Anul A
Duminica a 22-a de peste an

Ier 20,7-9; Ps 62; Rom 12,1-2; Mt 16,21-27

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În Sfânta Scriptură toţi cei care au spus "da" chemării, au trebuit să plătească un preţ mare. Şi, la fel, va trebui să facem şi noi, tu şi cu mine. Uneori va însemna să depunem ore de muncă şi efort în plus, când am fi preferat să nu o facem. Eşti dispus la aşa ceva? Probabil chemarea nu-ţi va aduce recunoaşterea, bogăţia sau influenţa pe care ţi le-ai dorit. Poţi renunţa la acestea? Alteori vei întâmpina rezistenţă, dezaprobare sau chiar împotrivire făţişă. Poţi suporta aceasta? Probabil îţi va lua o vreme să discerni care îţi este chemarea. Probabil va trebui să încerci multe lucruri şi să o iei de multe ori de la capăt. Poţi să ai răbdare?

Societatea noastră nu mai vorbeşte despre chemare. Se vorbeşte acum despre carieră. Cu toate acestea, pentru mulţi oameni cariera devine altarul pe care îşi sacrifică vieţile. Munca a devenit noua religie, căreia i se dă timp şi închinare. Pe măsură ce oamenii petrec tot mai puţin timp cu familia, comunitatea şi credinţa, ei îşi concentrează atenţia spre carieră. Sperăm să găsească sensul, identitatea şi respectul de care au nevoie.

Chemarea este ceva ce fac pentru Dumnezeu, dar este înlocuită cu cariera, care ameninţă să devină Dumnezeul meu; carierea este ceva ce aleg şi fac pentru mine, chemarea este ceva ce primesc de la Dumnezeu; carierea îmi promite statut social, bani sau putere, chemarea promite dificultăţi şi uneori chiar suferinţă, dar şi ocazia de a fi folosit de Dumnezeu; omeneşte vorbind, carierea te duce în sus, chemarea te duce de obicei în jos; o carieră se finalizează cu pensionarea şi multe jucării din partea colegilor, chemarea nu se încheie până la moarte; Recompensele unei cariere pot fi vizibile, dar sunt temporare, chemarea nu se încheie până la moarte; cariera poate fi distrusă de multe evenimente, nu acelaşi lucru se poate spune despre chemare. Când Dumnezeu te cheamă, el îţi dă puterea de a împlini chemarea care îţi este dată.

Sfânta Scriptură este plină de oameni care au fost duşi în robie, capturaţi, trimişi în exil, aruncaţi în închisoare. Carierele lor nu arătau foarte promiţător, dar şi-au împlinit chemarea în mod extraordinar. Faraon avea o carieră, dar Moise avea o chemare; Putifar avea o carieră, dar Iosif avea o chemare; Haman avea o carieră, dar Estera avea o chemare; Ahab ava o carieră, dar Ilie avea o chemare; Pilat avea o carieră, dar Isus avea o chemare.

Ieremia, în prima lectură, se lamentează în faţa lui Dumnezeu de chemarea pe care a primit-o. Şi foloseşte o imagine foarte vie, cea mai îndrăzneaţă din întreaga Biblie: "Doamne, m-ai sedus, iar eu m-am lăsat sedus". Profetul îşi aseamănă vocaţia unei fete seduse care, după ce s-a lăsat înşelată de cuvintele dulci ale unui tânăr şi a cedat propunerilor sale, este abandonată destinului ei. Nu-i mai rămâne decât să blesteme clipa în care a crezut într-o falsă iubire. Ieremia se simte singur împotriva tuturor, obiect de batjocură şi de violenţă din partea poporului. De ce l-a chemat Dumnezeu pentru o misiune care se dovedeşte un faliment? Neliniştit se întreabă: Cum de a putut să se lase sedus? De ce nu a rămas liniştit, cu familia sa, să lucreze câmpul paşnicei cetăţi Anatot? În disperarea sa exclamă: "Nu mă voi mai gândi la Dumnezeu, nu mai vreau să vorbesc în numele său". Este strigătul plin de mânie şi de amărăciune al celui îndrăgostit, care caută să încheie relaţia tulbure şi furtunoasă în care a fost implicat. Dar aşa cum se întâmplă celui care a trăit o iubire năvalnică, Ieremia nu mai reuşeşte să se elibereze de Domnul care l-a sedus. Pasiunea îi arde în inimă ca un foc imposibil de stins. În ciuda durerii atroce şi a deziluziei pe care o simte, nu poate renunţa la misiunea sa.

În ziua necazului îl invocăm pe Domnul, deoarece suntem convinşi că el dă tuturor viaţă, suflare şi toate. Recurgem la sfinţi, vizităm sanctuare, sărutăm relicve, facem novene, toate acestea pentru a avea viaţă. Şi Isus spune că a venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din belşug orice om.

Şi totuşi, el ne spune astăzi ceva paradoxal: cine vrea să ajungă la viaţă, trebuie să o piardă. "Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, el rămâne singur. Însă dacă moare aduce rod mult". "Cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, acela o va afla". Adică, dacă cineva ar crede că se realizează cu adevărat pe sine urmând propriile patimi ar falimenta în intenţiile sale. Şi să ne gândim o clipă la toţi cei care îşi pun fericirea în bani, în plăcere, în distracţii, în posedarea lumii, în gloria omenească, în succese. La sfârşitul vieţii cum se vor afla? Vor putea oare să dobândească comorile cerului cu bogăţiile acumulate pe pământ?

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Evanghelia de azi este continuarea celei de duminica trecută, când am văzut cum Isus - după frumoasa mărturisire a lui Petru, recunoaşterea ca adevărat Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu - l-a constituit cap al Bisericii. Astăzi, în schimb, avem, dacă putem spune aşa, reversul medaliei. După acel fapt, Isus a început să-i pregătească pe apostolii săi pentru marele, dar durerosul, eveniment final spre care se îndrepta, prinderea şi moartea. Auzind aceste lucruri Petru reacţionează, aproape reproşându-i lui Isus că a spus un lucru absurd. Dar Isus, în faţa acestei contestări, îl dojeneşte aspru: "Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, dar la cele ale oamenilor".

Isus nu voia să-l respingă pe Petru, ci acea teribilă mentalitate lumească, a cărei expresie era acum Petru. Asistăm aici la o convertire pe care Isus o realizează asupra lui Petru şi a apostolilor şi, prin ei, asupra noastră, a tuturor. Isus le cere să-l urmeze pe calea grea a încercării şi a suferinţei, prevăzute de voinţa lui Dumnezeu. El afirmă că este de folos să treacă prin încercare. Bineînţeles că această necesitate pentru Isus nu deriva dintr-o poruncă, aşa cum am crede noi, adică dintr-o voinţă despotică a Tatălui, care voia să-l facă pe Fiul său să sufere. Isus vorbeşte de planul divin al mântuirii, conform căruia nu poate exista mântuirea adevărată fără a trece prin misterul crucii. Deşi prevedea opoziţia teribilă pe care o va întâlni, Isus va trece pe această cale dificilă, deoarece este necesară pentru mântuirea lumii.

Prin răspunsul dat lui Petru, Isus vrea să ne spună că şi noi trebuie să ştim să suferim cu el. Şi noi trebuie să ştim să-l urmăm prin diferitele încercări ale vieţii, încercări de orice fel. Iar aici avem enunţul acelei legi, care va fi mai apoi cartea de identitate a creştinului: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi crucea şi să mă urmeze". Cine vrea să fie ucenic adevărat al lui Isus, trebuie să renunţe la sine, adică la omul cel vechi cu toate tendinţele dezordonate care ne împing continuu la păcat şi care sunt rădăcinile adevăratului rău al lumii.

Şi ce să facem ca să-l vindecăm? Este nevoie de darul Duhului Sfânt, pentru a ne umple cu sentimentele lui Isus şi a ne face capabili să trăim legea omului nou: fericirile. Tu cauţi adevărul. Dacă-l cauţi înseamnă că nu-l posezi, deci este în afara ta. Tu cauţi fericirea. Dacă o cauţi, înseamnă că nu o ai. Ieşi, aşadar, din tine. Tu vrei să iubeşti, dar iubirea este altruism. Îndepărtează-te de tine. Tu cauţi puterea, deci eşti slab. Nu te baza pe tine. Tu cauţi pacea, deci în tine este război. Fugi de tine. Tu cauţi libertatea, deci tu eşti înlănţuit. Dezleagă-te de tine. Tu vrei totul, deci nu ai nimic. Sărmanul de tine. Cine îţi poate face mai mult rău decât tu însuţi? De duşmani te aperi, dar cine te apără de tine însuţi? Nu este, aşadar, o daună mai mare pentru tine decât tu însuţi.

De aceea, Isus spune: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţa la sine". Nu te mai gândi la tine însuţi. Este răsturnarea principiilor care conduc în lumea de azi relaţiile dintre persoane. Este refuzul de a căuta propriul interes, voinţa de a obţine gratificaţie, recunoştinţă, avantaje. Chiar şi în gesturile de iubire cele mai pure se observă adesea câte o formă ascunsă de egoism şi ambiţie. Ucenicul lui Isus iubeşte gratuit, în pierdere, aşa cum face Tatăl ceresc.

Apoi, spune Isus, "să-şi ia crucea". Ce este crucea? Este voinţa lui Dumnezeu, datoria noastră de fiecare zi, munca, profesia, misiunea pe care ne-a încredinţat-o Domnul. Nu se referă la necesitatea de a suporta cu răbdare micile sau marile greutăţi ale vieţii. Şi mai puţin, încă, este o exaltare a durerii, ca mijloc de a-i plăcea lui Dumnezeu. Creştinul nu caută suferinţa, ci iubirea.

"Preţuieşte mai mult să spui: «Fie numele Domnului binecuvântat», când întâmpinăm lucruri neplăcute, decât mii de mulţumiri în lucrurile care ne plac", spunea sfântul Ioan de Avila. "Tot ce se întâmplă aici, contrar voinţei noastre, să ştii că nu se întâmplă decât din voinţa lui Dumnezeu", spunea sfântul Augustin.

Crucea este semnul iubirii şi al dăruirii totale. A o duce pe urmele lui Cristos, înseamnă a urma drumul pe care l-a parcurs el. A ne da viaţa pentru aceleaşi idealuri, a înfrunta, dacă este nevoie, chiar şi persecuţia şi moartea, numai să rămânem fideli evangheliei. Îşi ia crucea oricine se sacrifică pe sine pentru a face bine, pentru a face fericit pe cineva.

Apoi, Isus mai spune: "Să mă urmeze". Nu vrea să spună "ia-mă ca model", ci împărtăşeşte alegerea mea, ia parte la planul meu, trăieşte-ţi viaţa în iubire faţă de om, împreună cu mine. Deci, a-l urma trăind cuvintele sale, poruncile sale, şi mai ales trăind porunca iubirii, marele program pe care trebuie să-l realizeze creştinul.

Mă confrunt adesea cu oameni care au doar o formă de evlavie, dar îi tăgăduiesc puterea, persoane care cred că au făcut o crimă dacă au spălat miercuri şi vineri, dar care trăiesc în desfrâu. Sau consideră mare nenorocire că unul a murit fără lumânare, dar nu se întreabă dacă s-o fi spovedit sau s-o fi împărtăşit vreodată. Cineva se lăuda că ea ţine în fiecare marţi postul sfântului Anton, în timp ce ţinea conferinţe proconcubinaj şi anticăsătorie.

Iată secretul adevăratei înţelepciuni şi al adevăratei fericiri pe care ni-l dă Mântuitorul astăzi: Dumnezeu ne cere acceptarea sacrificiului nu pentru a ne face să suferim, ci pentru că bucuria adevărată pe care vrea să ne-o ofere trece prin încercarea acceptată din iubire. Pentru că despre aceasta este vorba: să murim pentru eul nostru, pentru a putea deveni alţi Isus. Şi dacă nu trecem prin această poartă îngustă, nu vom reuşi să ne realizăm cu adevărat pe noi înşine. Vor reuşi în viaţă doar cei care sunt gata să-şi poarte crucea în fiecare zi. Nu poţi să fii cel mai bun în domeniul pe care ţi l-ai ales, dacă rămâi în zona ta de confort. Vei reuşi numai atunci când vei fi gata să depui orice efort şi vei fi gata să lucrezi în aşa fel încât transpiraţia să ţi se transforme în picături de sânge.

Pentru a descoperi care au fost cauzele succesului anumitor VIP-uri, Universitatea din Chicago a întreprins în acest sens un studiu de cinci ani de zile. În această vreme, o echipă de cercetători de la această universitate a luat interviuri unor mari personalităţi din artă, sport, medicină şi educaţie. Ai au intervievat, cu caracter de anonimat, pianişti, muzicieni, înotători olimpici, jucători de tenis, sculptori, medici, matematicieni şi neurologi. După terminarea interviurilor, concluzia echipei de cercetători a fost cu totul surprinzătoare. Ei au anunţat că în studiul întreprins n-au descoperit mari talente naturale, aşa cum se aşteptau, ci mai degrabă oameni care au fost dedicaţi şi au muncit din greu. Au descoperit că toţi cei intervievaţi au fost de fapt oameni obişnuiţi, alţi copii din clasele lor au fost mult mai talentaţi. Toţi aceştia au ajunsă însă să reuşească în viaţă, pentru că în spatele succesului lor au stat multe ore de muncă şi o profundă dedicare. Un pianist a reuşit pentru că a exersat şapte ore pe zi, timp de 17 ani. Înotătoarea ce a câştigat medalia olimpică, se trezea în fiecare dimineaţă la cinci şi jumătate şi înota în fiecare zi timp de două ore, înainte de a merge la şcoală. Pentru toţi aceştia, niciun obstacol n-a fost prea mare şi nicio povară prea grea pentru a-i opri din munca şi dedicarea lor. Depăşind orice barieră, ei şi-au purtat crucea în fiecare zi şi au reuşit.

Dacă doreşti să ai succes în viaţa spirituală, acest succes nu-ţi va fi dăruit fără a depune efort. Dumnezeu ne asigură reuşita, dar pentru aceasta avem nevoie de renunţare la noi înşine, purtarea crucii, urmarea lui Cristos. Eşti gata pentru aceste condiţii?

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Atunci când se vor stinge reflectoarele care au luminat scena acestei lumi, când vor dispărea înşelătoarele luminiţe ale idolilor care au vrăjit şi sedus atâtea persoane, atunci va apărea adevărata valoare a vieţii fiecăruia şi va străluci numai lumina lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu! Dumnezeu!

"Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze".

28 august 2011

Pr. Cristinel Fodor

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
506 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 22-a de peste an:

Anul A
31 august 2008 - Pr. Marius Taloş, SJ
31 august 2014 - Pr. Eduard Soare
3 septembrie 2017 - Pr. Felician Tiba

[ Index predici şi predicatori ]