Anul A
Duminica a 14-a de peste an

Zah 9,9-10; Ps 144; Rom 8,9.11-13; Mt 11,25-30

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În Confesiunile sfântului Augustin găsim scrise următoarele cuvinte: "Pentru tine ne-ai creat, Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până când nu se va odihni în tine!" Aceste cuvinte ale sfântului Augustin descriu foarte bine situaţia noastră. De-a lungul vieţii suntem neliniştiţi şi împovăraţi cu diferite griji şi neplăceri. În această stare de nevoie apăsătoare, Isus ne adresează invitaţia: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28).

Liturgia cuvântului din această duminică, a 14-a din timpul de peste an, are ca mesaj central tema bucuriei. Prima lectură luată din Cartea profetului Zaharia redă o profeţie mesianică, profeţie care începe cu o invitaţie la bucurie: "Bucură-te din toată inima, fiica Sionului" că regele intră triumfător în Ierusalim. Regele Mesia va intra călare pe un măgar, arătând prin aceasta smerenia sa în faţa tuturor. Cu toate acestea, el va fi un rege mare care va depăşi graniţele Israelului.

Fragmentul evanghelic din această duminică începe şi el cu o rugăciune de laudă, plină de bucurie, pe care Cristos o înalţă spre bunul Dumnezeu: "Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului". Evreii erau educaţi să-l binecuvânteze pe Domnul, să-i aducă laudă şi preamărire. Să ne gândim doar cât de des apare tema mulţumirii în psalmi. Evreii îi aduceau laudă şi preamărire lui Dumnezeu pentru creaţie, pentru salvarea din robia Egiptului, pentru darul vieţii, pentru ţara promisă şi pentru nenumărate alte motive. Ceea ce a atras atenţia la rugăciunea pe care Isus a făcut-o a fost faptul că Isus Cristos se adresa lui Dumnezeu numindu-l Tată (Abba). În mediul lui Isus, copiii erau cei care se adresau tatălui lor numindu-l "Abba", care, în limba română, înseamnă mai degrabă "tăticule". Acesta este un cuvânt al încrederii, al încredinţării de bunăvoie. Astfel a vorbit Isus despre Dumnezeu şi i-a îndemnat pe semenii săi să vorbească la fel despre Dumnezeu. Aşa să vă rugaţi, "Tatăl nostru", îndeamnă Isus. Dar Isus nu doar l-a predicat pe acest Dumnezeu - Abba -, ci l-a şi făcut vizibil, l-a făcut simţit prin semnele şi minunile sale.

"Te preamăresc pe tine, Părinte, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici". Înţelepţii şi pricepuţii, precum şi bogaţii şi puternicii din orice timp, resping noutatea evangheliei pentru că au pretenţia de a şti deja cine este Dumnezeu; iar bunăstarea lor socială şi economică le dă iluzia că sunt autosuficienţi, că nu au nevoie să îşi schimbe viaţa şi, astfel, nici harul şi iertarea lui Dumnezeu nu le sunt necesare. Cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu, în schimb, sunt cei simpli, cei săraci cu duhul, cei păcătoşi, cei care primeau cu bucurie vestea cea bună a împărăţiei lui Dumnezeu.

Isus se adresează astăzi în evanghelie celor care se simt obosiţi şi copleşiţi de sarcinile pe care trebuie să le poarte. Isus are în vedere, mai presus de toate, poporul obosit şi epuizat de greutatea purtării jugului reprezentat de legea lui Moise. Acest jug, care în zilele noastre pare a fi reprezentat de altceva. De ce anume? De stres. Stresul a devenit însoţitorul şi sperietoarea tuturor, rezultat clar al logicii dominante din lumea de astăzi, ghidată în permanenţă de dorinţa de a produce, de a concura, de a reuşi, de a câştiga, de a consuma.

După câte se pare, în lumea modernă, viaţa devine pe zi ce trece tot mai complicată. În ciuda tuturor "cuceririlor noastre de libertate", poate că niciodată ca astăzi nu a existat în realitate atâta lume obosită şi trudită. Desigur că odinioară, viaţa era mai dură şi mai obositoare decât astăzi (cel puţin pentru marea majoritate a lumii), dar era o trudă care provenea "din afară", o trudă suportabilă. Astăzi există multă lume care se simte obosită şi apăsată "dinăuntru"; chiar dacă în extern avem multe lucruri şi ne bucurăm de multe "libertăţi" pe care generaţiile trecute nu le aveau.

În faţa acestei industrii înfloritoare de divertisment omul simte o nevoie urgentă să se relaxeze, să se bucure. Şi atunci el caută tehnici de relaxare, de călătorie, de cumpărături, locuri fabuloase, cluburi, săli de gimnastică, experienţe noi şi aşa mai departe. Dar oare acestea îl ajută pe om să se relaxeze, să-şi găsească odihna, să se bucure? Oare toate acestea nu-l împing pe om într-un stres şi mai mare şi îl înhamă la un jug şi mai greu? Plăcerea este clipă trecătoare. Bucuria în schimb este strălucirea fiinţei divine. Numai bucuria care vine din interior, din inimă, poate să-l transforme, să-l schimbe pe om. O inimă înţepenită în tristeţe nu poate să fie transformată de plăcerile exterioare, aşa cum nici soarele, cu lumina sa, nu este în măsură să topească o stâncă. Bucuria nu se poate nici cumpăra, dar nici nu se poate consuma pe bandă rulantă. Pentru bucurie trebuie să ne facem pur şi simplu timp. De multe ori noi nu mai permitem bucuriei să lucreze în noi. Alergăm de la o distracţie la alta, ca şi cum viaţa ar fi o autostradă, pe care trebuie să ne prindem unii pe alţii. Pentru a fi fericit şi pentru a avea un colţ de rai pe pământ, trebuie să te împaci cu viaţa. Trebuie să faci pace cu limitele portofelului tău, cu chipul tău, pe care nu tu ţi l-ai ales.

Să nu uităm că în lumea de azi îşi face apariţia, din ce în ce mai mult, raţiunea rece, ideea de succes şi performanţă, legea planificării şi a raţionalizării. În ambianţa de beton şi sticlă, de asfalt şi oţel, ne lipseşte sentimentul de siguranţă. Într-o atare situaţie, omul simte mai mult ca niciodată pierderea "căldurii" de care are nevoie să trăiască. Este planul tainic făurit de duşmanul lui Dumnezeu, care vrea să ridice o împărăţie rece a nepăsării şi a insensibilităţii. Din nefericire, se constată că într-o mare măsură acest plan s-a împlinit. "Crima abominabilă" a milioanelor de avorturi, crudele abuzuri făcute asupra copiilor, îndepărtarea bătrânilor şi a bolnavilor, crescânda agresivitate şi brutalitate, dar şi multe altele, toate acestea vorbesc de la sine.

Într-un atare context, Cristos ne adresează invitaţia de a veni la el şi de a purta jugul pe care îl poartă el. "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima". Ne place sau nu, trebuie să admitem că toţi oamenii poartă un jug în lumea aceasta. Unul, mai greu, altul, mai uşor. Putem distinge cu uşurinţă din evanghelia din această duminică faptul că sunt trei tipuri de jug pe care oamenii le pot purta.

Primul este jugul păcatului, al robiei. Acest jug este purtat, din nefericire, de o mare mulţime de oameni. Este un jug atât de plăcut şi atât de uşor încât nici nu-l simţi. Dar cu cât este mai uşor, cu atât este mai periculos, deoarece acest jug emană o mireasmă care înseamnă moarte. Cu cât omul îl poartă mai mult cu atât se intoxică mai mult şi se otrăveşte. Omul, în general, refuză să creadă că poartă un jug. Cum să port eu un jug? Eu nu port niciun jug. Dar omul nu ştie că în astfel de cazuri la capătul jugului stă Cel Rău care îi condiţionează viaţa. Omul, de multe ori, crede că el îşi conduce singur viaţa şi nu ştie că jugul pe care îl poartă este legat cu nişte funii, iar la capătul acestor funii stă Cel Rău care îl trage ori la dreapta, ori la stânga.

Al doilea este jugul legii. Dumnezeu a lăsat acest jug să-l ajute pe om şi să-l conducă la mântuire. Însă, de-a lungul anilor şi secolelor, poporul evreu a îngreunat acest jug şi a adunat un număr impresionant de porunci pe care trebuia să le respecte. În timpul lui Isus erau 248 de legi pozitive şi 365 de legi negative, pe care orice evreu pios trebuia să le respecte. Cum s-ar putea respira cu un aşa mare număr de legi? Foarte greu. Şi Isus ştie acest lucru, de aceea el ia atitudine.

Al treilea jug este cel purtat de Cristos: "Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima". Cristos însuşi a purtat un jug, un jug al ascultării, al împlinirii voinţei lui Dumnezeu. Ce înseamnă să porţi acest jug? Înseamnă supunere totală voinţei lui Cristos. Lăsaţi-mă pe mine să vă conduc, pare să ne spună Cristos. Faceţi tot ce vă va spune Cristos şi veţi vedea că viaţa voastră este uşoară. Suntem noi, oare, gata să ne plecăm sub jugul lui Cristos?

Şi Isus Cristos continuă invitaţia sa: "Învăţaţi de la mine căci eu sunt blând şi smerit cu inima". Ce înseamnă a fi blând şi smerit? În ziua de azi pentru mulţi a fi blând înseamnă a fi bleg, fără coloană vertebrală, fără iniţiativă. Oare este adevărat? Cu siguranţă că nu, deoarece a fi blând înseamnă a fi foarte puternic şi această putere este ţinută sub control de jugul ascultării. Domnul Cristos a fost blând şi smerit cu inima pentru că a ascultat întru totul de voinţa Tatălui. "Facă-se voia ta în toate, Doamne", se roagă Cristos în momentele grele dinaintea pătimirii sale. Cristos, blând şi smerit cu inima, nu unul fără opinie sau fără iniţiativă, ci unul puternic, care poartă un jug al ascultării de voinţa Tatălui. Supunerea faţă de voia Tatălui... De aceea sunt importante cuvintele Scripturii: "Nu tot cel ce-mi zice «Doamne, Doamne», va intra în împărăţia cerului, dar acela care împlineşte voinţa Tatălui meu care este în ceruri".

Dacă am pornit pe calea aceasta, să ne ajute bunul Dumnezeu să rămânem pe calea mântuirii, purtând jugul lui Cristos, ascultând de Tatăl, supunându-ne Fiului, fiind călăuziţi de lumina Duhului Sfânt. Amin.

3 iulie 2011

Pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
535 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 14-a de peste an:

Anul A
6 iulie 2008 - Pr. Iosif Comoraşu
6 iulie 2014 - Pr. Corneliu Berea, SVD
9 iulie 2017 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]