Anul A
Duminica a 17-a de peste an

1Rg 3,5-12; Ps 118; Rom 8,28-30; Mt 13,44-52

"Te preamăresc pe tine, Părinte,

căci ai descoperit celor mici misterele împărăţiei!"

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Sunt convins că dacă aţi participat la sfânta Liturghie în ultimele trei duminici sau poate aţi ascultat-o la radio, aţi putut remarca faptul că în evanghelie apărea des expresia "împărăţia cerurilor" şi că, înainte de evanghelie, era versetul prin care Isus îl preamărea pe Tatăl pentru că a descoperit celor mici misterele, tainele, realitatea profundă a împărăţiei lui Dumnezeu. Da, Isus ştie că doar cei mici, cei care rămân copii la suflet (adică cei pentru care mai e posibil să se întâmple ceva nou, ceva frumos, surprinzător în această lume) pot întrevedea ce înseamnă această împărăţie. Dar ce înseamnă totuşi această expresie, "împărăţia cerurilor"?

Expresia în cauză apare destul de des în evanghelii. O formă incipientă o găsim şi în Cartea lui Daniel. Chiar şi Ioan Botezătorul o foloseşte când spune: "Convertiţi-vă, s-a apropiat împărăţia cerurilor!" (Mt 3,2). Sfântul Marcu spune că primele cuvinte rostite de Isus când începe activitatea publică sunt o expresie asemănătoare: "S-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu" (Mc 1,15). Ucenicilor, când îi va trimite în prima misiune, Isus le va spune să anunţe că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu, iar când este acuzat de mai-marii poporului că îl alungă pe diavol cu ajutorul lui Beelzebul, Isus replică: "Dar dacă îi scot cu degetul lui Dumnezeu, înseamnă că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat la voi". Aşadar, expresia "împărăţia cerurilor", sinonim ebraic pentru "împărăţia lui Dumnezeu" este de maximă importanţă în predica lui Isus şi a apostolilor. Deci, ce ar putea să însemne această expresie?

Evreii au evitat, din respect reverenţial, mai întotdeauna să pronunţe numele lui Dumnezeu şi au căutat tot felul de expresii înlocuitoare. Aşa este, spre exemplu, "Cel Atotputernic" sau, mai târziu, "numele", ca să dau doar două exemple. Ei bine, acelaşi lucru vrea să-l sugereze şi expresia "împărăţia cerurilor sau a lui Dumnezeu": e un mod de a vorbi despre Dumnezeu, despre suveranitatea lui asupra creaţiei sau, şi mai simplu, despre relaţia care există între Dumnezeu şi tot ceea ce există: între Dumnezeu şi istoria oamenilor. Aşadar, când auzim în evanghelie expresia "împărăţia cerurilor/a lui Dumnezeu" este asemenea cu... trebuie imediat să ciulim urechile, pentru că se vorbeşte despre ce se întâmplă între Dumnezeu şi noi, şi mine. Practic, când apare expresia "împărăţia cerurilor este asemenea cu" (atenţie, nu zice: este aşa, ci se aseamănă: deci identitatea nu este perfectă, ci analogică), am putea înţelege astfel: "Dumnezeu se comportă cu omul asemenea...".

Ei bine, în ultimele trei duminici, Isus a voit să spună tocmai acest lucru. Şi a făcut-o nu brutal - căci tainele, intimitatea inimii lui Dumnezeu şi a omului nu se descriu, ci se sugerează -, ci prin asemănări, prin parabole. Şi era parabola semănătorului care seamănă sămânţă în cele patru terenuri diferite. Sămânţa este bună - e Dumnezeu în cauză - dar roadele sunt diferite, căci vorbim de partea omului. Duminica trecută, slujitorii erau contrariaţi pentru faptul că au semănat grâu "bun" şi a apărut şi neghina, sugerând acţiunea Celui Rău care totuşi, asemenea grăuntelui de muştar şi plămadei, nu va putea contracara niciodată în totalitate acţiunea benefică, chiar dacă discretă, a lui Dumnezeu. Cu umilinţă trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu zi de zi că acţiunea sa de milostivire ne învăluie şi zădărniceşte acţiunea Celui Rău atunci când noi, ca făina, ne lăsăm fermentaţi de drojdia bunătăţii sale.

În fragmentul din duminica de azi, avem trei parabole scurte care din nou explică cum se realizează relaţia dintre Dumnezeu şi noi. Împărăţia lui Dumnezeu este ca o comoară, un mărgăritar, un năvod. Dumnezeu plasează comoara în sufletul nostru la Botez şi ea este acolo chiar şi când noi uităm de ea: Dumnezeu ştie că e posibil să nu o conştientizăm niciodată, dar mizează pe faptul că poate, poate o găsim odată. Poate că nefericirea interioară adusă de păcat ne va provoca să căutăm mărgăritarul care să ne convingă de fericirea de a trăi în prezenţa sa, a mărgăritarului prezenţei lui Dumnezeu. Oricum, asemenea unui năvod, Dumnezeu ne îmbrăţişează pe toţi - buni sau mai puţin buni, sau chiar răi - poate, poate ne convingem să alegem să fim ai săi. Căci dacă neghina nu va deveni niciodată grâu, Dumnezeu ştie că orice om, oricât de nemernic ar putea ajunge, poate să devină bun şi, la sfârşitul veacurilor, când se va face selecţia, să se poată mântui. Cum se poate face această transformare?

Emanuele Previdi, un preot italian care a scris o sugestivă carte intitulată: "De la rugăciunea inutilă la prietenia cu Dumnezeu", relatează această povestioară. Era odată un tânăr numit Joel, puternic şi generos. Dar nimeni nu i-a vorbit despre Dumnezeu. Într-o noapte, când Joel al nostru dormea pe terasa casei, sub cerul înstelat, fu trezit de o adiere de vânt şi în licărirea stelelor văzu un înger care scria ceva pe o carte cu litere de aur. Joel îl întrebă: "Dar ce scrii acolo?" Îngerul, zâmbind dulce, îi răspunse: "Scriu numele celor care îl iubesc pe Dumnezeu şi care sunt binecuvântaţi de el". Joel, un pic gânditor, spuse: "Da... numele meu este printre ele?" Îngerul, înclinând capul, îngână: "Nu, numele tău nu este". Atunci Joel, un pic întristat, continuă: "Dar poţi să-mi scrii numele printre numele celor care îl iubesc pe aproapele?" Îngerul a scris şi a dispărut îndată. Noaptea următoare, Joel dormea din nou pe terasă. Apăru din nou îngerul, iar Joel îl întrebă de data aceasta: "Da... este cumva numele meu scris între numele acelora care sunt iubiţi de Dumnezeu?" Şi îngerul răspunse: "E primul".

Iată, aşadar, un alt mod de a înţelege ce este cu această "împărăţie a cerurilor, a lui Dumnezeu". Da, ca să se instaureze această împărăţie a Domnului şi ea să fie vizibilă, primul pas este generozitatea faţă de aproapele. Căci Domnul iubeşte pe cei care dau din toată inima, pe cei generoşi... căci ei sunt semnul prezenţei sale, ei sunt comorile, mărgăritarele pe care le caută toată lumea pentru a-l putea găsi, întâlni pe Dumnezeu. Când noi suntem generoşi, disponibili spre a face binele, facem să se vadă cât de mult iubeşte Dumnezeu.

Evanghelia se termină cu o întrebare provocatoare: "Aţi înţeles?" Aţi înţeles ce e cu această împărăţie a cerurilor? Şi continuă, parafrazez: "Cine a înţeles câtuşi de puţin din tainele împărăţiei lui Dumnezeu" este asemenea unui gospodar care scoate din vistieria inimii sale lucruri noi şi vechi. Este cel care are inima plină de iubirea veşnică a lui Dumnezeu şi tocmai de aceea este mereu deschis spre noutate. Să ne ajute Domnul să ne lăsăm copleşiţi de iubirea sa revărsată asupra tuturor celor care au inima deschisă!

27 iulie 2014

Pr. Eduard Pătraşcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
520 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 17-a de peste an:

Anul A
27 iulie 2008 - Pr. Isidor Chinez
24 iulie 2011 - Pr. Marius Adam
30 iulie 2017 - Pr. Iosif Iacob

[ Index predici şi predicatori ]