Anul A
Duminica a 3-a a Paştelui

Fap 2,14.22-28; Ps 15; 1Pt 1,17-21; Lc 24,13-35

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Evanghelia de astăzi ne prezintă una dintre cele mai frumoase şi bogate pagini ale Sfintei Scripturi; plină de adevăruri şi învăţături esenţiale pentru viaţa noastră de credinţă.

Episodul întâlnirii celor doi ucenici de la Emaus cu Isus vrea să ne spună în esenţă că şi astăzi, ca şi acum 2000 de ani, Cristos cel Înviat merge alături de omul dezamăgit şi trist, care călătoreşte pe străzile istoriei. Isus îi ascultă mai întâi plângerile, iar apoi îi explică sensul vieţii, al suferinţei şi al iubirii. Mai mult, această relatare poate fi considerată o metaforă, o paradigmă a căii pe care am putea să o străbatem şi noi pentru a-l recunoaşte şi întâlni pe Cel Înviat. Dar, să ne lăsăm călăuziţi de textul sacru.

După cum am auzit în evanghelie, în ziua învierii lui Isus, doi dintre ucenicii săi, dezamăgiţi şi trişti, se duceau către un sat numit Emaus. De ce erau dezamăgiţi şi trişti?

Cu siguranţă, în primul rând pentru că au crezut în Isus din Nazaret şi l-au urmat plini de speranţă. Acesta i-a chemat şi i-a entuziasmat pentru cauza sa, pentru planul său. Dar acum, după evenimentele din urmă cu trei zile, când el a fost răstignit, totul s-a terminat pentru ei, planul a dat faliment, iar decepţia lor era imensă. Istoria lor, proiectele lor, visele lor păreau compromise definitiv şi iremediabil. Dăduseră totul pentru Isus, îşi lăsaseră casele, munca, familia, tot ceea ce putea să le ofere o siguranţă, iar acum s-a ales praful din toate aceste planuri. Putem să ne închipuim ce deziluzie imensă a putut provoca pentru ei moartea lui Isus.

Cred că ceva asemănător ni se întâmplă şi nouă deseori, mai ales atunci când traversăm o perioadă de suferinţă, de dezamăgire, de eşec.

Să ne gândim la cei care şi-au pierdut locul de muncă, sau un lucru preţios, sau o persoană dragă, la cei care au investit atât de mult în familie şi văd că aceasta se destramă, la cei care au pus atât de mult suflet în creşterea propriilor copii, iar acum văd că aceştia o iau pe căi greşite, la cei care păreau "sănătoşi tun", iar acum sunt răstigniţi pe patul suferinţei din cauza unei boli necruţătoare, la cei care visau să-şi construiască un viitor strălucitor, iar planurile lor au fost date peste cap.

Ne-am pus atâtea speranţe în reuşita planurilor noastre, în familia noastră, în prieteniile noastre, în sănătatea şi în forţele noastre, iar acum parcă totul se dărâmă...

La un moment dat, Isus însuşi, se apropie de aceşti doi ucenici şi merge împreună cu ei. Pentru ei parcă era sfârşitul lumii. Dar, incredibil, tocmai în mijlocul eşecului, al falimentului legat de tot ceea ce construiseră, în dezamăgirea lor îl întâlnesc pe Isus.

"Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l cunoască".

Nu pentru că Isus s-ar fi deghizat sau ar fi luat o altă formă, ci ei erau incapabili să-l recunoască. Nu-l recunosc pentru că sunt prea închişi în problemele lor, în durerea lor, în dezamăgirea şi suferinţa lor. Iar atunci când eşti prea închis în problemele tale, prea copleşit de ele şi fără speranţă, nu mai eşti capabil să vezi altceva, altă realitate.

Isus îi întreabă despre ce vorbeau între ei şi de ce sunt trişti. Se preface că nu ştie nimic despre evenimentele răsunătoare care avuseseră loc cu trei zile în urmă la Ierusalim.

Cei doi ucenici îl critică cu o anumită asprime pe Necunoscutul care mergea împreună cu ei: "Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?"

Este critica pe care şi noi i-o adresăm uneori lui Dumnezeu.

Ni se pare că este un "străin" faţă de viaţa noastră, că nu cunoaşte situaţiile prin care trecem, că nu este la zi cu informaţiile, cu ştirile şi-i reproşăm: Doamne, tu nu ştii, nu vezi ce mi se întâmplă? De ce tolerezi o astfel de situaţie, de ce nu intervii? Unde eşti?

Dar Isus, dând dovadă de o pedagogie profundă, îi determină pe ei să povestească, pentru a vedea cum au înţeles cele întâmplate. În prima fază, nu îndepărtează tristeţea din sufletul celor doi ucenici şi nici măcar nu-i consolează; primul lucru pe care-l face este acela de a-i asculta, pur şi simplu, atât, îi ascultă. Dumnezeu, înainte de a ne spune ceva, ne ascultă.

Iubirea constă mai întâi în aceasta: a-l asculta pe celălalt, a împărtăşi împreună realitatea vieţii şi trăirile celuilalt. Dumnezeu este alături de noi: dacă suntem dezamăgiţi, el este cu noi, rămâne cu noi, ne ascultă.

Din cele spuse de ucenici, reiese că într-adevăr, cunoşteau bine evenimentele, însă relatarea lor se baza doar pe ceea ce văzuseră cu ochii trupeşti şi experimentaseră cu simţurile lor. Se vede că erau bine informaţi, ştiau totul, până la ultimele amănunte, însă le lipsea un lucru foarte important, nu înţelegeau sensul celor întâmplate. Pentru ei, ceea ce se întâmplase este fără un sens, iar ceea ce e fără sens nu poate fi acceptat.

După ce i-a ascultat, ce face Isus? Dă o semnificaţie diferită celor întâmplate, oferă un sens profund spiritual faptelor vieţii.

Într-adevăr, orice poate fi înfruntat şi rezolvat, dacă se găseşte un sens, o motivaţie.

De multe ori şi noi cunoaştem atâtea lucruri, suntem la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră şi în jurul nostru, dar nu reuşim să înţelegem semnificaţia acestora.

Isus ne arată în evanghelia de astăzi că pentru a înţelege evenimentele era nevoie de cunoaşterea sensului profeţiilor, al Scripturii.

"O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?"

Şi le explică toate Scripturile cu privire la Mesia, pornind de la Moise şi de la profeţi.

Această explicaţie îi va face puţin mai târziu să exclame: "Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?"

Isus le arată că există un sens profund în tot ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă, la prima vedere, pare ceva tragic, dramatic, o nefericire sau un blestem.

Şi noi, iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, avem posibilitatea să ne lăsăm luminaţi de cuvântul lui Dumnezeu de fiecare dată când participăm la sfânta Liturghie. Dumnezeu ne vorbeşte, ne explică Scripturile, ne ajută să găsim sensul vieţii noastre...

Ajunşi la destinaţie, la Emaus, Necunoscutul pare că vrea să meargă mai departe. Însă, ei îl imploră să se oprească la ei: "Rămâi cu noi, pentru că este seară!"

Când era la masă împreună cu ei, "luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor". În acel moment, la frângerea pâinii are loc o revelaţie, îl recunosc pe Cel Înviat.

Este ceea ce ar trebui să ni se întâmple şi nouă de fiecare dată când participăm la sfânta Liturghie: la frângerea pâinii ar trebui să-l recunoaştem în faţa noastră, pe altar pe Cristos prezent în mijlocul nostru.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Când evanghelistul Luca scrie evanghelia sa, pe la anii 80-85, aproape niciunul dintre destinatarii scrierilor sale, adică creştini proveniţi dintre păgâni, nu fusese martor ocular la evenimentul morţii şi învierii lui Isus, care avusese loc cu vreo 50 de ani mai înainte. Probabil că şi acei creştini cărora le vorbea Luca, la fel ca noi astăzi, se întrebau: Cum pot trăi eu experienţa întâlnirii cu Isus Cel Înviat? Ce relevanţă are aceasta asupra vieţii mele?

Povestind acest episod, Luca le răspunde şi lor ca şi nouă: "Cel Înviat este mereu alături de noi. Dacă vreţi să-l întâlniţi trebuie să participaţi la sfânta Liturghie şi acolo îl veţi descoperi în cuvântul care este proclamat şi în sfânta Euharistie".

Sunteţi trişti, atunci veniţi în Biserică pentru a deveni conştienţi de ceea ce ne face cu adevărat rău, de dezamăgirile noastre, de motivele tristeţii noastre. Într-un chip special, e important să înţelegem că întâlnirea cu Isus ne redă curajul, ne redă speranţa, ne redă bucuria şi ne transformă în mărturisitori entuziaşti ai învierii sale. Amin.

4 mai 2014

Pr. Benone Lucaci

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
514 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 3-a a Pastelui:

Anul A
6 aprilie 2008 - Pr. Lucian Simon
8 mai 2011 - Pr. Ştefan Lupu
30 aprilie 2017 - Pr. Petru Sescu

[ Index predici şi predicatori ]