Anul A
Învierea Domnului (Paştele)

Fap 10,34a.37-43; Ps 117; Col 3,1-4 (1Cor 5,6b-8); In 20,1-9

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Celebrăm Paştele. Învierea lui Cristos este confirmare a dumnezeirii sale, garanţie a învierii noastre, dovadă a faptului că viaţa omului nu se încheie odată cu marmura de pe mormânt. Isus a biruit moartea şi păcatul. Victoria lui Cristos este şi victoria noastră. Ce-ar fi fost viaţa noastră fără Cristos înviat? O viaţă fără sens, un drum care nu duce nicăieri.

Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi relatează ce s-a întâmplat în dimineaţa învierii.

Dis de dimineaţă Maria Magdalena aleargă la mormânt. De ce Maria Magdalena? Ea a stat lângă crucea lui Isus în Vinerea Sfântă până la sfârşit. Ea l-a văzut cum murea. Prezenţa ei în zorii zilei la mormânt ne spune că doar cei care au curajul să accepte crucea au parte de înviere. Maria a rămas lângă cruce, iar acum stă lângă mormântul gol. Drumul spre înviere urcă mai întâi drumul Calvarului.

Ajungând acolo a văzut piatra dată deoparte. Isus care învie mişcă şi pietrele, şi cu atât mai mult oamenii. Dar cele mai grele pietre se află adesea pe conştiinţele noastre. Ele sunt uneori ca un mormânt în care miroase a moarte. Nu poţi rămâne indiferent când şi pietrele din cimitir se mişcă.

Văzând piatra dată deoparte, Maria a alergat la ucenici. Apostolii aleargă şi ei spre mormânt. Apoi aleargă să spună celorlalţi ce au văzut. Începea atunci o alergare minunată. Învierea ne trimite să-l vestim pe Isus înviat. Cine salută Cristos a înviat în aceste zile, trebuie să treacă de la plâns pe marginea propriului mormânt la bucuria încrederii în Dumnezeu, de la moarte la viaţă, de la păcat la har, de la tristeţe la bucurie. Paştele, de fapt, înseamnă trecere.

Primul ucenic care ajunge la mormânt e Ioan. El îl aşteaptă pe cel numit de Cristos: piatra Bisericii, pe Petru. Aşteptarea lui nu este determinată de frica de a intra în mormânt, ci de respect pentru Petru.

Acolo în mormânt se văd fâşiile de pânză pe jos şi ştergarul care îi acoperise capul; acesta din urmă era înfăşurat. De ce detaliile acestea din mormânt? Pentru a ne spune că Isus nu a fost furat. Când hoţii intră lasă dezordine. Nimic nu fusese mişcat de o mână din afară. Doar trupul dispăruse. Ioan a sesizat, printr-o străfulgerare a intuiţiei că nu a fost posibil să fie scos trupul cu mâinile, de moment ce pânzele au rămas la locul lor.

Ce este, aşadar, Paştele?

Paştele este, în primul rând, o mărturie despre forţa iubirii. Iubirea toate le poate. Petru şi Ioan văd acelaşi mormânt. Doar despre ucenicul iubit se spune "că a văzut şi a crezut". E nevoie de ochii inimii pentru a crede. Este nevoie de ochii iubirii. Datorită acestei iubiri Ioan a alergat mai repede! Datorită acestei iubiri el crede primul! Pe malul lacului Galileii, tot el, "ucenicul pe care îl iubea Isus", îl va recunoaşte mai întâi pe Domnul, înaintea lui Petru (cf. In 21,7). Găsim aici o invitaţie de a fi primii în iubire. Sfânta Tereza de Avila spunea: "Suport ca Dumnezeu să iubească pe altul mai mult decât pe mine, dar nu suport ca cineva să-l iubească pe Dumnezeu mai mult decât mine".

Da, iubirea învinge şi moartea. Într-un cimitir din Hanover, Germania, pe un mormânt erau aşezate dale uriaşe de granit şi marmură, cimentate împreună şi fixate cu cleme mari de oţel. De ce? Deoarece aparţinea unei femei care se opunea cu vehemenţă credinţei în învierea din morţi. Aşa că a notat în testament ca mormântul ei să fie făcut aşa de sigur încât dacă va fi vreo înviere, ea să nu fie atinsă. Pe o plăcuţă erau scrise aceste cuvinte: "Acest mormânt nu trebuie deschis niciodată". În timp, o sămânţă deosebit de mică s-a strecurat într-o crăpătură a pietrei. A încolţit şi a început să crească. Încet a împins tot ce a întâlnit în calea ei spre soare şi a ieşit de dedesubt. Şi cum a crescut, trunchiul s-a mărit, marile dale au fost treptat deplasate astfel încât clemele de oţel au fost smulse din cavitatea lor, iar acum mormântul era neacoperit. O mică sămânţă a împins deoparte acele pietre enorme.

Dacă natura poate mişca pietre uriaşe, Dumnezeu poate muta la rândul său piatra uriaşă de pe mormântul lui Isus. Şi la fel de bine şi de pe mormintele noastre. Atât de mare este puterea iubirii lui Dumnezeu! Sufletele noastre seamănă adesea cu un mormânt. Păcatele din noi miros a moarte. Nu putem rămâne indiferenţi când şi pietrele din cimitir se mută, când piatra de la intrarea în mormânt e dată deoparte. De Paşti, creştinii buni nu mai miros a moarte, ci a viaţă. De Paşti, creştinii buni nu se mai tem de moarte, ci se minunează de înviere.

Ce mai este Paştele?

În al doilea rând, Paştele este o declaraţie că bunătatea şi frumuseţea vor dăinui. Dacă binele şi răul se împletesc pe cărările vieţii noastre, în ziua învierii binele va ieşi la lumină, va birui. Isus a făcut asta cel mai bine. El a spălat picioarele apostolilor şi l-a sărutat chiar pe Iuda, care avea să-l vândă. El a vindecat urechea lui Malhus, cel venit să-l aresteze. A privit în tăcere la Irod şi le-a pus în gardă pe femei pe drumul crucii. El i-a mulţumit lui Simon din Cirene. I-a iertat pe soldaţi şi s-a rugat pentru criminali, pentru ucigaşii săi. Rănit şi desfigurat, el căzut şi s-a ridicat din nou. Dar Dumnezeu l-a salvat. Astăzi celebrăm victoria binelui, a dreptăţii, a bunătăţii.

Luminoasele picturi ale marelui artist Pierre-August Renoir sunt pline de viaţă, lumină şi culoare. În ultimii aproximativ 20 de ani din viaţa sa, de altfel şi cei mai productivi, Renoir a fost infirm de-al binelea, având artrită. Mâinile sale erau sucite şi noduroase. Stătea într-un scaun cu rotile şi era ajutat de un asistent atunci când picta. Cu timpul chinul a devenit aşa de mare încât mărgele de sudoare ieşeau de pe fruntea sa. Odată, unul dintre ucenicii săi (marele artist Henri Matisse) l-a întrebat: "De ce continui şi te torturezi în felul acesta?" Renoir a privit la pânza la care lucra şi a răspuns: "Chinul trece, dar frumuseţea rămâne". Paştele este celebrarea în care Isus dă viaţă frumuseţii ce rămâne dincolo de chin. În ziua învierii putem spune şi noi împreună cu Maica Tereza de Calcutta: "Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali, egoişti, tu iartă-i oricum; dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse, tu fii bun oricum; dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela, tu fii cinstit şi sincer, oricum; ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi, tu construieşte oricum". Da, pentru că Isus înviat arată lumii că e mai mare puterea binelui decât a răului, ea dăinuie.

Ce mai este Paştele?

În al treilea rând, Paştele este speranţă. Crede oare vreo omidă că murind se va transforma în fluture? Oare le-ar crede cineva? Şi totuşi noi ştim asta. E imposibil ca acel Dumnezeu pe care noi îl numim Iubire, care ne-a creat din iubire, să ne abandoneze pământului şi morţii. Pentru a sădi în noi speranţa învierii, Isus învie şi ne arată astfel drumul nostru. Celor care spun că nu vor crede până ce nu va învia vreun mort, le spunem astăzi că Cristos a înviat şi ne-a arătat drumul de urmat.

Iată, aşadar, ce este Paştele. Paştele este o mărturie a puterii iubirii. Paştele este o declaraţie că bunătatea şi frumuseţea vor dăinui. Paştele este speranţă. Paştele este victoria asupra morţii şi a păcatului. Este promisiunea învierii noastre.

"Moartea şi viaţa s-au înfruntat" spune Secvenţa dinaintea evangheliei de astăzi, dar viaţa lui Cristos a învins moartea. Moarte şi viaţă. Fiecare dintre noi trăim cu semnele morţii. Le purtăm în noi, pentru că avem suferinţe, dureri, pentru că suntem marcaţi de atâtea necazuri şi boli şi ne simţim neputincioşi în faţa morţii, în faţa suferinţelor. Simţim cum pierdem viaţa printre degete, fără a putea să facem ceva. Şi mai purtăm ceva în noi: purtăm ceea ce duce la moarte. Purtăm în noi păcatul, purtăm dezordine, purtăm violenţă, purtăm ură, purtăm răutate, şi toate acestea sunt semne ale morţii.

În momentul în care Cristos s-a ridicat biruitor din mormânt, el i-a spus omului, oricare ar fi el: tu nu vei muri! Dumnezeu îi spune omului că iubirea e mai puternică decât moartea. Iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu sunt mai puternice decât suferinţele, boala decât nenororicirile, decât tot ce marchează condiţia noastră umană aici pe pământ. De aceea, Paştele e ziua bucuriei. Pentru că nicio suferinţă, nicio durere, nicio nedreptate nu-l depăşeşte pe Dumnezeu.

Ceea ce noi celebrăm astăzi nu este victoria echipei preferate de fotbal, nu este biruinţa unei bătălii, ci este cea mai mare victorie din istorie: asupra păcatului şi a morţii. Iar noi facem parte din echipa învingătoare. Dacă după ce echipa favorită a câştigat un meci, galeria scandează victoria, iese în stradă şi se bucură, oare cât de mult nu ar trebui să ne bucurăm noi astăzi. Ar trebui să scandăm salutul biruinţei noastre. Să proclamăm şi noi sloganul biruinţei noastre: Cristos a înviat!

20 aprilie 2014

Pr. Petru-Sebastian Tamaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
543 accesari.

Alte predici pentru Învierea Domnului (Paştele):

Anul A
23 martie 2008 - Pr. Iulian Tancău
24 aprilie 2011 - Pr. Alois Fechet
16 aprilie 2017 - Pr. Cristian Bîrnat

[ Index predici şi predicatori ]