Anul A
Duminica 1 din Postul Mare

Gen 2,7-9;3,1-7; Ps 50; Rom 5,12-19; Mt 4,1-11

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

"Iată, acum este timpul potrivit, timpul mântuirii".

Este prima duminică a Postului Mare. Odată cu Miercurea Cenuşii am început acest timp sfânt cu multă determinare şi entuziasm, ca pe un drum ce urcă până la marea sărbătoare a Învierii. Este vorba de un itinerar spiritual alimentat şi susţinut de cuvântul lui Dumnezeu şi de harul sfintelor sacramente, ca şi de practicile de pietate devenite tradiţionale şi mobilizatoare.

Chiar din prima zi a Postului Mare, Biserica ne pune în faţă chemarea lui Isus şi cuvintele apostolului Paul, care reprezintă cu adevărat un program precis şi o provocare la o angajare sfântă: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie" (Mc 1,15). "Vă îndemn să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar [...] Iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii" (2Cor 6,1-2).

Dacă aceste cuvinte sunt valabile în orice moment şi în orice clipă a vieţii, ele se potrivesc, într-un mod special, acum, la începutul Postului Mare.

Iată, acum, în prima duminică din acest post sfânt, îl întâlnim pe însuşi Isus care vine alături de noi, parcurge cu hotărâre un drum special de încercări şi ispite şi luptă pentru a putea să-şi împlinească misiunea sa de mântuitor şi eliberator, scoţând, astfel, prin iubirea sa, omenirea din lanţul ispititorului, pe care-l învinge cu forţa sa dumnezeiască şi prin cuvintele sale.

Lecturile sfinte din această primă duminică din post ne introduc în miezul celor mai mari adevăruri ale vieţii noastre.

Cartea Genezei ne prezintă marea dramă a vieţii omului, cauzată de o alegere liberă a lui Adam, părintele străvechi al neamului omenesc. Când şi-a dat seama de înşelăciunea Celui Rău, atunci a avut loc o ruptură profundă în sufletul său. Diavolul l-a îndemnat pe Adam să se îndepărteze de adevăr. Îndată a constatat pierderea nevinovăţiei, a descoperit tragedia binelui pierdut, regretând în adâncul conştiinţei fapta săvârşită, care nu merita nicidecum o astfel de decizie şi de alegere; dar totul era deja consumat.

Psalmul 50, proclamat între primele două lecturi, prezintă această experienţă a păcatului săvârşit, nu atât ca o pierdere individuală, cât mai ales ca o constatare a ofensei aduse lui Dumnezeu. Şi tot acelaşi psalm scoate în evidenţă speranţa că Dumnezeu, şi numai el, poate şi vrea să cureţe inima omului şi că doar el singur poate reface în om bucuria nevinovăţiei redescoperite şi refăcute.

Apostolul neamurilor, în lectura a doua, prezintă contrastul dintre păcatul lui Adam, care a introdus în lume osânda şi moartea, şi darul gratuit, care a venit în lume prin dreptatea aceluia prin care a ajuns la oameni îndreptarea care dă viaţă. Iată cuvintele sale: "Căci precum prin neascultarea unui om au devenit păcătoşi cei mulţi, tot aşa, prin ascultarea unuia, vor deveni drepţi cei mulţi" (Rom 5,12-19).

Prin Cristos, aşadar, am fost eliberaţi de păcat şi de urmările sale, am fost scoşi din întuneric şi moarte la lumina învierii şi doar prin el primim îndreptarea şi viaţa.

Evanghelistul Matei ne prezintă această realitate spirituală în evanghelia pe care am proclamat-o, unde Isus intră în dramatica luptă cu Cel Rău.

Aflându-se la începutul misiunii sale, Isus se retrage pentru rugăciune, alegând forma cea mai potrivită pentru reflecţie, pustiul şi postul de 40 de zile.

În această situaţie, diavolul se apropie de el şi-l pune la încercare. Un lucru de necrezut, un fapt care ne face să ne punem diferite întrebări. De ce? Cum de Isus a permis aşa ceva? Care a fost scopul acestor ispite şi încercări?

Într-un mod misterios, diavolul se apropie de el şi-l pune la trei încercări, îl pune în faţa a trei ispite: după un lung şi serios post, să prefacă pietrele în pâini, căci dacă este Fiul lui Dumnezeu, el poate să o facă; îl provoacă apoi să se arunce de pe aripa templului, pentru că este scris că îngerii vor veghea asupra lui, ca să nu-şi lovească piciorul de vreo piatră; iar, în fine, a treia oară, îi oferă toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor cu condiţia să i se închine lui.

Mare îndrăzneală şi mare mister. Isus nu ezită, nu se pierde, nu stă la discuţie, ci respinge cu tărie orice încercare, folosindu-se de cuvântul veşnic al Scripturii, demonstrând că programul lui este altul şi mijloacele lui sunt diferite de ale ispititorului şi ale lumii.

De ce totuşi a permis să fie ispitit?

A făcut-o pentru că acest program făcea parte din planul său veşnic cu care a venit pe pământ, să devină asemenea oamenilor în toate în afară de păcat, să meargă înaintea oamenilor în lupta împotriva răului, să demonstreze că toată viaţa şi lucrarea sa avea drept scop să învingă întunericul şi păcatul şi să-l poarte pe om la eliberare şi mântuire.

De ce s-a retras în pustiu şi a ales să postească şi să se roage chiar de la începutul misiunii sale publice, urmând un program de jertfă în rugăciuni şi renunţări pentru 40 de zile?

Acelaşi drum de încercări şi purificări a fost cerut de Dumnezeu pentru tot poporul ales în drumul său spre ţara făgăduită ca să ajungă, în sfârşit, în acel loc. Mai mult, Isus însuşi a venit în lume în sărăcie, alegând locul modest al unei peşteri din Betleem, a crescut într-o familie săracă şi modestă, ca orice copil şi tânăr supus în toate părinţilor, Maria şi Iosif, şi greutăţilor vieţii. Tot de aceea s-a înscris în rând cu cei păcătoşi lângă apele Iordanului, pentru a primi botezului lui Ioan, deşi nu avea nevoie de nicio pocăinţă şi convertire.

A ales drumul spre Ierusalim şi Golgota, trecând printre suferinţe, jertfe şi ispite, învingând orice obstacol şi împlinind întru totul voinţa Părintelui ceresc. Este drumul care l-a dus la jertfa supremă şi la cel mai mare bine pentru omenire, eliberarea din întunericul păcatului şi mântuirea veşnică.

Era firesc ca Biserica să aleagă şi să recomande, tocmai de la începutul Postului Mare, acest drum şi această evanghelie a ispitirilor lui Isus, pentru a fi încurajaţi şi noi de victoria lui asupra ispititorului şi asupra greutăţilor vieţii.

Biserica ne prezintă această luptă, victorie şi hotărâre a lui Isus, ca un model pentru noi toţi în drumul pe care am pornit spre bucuria învieri.

Am început, aşadar, acest Post Mare, angajându-ne la un program intens de rugăciuni, de meditaţii şi de fapte de caritate, pornind la un nou itinerar spiritual spre sfânta Înviere, aşa cum l-a numit, şi-i place să-l numească, Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea.

Nu trebuie să uităm că în lupta vieţii noastre nu suntem singuri. Isus, cel care s-a făcut asemenea nouă, care a căutat mereu voinţa lui Dumnezeu, care s-a rugat, a postit şi a învins orice fel de ispită, este alături de noi.

Despre el, care a fost încercat şi ispitit de către Cel Rău, autorul Scrisorii către Evrei spune un adevăr care confirmă tot ceea ce l-a caracterizat toată viaţa, de la naştere până pe cruce, un adevăr mângâietor, cu care vrea să ne încurajeze în aceeaşi luptă: "Noi nu avem un mare preot care să nu ştie să compătimească infirmităţile noastre, deoarece el însuşi a fost încercat în toate, asemenea nouă, în afară de păcat" (Evr 4,15). Acesta e motivul bucuriei şi speranţei noastre: Isus învingătorul ne stă alături.

Avem, aşadar, o chemare sfântă şi o invitaţie vie să privim spre Isus, care nu numai că vede şi cunoaşte care sunt dificultăţile noastre sau şiretenia ispititorului, dar mai ales vrea să ne iasă în întâmpinare pentru a ne ajuta şi pe noi să învingem, aşa cum a făcut-o el.

Timpul postului este timpul potrivit şi sfânt în care suntem invitaţi de Isus însuşi şi de Biserică la post, rugăciune şi pomană, la jertfe şi iubire, arme cu care devenim biruitori, invincibili, aşa cum ne asigură evanghelistul Marcu, atunci când ne atenţionează că pentru a-l învinge pe diavol avem doar două arme: rugăciunea şi postul (cf. Mc 9,29).

Sfântul Paul, maestrul prin excelenţă al convertirii şi al urmării lui Cristos, scrie în Scrisoarea către Efeseni: "Înveşmântaţi-vă cu armura lui Dumnezeu, pentru a putea să rezistaţi ispitelor diavolului" (Ef 13,14).

Dragi fraţi şi surori, dragi ascultători, postul, rugăciunea, pomana şi toate faptele de caritate ne ajută, cu adevărat, să "ne îmbrăcăm cu Cristos", să ne înarmăm cu armura lui Dumnezeu, căci el, care a ales să postească după vechile tradiţii lăsate de părinţii noştri, timp de 40 de zile, care a ştiut să se roage fără încetare şi care şi-a dat şi ultima picătură de sânge pentru noi, ne va susţine, ne va încuraja şi întări şi pe noi în drumul nostru de credinţă şi de iubire, ca să ne bucurăm şi noi de aceeaşi victorie, rămânând tari în credinţă şi vrednici de înviere.

Curaj, aşadar, şi drum bun spre înviere! Amin.

13 martie 2011

Ep. Petru Gherghel

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
459 accesări.

Alte predici pentru Duminica 1-a din Postul Mare:

Anul A
10 februarie 2008 - Pr. Toni-Mihăiţă Cântaciu
9 martie 2014 - Ep. Aurel Percă
5 martie 2017 - Ep. Aurel Percă

[ Index predici şi predicatori ]