Anul A
Duminica a 29-a de peste an

Is 45,1.4-6; Ps 95; 1Tes 1,1-5b; Mt 22,15-21

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Pe data de 6 august, acum câţiva ani în urmă, un misionar, după ce a celebrat Sfânta Liturghie dis de dimineaţă, după ce s-a urcat pe bicicleta sa ruginită, a pornit la drum pentru a vizita comunităţile. Făcuse în ziua respectivă un drum lung şi anevoios. Botezase copii şi oameni în vârstă, vizitase toţi creştinii din zonă şi când se întorcea spre misiune soarele era deja spre apus, iar stomacul său îl avertiza că micul dejun peste care a trecut atât de repede este deja o amintire extrem de îndepărtată. Lungul drum de întoarcere printre denivelări şi gropi i-a luat orice forţă. Visând la o gustare care i-ar fi ameliorat golul din stomac şi la puţina apă care i-ar fi răcorit picioarele, misionarul nostru tocmai îşi rezema bicicleta şi scotea cheia de la casă, când un copil băştinaş îi iese înainte şi-i spune: "Repede, părinte, bătrânul Amed e pe moarte şi cere botezul". În primul moment a făcut o cruce mare şi l-a rugat pe Dumnezeu să-l mai ţină până a doua zi. Îşi adună toate forţele şi porni spre acest bătrân. În coliba sa, bietul Amed era într-o condiţie gravă, plin de ani şi slab, că doar oasele se mai citeau parcă pe chipul lui, dar cu mintea limpede şi calmă. Îi spuse: "Bine aţi venit, părinte! Dar cum de m-aţi găsit? Cum de aţi ajuns la mine?". "Un copil mi-a zis să te caut", a răspuns preotul. Dar privind în jurul său, şi-a dat seama că nu mai era nimeni. "E adevărat că vream să vă întâlnesc, dar nu am trimis pe nimeni. Dar dacă sunteţi aici, vreau să primesc botezul pentru a-mi salva sufletul, pentru că de şapte ani îmi doresc să primesc botezul, dar nu a venit nimeni să mi-l ofere". "Am considerat în acel moment", spunea misionarul nostru, "că cea mai bună pregătire pentru botez este dorinţa arzătoare de a primi acest sacrament. M-am asigurat că ştie cine este Dumnezeu şi ce anume primeşte în botez şi l-am botezat. După o jumătate de oră s-a suit la cer. Nu-l mai văzusem de câţiva ani. Trăia într-o colibă îndepărtată şi ascunsă de sat, singur, incapabil de a se mişca, abandonat de toţi, imposibil fiindu-i să ajungă la misiune. Dar căile Domnului sunt infinite. Nu l-am mai întâlnit niciodată pe copilul care m-a chemat la acest bătrân. Cred şi astăzi că a fost harul lui Dumnezeu, cel care m-a ajutat să găsesc şi să salvez acea viaţă din cortul părăsit".

Astăzi celebrăm cea de a 88-a Zi Mondială a Misiunilor. Iată cuvintele care deschid mesajul Sfântului Părinte cu această ocazie: "Sunt încă mulţi cei care nu-l cunosc pe Cristos. De aceea, rămâne încă urgentă această misiune ad gentes, adică a vesti evanghelia tuturor popoarelor".

Privind astăzi la istoria lui Amed, sunt sigur că sunt încă mulţi oameni în lume, care nu au posibilitatea, nici umană, social, nici spirituală, religios, să-şi găsească liniştea şi fericirea deplină, pentru că se micşorează numărul persoanelor care să fie pătrunse de această dorinţă de a-l vesti pe Cristos, să pătrundă în coliba unor astfel de oameni, să zâmbească, să aducă alinare sau să-i ofere botezul, aşa cum Amed aştepta. Oameni asemenea lui Amed se găsesc peste toţi în lume. Însă oameni asemenea misionarului se găsesc din ce în ce mai puţini.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Am auzit azi în evanghelie: "Arătaţi-mi moneda tributului!"; "Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?"; "Daţi-i, aşadar, cezarului ceea ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!".

Aş dori să mă opresc asupra acestor cuvinte şi apoi să mă întorc asupra Zilei Mondiale a Misiunilor.

Prin introducerea făcută de mai marii poporului, Isus primeşte de la adversarii săi o mărturie clară a autenticităţii şi corectitudinii care se află în învăţătura sa. De mai bine de 20 de ani, împăratul roman strângea impozite în Palestina, iar poporul evreu simţea acest lucru ca pe un semn de asuprire şi nedreptate. A plăti înseamnă a nega speranţa iudaică, a contesta înseamnă a te pune împotriva romanilor şi a fi un revoluţionar. Isus dezjoacă această capcană, iar răspunsul său este fără echivoc. El este la fel de liber în faţa puterii romane ca şi în faţa naţionalismului iudaic. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu face concurenţă niciunei mişcări politice sau sociale, ea vrea binele omului.

Nu există un om în lume care să fie doar spirit, niciun om viu care să fie doar trup. În lumea aceasta convieţuiesc şi se întrepătrund trupul şi sufletul, umanul cu darul divin. Ceea ce ar trebui să caracterizeze această convieţuire este tocmai armonia; armonia dintre trup şi suflet, dintre uman şi divin. Dumnezeu ne-a creat pentru armonie între natură şi har. Ştim că fiecare dintre noi am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, de aceea iubirea, devotamentul şi jertfa până la sacrificiu trebuie să fie caracteristica oricărui creştin. Pentru că doar aşa ne vom respecta chipul şi asemănarea sădite în sufletul nostru. A face cunoscută această asemănare şi această parte de a fi fii ai lui Dumnezeu înseamnă tocmai de a fi misionar.

Dar cum putem face aceasta, cum putem noi să fim misionari? Un medic italian a făcut o experienţă misionară umanitară în Tanzania, asigurând consultaţiile şi tratamentul copiilor bolnavi din acea zonă. Într-o zi, a primit la vizita medicală o tânără mamă localnică, ce purta în braţele sale un copil extrem de slăbit şi bolnav. Aceasta îi cerea insistent să-i vindece copilul, pentru că nu ştia ce să mai facă. Medicul i-a explicat că el se străduieşte să-şi facă datoria de medic, să consulte, să prescrie tratamente, dar sănătatea este oferită de Dumnezeu celor care o cer cu ardoare. Copilul a fost pus sub supraveghere la cererea medicului şi a fost prescris un tratament corespunzător. Femeia, însă, a fost invitată de medic să aibă încredere în bunătatea lui Dumnezeu şi să ceară ajutorul Sfintei Fecioare Maria. După ce copilul a fost internat, femeia s-a întors la doctor cu o faţă senină, caldă şi recunoscătoare. A luat mâna doctorului, a sărutat-o, i-a mulţumit pentru tot ceea ce a făcut. Doctorul i-a explicat că nu făcuse încă nimic, dar femeia i-a răspuns: "Ba da, domnule, aţi făcut chiar foarte mult, mi-aţi redat speranţa!". Medicul nostru a reuşit să redea speranţa, iar copilul s-a vindecat datorită tratamentului şi faptului că mama sa a început să se roage cu mai mult curaj şi cu mai multă credinţă.

Poate că societatea de astăzi este asemenea unui copil răpus de un cumul de boli, pe care cu greu reuşim să le identificăm. Atunci, dragii mei, acest copil are nevoie de o mamă care să-i poarte de grijă, să se roage pentru el, aşa cum un misionar are prima datorie de a se ruga. Şi această societate are nevoie de un medic bun, care să redea celor doi speranţa, iar aceasta este cea de a doua datorie a omului misionar, de a se angaja concret în a-l ajuta pe aproapele şi în a arăta iubirea lui Dumnezeu.

Conştiinţa faptului că toţi suntem iubiţi şi mântuiţi de Dumnezeu umple inima de bucurie şi de entuziasm pentru a vesti evanghelia tuturor. Aşa spune Sfântul Părinte. Tot el ne invită pe noi să recăpătăm chipul şi asemănarea lui Cristos, imaginea şi efigia noastră, izvorul bucuriei şi al entuziasmului.

Aş dori să ne întrebăm asupra unor lucruri, astăzi, când este cea de a 88-a Zi Mondială a Misiunilor, dar şi când Isus ne invită să privim la chip şi asemănare: dăm lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu şi omului ceea ce este al omului? Îi oferim lui Dumnezeu rugăciunea şi participarea noastră la cele sfinte? Dar aproapelui ce-i oferim? Este ţara noastră mai bună, mai frumoasă? Oferă mai mult copiilor noştri? Este oraşul nostru mai curat, mai armonios, mai bun? Este familia mea mai bună? Ofer ceva celor din jur?

Am fost creaţi pentru armonie şi pace. Dar mă întreb astăzi: mai oferim noi fiecăruia ceea ce i se cuvine? Deşi mă privesc de multe ori în oglindă, deşi privesc de multe ori la viaţa mea, analizând cine sunt şi ce am făcut până acum, nu realizez, Doamne, ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia. Am fost creat după imaginea ta şi am fost însemnat cu pecetea Duhului Sfânt la botez, dar am uitat de multe ori aceasta. Uit să dau lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu şi aproapelui ceea ce este al aproapelui. Am nevoie să recunosc puterea şi harurile tale, Doamne! Amin.

20 octombrie 2014

Pr. Florin Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
518 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 29-a de peste an:

Anul A
19 octombrie 2008 - Pr. Claudiu Iştoc
16 octombrie 2011 - Pr. Eduard Patraşcu
22 octombrie 2017 - Pr. Iosif Iacob

[ Index predici şi predicatori ]