Anul A
Duminica a 26-a de peste an

Ez 18,25-28; Ps 24,5-9; Fil 2,1-11; Mt 21,28-32

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Un preot vicar, proaspăt venit în parohie, s-a gândit că ar fi nevoie de un grup de studiu biblic, în care oamenii să înveţe cum să citească cuvântul lui Dumnezeu. După slujba de dimineaţă, el le prezintă proiectul credincioşilor, iar reacţiile tuturor sunt entuziaste. "Este o idee excelentă", spuneau toţi. Tânărul preot merge la părintele paroh, fericit de inspiraţia avută de a începe un grup de studiu biblic. Parohul, având experienţa anilor, îi spune vicarului să reformuleze problema şi să mai consulte odată poporul. A doua zi, preotul îi întreabă pe credincioşi: "Cine ar dori să se înscrie şi să participe la activităţile din cadrul grupului biblic?" Doar patru mâini sus. Atunci preotul a înţeles că între a spune da unei idei şi a face ceva este o diferenţă ca de la cer la pământ.

În evanghelia proclamată regăsim acelaşi caz: un fiu care iniţial spune da cererii tatălui de a lucra, dar mai apoi nu se duce la vie. Pentru a înţelege mai bine parabola trebuie ţinut cont de contextul literar şi de cel istoric. Pericopa evanghelică se găseşte în ultima parte a evangheliei după Matei. Isus a intrat în Ierusalim şi propune ultimele învăţături înainte de pătimirea sa. Sunt ultimele tentative de a-i convinge pe liderii religioşi ai lui Israel să creadă în învăţătura sa. De fapt, chiar de la început intră în scenă mai marii preoţilor şi bătrânii poporului, ei fiind destinatarii parabolei. Acestora, Isus le adresează o întrebare (ce părere aveţi), în urma căreia va fi o cateheză. Isus prezintă un caz general, o situaţie valabilă pentru orice timp. Un om oarecare avea doi fii pe care îi trimite să lucreze în via sa. La vremea aceea mulţi copii trebuiau să muncească; o tradiţie rabinică spunea că "un tată trebuie să îl înveţe pe fiul său o meserie, altfel îl creşte pentru a deveni hoţ". Cunoaştem răspunsul: primul fiu nu vrea să meargă să lucreze, dar apoi îi pare rău şi se duce; al doilea fiu îşi dă acordul, însă ulterior nu împlineşte cererea tatălui.

Un prim nivel de interpretare este cel istoric. Fiul dintâi ar fi simbolul rebelilor, al păcătoşilor, al blamaţilor societăţii. Al doilea fiu i-ar reprezenta pe arhierei, mai marii poporului, liderii religioşi; erau oamenii satisfăcuţi de viaţa lor şi de poziţia socială dobândită. Mântuitorul critică, asemenea profeţilor de dinaintea sa, formalismul religios.

Surprinzătoare şi ciudată este afirmaţia lui Isus: vameşii şi prostituatele vor merge înaintea celor ce se consideră drepţi. De ce oare? Deoarece aceştia nu sunt autosuficienţi, nu îşi pun încrederea în propriile forţe. Realitatea istorică ne spune că la vestirea evangheliei, păcătoşii au răspuns favorabil, nu capii religioşi. Vameşii, prostituatele au părăsit păcatul şi s-au convertit, în timp ce fariseii şi saduceii au rămas surzi.

Un al doilea nivel de interpretare priveşte aplicarea la timpurile de azi. În pagina evanghelică se întrevede un tablou al vieţii de familie (şi multe familii din zilele noastre se pot recunoaşte aici!). Există unii fii aparent senini şi liniştiţi, dar care ascund înlăuntrul lor insatisfacţii şi frustrări; alţi fii par rebeli, neascultători, dar sunt în stare de acte de bunătate şi generozitate. Parabola oferă şi o învăţătură despre raportul dintre taţi şi fii. Fiii nu sunt doar o copie biologică a părinţilor, ci sunt creaturi noi, făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Familiile de azi ar fi bine să aibă mereu în vedere respectul pentru persoana fiilor. Ei nu sunt în posesia părinţilor pentru ca să dispună de ei după propriul plac sau să le impună propriile idei, proiecte. Kahil Gibran în opera sa "Profetul" afirma: "Fiii voştri nu sunt fiii voştri. Ei nu provin din voi, ci prin voi au primit viaţa. Şi chiar dacă stau cu voi, nu vă aparţin. Puteţi să le oferiţi iubirea voastră, dar nu gândurile voastre, pentru că ei au gândurile lor personale. Puteţi să le adăpostiţi trupurile, dar nu sufletele lor, pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului, pe care voi nu o puteţi vizita nici măcar în vis. Nu trebuie să vă străduiţi să fiţi ca ei, nici să pretindeţi ca ei să fie asemenea vouă. Voi sunteţi doar arcurile prin care Arcaşul divin lansează fiii voştri către căile infinitului".

Mergând mai departe cu reflecţia, să ne întrebăm: cine este fiul cel dintâi azi? Ar putea fi reprezentat de persoanele mai puţin religioase, cei cu dezordini în viaţa spirituală, dar cu potenţial de credinţă şi iubire. Atuul lor ar fi sinceritatea şi implicarea fără să facă prea multă vâlvă. Mai apoi faptul, că dincolo de posibila opoziţie verbală iniţială, aceştia aduc roade şi împlinesc voinţa tatălui. Se confirmă acel cuvânt al Mântuitorului: "Aşadar, nu oricine îmi spune Doamne, Doamne va intra în împărăţia cerului, ci cel care face voinţa Tatălui".

Peste toate acestea, se întrevede şi o invitaţie la a nu judeca: "Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi!" Valoarea autentică şi secretă a fiecărei persoane o ştie doar Dumnezeu, iar în faţa Domnului fiecare om are o importanţă extraordinară. Legat de judecată, mai grav este atunci când îl judecăm pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă în prima lectură. Poporul lui Israel aflat în exil aduce o acuzaţie la adresa Domnului. Pentru ei calea lui Dumnezeu nu este dreaptă. Domnul nu ia în consideraţie îndrăzneala de a judeca divinitatea. Dimpotrivă, le explică cu răbdare: situaţia în care se află se datorează oamenilor din popor, cei ce au părăsit căile dreptăţii. Profetul indică şi soluţia: poporul trebuie să se convertească, să meargă pe calea binelui; astfel va rămâne în alianţă, va avea binecuvântarea şi viaţa.

Cine este fiul al doilea? În el se pot recunoaşte cei satisfăcuţi de modul lor de viaţă, cei ce se cred drepţi considerând că nu au nevoie de iertarea Domnului şi de convertire. Pot fi acele persoane religioase, pioase chiar, care aparent spun că îşi fac datoria, însă sunt ipocrite: când vine vorba de acţiuni concrete, nu se mişcă. De aceea nu e suficient să reciţi crezul, dar mai apoi să nu faci nimic în favoarea Domnului şi a evangheliei. E nevoie să combatem astfel de atitudini, să luptăm împotriva fariseismului, a formalismului care ascunde de multe ori minciună şi nedreptăţi.

Ce trebuie să facem? În primul rând, cultivarea coerenţei, a consecvenţei. Privind la atitudinea celor doi fii din evanghelie, ideal ar fi să existe simultan cele două comportamente: şi răspunsul pozitiv (ascultarea prin cuvânt) şi supunerea prin fapte. E de subliniat importanţa coerenţei totale dintre cuvinte şi fapte: fericit este cel ce spune şi face în acelaşi timp. Acest lucru e valabil în orice domeniu. Octavio Paz afirma: "Atunci când o societate se corupe şi se ruinează, cel dintâi lucru care se strică este limbajul şi stilul de a clădi relaţii". În lumea noastră, vorbele trebuie să fie credibile, limbajul trebuie să aibă corespondent în acţiune, iar relaţiile să fie autentice şi bazate pe fidelitate.

În al doilea rând, imitarea exemplului lui Cristos, aşa cum sugerează Paul în lectura a doua. Isus a fost model de umilinţă, de abnegaţie şi slujire. Asemenea Fiului care a renunţat la starea de glorie, s-a înjosit pe sine, la fel şi creştinii au datoria de a renunţa la voinţa proprie şi de a cultiva umilinţa. Înjosirea conduce către răsplata înălţării şi devine cale pentru armonie şi unitate în comunitate. De asemenea, e nevoie să se înţeleagă logica lui Dumnezeu, acolo unde crucea nu e scandal, ci semn al puterii şi înţelepciunii divine.

Ne rugăm ca Domnul să reverse asupra noastră Duhul său pentru a fi coerenţi şi pentru a fi mereu întăriţi în urmarea lui Cristos, exemplu de ascultare, de umilinţă şi de slujire în iubire. Amin

28 septembrie 2014

Pr. Iulian Faraoanu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
455 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 26-a de peste an:

Anul A
28 septembrie 2008 - Pr. Viorel Ababei
25 septembrie 2011 - Pr. Petru Dorcu
1 octombrie 2017 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]