Anul A
Duminica a 2-a de peste an

Is 49,3.5-6; Ps 39; 1Cor 1,1-3; In 1,29-34

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

După timpul Crăciunului am început zilele obişnuite de peste an. Vom urma pas cu pas viaţa lui Isus de la botezul primit în apele Iordanului până la începutul pătimirii. Vom asculta învăţăturile şi pildele sale; vom auzi despre vindecările şi minunilor pe care le-a săvârşit. Astfel vom învăţa mai mult să gândim şi să trăim ca fii ai lui Dumnezeu.

Astăzi, apostolul Ioan ne introduce în viaţa publică a lui Isus. Începând cu duminica viitoare, Evanghelia după sfântul Matei ne va ajuta să-i cunoaştem inima şi gândurile lui Isus.

Evanghelia de astăzi este o invitaţie la cunoaşterea lui Cristos. Cine este el? Ioan Botezătorul, voind să ne încurajeze să începem a-l cunoaşte mai mult pe Isus, pare să ne întrebe: "Voi, îl cunoaşteţi bine? Ştiţi cine este?" Ca să ne convingă, Ioan precizează de două ori că el însuşi nu-l cunoştea pe Isus (In 1,31.33), dar că Dumnezeu i l-a făcut cunoscut. Prin asta ne sugerează să aprofundăm, cu ajutorul harului, cunoaşterea lui Isus, să citim cu atenţie paginile evangheliilor, să ne punem întrebări, să căutăm răspunsuri, să reflectăm asupra a ceea ce ne descoperă Scripturile.

Ioan Botezătorul dă mărturie despre Isus. Ce spune el despre Isus Cristos? Cine este el? De trei ori spune că nu este el Mesia, că este altul căruia nu este vrednic să-i dezlege cureaua încălţămintei. Apoi îl arată cu claritate: "Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii" (In 1,29). Sunt cuvinte pe care le repetăm şi le cântăm la toate Liturghiile noastre.

Ce semnificaţie are faptul de a spune despre Cristos că este "mielul lui Dumnezeu"?

Desigur, intuim că este vorba despre nevinovăţie. Mielul nu poate face rău nimănui, este blând. Dar aici este mai mult de atât. Că este aşa o arată şi cei doi ucenici (Ioan şi Andrei) care imediat ce aud aceste cuvinte îl părăsesc pe Ioan Botezătorul şi încep să meargă după Isus.

Pentru contemporanii lui Ioan Botezătorul era mai uşor să înţeleagă sensul acestor cuvinte. Pentru ei aluzia la "miel" era clară. În templul din Ierusalim, în fiecare zi, se jertfea un miel pentru curăţirea de păcate a poporului.

Apoi în fiecare an de sărbătoarea Paştelui, amintind noaptea fugii din robia Egiptului, fiecare familie mânca un miel şi cu sângele lui ungea amândoi stâlpii şi pragul de sus al uşii casei ca semn de recunoaştere. În seara Paştelui capii de familie povesteau fiilor noaptea eliberării, când sângele unui miel i-a salvat de îngerul nimicitor. Acel miel a fost oferit ca jertfă în locul lor.

De asemenea, mulţi ştiau că profetul Isaia a vorbit despre un personaj misterios, numit "slujitorul Domnului", care era asemănat cu un "miel dus la înjunghiere", pentru că a fost condamnat la moarte deşi era cu totul nevinovat, luând asupra sa vinovăţiile şi suferinţele altora, "purtând păcatul multora" şi oferindu-şi viaţa "pentru cei păcătoşi" (cf. Is 52,13-53,12).

Dar mai era ceva. Cei care îl ascultau pe Ioan Botezătorul îşi aminteau de întrebarea pe care cu multe secole în urmă Isaac i-o punea lui Abraham, care îşi ducea fiul pe munte la moarte: "Tată, ...iată focul şi lemnele, dar unde este mielul pentru jertfă?" Când Abraham a răspuns, el nu ştia că rosteşte un cuvânt profetic, de care va depinde întreaga istorie a omenirii: "Fiule, (...) Dumnezeu însuşi va avea grijă de mielul pentru jertfă" (Gen 22,7-8). Ecoul întrebării rostite de tânărul Isaac a continuat să se audă în întreg Vechiul Testament: "Unde este mielul pentru jertfă... unde este mielul...?

"Iată mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii" (In 1,29), a strigat două mii de ani mai târziu Ioan Botezătorul, undeva aproape de locul în care Isaac a rostit pentru prima dată aceste cuvinte. Cel despre care vorbea Ioan era Cristos, care "cu însuşi sângele său... a căpătat o răscumpărare veşnică" (cf. Evr 9,11-12). Este fascinant să ştii că cele două istorii, cea a lui Abraham şi cea a lui Isus, şi-au găsit deznodământul pe acelaşi munte.

Aşadar, Ioan Botezătorul, vorbind despre Isus, spunea: iată adevăratul miel pentru adevărata jertfă. În jertfa mielului lui Dumnezeu, noi, cei care cărăm pe spate lemnele propriei osândiri la moarte găsim izbăvirea, ca şi Isaac odinioară.

La evrei, în tradiţia rabinică există o povestire. Se spune că odată, mielul s-a dus la Dumnezeu şi i-a spus: "Stăpâne, ai fost nedrept cu mine. Nu mi-ai dat nicio armă ca să mă apăr de atâţia duşmani pe care îi am. Nu mi-ai dat coarne precum cerbului, nici colţi precum mistreţului, nici gheare precum pisicii, nici forţă precum elefantului, nici ţepi asemenea ariciului şi nici fuga asemenea iepuraşului... Ai uitat să-mi dai şi mie o armă ca să mă apăr!" Creatorul i-a oferit să probeze pe rând coarnele, colţii, ţepii, ghearele... şi nici una dintre aceste arme nu i se potrivea. Atunci el i-a spus mielului: "Uite, îţi voi da o armă cu care să poţi rezista tuturor agresiunilor. Îţi voi da... răbdarea!"

Morala povestirii este extrem de importantă: în lupta necruţătoare cu răul, Dumnezeu nu face uz de forţă, de putere! Este lupta virtuţii, a jertfei. Acestea îngenunchează chiar şi puterea.

Isus - miel. Cum poate un miel să poarte păcatele omenirii? Ce şanse are un miel în faţa lupului? Aparent niciuna. Ce şanse poate să aibă cineva născut în sărăcie în faţa lui Irod, a lui Pilat, a puterii romane, a mai marilor acelor timpuri? Răspunde profetul Isaia: "El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne aduce pacea a căzut peste el şi prin rănile lui noi am fost vindecaţi" (Is 52,5)

Privind spre mielul lui Dumnezeu, spre cel care murea pe cruce în timp ce se jertfeau miei în templu, îi mulţumim. În acelaşi timp învăţăm de la el principiul care aduce biruinţă: dacă vrei să-i ridici pe alţii, să-i influenţezi în bine trebuie să te jertfeşti pe tine...

"Mergeţi, iată vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor" (Lc 10,3). De două mii de ani încoace Dumnezeu continuă să cucerească trimiţându-şi mieii în mijlocul lupilor. Când cineva acceptă jertfa, oricât de mică ar fi, intră în acest plan al lui Dumnezeu de cucerire a lumii pentru sine.

Ce şanse avea episcopul Anton Durcovici în faţa persecutorilor? Din punct de vedere al lupilor de atunci, al puterii comuniste, niciuna. Avea 61 de ani când a fost arestat la 26 iunie 1949. După doi ani de bătăi şi lipsuri a murit într-o celulă izolată a unei închisori dintr-un colţ al ţării; a fost aruncat într-o groapă pe care nimeni n-o ştie. Părea că jertfa lui a fost în zadar... Şi totuşi, în închisoare, în suferinţă el a fost un martor al mielului. Ridicaţi pe umerii lui, noi, creştinii de astăzi, vedem mai departe şi, privind la credinţa lui, primim curaj în a ne duce alergarea până la capăt. Nu întâmplător în centrul stemei lui episcopale, Durcovici a ales să pună mielul.

"A avut noroc în căsătorie, auzim spunându-se dese ori, a dat de o fată bună sau de un băiat de treabă..." Cei care spun aşa nu ştiu că nu există noroc, nu ştiu că o căsătorie fericită presupune multă jertfă, călcare pe inimă, renunţare... Şi asta e valabil în toate domeniile.

Ce şanse poţi să ai ca tânăr să-ţi duci viaţa de credinţă în mijlocul unei lumi murdare? Merită să rabzi nedreptatea, jignirea, răutatea? Merită să cauţi să fii cinstit, corect şi bun? Să iei din timpul şi din bunurile tale pentru a face bine celorlalţi? Să lupţi pentru valorile cerului într-o societate care nu te încurajează la aceasta?

"Prin răbdarea voastră veţi câştiga sufletele voastre" (Lc 21,19), spune Isus. Miel sau lup - aceasta este alegerea pe care o facem din nou astăzi. "Atât timp cât vom fi miei, vom învinge şi, chiar dacă vom fi înconjuraţi de lupi numeroşi, vom reuşi să-i întrecem. Dar dacă vom deveni lupi, vom fi învinşi, pentru că vom fi lipsiţi de ajutorul păstorului. El nu paşte lupi, ci miei. Pentru aceasta, el va pleca şi te va lăsa singur, deoarece îl împiedici să-şi arate puterea". Sunt cuvintele lui Ioan Gură de Aur (din Omiliile asupra Evangheliei după sfântul Matei, Sfântul Ioan Crisostomul).

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În ultima carte a Sfintei Scripturi, Apocalipsul, în capitolul cinci, există o imagine grandioasă. Apostolul Ioan vede lângă scaunul de domnie un miel stând în picioare, care a luat cartea cu sigilii ca s-o deschidă. S-a uitat apostolul în continuare şi a auzit glasul a mii şi zeci de mii de îngeri. "Ei spuneau cu glas puternic: «Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!»" (Ap 5,12).

Ne alăturăm astăzi tuturor acestor fiinţe cereşti, ne închinăm mielului, îi mulţumim şi îi spunem că lui i se cuvine într-adevăr toată lauda, cinstea, slava şi stăpânirea. În acelaşi timp am vrea să ne asemănăm cu el în răbdare şi în jertfă.

Rugăciunea adresată lui Cristos pe care o spunem la fiecare Liturghie s-a născut tocmai din evanghelia pe care am ascultat-o astăzi: "Mielul lui Dumnezeu iei asupra ta păcatele lumii, miluieşte-ne pe noi, dă-ne nouă pacea" şi ajută-ne să ne jertfim unii pentru alţii. Amin.

19 ianuarie 2014

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
633 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 2-a de peste an:

Anul A
20 ianuarie 2008 - Pr. Mihai Pătraşcu
16 ianuarie 2011 - Pr. Iosif Dorcu
15 ianuarie 2017 - Pr. Cornel Cadar

[ Index predici şi predicatori ]