Anul A
Duminica a 4-a a Paştelui

Fap 2,14a.36-41; Ps 22; 1Pt 2,20b-25; In 10,1-10

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În Biserica Catolică duminica a 4-a a Paştelui mai este numită duminica "Bunului Păstor". Numele acestei duminici este legat de conţinutul evangheliei care ne prezintă imaginea păstorului ce îşi călăuzeşte şi ocroteşte turma sa. Păstorul despre care vorbeşte evanghelia este Isus mort şi înviat pentru noi şi pentru a noastră mântuire. El ne învaţă cum trebuie să fie relaţia cu semenii noştri, în familie, în parohie, în dieceză şi într-un chip deosebit cum trebuie să îşi exercite responsabilitatea cei care au rolul de păstori sufleteşti.

Cine învaţă în imagini pentru a înţelege bogatul şi săracul, exegetul şi începătorul, toţi. Astfel, potrivit evangheliei, ca păstor Isus intră pe poarta staulului, nu sare gardul, îşi cunoaşte fiecare oiţă în parte şi pe fiecare o cheamă pe nume. Apoi îţi conduce oile la păşune şi le păzeşte de duşmani.

Ce înseamnă această grijă de păstor? Înseamnă iubire faţă de turmă. Aşadar, evanghelia de azi ne spune că Isus este şi rămâne bunul păstor. Prin iubirea lui faţă de noi îşi continuă lucrarea mântuitoare în lume şi în Biserică.

Ca să înţelegem mai bine cum se actualizează lucrarea mântuitoare a Celui Înviat vă invit să ne oprim atenţia asupra a două realităţi despre care vorbeşte Isus astăzi.

Mai întâi el ne spune "Eu sunt poarta". Este o afirmaţie surprinzătoare. Cum aşa? Isus este poartă? Ce înseamnă asta? Noi ştim, în general, ce este poarta şi la ce serveşte. Poate fi utilă sau dăunătoare după cum este închisă sau deschisă. Poarta închisă poate fi împinsă ca să se deschidă sau oferă posibilitatea de a trece pragul dacă este deschisă, ori dă ocazia de a asculta ce se spune înăuntru curţii sau înăuntrul casei, dacă eşti foarte aproape de casă. Pe scurt, poarta înseamnă o deschidere într-un zid de nepătruns. Poarta oferă posibilitatea să nu rămânem imobilizaţi în faţa unui perete închis. Poarta înseamnă trecere dintr-o parte într-alta. Ei bine, această perspectivă este asumată de Cristos, poarta oilor. Cei care refuză să asculte cuvântul lui Dumnezeu ajung să fie sclavi într-o lume închisă în sine. Ştim care sunt zidurile de netrecut. Din când în când un zid impenetrabil pentru oameni se mai surpă de la sine. Altele se ridică din nou. Astfel încât, de la Berlin la Ierusalim, se simte mereu nevoia unui păstor blând şi puternic care să devină, de la caz la caz, cuvânt, poartă, mântuire, conştiinţă critică.

Să medităm această imagine fiindcă este plină de semnificaţii şi motivaţii. Mai ales pentru cei care vor să găsească o legătură între noile şi vechile generaţii în contextul promovării spiritului de comunitate.

În contextul evangheliei de astăzi cuvântul poartă are o anumită legătură cu Psalmul 118, care este reluat de mai multe ori de Isus. "Aceasta este poarta Domnului, prin ea intră cei drepţi", spune psalmistul. Vorbind despre sine şi spunând că el este poarta, Isus arată că misiunea lui este aceea de a-l revela sau de al redescoperi lumii pe Tatăl, pe de o parte, iar pe de alta, că el este mijlocitorul necesar al mântuirii şi al vieţii.

"Eu sunt poarta", spune evanghelia de astăzi. "Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit, va intra şi va ieşi şi va găsi păşune". Deci Isus este poarta care se deschide spre libertatea de mişcare ori de alegere a celei mai bune păşuni.

Referinţa la hoţii şi tâlharii care au venit mai înainte de el, se referă nu la martorii mântuirii din Vechiul Testament, ci la toţi cei care au abuzat de puterea de călăuză a poporului lui Dumnezeu sau, şi-au asumat în mod nedrept şi ilegitim această putere. Şi în trecut, şi în zilele noastre sensus fidei, simţul credinţei poporului lui Dumnezeu demască acel caracter injust al pretenţiilor falşilor eliberatori şi minciuna ce se ascunde în spatele conducătorilor auto-instalaţi în funcţie.

Fără îndoială că toţi aceştia sunt factor de ruină sau distrugere a comunităţii. Prin contrast, Isus este poarta care luminează calea ce duce spre viaţă, libertate, mântuire. Când auzim că Isus spune despre sine că el este poarta spre viaţă, pace, fericire, nu putem să nu ne gândim şi la cuvintele psalmului 23 pe care le-am ascultat astăzi, cuvinte mereu valabile, nu doar pentru noi, cei din Iaşi sau din România: "Domnul e păstorul meu, chiar dacă ar fi să trec prin valea morţii, nu mă tem de niciun rău. El mă conduce la păşuni verzi şi ape liniştite".

Chiar aşa. Oare cum sună astăzi aceste cuvinte în urechile creştinilor din Irak, din Siria, din Egipt, ori din Libia?

Vă aduce-ţi aminte de anii de dinainte de 1989? Atunci trăiam într-un fel de dictatură ideologică. Astăzi într-o dictatură a relativismului moral, a materialismului. Să facem o comparaţie, aşa cum l-am simţit noi pe Isus în anii dictaturii comuniste, aşa îl simt astăzi sau îl simţim şi noi din nou şi ceilalţi creştini persecutaţi din lume. Domnul înviat este poarta de acces spre libertate, spre o viaţă trăită în spiritul valorilor creştine.

A doua afirmaţie importantă a lui Isus din evanghelia de azi este următoarea: "Eu am venit să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug." Isus vorbeşte aici oare doar despre viaţa veşnică sau şi despre viaţa prezentă?

O legendă spaniolă spune că atunci când oamenii ajung la poarta raiului şi bat la uşă ca să intre, sfântul Petru le iese în prag şi îi întreabă pe fiecare în parte: "Spune-mi, te rog, te-ai folosit tu de toate bucuriile pământeşti pe care Dumnezeu, în bunătatea lui, ţi le-a pus la îndemână cât ai fost pe pământ? Dacă cineva răspunde "Nu, nu m-am folosit", sfântul Petru clatină din cap cu tristeţe şi spune: "Vai, dragă prietene, nu pot să te las să intri, nu, chiar aşa sub niciun chip. Cum crezi tu că ai putea să participi la bucuriile cereşti câtă vreme nu ai fost în stare să te bucuri de bucuriile pământeşti. Sunt obligat să te trimit înapoi pe pământ, să înveţi mai bine ce înseamnă bucuria".

Şi astăzi mulţi creştini sunt ispitiţi să-şi trăiască propria credinţă punând accentul pe restricţii şi interdicţii. Pentru mulţi dintre noi viaţa prezentă este văzută ca un timp de încercare, ca o vale de lacrimi, valea morţii, deci a tristeţii. Dar această viziune limitată doar la interdicţii şi suferinţă descurajează bucuria de a trăi, bucuria de a fi viu acum şi aici. E ca şi cum am avea mereu datorii sau ceva care ne trage înapoi. Trăim viaţa prezentă ca şi cum am păşi mereu în vârful picioarelor cu multă atenţie, teamă sau zgârcenie.

Trebuie să existe o posibilitate să ne bucurăm de viaţă din plin şi în acelaşi timp să fim cu adevărat credincioşi devotaţi. Să nu uităm, a trăi din plin nu înseamnă să renunţăm la viaţă. Viaţa este un dar fragil. Fiecare moment al vieţii este cu adevărat unic. Lucrul acesta ar trebuie să ne concentreze atenţia asupra a ceea ce experimentăm acum. Dar, fiecare moment al vieţii trece repede, zboară. Cât de repede curge râul vieţii spre mare. Caracterul trecător face ca viaţa să fie periculoasă, chiar amară uneori, şi, în acelaşi timp, preţioasă.

Un proverb indian spune aşa: "Nu ne bucurăm veşnic de viaţa aceasta, ci doar pentru scurtă vreme". Viaţa noastră seamănă cu gestul unuia care, după ce a stat mai mult la întuneric şi în frig, iese puţin afară şi se încălzeşte la soare.

Domnul Isus Cristos, bunul păstor, vrea ca noi să avem viaţă. De aceea, să nu fim timizi sau fricoşi. Să trăim tot ceea ce ne dă viaţa din plin, cu seninătate şi bucurie, deoarece toate sunt daruri venite de la Dumnezeu. Viaţa este generoasă cu cei care o prind cu ambele mâini. Simpla existenţă sau vieţuire nu este suficientă. Sfinţii spun, dar nu numai ei, că suntem destinaţi să trăim, să fim pururi vii. Este cunoscut faptul că cei care au trăit viaţa din plin în ceasul morţii arată prin felul lor de a fi că nu se simt înşelaţi.

Isus a început lucrarea lui publică cu aceste cuvinte: "Credeţi în evanghelie!" Iar evanghelia înseamnă "Eu am venit să aibă viaţă, şi să o aibă din plin".

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, mulţi dintre noi am trăit experienţa porţilor închise sau a uşilor zidite. Mă refer aici în primul rând la porţile închise de ideologiile caracterizate de frica libertăţii, cum au fost dictaturile naziste şi cele comuniste şi apoi la acele uşi închise din cauza urii, a violenţei, a indiferenţei şi a egoismului de multe feluri.

Orice poartă închisă este simbol al diviziunii. Dar Isus înviat din morţi trece prin orice fel de zid ş vine în mijlocul nostru, astăzi, acum şi aici. Vine din nou, el este poarta şi prin el ni se deschide drumul larg spre libertate şi viaţă. El ne eliberează cu adevărat, fiindcă împrăştie întunericul din inimile noastre şi ne descoperă adevărul. Vine cu noi şi pentru noi pe drumurile istoriei noastre, dăruindu-şi viaţa pentru noi. Ne eliberează de păcat şi de moarte, ne ajută să vedem în aproapele chipul lui, chipul fratelui adevărat. Ne arată chipul Tatălui şi devine pentru noi toţi calea vieţii adevărate, alianţa iubirii. Amin.

Cristos a înviat!

15 mai 2011

Pr. Wilhelm Dancă

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
563 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 4-a a Paştelui:

Anul A
13 aprilie 2008 - Pr. Ion Ciuraru, OFMConv.
11 mai 2014 - Pr. Adrian Blăjuţă
7 mai 2017 - Pr. Iosif Dorcu

[ Index predici şi predicatori ]