Adormirea Maicii Domnului

Ap 11,19a;12.1.3-6a.10ab; Ps 44; 1Cor 15,20-27; Lc 1,39-56

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Astăzi, în această mare sărbătoare, drumurile lumii sunt pline de pelerini, de creştini care, mânaţi de credinţă dar şi de o mare încredere în Maria, aleargă spre sanctuarele Maicii Preasfinte. Poate mulţi dintre dumneavoastră, care staţi în faţa aparatelor de radio, nu vă puteţi deplasa spre un sanctuar al Maicii Domnului, dar toţi aveţi în casă, şi poate în faţa dumneavoastră, o icoană a Mariei, în faţa căreia, acum, vă puteţi pleca genunchii, iar noi, prin intermediul radioului, vă ajutăm să vă uniţi cu toţi pelerinii prin rugăciunea şi prin meditaţia pe care o facem, iată, împreună.

Dacă veţi ajunge vreodată la Ierusalim, veţi găsi acolo trei morminte goale. Unul este mormântul lui Lazăr dar, care, cu siguranţă, a avut mai târziu parte de un alt mormânt. Însă două sunt speciale - sunt goale, e adevărat - dar pentru că cei înmormântaţi acolo au avut atât demnitate şi atâta sfinţenie încât n-au rămas în putrezire: e vorba de mormântul lui Isus de la Ierusalim şi, desigur, de mormântul Maicii Domnului din valea de la grădina Măslinilor.

Astăzi, tocmai pentru că avem aceste morminte goale, putem spune că avem Paştele Sfintei Fecioare Maria. Ba chiar e interesant că putem face o paralelă perfectă între sărbătorile lui Isus Cristos şi ale Mariei. Iată, aşadar, dacă în cazul lui Isus avem Buna Vestire, în cazul Mariei avem Neprihănita Zămislire. Dacă în cazul lui Isus avem Crăciunul, avem, dincoace, Naşterea Preasfintei Fecioare Maria la 8 septembrie. Dacă avem Paştele, învierea lui Isus, avem astăzi înălţarea Preasfintei Fecioare Maria şi cu trupul şi cu sufletul la cer. Dacă avem pentru Isus sărbătoare glorificării sale, a înălţării, pentru Sfânta Fecioară Maria avem pe 22 august sărbătoarea ei ca regină. Ba mai mult, aşa cum spuneam, şi locurile sfinte pot avea acelaşi paralelism. Dacă pentru Isus avem locul naşterii la Betleem, pentru Maria îl avem la Ierusalim. Dacă avem Sfântul Mormânt pentru Isus, avem şi mormântul Mariei.

Sărbătoarea de astăzi, tocmai de aceea, ne ridică ochii spre cer. Şi este o expresie a acestei dorinţe şi necesităţi pe care creştinii au avut-o încă din primele veacuri ale Bisericii.

Chiar dacă sărbătoarea, în Biserica Catolică, a fost declarată târziu, în anul 1950, de către papa Pius al XII-lea, ea a existat dintotdeauna în conştiinţa creştinilor şi, de exemplu, a Sfinţilor Părinţi, care parcă nu încetează să o scoată în evidenţă pe Maria glorificată, pe Maria fericită, pe Maria care s-a ridicat la cer.

Şi, iată, două exemple care sunt expresive. Ambele vin din Orient, e adevărat, şi e bine că vin de acolo.

Mai întâi, sfântul Ioan Damaschinul, care se deosebeşte între toţi ca un martor, ca unul care susţine din toată inima şi cu credinţă această tradiţie, luând în considerare înălţarea cu trupul a măreţei Născătoare de Dumnezeu alături de Fiul ei, Isus. Iată ce spune sfântul Ioan Damaschinul: "Cea care născând şi-a păstrat neatinsă fecioria, trebuia să-şi păstreze neatins trupul şi după moarte. Cea care l-a purtat în sânul său pe Creator, făcut copil, trebuia să locuiască şi ea, apoi, în corturile divine unde era Fiul său. Cea care a fost luată ca mireasă de către Tatăl, nu putea să găsească locuinţă decât la Tatăl, în lăcaşurile cereşti. Trebuia să-l contemple pe Fiul său în glorie, la dreapta Tatălui, ea, care l-a văzut pe cruce, ea, care ferită de durere, atunci când l-a născut, a fost străpunsă de sabia durerii atunci când l-a văzut murind pe cruce. Era drept ca Născătoarea lui Dumnezeu să aibă ceea ce aparţine Fiului ei şi să fie cinstită de toate creaturile ca mamă şi slujitoare a lui Dumnezeu".

Un alt Sfânt Părinte, sfântul Gherman din Constantinopol, care credea că neputrezirea şi ridicarea la cer a trupului Fecioarei Maria, nu numai că se cuvenea, dar şi sfinţenia specială a trupului său feciorelnic cerea acest lucru. "Tu, aşa cum a fost scris, eşti în întregime strălucire, scrie în Psalmul 44. Trupul tău feciorelnic", continuă sfântul Gherman, "este în întregime sfânt, în întregime curat, în întregime templu al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, nu putea să cunoască putrezirea mormântului, dar, chiar păstrându-şi trăsăturile sale naturale, trebuia să se transfigureze în lumina incoruptibilităţii, să intre într-o existenţă nouă şi glorioasă, să se bucure de eliberarea deplină şi de o viaţă perfectă".

Iată esenţa sărbătorii de astăzi, văzută de-a lungul secolelor, de sute şi mii de ani, reflectată în scrieri, dar poate cel mai frumos reflectată în credinţa creştinilor dintotdeauna.

Trupul Mariei, aşadar, a fost înviat şi glorificat deoarece a fost o locuinţă nepătată, a fost îndumnezeită prin coborârea în interiorul ei a Fiului lui Dumnezeu. A fost cu adevărat un chivot neîntinat. Dacă Arca Alianţei, care a fost atât de venerată în Vechiul Testament, s-a pierdut, nu ştie nimeni unde este, noi ştim, chivotul Noului Legământ, tabernacolul lui Isus, care a fost Maica Domnului, ştim unde este: în cer.

Înălţarea Mariei numai cu sufletul ar fi fost insuficient. Dar tocmai pentru ea a fost un privilegiu special: înălţarea şi cu trupul la cer. Dar este mai mult decât un privilegiu, este un semn profetic, adică, văzând-o astăzi pe Maria înviată şi înălţată alături de Dumnezeu, Biserica vrea să spună că orice creştin care crede în Isus are aceeaşi soartă, are aceeaşi destinaţie. La sfârşitul veacurilor întreaga Biserică şi tot creştinul, devenit sfânt prin har, asemenea Mariei, va fi înălţat la cer.

Maria, cu trupul său înviat şi înălţat la cer ne arată, aşadar, destinul fiecăruia dintre noi. De aceea, cineva numea sărbătoarea de astăzi sărbătoarea speranţei. Sperăm, din toată inima, sperăm prin credinţă că vom ajunge exact acolo unde este şi Maria.

Dacă astăzi vorbim despre pelerini, milioane şi milioane de pelerini pe drum, prima peregrină, aş putea spune, a fost Maria, din toate punctele de vedere. Un pelerin, sigur, face eforturi mari, merge distanţe mari, cheltuie poate, cheltuie efort, bani, poate suportă foamea, şi multe altele. Dar, ştie că va ajunge acolo unde doreşte, la Maica Preasfântă.

Iat-o şi pe Maria, o pelerină plină de iubire. Ea porneşte de la Nazaret, aşa cum am văzut în evanghelie, până la Ein Karem, acolo unde Elisabeta trebuia să nască şi avea nevoie de ajutorul ei. Dacă am gândi omeneşte, am spune că Maria avea extraordinar de multe motive să nu plece în această călătorie. Cel puţin şase motive ar fi fost întemeiate ca să spună "Nu pot să merg" sau "Las pe mai târziu". Iată ce greutăţi a întâmpinat ea în pelerinajul ei. Mai întâi de toate, era foarte departe, cu mult peste 100 de kilometri, la vremea aceea parcurşi pe jos; era aproape imposibil. Mai mult, trebuia să treacă printr-o ţară străină. Ca să meargă din Galileea în Iudeea, trebuia să străbată şi Samaria, care nu era chiar prietenoasă evreilor. Apoi, călduri insuportabile, mult mai mari decât la noi. Drumuri grele prin pustiu, cărări pietroase, greu de străbătut pentru o tânără, şi mai ales că era însărcinată. Apoi, tâlharii care pândeau la orice colţ de drum. Deci, toate motivele ca să nu plece mai departe, să nu meargă spre Elisabeta. Şi, totuşi, ea merge, neţinând cont de nimeni şi nimic. Ea ştie că trebuie să iubească, ea ştie că trebuie să ajungă la Elisabeta.

Maria, sigur, este ţinta tuturor pelerinilor şi pentru că ea ajută, şi toţi, cred eu, merg acolo cu acest gând: voi primi un ajutor de la Maria.

Iată o povestire pe care o face chiar personajul principal. Iată ce povesteşte el: "De copil eram cu adevărat un mic diavol, un adevărat coşmar pentru părinţii mei, eram cel mai ştrengar din toată localitatea. În loc să merg la şcoală, mă ocupam cu alte pozne, foarte grave. Odată, tatăl meu, care era poliţist, m-a surprins, cu mai mulţi prieteni de-ai mei, la furat de mere, chiar în timpul în care eu trebuia să fiu la şcoală. Când m-a văzut, de departe a strigat: «Stai!». Tovarăşii mei au început să alerge, care încotro, dispărând ca fulgerul. Am rămas eu singur, parcă lipit de pământ, fără a mai putea face vreun pas. Tatăl meu s-a apropiat, nu m-a certat şi nici nu m-a lovit cu vreo palmă. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să mă apuce puternic de mână şi să mă ducă până în sat, fără a spune nici măcar un cuvânt. Înainte de a intra în casă, m-a dus la biserică. S-a dus direct la altarul Maicii Domnului şi s-a pus în genunchi. Eu, aproape fără să-mi dau seama de ceea ce făcea, am îngenuncheat lângă dânsul. Atunci, tatăl meu, cu mare evlavie şi privind la statuia Maicii Domnului, a spus: «Preasfântă Fecioară, Maica mea, tu ştii foarte bine tot ce am făcut eu pentru a-l educa pe acest fiu al meu nenorocit. Acum chiar nu mai ştiu ce să fac. Ţi-l las în mâinile tale, fă cu el ceea ce vrei tu». S-a ridicat şi a plecat. Am privit la Sfânta Fecioară. Acolo mi-am propus şi i-am cerut ajutorul pentru a mă schimba. Astăzi micul hoţ de mere este unul dintre cei mai îndrăgiţi episcopi din Canada. La câţiva ani după cele întâmplate atunci cu tatăl meu, am revenit şi i-am spus tatălui că aş vrea să merg să mă fac preot misionar. Acesta, suspinând, bucuros, a exclamat: «Nu m-am gândit că Preasfânta Fecioară Maria va lua chiar aşa în serios cuvintele mele»".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Când nu mai avem nicio speranţă, Maria este marea speranţă, marele ajutor. Doar e mamă, nu-i aşa?

Şi pentru că suntem în această zi de sărbătoare comună, în aceste zile pelerinii nu cred că fac diferenţe confesionale. Toţi, catolici şi ortodocşi, fac acelaşi drum, spre Maria, alergând cu speranţă şi încredere la aceeaşi, şi subliniez cuvântul, la aceeaşi Măicuţă sfântă. Acum, astăzi, toţi suntem fraţi. Maria nu are două feluri de copii, toţi suntem copiii ei, şi revarsă asupra noastră aceeaşi iubire. Sper din toată inima ca Maria să ne ofere în cele din urmă mult dorita unitate.

Dragi pelerini, iubitori şi cinstitori ai Maicii Domnului, care vă îndreptaţi acum spre sanctuare sau astăzi o imploraţi pe Maica Preasfântă şi dumneavoastră, dragi ascultători, cereţi astăzi Mariei, pe lângă toate celelalte daruri, să ofere darul mare, iubit de toţi oamenii de bună voinţă: să ne dea marele dar al unităţii. Noi toţi îngenunchem şi o rugăm pe Maria:

Marie, Maica unităţii, priveşte spre creştinii din toată lumea şi dă-ne marea, dorita şi frumoasa unitate. Amin.

15 august 2011

Pr. Iosif Dorcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
515 accesări.

Alte predici pentru Adormirea Maicii Domnului:

Anul A
15 august 2008 - Pr. Iosif Dorcu
15 august 2014 - Pr. Mihai Pătraşcu
15 august 2017 - Pr. Paul Budău

[ Index predici şi predicatori ]