Anul A
Duminica a 31-a de peste an

Mal 1,14b-2,1-2.8-10; Ps 130; 1Tes 2,7b-9.13; Mt 23,1-12

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În lectura din Vechiul Testament a duminicii de astăzi, Domnul oştirilor critică şi îi ameninţă pe preoţii săi prin glasul profetului Malahia, deoarece nu pun la inimă poruncile sale, s-au îndepărtat de drumul cel drept şi pe mulţi i-au făcut să se poticnească în observarea Legii, stricând legământul făcut cu Levi, deoarece au privit cu părtinire la faţa oamenilor. În evanghelie, Isus, la rândul său, îi critică şi-i ameninţă pe cărturari şi pe farisei, care, deşi nu erau preoţi, aveau totuşi misiunea de a apăra Legea, de a o interpreta corect, de a o vesti şi, mai ales, de a o trăi. Un fragment al evangheliei foarte dens. Fiecare cuvânt al lui Isus se pretează la multe reflecţii. Astfel, suntem îndemnaţi să ne gândim la comportamentele greşite pe care Isus le reproşează mai marilor poporului său, apoi la sfaturile propuse de Isus ucenicilor săi, care în curând vor trebui să se organizeze şi să conducă Biserica şi, în sfârşit, concluziile pe care le putem trage şi noi pentru viaţa noastră.

Fariseilor şi cărturarilor, care s-au aşezat pe catedra lui Moise, Cristos le reproşează cel puţin patru comportamente incorecte. În primul rând, le reproşează incoerenţa faţă de principiile pe care le învaţă. Isus spune mulţimii: "Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac". A doua acuză este oportunismul, faptul că îşi schimbă ideile după împrejurări şi urmăresc satisfacerea propriilor interese. Cărturarii şi fariseii erau nişte vicleni şi laşi: "Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici măcar cu un deget". Aşadar, oportunişti pentru că pun poveri pe spatele altora, iar ei stau şi privesc. Cum spunea cu umor Mark Twain: "Mie îmi place foarte mult munca, aş petrece ore în şir să văd pe alţii cum muncesc!" În al treilea rând, îi acuză de ipocrizie. În timp ce se sustrag de la datoriile lor fundamentale, vor să fie văzuţi de ceilalţi ca şi observanţi meticuloşi ai Legii: "Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni". De aceea, când ies în public îşi leagă de braţul stâng şi în dreptul inimii filactere, acele cutiuţe care conţin versete din Biblie. Ei vor să pară ceea ce adesea nu sunt: buni, oneşti şi prieteni ai lui Dumnezeu. În al patrulea rând, Cristos îi acuză că sunt ambiţioşi şi mândri: "Le plac locurile de onoare la ospeţe şi primele locuri în sinagogi, să fie salutaţi prin pieţe şi să fie numiţi de oameni învăţători".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Isus foloseşte un limbaj atât de dramatic, pentru a ne preveni de toate formele de idolatrie, inclusiv aceea de a transforma o persoană în idol. El ne reaminteşte că scopul nostru este să-i conducem pe ceilalţi către singurul nostru Tată şi către singurul Învăţător. Valoarea noastră vine de la Dumnezeu, el este scopul nostru, ţinta existenţei noastre. În evanghelia de astăzi, Isus spune clar: "Să nu spuneţi nimănui Rabbi, nici învăţător sau tată. Noi avem un singur Învăţător şi un singur tată, însuşi Dumnezeu". Trebuie să înţelegem bine profunzimea mesajului lui Cristos împotriva idolatriei. Idolatria înseamnă punerea creaturii în locul Creatorului. Idolatria poate implica obiecte, cum ar fi maşini, case, conturi bancare şi, după cum arată Isus, putem face idoli şi din fiinţe umane: învăţători, profesori, părinţi, ca să nu mai amintim astăzi de vedetele din lumea sportului, actori, politicieni sau oameni de ştiinţă.

Sfântul Augustin ilustrează foarte bine, în una dintre operele sale, ce înseamnă idolatria. El foloseşte exemplul unei tinere căreia logodnicul îi dă un inel de logodnă. Inelul este superb, iar băiatul este foarte fericit că ei îi place atât de mult. Desigur, ea arde de nerăbdare să arate frumosul inel tuturor prietenilor şi prietenelor ei. Ei bine, ea începe să iubească inelul atât de mult încât acesta devine mult mai important pentru ea decât cel care i l-a dat. Când băiatul descoperă că logodnica lui iubeşte mai mult inelul decât pe el, devine nefericit. Şi dacă el ar afla că ea se foloseşte de inel pentru a-i face invidioşi pe prietenii ei şi să-şi arate superioritatea asupra lor, el ar putea fi mai mult decât nefericit. El ar putea deveni furios: Ţi-am dat inelul ca un semn al iubirii noastre, nu ca să iubeşti mai mult inelul decât pe mine şi să îi priveşti pe alţii de sus. Sfântul Augustin spune că ceva asemănător se întâmplă şi în relaţia noastră cu Dumnezeu. El ne-a dat şi ne dă daruri, simboluri ale iubirii sale. El vrea ca noi să iubim darurile sale şi să fim recunoscători pentru ele. Însă nu vrea ca noi să iubim mai mult darurile sale decât pe el sau să ne facă să credem că suntem superiori celorlalţi. Ca şi inelul de logodnă, vrea ca darurile sale să semnifice o iubire, o relaţie, şi acestea să ne amintească şi să ne conducă la el.

Aşadar, idolatria poate include nu numai lucruri, ci şi persoane. Dacă noi considerăm unele persoane mai importante decât Dumnezeu, pentru noi devin idoli. De exemplu, cunoaştem un profesor foarte bun. Avem impresia că l-am putea asculta toată ziua. Dar întrebarea este: Acest profesor ne conduce spre el sau dincolo de el? Un profesor bun nu trebuie să-l facă pe elev dependent de el. Mai bine este să-i insufle metode de studiu, metode de căutare şi dorinţa de a afla lucruri noi. Aceste lucruri pot duce un elev la o iubire de învăţare, iar iubirea de a învăţa poate duce în cele din urmă o persoană la Dumnezeu. Ceva similar putem spune şi despre un doctor. În limba latină doctor înseamnă profesor, învăţător. Cu siguranţă, medicii sunt capabili să diagnosticheze boli şi să ofere remedii, medicamente. Ceea ce este foarte bun, dar şi mai bine ar fi dacă acesta ar putea duce pacientul la sursa bunăstării şi sănătăţii, care este în cele din urmă Dumnezeu. Dacă începem să gândim că numai medicamentul în sine ne poate salva, acesta a devenit un idol şi idolii conduc întotdeauna la un anumit grad de sclavie. Uităm de fapt că acel remediu este un dar de la Dumnezeu. Cu siguranţă, am rămas miraţi când Isus a spus: "Nici tată să nu spuneţi nimănui pe pământ". Fiecare dintre noi avem un tată uman. Însă chiar şi cel mai bun tată este doar o umbră a Tatălui nostru ceresc. Cristos nu vrea să ne îndemne la lipsă de respect sau neascultare faţă de ei. Avem clară porunca a patra, "Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult pe pământ!" Cu siguranţă că şi el l-a numit tată pe sfântul Iosif, chiar dacă a fost doar tatăl purtător de grijă pe acest pământ, iar sfântul Iosif, desigur, este modelul de aur pentru toţi părinţii. Părinţii noştri, taţi sau mame, îşi merită titlul lor, denumirea lor. Un tată cu adevărat bun şi o mamă cu adevărat bună sunt aceia care îi conduc pe copiii lor la Tatăl nostru al tuturor, cel din ceruri.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Titlurile de respect din lumea aceasta sunt bune atât timp cât nu uităm că sunt primite în dar de la Dumnezeu şi că ele simbolizează iubirea lui faţă de noi. Fiecare titlu implică şi o anumită autoritate pe care trebuie să o exercite. Mai mult sau mai puţin toţi avem o autoritate. Societatea noastră este formată dintr-un păienjeniş foarte compact de legături şi dependenţe prin care fiecare depinde de alţii şi la rândul său porunceşte altuia. Într-un fel, suntem ca şi acei copii dintr-un sătuc, care şi-au format propria lor armată, cu arme de lemn, în care toţi erau generali şi s-au trezit că nu aveau cui să dea ordine. Într-un sfârşit, cel mai mic copil a fost convins să devină soldat şi trebuia să asculte şi să execute ordinele tuturor. Noi, oamenii, avem această înclinaţie, această pornire, de a avea cât mai multă putere şi să-i privim pe alţii de sus.

Modul în care Isus a rezolvat această problemă a persoanei umane, problema dorinţei de superioritate şi de autoritate ne umple de uimire. El ne spune: "Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Cine se va înălţa va fi înjosit, iar cine se va smeri va fi înălţat". Pentru Isus, aceste vorbe nu erau simple cuvinte retorice. Isus a trăit, într-adevăr, o atitudine de slujire. S-a îngrijit de cei bolnavi, a hrănit pe cei înfometaţi, a mângâiat şi întărit pe ceilalţi, era de partea celor umili, a împărtăşit aceeaşi soartă cu a lor. Iar în ultima seară a vieţii sale pământeşti, în Joia Sfântă, a săvârşit acel gest care i-a surprins extraordinar pe apostoli: spălarea picioarelor. Încins cu un ştergar, îngenuncheat în faţa lor, le dă un ultim semn de prietenie, o ultimă învăţătură despre trăirea autorităţii: "V-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu!" În felul acesta a trăit Isus în mijlocul nostru autoritatea sa de învăţător şi Domn şi la fel vrea să o trăim şi noi, cu iubire şi slujire a celorlalţi. Amin.

30 octombrie 2011

Pr. Iulian Tancău

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
551 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 31-a de peste an:

Anul A
5 noiembrie 2017 - Pr. Paul Budău

[ Index predici şi predicatori ]