Anul A
Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile)

Fap 2,1-11; Ps 103; 1Cor 12,3b-7.12-13; In 20,19-23

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-una dintre predicile sale (a doua), pentru sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt a declarat: "Nu demult am celebrat sărbătorile patimii, învierii şi înălţării la cer a Domnului; astăzi, în sfârşit, am ajuns la culmea sărbătorilor, am ajuns la sărbătoarea sărbătorilor; astăzi am obţinut rodul promisiunilor lui Cristos. El ne oferă şi nouă darul Duhului Sfânt, prin care ne trimite din ceruri bunuri infinite".

Sărbătoarea Rusaliilor, pe care o celebrăm astăzi, ne prilejuieşte întâlnirea noastră cu el, Duhul lui Dumnezeu cel sfânt şi cu darurile sale. Coborârea Duhului Sfânt peste apostoli, care, după sfântul Ioan, coincide cu însăşi învierea sa glorioasă, reînnoieşte în conştiinţa creştinilor şi a celor de azi care cred realitatea prezenţei Duhului Sfânt şi a rolului său în împlinirea şi desăvârşirea lucrării mântuitoare a Domnului nostru Isus Cristos.

Prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt este o prezenţă fecundă, roditoare, ce revigorează şi dinamizează fără încetare toată viaţa Bisericii.

Cu această coborâre a Duhului Sfânt, Biserica primeşte un suflet; iubirea adusă de Cristos devine vie şi activă, iar misiunea profetică, vestitoare, sacramentală şi etica ei îşi găseşte toată vitalitatea şi eficacitatea.

Prin promisiunea şi dăruirea Duhului Sfânt, coboară peste apostoli şi peste omenire darul iubirii şi al păcii, darul unităţii şi al iertării, iar prin aceste daruri cereşti se deschide izvorul acelei comuniuni care face din Biserică sacramentul unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc.

Aşa cum reiese din Faptele Apostolilor, Duhul Sfânt, promis de Isus încă înainte de înălţarea sa la cer, timp în care i-a asigurat că nu-i va lăsa orfani, coboară astăzi peste ei sub chip de limbi de foc, îi luminează şi-i înflăcărează, îi întăreşte şi îi transformă în martori curajoşi ai lui Cristos cel viu, vestind tuturor faptele minunate ale Domnului. Ei sunt umpluţi de lumină, de putere şi de curaj, cu care îşi încep misiunea primită, făcând, astfel, ca evanghelia şi opera de mântuire a lui Cristos să treacă toate graniţele şi să ajungă la toate popoarele.

Coborârea Duhului Sfânt a devenit, astfel, "momentul fericit" ce a determinat naşterea oficială a Bisericii. Această revărsare de lumină, forţă şi dragoste, simbolizată prin vântul puternic şi limbile de foc şi care îi schimbă radical pe apostoli, făcându-i martori îndrăzneţi şi entuziaşti ai Domnului înviat, este momentul naşterii Bisericii, poporul cel nou, care nu a încetat să crească şi să se desăvârşească până în zilele noastre.

De fapt, Rusaliile (Coborârea Duhului Sfânt) nu reprezintă doar un simplu eveniment ce s-a întâmplat acum peste două mii de ani, ci acest mister a devenit şi a rămas o realitate permanentă, un eveniment mereu în creştere. Un izvor nesecat, ce se revarsă neîncetat în şi din inima Bisericii, căci ceea ce s-a întâmplat şi realizat atunci are loc şi astăzi, chiar dacă modalităţile sunt diferite.

Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi au început să vorbească. Atunci când Duhul umple inima unei persoane, ea începe să vorbească, simte nevoia de a comunica şi altora darul primit. Ne-aducem aminte ce a făcut Fecioara Maria după ce a primit vestea că ea îl va zămisli pe Fiul lui Dumnezeu, în sânul său, prin lucrarea Duhului Sfânt? Ea a alergat îndată la ruda sa Elisabeta să-i împărtăşească marea bucurie şi să cânte împreună cu ea imnul "Magnificat".

Tot aşa şi apostolii au ieşit în mijlocul oamenilor şi au început să vorbească vestind tuturor marea lor bucurie. Luminaţi şi întăriţi de Duhul Sfânt, ei l-au mărturisit cu curaj pe Isus cel înviat din morţi şi l-au preamărit pe Dumnezeu cu o inimă nouă şi plină de iubire, generoasă şi cordială, plină de sentimente filiale.

Apoi ei s-au adresat celorlalţi fraţi, locuitorilor din Ierusalim şi din toată lumea, chemându-i la convertire şi la o nouă credinţă, proclamând fără încetare faptele minunate ale Domnului, vestindu-le evanghelia cea nouă şi adevărul împărăţiei celei noi.

În prima zi de Rusalii, apostolii s-au adresat locuitorilor din Ierusalim şi toţi cei care îi ascultau, chiar dacă erau de limbi şi culturi diferite, înţelegeau mesajul lor cel nou.

Aceasta este minunea Rusaliilor, a revărsării Duhului Sfânt. El oferă apostolilor şi oamenilor un nou mod de a fi în raport cu Dumnezeu şi cu semenii lor, un limbaj nou, limbajul Duhului Sfânt, adică limbajul iubirii.

Cu adevărat, Duhul Sfânt o poate face, pentru că el este "suflul" Tatălui creator şi al Fiului său, Mântuitorul venit pe pământ. Prin lucrarea lui, Tatăl şi Isus suflă şi respiră în noi şi, ca atare, întreaga Sfântă Treime trăieşte, iubeşte şi se bucură în sufletul nostru. Tatăl şi Fiul se iubesc din veşnicie, cu o iubire perfectă, iar această iubire are un nume, e un cineva, cel ce uneşte, adică iubirea concretă a Tatălui faţă de Fiu şi iubirea Fiului faţă de Tatăl, într-o relaţie reciprocă, relaţie care nu încetează niciodată. Iar această iubire este Duhul Sfânt.

Astfel, Treimea Sfântă, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, este un mister de iubire şi un izvor dătător de viaţă nouă pentru întreaga creaţie, într-un chip special pentru om, pentru omul creat după chipul şi asemănarea sa şi răscumpărat prin Isus.

Ce frumoasă imagine i-a fost atribuită Sfântului Duh: el este inima lui Dumnezeu şi inima noastră.

În Dumnezeu, aşadar, este o veşnică iubire, care îl uneşte pe Tatăl cu Fiul în Duhul dătător de viaţă, prin care împreună împart comuniunea lor către oameni, către omenire. Prin Duhul Sfânt, aceeaşi realitate coboară, se stabileşte şi în noi, care pe de o parte ne leagă intim cu Dumnezeu, iar pe de altă parte ne leagă de ceilalţi şi ne face solidari cu întreaga lume.

Duhul Sfânt este protagonistul care poate transforma orice inimă de piatră într-o inimă de carne. Poate schimba deşertul într-o grădină înflorită, pământul uscat, în izvor de apă. El poate să facă din fiecare om o persoană îndrăgostită nebuneşte de Dumnezeu. El poate să transforme un grup de fraţi, care nu se înţeleg ori au probleme, într-o familie cu o singură inimă şi cu un singur suflet.

El este artizanul intim al întâlnirii noastre cu Cristos, ţesătorul neobosit al iubirii sufleteşti. El este singurul care oferă darul inefabil al dragostei adevărate şi ne face să fim "iubire", iar prin aceasta să ne asemănăm cu Dumnezeu care este iubire. De aici putem să afirmăm cu maeştrii de viaţă spirituală: "Întreabă sufletul tău dacă e plin de iubire, atunci ai în tine, cu adevărat, Duhul lui Dumnezeu".

El este şi arhitectul unităţii Bisericii în varietatea darurilor pe care fiecare le primeşte pentru binele comun (cf. 1Cor 12,7) şi care o face să întinerească cu forţa evangheliei (cf. LG, nr. 4).

El este "lumina inimilor", care ne ajută să pătrundem şi să gustăm cuvintele lui Isus: "El vă va învăţa orice lucru şi vă va aduce aminte tot ceea ce v-am spus" (In 14,26).

El este cel care creează, reînnoieşte şi susţine credinţa în Isus, transformând-o în "mărturisire adevărată şi plină de entuziasm. Nimeni nu poate spune «Cristos este Domnul», fără lucrarea Duhului Sfânt" (1Cor 12,3; lectura a doua).

Duhul Sfânt este acela care ne determină să-i spunem Părintelui ceresc, împreună cu Isus: "Abba! Tată!" şi ne umple inima de încredere filială (cf. Rom 8,15; Gal 4,6).

El este singurul care ne dă forţa de a rezista la toate ispitele lumii şi trupului, de a merge împotriva curentului, de a reîncepe necontenit de la capăt, de a rămâne fideli lui Cristos. El singur este totul, fără Duhul Sfânt omul nu poate face nimic bun.

Mă bucur să prezint, în finalul gândurilor mele, afirmaţia lui Ignaţiu din Latakia, un mare mitropolit sirian, făcută la o întâlnire ecumenică de la Uppsala, în anul 1968, o afirmaţie care se regăseşte aşa de bine în una dintre cele mai frumoase rugăciuni şi cântări din liturgia catolică dedicată Duhului Sfânt: "Vino, Duhule preasfinte, dătător de cele sfinte, vino şi ne luminează. Fără a ta dumnezeire nu-i nimic în omenire, nu-i nimic nestricăcios".

Iată cuvintele marelui mitropolit: "Fără Duhul Sfânt, Dumnezeu e departe, Cristos rămâne în trecut, evanghelia este literă moartă, Biserica, o simplă organizaţie, autoritatea, o tiranie, misiunea, o propagandă, cultul, o simplă evocare, iar trăirea creştinilor, o viaţă de sclavi. În Duhul Sfânt şi cu Duhul Sfânt cosmosul are viaţă şi aduce roade, Cristos, cel viu, e peste tot prezent, evanghelia este o forţă vie, Biserica este o comuniune trinitară, autoritatea o slujire eliberatoare, misiunea, cu adevărat, revărsarea Duhului dătător de viaţă" (cf. Ignaţiu din Latakia, "Rapporto di Uppsala - 1968", COE, 1969, p. 297).

Fără Duhul Sfânt, aşadar, nimeni nu poate să spună "Cristos este Domnul", îi învăţa apostolul Paul pe credincioşii din Corint.

Fără el, nici noi nu putem să ne afirmăm ca şi adevăraţi credincioşi şi să facem fapte vrednice de mântuire.

Sărbătoarea şi celebrarea Coborârii Duhului Sfânt să poarte în inimile şi în viaţa noastră acea lumină şi acel curaj de a privi mereu spre ceruri, de unde coboară neîncetat acela care ne stă alături, pentru a fi adevăraţi creştini şi adevăraţi martori ai lucrării sale în istorie şi în lume, asemenea apostolilor luminaţi şi întăriţi de Duhul Sfânt.

Vino Duhule Sfinte şi aprinde în inimile noastre focul iubirii tale! Amin.

12 iunie 2011

Ep. Petru Gherghel

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
567 accesări.

Alte predici pentru Coborârea Sf. Duh (Rusaliile):

Anul A
11 mai 2008 - Pr. Cristinel Farcaş
8 iunie 2014 - Pr. Daniel Iacobuţ
4 iunie 2017 - Pr. Cornel Cadar

[ Index predici şi predicatori ]