Sfântul Iosif, Soţul Sfintei Fecioare Maria

2Sam 7,4-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a (Lc 2,41-51a)

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Sărbătoarea de astăzi ne pune în faţă un exemplu de trăire a credinţei în conformitate cu vocaţia primită. Sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria şi patronul Bisericii Universale, pe care îl sărbătorim astăzi, depăşeşte în demnitate, sfinţenie şi misiune pe toţi sfinţii, cu excepţia sfintei Fecioare Maria, soţia sa, cea neprihănit zămislită şi împodobită, într-un grad eminent, cu haruri şi virtuţi excepţionale.

Fiecare sfânt excelează printr-o anumită virtute care îl caracterizează. De exemplu: sfântul Francisc din Assisi este cunoscut ca sfântul sărăciei; sfântul Filip Neri, ca sfântul veseliei curate; sfântul Francisc de Sales, ca sfântul blândeţii; sfânta Tereza a Pruncului Isus, ca sfânta copilăriei spirituale; şi am putea continua această listă a sfinţilor şi a sfintelor Bisericii.

Privind la viaţa sfântului Iosif ne întrebăm: care este virtutea care îl caracterizează? Răspunsul ni-l oferă textul Evangheliei după sfântului Matei. Iosif a fost un bărbat drept. Termenul drept, folosit în Vechiul Testament, în mentalitatea iudaică, exprima sfinţenia. Cu acest înţeles îl foloseşte sfântul Matei în evanghelia sa, atunci când îl caracterizează pe Iosif, soţul Mariei. Dreptatea practicată de sfântul Iosif nu este doar una dintre virtuţile cardinale, ci este manifestarea unei sfinţenii excepţionale.

În sfântul Iosif strălucesc cele mai alese virtuţi creştine. În el găsim credinţa patriarhului Abraham, la care face referire cea de-a doua lectură, luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani care afirmă: "Pentru credinţa sa Dumnezeu l-a considerat drept". Credinţa sa îl face încrezător în împlinirea promisiunilor divine cu privire la venirea lui Mesia.

Iar când îngerul i-a descoperit în vis împlinirea promisiunilor divine tocmai în Maria, soţia sa, atunci el a acceptat mesajul divin. Fără nicio întârziere a luat-o acasă la el, arătându-şi deplina disponibilitate de a colabora cu Maria la desăvârşirea misterului răscumpărării, prin Isus, Fiul Mariei, devenit prin căsătorie şi fiul său adoptiv.

Credinţa profundă a sfântului Iosif a fost susţinută cu tărie de smerenia sa adâncă. Atunci când a aflat că Maria, logodnica sa, a zămislit prin puterea Duhului Sfânt, în smerenia sa, a considerat că era drept să respecte planul lui Dumnezeu şi astfel a voit să renunţe la Maria pentru a nu împiedica realizarea planului divin. S-a considerat nevrednic să devină soţul Mariei, cea aleasă de Dumnezeu pentru un plan atât de măreţ şi, de aceea, cu modestie şi discreţie, a voit să se retragă din viaţa Mariei, pentru a nu o împiedica în împlinirea misiunii sale divine.

Ştim că Dumnezeu îi înalţă pe cei smeriţi. Privind la Iosif, slujitorul său credincios, l-a chemat la demnitatea de soţ al Mariei, cea plină de har, destinată să fie mama lui Mesia şi l-a ales să fie un colaborator intim la împlinirea misterului răscumpărării. Devenind soţul legitim al Mariei, Născătoare de Dumnezeu, el a devenit şi tatăl adoptiv al lui Isus, fiul Mariei, Mântuitorul omenirii.

Din momentul în care îngerul Domnului i-a dezvăluit misterul maternităţii Mariei şi identitatea fiului ei, zămislit prin puterea Duhului Sfânt, Iosif, cu o promptitudine eminentă, izvorâtă din încrederea acordată lui de Dumnezeu pentru a împlini o misiune cu adevărat unică, aceea de soţ al Născătoarei de Dumnezeu şi de tată adoptiv al lui Isus, Fiului lui Dumnezeu întrupat, s-a angajat total să împlinească voia lui Dumnezeu.

Ascultarea şi supunerea promptă a sfântului Iosif faţă de planul lui Dumnezeu care i-a fost revelat a dezvăluit disponibilitatea sa totală pentru împlinirea voinţei divine. El a fost capabil să renunţe la planurile sale umane, legate de căsătoria sa cu Maria, şi s-a arătat total disponibil să împlinească planul lui Dumnezeu.

Luând-o acasă pe Maria, a întemeiat familia sa în care şi-au găsit căldura unei iubiri curate şi devotate precum şi protecţia necesară atât Maria, cât şi copilul ei, Isus.

Fecioria sfântă şi rodnică a Mariei a fost protejată, iar viaţa lui Isus ocrotită şi susţinută pentru a ajunge la maturitatea necesară în vederea împlinirii misiunii de mântuire a lumii.

Credinţa sfântului Iosif s-a exprimat, evident, din cele considerate până acum, prin iubirea sa devotată faţă de Dumnezeu şi faţă de membrii familie sale, pe care i-a slujit cu devotament total. Când sfântul Iosif a aflat de la îngerul trimis de Dumnezeu că pruncul zămislit de Maria, prin puterea Duhului Sfânt, era însuşi Mesia, Mântuitorul omenirii, iubirea lui faţă de Maria şi faţă de copilul ei s-a înflăcărat şi mai mult.

Şi el ca un bun israelit aştepta încrezător venirea lui Mesia. Ne putem imagina cât de mare i-a fost surpriza şi cât de mare bucuria să constate că Dumnezeu l-a ales chiar pe el să alcătuiască familia din care să se nască Mesia şi tocmai el să colaboreze direct cu mama lui Mesia.

Sfântul Iosif, în momentul căsătoriei cu Maria, era la vârsta deplinei maturităţi, cu un trup robust şi cu o inimă tânără şi dornică de o iubire sinceră şi devotată. Iubirea sa conjugală era atât de profundă, încât a făcut să fie superfluă orice relaţie fizică cu soţia sa; era atât de delicată, încât l-a făcut să fie nu numai martor al purităţii feciorelnice a Mariei, ci şi păzitorul acestei virginităţi.

Este greu, dacă nu imposibil, să înţelegem cât de curată, puternică şi devotată a fost iubirea sfântului Iosif faţă de soţia sa şi faţă de Isus, Mesia cel aşteptat. Cu siguranţă că iubirea atât de curată, sfântă şi devotată a sfântului Iosif, manifestată în familia sa, le-a inspirat şi susţinut multor soţi creştini iubirea lor conjugală, conducându-i la sfinţenie şi la mântuire. Pe sfântul Iosif - pe care noi îl invocăm prin expresiile: capul preasfintei familii, soţul Născătoarei de Dumnezeu, păzitorul curat al Fecioarei, apărătorul neobosit al lui Cristos - l-au ales mulţi soţi ca model de trăire a iubirii creştine în familiile lor.

Iată un exemplu, în acest sens. Un preot a fost chemat într-o zi la patul unui bărbat grav bolnav. Acest bărbat era cunoscut în localitatea sa ca un om care trăia departe de Dumnezeu. În timp ce preotul se îndrepta spre casa bolnavului, se gândea cum va putea să stea de vorbă cu el, ştiindu-l ca pe un creştin care nu frecventa biserica şi nici sfintele taine. Când preotul a intrat în camera unde zăcea bolnavul, soţia acestuia s-a retras gânditoare şi neliniştită, neştiind care va fi reacţia soţului ei la întâlnirea cu preotul. Dar, iată o mare surpriză. Preotul, care pe drum s-a gândit cum să-i vorbească bolnavului pentru a-l determina să facă o Spovadă bună şi să primească Maslul şi sfânta Împărtăşanie, a fost întâmpinat de bolnav cu aceste cuvinte:

- Bine aţi venit părinte, tocmai vă aşteptam, căci vreau să mă spovedesc.

- Bine te-am găsit - i-a răspuns părintele - şi mă bucur că te găsesc stăpânit de acest gând sfânt de a te spovedi.

- Părinte - a continuat bolnavul - un înger al Domului m-a schimbat, şi, cu mâna tremurândă, a arătat spre soţia care tocmai ieşise.

- Înţeleg, prietene - reluă preotul - să fie binecuvântat acest înger bun şi tu, de asemenea, că ai ascultat de îndemnurile lui sfinte.

- Îndemnuri spuneţi, părinte? Nicidecum! Ea nu mi-a spus nimic niciodată despre Dumnezeu şi cele sfinte pentru că i-am interzis aceasta. Însă viaţa ei, da, viaţa ei m-a determinat să-mi schimb viaţa mea păcătoasă. Timp de 30 de ani a fost ca un miel blând, asemenea lui Isus, care nu s-a plâns niciodată. Deseori m-am purtat cu brutalitate cu ea, dar ea răspundea cu delicateţe şi răbdare binevoitoare. Suporta cu o răbdare de nezdruncinat capriciile mele şi cu cât îi ceream lucruri mai grele, cu atât se arăta mai docilă şi disponibilă. N-am lăsat să treacă nici o oră fără să o fi pus la încercare, dar ea era totdeauna calmă, respectoasă şi iubitoare faţă de mine, care nu o făceam decât să sufere. Câtă iubire, câtă răbdare! Părinte, religia care inspiră şi susţine astfel de comportamente este divină. Eu sunt un mare păcătos şi toată viaţa am dispreţuit-o pe soţia mea. Totuşi vreau să mor împăcat cu Dumnezeul pe care soţia mea îl iubeşte şi îl slujeşte cu atât devotament.

Apoi, bărbatul a făcut o Spovadă bună, a primit şi celelalte sacramente şi a murit împăcat cu Dumnezeu şi cu soţia lui sfântă. Ferice de acea soţie creştină, care a înţeles că menirea ei a fost aceea de a-l ajuta pe soţul ei să ajungă la mântuire!

Sfântul Iosif este cunoscut şi invocat nu numai ca ocrotitorul familiilor, ci şi ca nădejdea bolnavilor şi ca ocrotitorul celor care sunt în pragul morţi.

La o privire sumară asupra vieţii sfântului Iosif am fi tentaţi să credem că el a dus o viaţă uşoară, fără multe încercări şi fără grele suferinţe. Dar dacă citim cu atenţie sfintele evanghelii constatăm contrariul. Sfântul Iosif nu a fost scutit de încercările şi de suferinţele inerente vieţii pământeşti.

După logodna încheiată cu Maria, Iosif a auzit zvonuri care l-au neliniştit şi nu ştia ce să creadă şi să facă. A auzit că Maria era însărcinată şi încă într-un mod misterios, adică prin puterea Duhului Sfânt. El, ştiind că nu avea niciun amestec în această situaţie, de asemenea, înclinat să creadă că Maria era sfântă, s-a gândit să nu o compromită şi era pe punctul de a o părăsi, fără a-i face cunoscut acest lucru. Un înger al Domnului l-a lămurit cu privire la maternitatea misterioasă a Mariei şi l-a determinat să o ia acasă pe Maria pentru a-i salva reputaţia şi copilul zămislit prin acţiune minunată a Duhului Sfânt.

Pacea şi bucuria căminului lor nu a durat mult timp pentru că un decret al împăratului August le-a cerut să se prezinte la Betleem pentru a se supune unui recensământ. Călătoria nu a fost uşoară, mai ales pentru Maria care era însărcinată. Ajunşi la Betleem, Iosif şi Maria au avut neplăcuta surpriză de a nu găsi niciun loc potrivit pentru adăpost şi au fost nevoiţi să locuiască la periferia oraşului unde se va naşte şi Isus, Mesia.

După naşterea lui Mesia, după prezentarea lui Isus în templu şi după vizita magilor, Iosif a fost înştiinţat de un înger al Domnului să fugă în Egipt pentru a salva viaţa pruncului pusă în pericol de Irod. Din nou alte nelinişti şi suferinţe pentru familia sa. A fugit în Egipt şi a rămas acolo între străini, unde şi-a întreţinut familia prin sudoarea frunţii sale, până la moartea lui Irod. S-a întors în Ţara Sfântă şi s-a stabilit într-o casă modestă la Nazaret, unde a rămas până la moarte.

Când Isus avea vârsta de 12 ani, Maria şi Iosif s-au dus la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui, iar după terminarea zilelor de sărbătoare, la întoarcerea spre casă, au constat că Isus nu era în grupul prietenilor şi cunoscuţilor care se întorceau de la Ierusalim. Atunci, cuprinşi de o mare nelinişte şi îngrijorare, s-au întors la Ierusalim să-l caute. L-au găsit în templu în mijlocul cărturarilor cu care discuta despre cele scrise în Legea Domnului. Au revenit la Nazaret unde Iosif a continuat să lucreze ca să-şi întreţină familia şi să-l înveţe pe Isus meseria de tâmplar.

Toate acestea ne arată că sfântul Iosif a cunoscut neliniştea, îngrijorarea, exilul, sărăcia, munca, într-un cuvânt, suferinţa omului obişnuit. Chiar dacă a fost ales de Dumnezeu pentru o misiune atât de importantă, totuşi nu a fost scutit de suferinţă.

Ca atare el a înţeles suferinţele noastre, pentru că şi el le-a experimentat, iar întrucât a primit o mare trecere în faţa lui Dumnezeu, a putut să intervină în faţa lui pentru a mijloci în favoarea celor care îi cer ajutorul.

El care a fost atât de delicat şi de atent în exercitarea iubirii faţă de semeni nu poate refuza nici un ajutor, nici un har necesar pentru sfinţirea şi mântuirea sufletelor, cum ne asigură sfânta Tereza de Avila.

Iată un exemplu care poate confirma această afirmaţie. Felomena, o tânără în vârstă de 19 ani, a fost cuprinsă de o boală gravă şi a fost nevoită să stea la pat, începând cu 5 septembrie 1867. Sănătatea ei a ajuns atât de precară, încât medicii nu-i mai dădeau nici o speranţă. Singura ei scăpare era Dumnezeu. La 28 februarie 1868 a primit o scrisoare de la fosta ei superioară prin care o îndemna stăruitor să nu se descurajeze şi să înceapă la 10 martie o novenă în cinstea sfântului Iosif, prin care să-i ceară vindecarea. Superioara i-a scris: "Am o aşa mare încredere, încât îţi zic: La revedere la 19 martie, în casa noastră închinată sfântului Iosif!"

Această scrisoare a trezit în sufletul Felomenei o atât de mare încredere în intervenţia sfântului Iosif, încât spunea că la 19 martie va fi vindecată. A început novena, dar în primele zile ale novenei situaţia sănătăţii ei nu s-a îmbunătăţit, ba chiar la 17 martie s-a agravat. A doua zi a început să se simtă ceva mai bine. În sărbătoarea sfântului Iosif a primit cu bucurie şi încredere sfânta Împărtăşanie. După câteva momente s-a ridicat din pat, complet vindecată şi s-a aruncat în genunchi în faţa unei icoane a sfântului Iosif, ca să-i mulţumească pentru darul primit, în ziua sărbătorii lui.

Sfântul Iosif se dovedeşte a fi, cu adevărat, sprijinitorul familiilor şi speranţa bolnavilor. Străduindu-ne să-i imităm exemplul de viaţă sfântă, prin practicarea virtuţilor creştine, putem fi şi noi beneficiarii mijlocirii lui şi ai fericirii de care se bucură acum în ceruri alături de Isus şi de Maria.

De aceea să-l invocăm spunând cu încredere: Sfinte Iosife, sprijinitorul familiilor, speranţa bolnavilor şi ocrotitorul celor ce trag de moarte, roagă-te pentru noi, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.

19 martie 2011

Pr. Iosif Enăşoae

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
423 accesari.

Alte predici pentru Sf. Iosif, soţul sf. Fc. Maria:

Anul A
19 martie 2014 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]