Anul A
Duminica a 4-a de peste an

Sof 2,3;3,12-13; Ps 145; 1Cor 1,26-31; Mt 5,1-12a

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Am ascultat proclamarea fericirilor aşa cum a rânduit în evanghelia sa sfântul apostol Matei. În duminica trecută am văzut cum Isus Cristos proclamă prezenţa împărăţiei lui Dumnezeu. Este o împărăţie care nu mai trebuie să vină, nu mai trebuie aşteptată, ci este o împărăţie, o prezenţă a lui Dumnezeu care deja a început să lucreze prin Isus, prin cuvintele sale şi prin faptele sale. Isus proclamă împărăţia lui Dumnezeu, săvârşeşte fapte minunate care confirmă prezenţa acestuia şi în acelaşi timp îi cheamă pe primii apostoli, pe primii vestitori ai evangheliei sale, ai împărăţiei sale. În evanghelia pe care am ascultat-o, Isus era înconjurat de o mare mulţime, care reprezenta toate popoarele, toate neamurile lui Israel. Isus, înconjurat de mulţimi, a urcat pe munte. Este cel care asemenea lui Moise, de la înălţime, de la înălţimea lui Dumnezeu, proclamă fericirile.

Ce fel de fericire proclamă Isus? Cum numeşte evanghelia pe oamenii săraci fericiţi? S-ar putea să fie o afirmaţie plină de risc, pentru unii cel puţin. Dacă ne gândim la noi, la situaţia de astăzi, cu siguranţă că în România se întâlnesc cei mai mulţi săraci în comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană. Sunt mulţi săraci, sunt multe forme de sărăcie. Am putea spune în cazul acesta, interpretând greşit evanghelia, că poporul român este cel mai fericit între naţiunile Europei. Ar fi o afirmaţie cinică, lipsită de respect. Despre ce fel de fericire este vorba? În Vechiul Testament găsim mai multe forme de declarare a fericirii. Fericit omul care umblă pe căile Domnului. Fericit omul care duce o viaţă cinstită din punct de vedere moral. Fericit omul care face dreptate. Cum se ajunge la fericire? Mai întâi, oamenii care sunt declaraţi fericiţi în prima fericire din evanghelie sunt săracii, săraci cu Duhul. Poate fi, într-adevăr, cel sărac şi fericit? În istoria poporului israelit ştim că pământul promis, făgăduit, trebuia să fie împărţit în mod egal la fiecare. Toţi trebuiau să aibă suficient pentru a trăi mulţumiţi. Să nu fie săraci în mijlocul poporului binecuvântat de Dumnezeu, dar acesta este un ideal, de multe ori, rupt de realitate. În realitate, mulţi din diferite motive au pierdut pământul. Nemaiavând ce să muncească, nemaiavând roadele pământului, au ajuns într-o stare gravă de sărăcie, de dependenţă de alţii. Aceştia sunt cei care ridică ochii către Dumnezeu. Aceştia care înşelaţi fiind de oameni, furaţi fiind de semenii lor, îşi îndreaptă încrederea în Dumnezeu, ajung să stabilească o relaţie superioară cu Dumnezeu. De la Dumnezeu aşteaptă adevărata răsplată. La fel în domeniul dreptăţii. Oamenii au pierdut în faţa semenilor drepturile pe care le aveau. Ajungeau să fie sclavi, să fie foarte dependenţi de cei puternici, de cei bogaţi. Şi aceştia şi-au îndreptat atenţia spre Dumnezeu, spre Dumnezeul cel drept, cel care face dreptate, care împarte dreptatea. Şi aceştia, asemenea săracilor, constituie o categorie care realizează o nouă calitate a relaţiei cu Dumnezeu, dar şi între ei. Despre astfel de sărăcie este vorba, o sărăcie în care oamenii se îndreaptă spre Dumnezeu, aşteaptă de la Dumnezeu darul mântuirii. De la Dumnezeu aşteaptă fericirea şi nu de la oameni. În acest context se adresează Isus mulţimilor. Îi declară fericiţi pe oameni, nu pentru simplul fapt că sunt săraci. Sărăcia, ca atare, nu este voită de Dumnezeu. Isus nu cheamă mulţimile şi nici pe ucenici, la sărăcie. Isus nu cheamă pe oameni să plângă, nu-i cheamă pe oameni să fie persecutaţi, nu-i cheamă pe oameni să îndure. Isus proclamă nu starea sărăciei ca stare de fericire, ci proclamă fericirea acolo unde oamenii în ciuda suferinţelor, ştiu să se adreseze lui Dumnezeu, ştiu să spere în Dumnezeu, ştiu să se încreadă în Dumnezeu. Se poate vorbi de fericire la cei care trăiesc în sărăcie, la cei care suferă, la cei care plâng doar în contextul împărăţiei lui Dumnezeu. Nu se ajunge la împărăţia cerurilor prin sărăcie. Nu se obţine mântuirea prin plâns. Nu ajungem la bucuria harului lui Dumnezeu atunci când suntem persecutaţi. Fericirea lui Dumnezeu nu este o performanţă la care trebuie să ajungă omul prin durere, prin chinuri, prin diferite forme ale crucii. Fericirea este deja un dar pe care omul îl trăieşte ca relaţie nouă, raportare la Dumnezeu. Despre astfel de fericire, în sărăcie, în durere, în lipsuri, în suferinţă se poate vorbi numai după moartea şi învierea lui Isus, în contextul în care acestea sunt împlinirea împărăţiei lui Dumnezeu în inima noastră şi în mijlocul nostru. În sensul acesta în mesajul de pace din anul 2009, papa Benedict al XVI-lea vorbeşte despre sărăcie şi pace. Ideea principală este că se poate ajunge la pace atunci când este combătută, este îndepărtată sărăcia în diferitele ei forme. Am spus că între popoarele uniunii europene în România se găsesc mulţi oameni săraci şi multe forme de sărăcie, nu numai materială, ci şi spirituală, intelectuală, culturală, religioasă. Într-un studiu făcut pe această tematică, a bucuriei, poporul român a primit o notă destul de mediocră. Poporul român este printre cele mai triste naţiuni. Care să fie cauza? În contextul evangheliei de astăzi, poate că sărăcia de la noi, legată cu tristeţea din rândul oamenilor, cu siguranţă au diferite cauze, fie politice, economice, culturale, dar cu siguranţă, din nou, în lumina evangheliei poate că gradul de sărăcie, gradul de tradiţie este legat direct de sărăcia religioasă. Noi suntem religioşi fără a fi credincioşi. Poate că sărăcia din mijlocul nostru, tristeţea care se aşază pe frunţile noastre au de a face cu o legătură slabă, insuficientă, superficială de credinţă. Sărăcia din mijlocul nostru nu ne apropie neapărat de Dumnezeu, nu ne poate face fericiţi, ci devenim bogaţi, devenim fericiţi dacă realizăm o nouă calitate a raportării noastre la Dumnezeu. Când ne vom raporta mai frumos, mai demn, mai responsabil la Dumnezeu, atunci vom stabili între noi relaţii de mai multă angajare, de mai multă jertfă, de mai multă dăruire. Atunci va fi mai mult spaţiu pentru fericirea pe care ne-o doreşte Isus.

30 ianuarie 2011

Pr. Lucian Farcaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
558 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 4-a de peste an:

Anul A
3 februarie 2008 - Pr. Alois Fechet
29 ianuarie 2017 - Pr. Iosif Dorcu

[ Index predici şi predicatori ]