Anul A
Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile)

Fap 2,1-11; Ps 103; 1Cor 12,3b-7.12-13; In 20,19-23

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În sărbătoarea Rusaliilor toţi creştinii celebrează cu recunoştinţă darul Duhului Sfânt, darul prin excelenţă al lui Cristos cel înviat, darul cel mai preţios pe care Tatăl şi Fiul îl pot oferi oamenilor.

La sfârşitul celei de-a şaptea săptămâni după Paşte, la cincizeci de zile după Înviere sunt Rusaliile. Numărul şapte, simbol al perfecţiunii, al plinătăţii ne arată că Rusaliile reprezintă împlinirea, perfecţiunea Paştelui: avem 7 săptămâni de câte 7 zile, iar a cincizecea zi celebrăm împlinirea Învierii lui Cristos prin revărsarea Duhului Sfânt asupra apostolilor.

Rusaliile sau Cincizecimea era o sărbătoare celebrată de către evrei deja înainte de Cristos: la început era legată de primul seceriş al grâului şi dorea să prezinte lui Dumnezeu primele roade ale câmpului. Apoi sărbătoarea a fost legată de evenimentul istoric al primirii Legii din partea lui Dumnezeu pe muntele Sinai. Astfel că Rusaliile au devenit sărbătoarea alianţei dintre Dumnezeu şi poporul său. Sfântul Luca ne spune în Faptele Apostolilor că tocmai în timpul sărbătorii ebraice a alianţei, Duhul Sfânt coboară asupra ucenicilor sub forma limbilor de foc: în acest foc al iubirii lui Dumnezeu se sigilează alianţa, legământul veşnic dintre Tatăl ceresc şi om. Începând cu Rusaliile misiunea Duhului Sfânt este aceea de a introduce în inima fiecărui om puterea mântuitoare a morţii şi învierii lui Isus, puterea iubirii lui Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt noi primim însăşi viaţa lui Dumnezeu, pentru că în Crez îl numim drept "de viaţă dătătorul". De acest lucru era atât de convins sfântul Grigore de Nyssa încât o dată a afirmat: "Dacă îl privăm pe Dumnezeu de Duhul Sfânt, atunci ceea ce rămâne nu mai este Dumnezeul cel viu, ci doar cadavrul său". La fel putem spune despre Biserică, şi despre noi înşine: Dacă privăm Biserica, sau chiar propria persoană de Duhul Sfânt, ceea ce rămâne nu este decât un cimitir nesfârşit, sau un trup fără de viaţă.

În ziua de Rusalii o cascadă de lumină, de putere şi de iubire s-a revărsat asupra apostolilor transformându-le inimile şi ajutându-i să devină mărturisitori curajoşi ai Domnului Isus. Acea cascadă de lumină şi iubire continuă să curgă asupra Bisericii şi asupra noastră şi astăzi pentru că Rusaliile sunt un eveniment permanent. De aceea este important să încercăm să întrezărim mai bine misterul prezenţei Duhului în existenţa noastră personală şi comunitară. Pe de o parte Duhul Sfânt este o prezenţă atât de apropiată, de intimă şi, pe de altă parte, ea se dovedeşte a fi atât de ignorată şi neînţeleasă. Există însă un spaţiu, un loc unde Duhul se face perceptibil şi se înfăţişează înaintea ochilor sufletului nostru. Acest loc sau spaţiu este constituit de roadele produse de Duhul Sfânt în viaţa unei comunităţi sau unei persoane. Cele trei lecturi de la sfânta Liturghie ne ajută să aprofundăm câteva dintre aceste roade.

În prima lectură am ascultat relatarea din Faptele Apostolilor a evenimentului Rusaliilor. Rodul Duhului Sfânt se manifestă aici în capacitatea de a vorbi limba celuilalt şi de a-i anunţa lucrările lui Dumnezeu: "Îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu". Dumnezeu este vestit, propovăduit într-o limbă pe care celălalt poate să o audă şi să o înţeleagă. Duhul Sfânt este cel care realizează o comunicare autentică şi profundă. El este în spatele oricărei întâlniri în care Dumnezeu este vestit ţinând cont de limba celuilalt, adică de bagajul său de viaţă, de aşteptările şi dorinţele sale profunde. Rusaliile ne spun că drumul misiunii şi al evanghelizării este mereu drumul relaţiilor autentice plăsmuite de iubire. Rodul Duhului Sfânt este, aşadar, iubirea ce transformă raporturile dintre oameni şi permite ca două persoane aparent străine să se deschidă şi să îşi împărtăşească propria experienţă de Dumnezeu. Acest rod este prezent atunci când Dumnezeu este vestit nu ca o entitate rece şi abstractă ce sufocă viaţa, ci drept Tatăl ceresc a cărui bunătate este experimentată concret în raporturile dintre cei ce cred.

Unul dintre multele locuri unde acest rod al Duhului se poate întâlni este comunitatea Arca. Jean Vanier, un canadian de 84 de ani, este cel care acum 50 de ani a fondat această comunitate destinată să primească persoanele cu handicap psihic şi să le dăruiască pâinea cea de toate zilele, adică iubirea. Astăzi sunt mai mult de 135 de astfel de comunităţi în 33 de ţări, iar un număr frumos de tineri din dieceza noastră au devenit voluntari în aceste comunităţi. La întoarcerea din mijlocul persoanelor cu handicap tinerii dau mărturie despre puterea extraordinară de comunicare a iubirii, a simplităţii, a acceptării şi înţelegerii celuilalt. Însuşi Jean Vanier declara într-un interviu acordat pentru Radio Vatican: "Rolul nostru este de a întâlni o lume a slăbiciunii şi suferinţei extreme, anunţându-le vestea cea bună: cu siguranţă le spunem că "Dumnezeu te iubeşte", dar le spunem şi "Eu te iubesc, eşti important pentru mine".

Rodul Duhului Sfânt este iubirea care are capacitatea de a-l înţelege pe celălalt şi de a-i transmite pe înţelesul său un cuvânt sincer de speranţă. De aceea ne putem întreba: în viaţa noastră creştinească ne închidem în monologuri sterile sau căutăm să comunicăm cu ceilalţi plecând de la limba pe care ei o înţeleg?

În a doua lectură, luată din învăţătura adresată de sfântul Paul corintenilor, găsim un alt semn, sau rod prin care putem recunoaşte prezenţa Duhului Sfânt: intuiţia că în diversitatea membrilor Bisericii se ascunde unitatea. Ochii celui care este locuit de Duhul Sfânt sunt capabili să observe în acelaşi timp varietatea darurilor, a slujirilor, dar şi unicul izvor de viaţă ce alimentează toată această diversitate. Creştinii din Corint riscau să uite de această unitate: feluritele daruri personale ajungeau să fragmenteze unitatea şi fraternitatea lor. Sfântul Paul le aminteşte însă că darul personal al fiecăruia trebuie primit de la Duhul Sfânt spre binele tuturor. Duhul Sfânt este autorul armoniei dintre creştini, pentru că el dăruieşte fiecăruia un dar unic care este spre binele tuturor. Sfântul Paul ne ajută să înţelegem că Duhul Sfânt este prezent acolo unde înţelegem că particularitatea şi unicitatea fiecăruia dintre noi este un dar şi nu o problemă de rezolvat, este o bogăţie, nu o ameninţare. Duhul Sfânt este cel care formează comunitatea creştină, dar nu după modelul unui batalion de armată în care toţi trebuie să se îmbrace la fel, să se mişte la fel, posibil să şi gândească la fel, ci după modelul unui trup cu diferite mădulare. Sau, ca să folosim o altă imagine, după modelul unui cor ce deţine o foarte mare diversitate de membri: în acest cor fiecare îşi manifestă particularitatea glasului său armonizându-l însă cu glasurile celorlalţi sub bagheta sigură a carităţii creştine. Rodul Duhului este armonia diversităţilor în unitate. Ne putem întreba: cât de prezent este acest rod al Duhului în familia noastră, în comunitatea creştină din care facem parte?

În fragmentul evanghelic, Isus apare ucenicilor în ziua învierii şi suflă asupra lor darul creator al Duhului Sfânt. Astfel se împlineşte rugăciunea psalmului responsorial: "Trimite Doamne Duhul tău ca să reînnoiască faţa pământului!" Faţa pământului este de fapt faţa umanităţii, a fiecăruia dintre noi, iar reînnoirea feţei pământului înseamnă înnoirea noastră interioară. De aceea Isus suflă asupra chipului ucenicilor reînnoindu-le inimile. Duhul Sfânt este suflul pe care Cel înviat ni-l dăruieşte şi astăzi actualizând acea suflare de viaţă pe care Dumnezeu Creatorul a revărsat-o la începutul lumii asupra lui Adam.

Iar rodul dăruirii Duhului de viaţă este iertarea păcatelor: "Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute". Prin aceste cuvinte Isus orânduieşte înainte de toate sacramentul reconcilierii, al iertării păcatelor, adică spovada şi puterea apostolilor de a dărui iertare divină. Dar, în al doilea rând, iertarea păcatelor devine şi misiunea întregii Biserici, a tuturor creştinilor, bărbaţi sau femei, tineri sau adulţi. Iertarea păcatelor este misiunea tuturor celor care l-au primit Duhul Sfânt, şi prin el au fost reînnoiţi în interior. Fiecare creştin, primindu-l pe Duhul Sfânt face experienţa iubirii necondiţionate a lui Dumnezeu care vindecă şi transformă. Astfel ne umplem de puterea iubirii milostive a Duhului şi asemenea apostolilor reuşim să părăsim camera închisă a fricilor pentru a ieşi în întâmpinarea celorlalţi. De aceea semnul prezenţei Duhului, rodul său principal este iertarea, reconcilierea. La rugăciunea asupra darurilor de ieri dimineaţă astfel ne rugam: "Te rugăm Doamne ca duhul tău să ne pregătească sufletele pentru celebrarea sfintelor taine, căci el este iertarea tuturor păcatelor". Isus suflă şi asupra noastră astăzi Duhul său şi vrea să ne spună: "iertaţi, creaţi în jurul vostru oaze de reconciliere, mici oaze de verdeaţă în mijlocul deşertului violenţei sau al acuzelor; construiţi drumuri care să apropie, deschideţi uşi, reaprindeţi căldura în inimi". Rodul Duhului sunt aceste oaze de reconciliere, în care omul este dezlegat de legăturile egoismului şi ale morţii. În ce măsură familia şi comunitatea mea este o astfel de oază de reconciliere?

În ziua de Rusalii, Duhul Sfânt se revarsă cu putere asupra tuturor celor care cred în Cristos. Să îi mulţumim Domnului pentru această cascadă de lumină şi iubire care reînnoieşte chipul inimilor noastre. Şi în acelaşi timp să îi cerem Tatălui ceresc ca prezenţa Duhului să devină vizibilă şi prin aceste trei roade: rodul iubirii care îl manifestă pe Dumnezeu în limba celuilalt; rodul armoniei şi al unităţii care respectă şi valorizează particularitatea fiecăruia; rodul creării de oaze de reconciliere în deşertul nostru cotidian. Amin.

8 iunie 2014

Pr. Daniel Iacobuţ

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
660 accesări.

Alte predici pentru Coborârea Sf. Duh (Rusaliile):

Anul A
11 mai 2008 - Pr. Cristinel Farcaş
12 iunie 2011 - Ep. Petru Gherghel
4 iunie 2017 - Pr. Cornel Cadar

[ Index predici şi predicatori ]