a emoţionat profund. În India, Maica Tereza întreţine 50.000 de leproşi, organizează şcoli şi adăposturi pentru copii. Acum a deschis o casă pentru leproşi în Yemen. Să le dăm un pic de lumină, a spus ea. Sunt fraţii noştri. Rugaţi-vă pentru ei! Eu i-am sărutat mâna de mai multe ori, ...şi nu i-am răspuns din cauza emoţiei care mă împiedica să vorbesc. În ochii săi strălucea lumina mesajului creştin, a mesajului creştin adevărat, care este iubirea. Am simţit întreaga deşertăciune a lumii în care am trăit, a grijilor, a luptelor, a ambiţiilor ei. ...pentru că există un singur ideal pentru care merită să trăieşti: este iubirea".

Să dea Domnul ca, unul fiecare dintre noi, să-l iubim pe aproapele cu iubirea lui Dumnezeu şi astfel să aducem lumină şi în sufletele acelora care trăiesc departe de el. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

26 octombrie 2014

Pr. Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
533 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 30-a de peste an:

Anul A
26 octombrie 2008 - Pr. Anton Ghiurcă
23 octombrie 2011 - Pr. Pavel Chelaru
29 octombrie 2017 - Pr. Daniel Iacobuţ

[ Index predici şi predicatori ]