Anul A
Înălţarea Domnului

Fap 1,1-11; Ps 46; Ef 1,17-23; Mt 28,16-20

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Noi ştim şi cunoaştem că patima, moartea şi învierea lui Isus sunt necesare pentru mântuirea noastră. Însă ce putem spune despre Înălţare? Şi Înălţarea lui Isus la cer este o parte necesară a mântuirii noastre. Isus în Evanghelia după sfântul Ioan spune ucenicilor: "Şi după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu" (In 14,3). Aşadar, înălţarea lui Isus înseamnă că Isus se duce în cer să pregătească un loc pentru noi. Tot în Evanghelia după sfântul Ioan, Isus ne spune că dacă nu se înalţă la cer Duhul Sfânt nu va veni: "Vă spun adevărul este mai bine pentru voi ca eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; însă dacă mă duc, îl voi trimite la voi" (In 16,7). După înălţarea lui, Isus mijloceşte pentru noi înaintea Tatălui pentru totdeauna. În vechiul testament, marele preot, intra în Sfânta Sfintelor o data pe an pentru a stropi cu sângele jertfei, pentru a cere de la Dumnezeu iertare pentru păcate. Însă după ce Cristos s-a înălţat la cer, el mijloceşte necontenit pentru noi la dreapta Tatălui aşa cum ne spun scripturile. Aşadar, înălţarea Domnului era necesară pentru mântuirea noastră exact ca şi patima, moartea şi învierea Domnului.

În câteva rânduri, în Scripturi, observăm faptul că trupul lui Cristos era diferit după ce a înviat din morţi, atât de diferit încât cu toate că mânca şi rănile sale puteau fi văzute, apropiaţii lui nu îl recunoşteau. Cei doi ucenici pe drum către Emaus nu l-au recunoscut pe Isus. Maria Magdalena nu l-a recunoscut pe Domnul. Atunci când unii dintre apostoli pescuiau şi Isus le apare la ţărm nu ştiau că era Domnul. Isus arăta diferit şi de nerecunoscut după învierea sa, pentru că el avea acum un trup glorios şi nemuritor. Cristos trebuia să se înalţe la cer după învierea sa din pricina trupului său nemuritor. El nu mai putea să moară din nou, iar lumea aceasta nu este o locuinţă pentru un trup nemuritor, ci numai cerul, paradisul poate fi o locuinţă pentru un trup glorios şi nemuritor. Totodată, înălţarea lui Isus ne reaminteşte că ceea ce suntem acum este nimic în comparaţie cu ceea ce vom fi în viitor: "Iubiţilor, spune Apostolul Ioan în prima sa scrisoare, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este" (1In 3,2). Înălţarea lui Isus nu ne reaminteşte doar de viitorul nostru glorios, dar totodată ne aminteşte să-i privim pe toţi ceilalţi într-un mod diferit. Ucenicii văzându-l pe Isus într-un mod diferit după ce a înviat din morţi, ne asigură că în viaţa următoare şi noi vom avea trupuri diferite, nemuritoare. Sfântul Paul scrie: "Astfel, de acum înainte, noi nu mai recunoaştem pe nimeni după trup şi, dacă l-am cunoscut pe Cristos după trup, acum nu-l mai cunoaştem astfel" (2Cor 5,16).

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Am fost marcaţi de gestul lui Iuda, de ceea ce el a făcut în evanghelie şi, de asemenea, de ce spun unii dintre ucenici la înălţare, în prima lectură de astăzi luată din Faptele Apostolilor. Iuda s-a lăsat corupt de către diavol, dorind o împărăţie lumească în dauna împărăţiei cereşti proclamate de Isus. Suntem uimiţi cum unii dintre ucenicii săi la înălţare îl întreabă încă pe Cristos dacă urmează acum să restabilească împărăţia pământească a lui Israel. Sfântul Luca nu ne spune că ei ar fi corupţi de Cel Rău, însă cu siguranţă ei au o falsă idee despre ceea ce voia Isus cu adevărat. Este o avertizare pentru noi ca să fim atenţi că nu contează cine suntem, Cel Rău, diavolul, nu este niciodată departe, şi trebuie să stăm mereu aproape de Isus în rugăciune.

Citim în Faptele Apostolilor că după înălţare, apostolii s-au întors în camera de sus, în cenacol, şi acolo au rămas în rugăciune în jurul sfintei Fecioare Maria, Mama lui Isus, împreună cu ceilalţi ucenici şi cu femeile sfinte. Putem spune că a fost prima novenă de rugăciuni. Acolo se rugau pentru venirea Duhului Sfânt, aşa cum le-a spus Domnul să facă. Acest fapt ne reaminteşte nouă cât de importantă este rugăciunea. O zi fără rugăciune este o zi fără Cristos. Dacă nu avem contact zilnic cu Cristos prin rugăciune, mă întreb dacă ne putem numi cu adevărat creştini sau ucenici ai lui Isus? Adesea nu realizăm îndeajuns cât de importantă este rugăciunea. Corpul nostru are nevoie de aer să respire, la fel şi sufletele noastre au nevoie de timp de rugăciune pentru a putea trăi, au nevoie să respire cu Cristos în fiecare zi. Dacă ne oprim respiraţia murim. Dacă ne oprim din rugăciune, dacă nu ne mai rugăm lui Dumnezeu, murim sufleteşte şi devenim simple trupuri, cadavre mergătoare. Dacă la început este greu să ne rugăm, nu trebuie să ne dăm bătuţi; să continuăm să ne rugăm până ce va deveni o bucurie pentru noi. Sunt atâtea moduri de a ne ruga. Să găsim o modalitate de a ne ruga şi acest lucru ne va aduce într-un contact personal cu Dumnezeu în fiecare zi. A ne ruga nu înseamnă doar a rosti cuvinte, dar este o conversaţie inimă spre inimă cu Dumnezeu. Rugăciunea este o conversaţie cu Dumnezeu. Să avem această conversaţie cu Dumnezeu în fiecare zi. Cinci minute, zece minute nu sunt de ajuns. Sunt convins că bunul Dumnezeu, cel care ne-a creat pentru el, vrea să stea împreună cu noi mult mai mult timp în fiecare zi. Acesta este cel mai important lucru pentru noi în această lume în care trăim, să nu ne lăsăm corupţi, ispitiţi de ceea ce este în jurul nostru, aşa cum a păţit Iuda sau ucenicii în prima lectura de astăzi. Rugăciunea înseamnă ruperea de lumea aceasta, înseamnă să opreşti televizorul şi tot ceea ce-ţi poate fura atenţia şi să dai timp lui Dumnezeu.

Pe cât este posibil, o familie trebuie să se roage împreună. A se ruga împreună, este cel mai frumos lucru pe care îl poate face o familie. Nu există nici un lucru mai minunat în ochii lui Dumnezeu, ca o familie care se roagă împreună. Ieşiţi deseori împreună la o plimbare, la un restaurant să mâncaţi, plecaţi în excursii împreună şi aceasta vă face să vă simţiţi bine, însă nimic nu se compară cu bucuria pe care o simte o familie care are curajul puterea şi timpul de a se ruga împreună. Este bucuria unei familii vii, care ştie să respire aerul curat al lui Dumnezeu şi astfel să rămână o familie sănătoasă şi mereu ocrotită de puterea divină. Acest lucru face într-adevăr o familie să fie frumoasă şi puternică împreună. Cu siguranţă Maica Domnului care îi ţinea pe ucenici uniţi în rugăciune, suferă şi plânge când vede cum familiile noastre nu mai respiră aerul lui Cristos şi mor. Toate problemele şi dificultăţile unei persoane, ale unei familii sau ale unei comunităţi trebuie puse în legătură cu lipsa rugăciunii. Între înălţarea lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, Maica Domnului, apostolii, ceilalţi ucenici şi femeile sfinte erau ca o mare familie unită în rugăciune. Dacă ei aveau nevoie să se roage, cu cât mai multă nevoie au familiile noastre de rugăciune. Sunt cunoscute cuvintele unui preot irlandez Patrick Peyton: "Familia care se roagă împreună, rămâne împreună, rămâne unită". Putem lărgi această frază frumoasă şi să spunem că o comunitate, o biserică, un popor care se roagă împreună rămân împreună, rămân puternic uniţi.

Acum nu demult, cu câteva zile în urmă, am avut cu toţii marea bucurie de a participa la frumosul eveniment de declarare ca fericit a episcopului nostru martir Anton Durcovici. Cât timp a fost în libertate a ştiut ca păstor al diecezei noastre de Iaşi să unească în rugăciune toţi credincioşii şi toate comunităţile împreună în jurul sfintei Fecioare Maria. Chiar dacă mai târziu zidurile reci ale închisorii l-au despărţit trupeşte de oiţele sale, prin rugăciune el cu siguranţă era convins că este alături şi împreună cu întreaga dieceză şi biserică. Această unitate prin Cristos dă viaţă, dă putere, iar el, fericitul nostru episcop Anton Durcovici, a avut tăria de a demonstra acest lucru îndurând chinul martiriului. Astfel, comunităţile noastre şi întreaga dieceză au avut puterea să reziste împreună, să treacă peste toate obstacolele acelui regim şi astăzi să culeagă roadele şi să aibă bucuria de a putea fi numită Grădina Maicii Domnului. Iată iubiţi credincioşi şi dragi radioascultători roadele adevărate ale rugăciunii, ale rugăciunii împreună.

Ca şi patima, moartea şi învierea lui Cristos, înălţarea sa la cer era necesară pentru mântuirea noastră, deoarece el ne pregăteşte un loc în ceruri şi ni-l trimite pe Mângâietorul, pe Duhul Sfânt. Trupul său glorios şi nemuritor, nu mai putea locui pe pământ, reamintindu-ne nouă că ceea ce suntem acum nu se poate compara cu ceea ce vom fi în veşnicie. Între Înălţare şi Rusalii, apostolii, Maica Domnului şi ceilalţi ucenici erau ca o mare familie care se roagă împreună. Aşa cum ei aveau nevoie de rugăciune la fel şi noi şi familiile noastre avem nevoie de rugăciune.

O familie care se roagă împreună, rămâne împreună, rămâne unită. O biserică, o comunitate care se roagă împreună rămâne împreună, rămâne unită. Fericite Anton Durcovici; Roagă-te pentru noi! Amin

29 mai 2014

Pr. Iulian Tancău

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
467 accesari.

Alte predici pentru Înălţarea Domnului:

Anul A
1 mai 2008 - Ep. Petru Gherghel
2 iunie 2011 - Pr. Benone Lucaci
25 mai 2017 - Ep. Aurel Percă

[ Index predici şi predicatori ]