Anul A
Învierea Domnului (Paştele)

Fap 10,34a.37-43; Ps 117; Col 3,1-4 (1Cor 5,6b-8); In 20,1-9

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Întreaga creştinătate, indiferent de tradiţia căreia îi aparţine, pe care o urmează, o trăieşte şi o valorizează, de şapte săptămâni încoace, adică pe tot parcursul Postului Mare, s-a străduit să aibă în faţa ochilor mereu şi necontenit imaginea lui Cristos, Fiul Tatălui, învăţătorul drumului spre cer, mielul cel blând şi fără pată care ridică păcatele lumii, purtătorul crucii încărcate de poverile istorice ale omenirii. Toţi creştinii ortodocşi, catolici şi protestanţi, care au la bază credinţa într-un singur Dumnezeu, Tată iubitor, milostiv şi iertător, care cred în noua alianţă şi în Cristos realizatorul reconcilierii dintre omul păcătos şi divinitatea ofensată, au trăit timpul Postului Mare în mod conştient, pregătindu-se cum se cuvine pentru marea şi sfânta sărbătoare a Învierii Domnului. Rugăciunea, postul, pomana, faptele bune, meditarea suferinţelor lui Cristos, străduinţa de a evita păcatul au constituit preocuparea principală a celor care au dorit şi doresc să aibă parte de bucuria pascală meritată, adusă şi împărtăşită de Cristos tuturor celor care i s-au ataşat şi voiesc să devină părtaşi ai roadelor mântuirii.

Săptămâna Mare, denumită şi Săptămâna Sfântă a pătimirii Domnului, a intensificat străduinţa Bisericii de a centraliza şi focaliza atenţia noastră asupra ultimelor zile pământeşti ale lui Cristos suferind, care de bună voie şi conştient a mers în întâmpinarea morţii, ştiind că acesta este preţul mântuirii noastre şi că numai aşa noi putem deveni din nou fii ai Tatălui şi moştenitori ai cerului. Instituirea sacramentului sfintei Preoţii şi a sacramentului Euharistiei ca semn perpetuu al iubirii lui Cristos care vrea să rămână mereu cu noi, au precedat momentele tragice ale groaznicei pătimirii însângerate pe drumul Calvarului şi a morţii îmbrăcate în cruzimea de nedescris de pe cruce.

Însă, dragi fraţi şi surori în Cristos, nu Calvarul şi nu moartea trebuiau să pecetluiască soarta lui Cristos. "Nu-l vei lăsa pe sfântul tău să vadă putrezirea", ne spunea psalmistul. Dacă am participat cu credinţă şi durere în timpul Postului Mare la Calea crucii, meditând pătimirea Domnului, aceasta ne-a impresionat şi, desigur, ne-a conştientizat că noi am fost cauza tuturor suferinţelor lui Cristos. Cei mai mulţi dintre noi am luat parte şi la liturgia, respectiv Liturghia, plină de semnificaţie a nopţii Învierii şi vom continua să participăm astăzi şi în zilele următoare la toate celebrările care vor avea loc în lăcaşurile noastre de cult. Cu siguranţă şi cu multă uşurinţă, am putut observa şi, plini de credinţă, vom lua act de multe aspecte ce privesc evenimentul învierii. Dintre toate acestea mi se par deosebit de semnificative şi prioritare trei lucruri, şi anume:

1. Celebrările sunt inundate de lumină;

2. Celebrările abundă în manifestări de bucurie;

3. Bucuria se exteriorizează în cântarea Aleluia.

Citind în aceste zile diferite scrisori pastorale ale ierarhilor noştri, emise cu ocazia sfintelor Paşti sau ascultând diferite interviuri televizate ori radiodifuzate în atenţia enoriaşilor, putem constata acelaşi ton. Vă invit să aveţi curiozitatea şi să citiţi în diferitele publicaţii creştine sau pe internet asemenea cuvinte de învăţătură spirituală şi de zidire sufletească a întâistătătorilor catolici, greco-catolici, ortodocşi sau protestanţi şi veţi fi uimiţi de sintonia ideilor în sensul indicat mai sus. Preasfinţitul Petru Gherghel ne îndemna stăruitor: "Bucuraţi-vă! Domnul a înviat!" Şi continua Excelenţa Sa: "Celebrăm cu bucurie marele adevăr al învierii Domnului şi cântăm cu întreaga Biserică imnul victoriei lui Cristos asupra morţii şi asupra păcatului - Aleluia! Aleluia!" Intrând în biserică, având lumânarea pascală aprinsă de la focul sfinţit, s-a exclamat şi ni s-a adresat invitaţia: "Lumina lui Cristos! Veniţi şi luaţi lumină". Iar în Preconiul pascal, acel magnific şi înălţător Exultet, "imn de profundă bucurie şi exaltare spirituală" am ascultat lauda luminii şi am fost chemaţi să tresăltăm de bucurie împreună cu "angelica turba coelorum", adică alături de corurile îngereşti din ceruri, preamărind vremea şi ceasul în care Cristos a înviat din morţi. Permiteţi-mi să citez câteva cuvinte din cuvântul pastoral la sfintele Paşti din anul 2011 a ÎPS Mitropolit Teofan: "În această noapte de lumină medităm la taina învierii lui Cristos, «prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura unei vieţi veşnice» ce ne aduce bucurie pentru că fiecare om devine părtaş al vieţii dumnezeieşti, al nemuririi şi al nestricăciunii; - şi ne invită Înaltpreasfinţia Sa - să fim martori şi mărturisitori ai învierii lui Cristos, înviere care să ne cuprindă fiinţa lăuntrică şi să ne înveşmânteze viaţa cu lumină; «Bucuraţi-vă întru Domnul! Răspândiţi bunătate în jur! Fiţi purtători de înviere, mărturisiţi tuturor că Cristos a înviat!»"

Revenind la cele trei aspecte indicate, şi anume la lumină, bucurie şi cântul aleluia, doresc să le individualizăm pe scurt împreună în textele propuse cu ocazia celebrărilor pascale

Lumina şi bucuria. Pe treptele din faţa bisericii s-a aprins şi s-a binecuvântat focul de la care s-a aprins lumânarea pascală. Dacă în Vinerea Sfântă, în biserica semi-luminată, celebrantul, dezvelind crucea, a cântat de trei ori cu tonuri ascendente: Ecce lignum crucis, iată lemnul crucii, de care a atârnat mântuirea lumii, veniţi să ne închinăm, în noaptea Învierii, pentru a atrage atenţia celor prezenţi la celebrare, tot de trei ori şi tot cu tonuri ascendente purtătorul luminii lumânării pascale, înconjurat de participanţii la procesiune, intrând în biserica cuprinsă de întuneric, a exclamat: Lumen Christi, lumina lui Cristos; înaintând încet spre altar, oferă apoi lumină de la lumânarea pascală celor veniţi să ia lumină şi să fie luminaţi. După ce lăcaşul Domnului a fost umplut de lumina împărtăşită celor prezenţi, începând preconiul, lauda luminii, care este însuşi Cristos, diaconul sau preotul i-a invitat pe îngeri, pământul învăluit în lumină, oştirile cereşti, pe toţi cei care-l slujesc pe Dumnezeu să se bucure, să tresalte de bucurie, să sune din trâmbiţe şi să anunţe biruinţa unui împărat atât de mare, care ne-a îmbrăcat în strălucirea sa şi a izgonit întunericul nopţii. Invitând-o pe sfânta maică Biserică împodobită cu splendoarea luminii să tresalte de bucurie, cantorul a implorat şi asupra sa strălucirea luminii pe care s-o poată preamări cu toată înflăcărarea inimii şi cu toată puterea glasului. Făcând referire la noaptea ieşirii lui Israel din Egipt, preconiul aminteşte de coloana luminoasă ce i-a luminat pe evrei şi care acum risipeşte întunericul păcatului, aducându-i la har şi unindu-i cu sfinţii pe toţi cei care cred în Cristos. Această lumină strălucitoare luminează noaptea, devine bucuria noastră, şterge fărădelegile, spală orice vină, celor căzuţi în păcat le redă nevinovăţia, iar celor întristaţi le oferă bucuria. Imnul se încheie cu rugăciunea adresată Domnului ca lumina acestei lumânări să lumineze fără încetare, să risipească întunericul şi să strălucească împreună cu luminile cerului, alături de luceafărul Isus Cristos care nu apune niciodată şi care, ridicându-se glorios din mormânt, şi-a revărsat strălucirea asupra neamului omenesc.

Iată, aşadar, stimaţi radioascultători şi dragi credincioşi, dacă ar fi să parcurgem întregul şir al textelor liturgice propuse în noaptea de Paşti ca şi în zilele următoare, am putea descoperi în multe locuri acest binom minunat al întrepătrunderii luminii şi bucuriei de care au parte toţi cei care, mântuiţi fiind de Cristos, lumina adevărată ce luminează pe tot omul care vine în lume, se lasă pentru totdeauna şi fără regrete cuprinşi, pătrunşi şi transformaţi de razele strălucitoare ce izvorăsc din fiinţa sa.

Dar să trecem şi la al treilea aspect enunţat mai sus, şi anume la exclamaţia Aleluia, foarte des întâlnită mai ales în timpul pascal. Faptul că cel mântuit de Cristos experimentează în viaţa sa în mod efectiv şi cu prisosinţă bucuria şi lumina de care vorbeam mai înainte, el, cel credincios şi mântuit, izbucneşte spontan într-un strigăt bucuros de laudă, preamărire şi proslăvire a lui Dumnezeu care este bun, care a făcut lucruri minunate, a cărui îndurare este eternă, care şi-a arătat puterea şi a cărui dreaptă ne-a înălţat, aşa cum s-a cântat de nenumărate ori în noaptea precedentă, aşa cum am intonat şi repetat după prima lectură de astăzi sau la secvenţă, ori înainte de proclamarea evangheliei. Cel luminat, îmbucurat şi transformat de prezenţa lăuntrică a lui Cristos cel înviat, e îmbătat de acest mister pascal, îl trăieşte în interiorul său, se bucură de victoria Răscumpărătorului asupra morţii şi datorită faptului că este îmbrăcat cu platoşa mântuirii, are perspectiva unei sorţi asemănătoare cu cea a lui Cristos: cu el şi noi vom învia şi moartea n-o vom mai vedea. Această certitudine minunată, reală şi de provenienţă supranaturală, ne face pe noi, creştinii, să fim siguri de destinul nostru, că n-o vom termina odată cu mormântul, că vom trăi veşnic. Acesta este motivul pentru care suntem abilitaţi şi în stare să cântăm cu toată satisfacţia şi puterea glasului cântarea de laudă Aleluia, Aleluia, Aleluia. E un act de credinţă, de încredere, de bucurie, de victorie, care însumează şi rezumă adevărul, gândirea, trăirile şi sentimentele noastre. Datorită învierii lui Cristos, creştinismul este religia lui Aleluia, a adevărului, a fidelităţii, a entuziasmului şi optimismului, a bucuriei, a laudei şi triumfului, pentru că Cristos, prin moartea şi învierea sa, a învins păcatul, moartea, infernul şi ne-a făcut părtaşi de victoria sa. De aceea, sfântul Augustin ne invită să facem din viaţa noastră un cânt continuu de aleluia, de aceea credinciosul autentic nu se plictiseşte de viaţa sa şi chiar dacă este încercat, nu se descurajează, nu deznădăjduieşte şi nu ajunge să facă gesturi necugetate ridicând mâna asupra vieţii proprii sau a altora. Aleluia! aleluia! a exclamat Maria Magdalena împreună cu celelalte femei pioase care s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt; Aleluia! au cântat apostolii când au aflat vestea învierii; Aleluia! au intonat în cor ucenicii care l-au văzut pe Domnul; Aleluia! a spus şi Toma când l-a recunoscut pe Isus; Aleluia! au fredonat ucenicii din Emaus când Isus şi-a făcut cunoscută prezenţa la frângerea pâinii. Aleluia! vom intona şi noi pe drumurile vieţii noastre şi în clipa morţii, pentru că suntem siguri că învierea este cheia de boltă a credinţei şi că acela care ne-a mântuit, Cristos, Răscumpărătorul nostru, ne va asista şi ne va conduce la înviere şi la viaţă, oferindu-ne lumina eternă, bucuria deplină şi posibilitatea de a cânta veşnic Aleluia! Amin.

Cristos a înviat!

24 aprilie 2011

Pr. Alois Fechet

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
432 accesări.

Alte predici pentru Învierea Domnului (Pastele):

Anul A
23 martie 2008 - Pr. Iulian Tancău
20 aprilie 2014 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş
16 aprilie 2017 - Pr. Cristian Bîrnat

[ Index predici şi predicatori ]