Anul A
Duminica a 5-a a Paştelui

Fap 6,1-7; Ps 32; 1Pt 2,4-9; In 14,1-12

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

"Să nu se tulbure inima voastră! Merg să vă pregătesc un loc!"

Suntem în dimineaţa imediat următoare beatificării episcopului nostru martir Anton Durcovici. A fost un efort comun şi o continuă zbatere pentru a trăi acest moment. Mulţi dintre noi am asistat cu emoţie la celebrarea sfintei Liturghii şi la ceremonialul oficial de recunoaştere a episcopului martir Anton Durcovici ca fericit al Bisericii Universale. Acum este linişte, o linişte pe care o aduce încheierea unui eveniment atât de mare şi o linişte dictată de împlinirea unei aşteptări atât de înfrigurate a acestui moment.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Vă invit pentru câteva secunde într-o incursiune contrară obişnuinţei omiletice şi radiofonice, să facem linişte, să lăsăm atmosfera de odihnă să ne pătrundă... e linişte... simţiţi relaxarea sufletească pe care ne-o aduce liniştea, calmul, odihna? O linişte care ne umple inima de bucurie şi pace?

Invitaţia lui Isus de astăzi este aceea de a readuce în suflet liniştea şi pacea, pentru că odihna şi calmul înseamnă "a locui cu Dumnezeu". Şi câtă nevoie nu are lumea de astăzi de"a locui cu Dumnezeu", câtă nevoie nu are lumea de astăzi de linişte, de odihnă, de pace!? Isus, în evanghelia de astăzi, este în cenacol împreună cu ucenicii. Episoadele ce precedă acest fragment sunt: anunţul trădării lui Petru şi demascarea lui Iuda. În Cenacol domneşte o atmosferă apăsătoare din cauza celor două trădări. Conştiinţa celor prezenţi este plină de întrebări şi temeri. În această atmosferă de tulburare, glasul lui Isus vine şi readuce liniştea: "Să nu se tulbure inima voastră. Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în mine".

Ştiu că fragmentul de astăzi poate aduce înaintea noastră foarte multe teme şi aş dori să subliniez câteva dintre ele: omul are un destin ultim de ordin dumnezeiesc, o locuinţă în Dumnezeu spre care călătoreşte, un adevăr în Dumnezeu care-l însoţeşte, o viaţă în Dumnezeu care-i este oferită. Dar eu aş dori să vorbim astăzi despre trei lucrurile pe care se fundamentează spusele lui Isus: despre credinţă, cuvânt şi linişte.

Credinţă. Isus spune: Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine! - acest prim verset poate fi înţeles în trei moduri diferite, întrucât cele două verbe credeţi pot fi înţelese atât la indicativ prezent, cât şi la imperativ prezent. Avem astfel trei înţelesuri: "Credeţi (deja) în Dumnezeu şi credeţi (deja) şi în mine" (amândouă la indicativ prezent), "(să) Credeţi în Dumnezeu şi (să) credeţi în mine!" (amândouă la imperativ); "Credeţi (deja) în Dumnezeu şi (aşadar) credeţi în mine!" (primul la indicativ şi al doilea la imperativ). Elementul comun al celor trei traduceri este timpul prezent. Conform caracteristicii limbii greceşti, prin această exprimare Isus vrea să spună că ucenicii au deja credinţa şi trebuie doar să "continue să creadă", să nu se tulbure în faţa celor anunţate, în faţa trădărilor şi în faţa împliniri jertfei sale finale.

Fiecare dintre noi a primit la Botez germenul credinţei, germen care a crescut şi s-a dezvoltat odată cu trecerea timpului, dar greşelile şi căderile noastre, încercările şi strâmtorările vieţii au adus, ca şi în cazul ucenicilor, momente de tulburare: copiii care pleacă de acasă şi nu mai deschid uşa casei părinteşti, sănătatea care ni se şubrezeşte cu trecerea timpului, o stare de ceartă şi neînţelegere, lipsa banilor, a celor necesare... sunt toate cauze ale tulburării sufletului. Aceasta este atmosfera în care diavolul se simte cel mai bine. Omul e debusolat, se îndoieşte de credinţa sa şi de existenţa lui Dumnezeu.

Aici intervine Isus şi caută liniştea: "Să nu se tulbure inima voastră"... voi credeţi în Dumnezeu, voi credeţi şi în mine, este doar tulburarea care nu vă dă voie să vedeţi toate lucrurile limpede. Aveţi nevoie de linişte! Ce frumos vorbeşte Isus atunci când ucenicii sunt tulburaţi. El îi linişteşte, îi invită să intre în interiorul lor şi să redescopere credinţa.

Cuvintele. O întâmplare spune că la o facultate, în timpul orei de lingvistică, profesorul vorbea despre puterea sacră a cuvântului şi despre influenţa pe care o avea în viaţa tuturor. "Ceea ce spuneţi dumneavoastră nu are nicio valoare", l-a întrerupt un tânăr din public. Profesorul l-a ascultat cu multă atenţie şi imediat ce a terminat acesta de vorbit, i s-a adresat pe un ton poruncitor: "Tu să taci şi să te aşezi în banca ta, nu eşti decât un înfumurat şi un netrebnic!" Cel în cauză s-a înfuriat, a început să înjure şi să ţipe. Profesorul, după câteva momente, l-a oprit pe cel în cauză şi i-a spus: "Dragă tinere, te-am jignit şi-mi cer iertare. Acceptă scuzele mele, am vrut doar să-ţi arăt cât de mult rău pot face câteva cuvinte aruncate la întâmplare". Tânărul s-a liniştit şi i-a cerut iertare la rândul său. Profesorul a continuat: "Vedeţi, dragii mei, marea putere a cuvântului? Cu puţine cuvinte l-am enervat, cu puţine cuvinte l-am calmat!"

Isus, la ultima cină, nu poate să nu-i pregătească pe ucenici spunându-le adevărul despre tot ce se va întâmpla, dar el nu caută tulburarea şi descurajarea lor. Atunci când îi simte tulburaţi, cuvântul său se transformă uşor aducând liniştea. De foarte multe ori noi, oamenii, suntem obişnuiţi să lovim în aproapele nostru atunci când el este căzut, neliniştit, tulburat. Isus însă ne dovedeşte contrariul.

Ar trebui să ne întrebăm astăzi: Cât de atent sunt la cei din jur şi care sunt cuvintele pe care eu le folosesc în relaţia cu aproapele meu? A plecat cineva de lângă mine fără să fie încurajat în momentele grele? Cuvintele părinţilor, copiilor, rudelor, prietenilor, cuvintele preotului şi ale persoanei consacrate pot construi şi linişti, sau pot dărâma şi tulbura, este în puterea noastră să le folosim bine.

Liniştea. Cuvântul folosit bine linişteşte sufletul şi redescoperă credinţa fiecăruia dintre noi; iar credinţa aduce după sine rememorarea cuvintelor lui Isus: În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe. În tradiţia biblică, metafora casă-locuinţă indică locuinţa-sanctuar a lui Dumnezeu unde cel drept, primit fiind, află siguranţă (Ps 42,5).

În textele apocaliptice, sensul este spiritual şi escatologic: a locui în casa Domnului înseamnă pace, odihnă, mântuire. Pe baza termenului folosit în traducerea latină mansio, care înseamnă "loc de popas/odihnă pentru călător", s-a creat opinia că cerul este locul liniştii, al odihnei şi al păcii, iar omul pe pământ este îndrum spre acest loc.

Cât de mult mai simţim noi nevoia să ne liniştim? O generaţie a căştilor în urechi, a calculatorului şi a internetului mereu deschis, a radioului şi a televizorului mereu deschis, cât mai reuşim să ne liniştim pe noi şi pe cei din jur? Chiar dacă suntem tulburaţi şi mereu în mişcare, Isus nu încetează să ne invite şi astăzi la linişte, indiferent cât de neliniştiţi am fi.

Isus se adresează lui Toma şi îi spune: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Numai urmând exemplul meu veţi ajunge la linişte, numai ascultând adevărul meu puteţi ajunge la linişte, numai trăind împreună cu mine puteţi ajunge la linişte, la "a locui cu Dumnezeu".

În celula de la Sighet, pr. Friedrich aude o voce: "Sunt Anton şi mor de foame şi de sete. Dă-mi mie dezlegarea finală". Deşi tulburat, el caută linişte; o linişte pe care a găsit-o, iar acum locuieşte cu Dumnezeu - lucru recunoscut oficial ieri prin celebrarea impresionantă la care am luat parte. Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, e linişte... simţiţi calmul şi odihna pe care vi le aduc credinţa, cuvintele lui Isus şi a locui cu Dumnezeu!?

Dar, mă întreb retoric: Mai dorim noi liniştea, a locui cu Dumnezeu?

18 mai 2014

Pr. Florin-Petru Sescu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
480 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 5-a a Paştelui:

Anul A
20 aprilie 2008 - Pr. Iulian-Eugen Kropp
22 mai 2011 - Pr. Eduard Ferenţ
14 mai 2017 - Pr. Daniel Iacobuţ

[ Index predici şi predicatori ]