Anul A
Naşterea Domnului (Crăciunul)

Is 52,7-10; Ps 97; Evr 1,1-6; In 1,1-18

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Îmi amintesc mereu cu bucurie, chiar cu nostalgie, de casa părintească. Îmi amintesc de greutatea cu care m-am despărţit de ea în momentul în care am plecat la liceu. Şi cred că nu sunt singurul. Există ceva în fiecare dintre noi care ne leagă de comunitatea noastră natală, de locuinţa noastră, de casa în care am copilărit şi ne-am trăit primii ani ai vieţii. Chiar dacă între timp ne-am mutat sau locuim în alte case, poate mai mari şi mai frumoase decât cea dintâi, totuşi nimic nu o poate egala, pentru că ea va rămâne mereu un loc de referinţă. Casa nu înseamnă doar un acoperiş ridicat peste patru pereţi în interiorul cărora ne adăpostim pentru o vreme. Casa este locul în care am experimentat pentru prima oară căldura, iubirea celor din jur, ea este o adevărată cutie cu bijuterii, în care păstrăm cele mai frumoase amintiri şi cele mai alese sentimente.

Am vii în minte imaginile de astă vara trecută din timpul inundaţiilor, când vedeam bătrâni care nu voiau sub nicio formă să-şi părăsească locuinţa. Chiar dacă autorităţile insistau foarte mult, le vorbeau despre pericolul de a fi luaţi de apă, totuşi ei refuzau. Era munca lor de o viaţă. Era casa lor, locul de care îi legau cu siguranţă multe amintiri. Preferau să se adăpostească în poduri sau pe acoperişuri decât să-şi părăsească locuinţa, casa plină de amintiri.

Dorul de casă... Nostalgia primei case există deci în fiecare dintre noi. E un ceva care rămâne întipărit în mintea şi în inima noastră pentru toată viaţa.

"Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi". Într-o astfel de casă s-a transformat pământul întreg în urmă cu 2000 de ani, atunci când Dumnezeu a ales pământul ca locuinţă a sa. Odată cu naşterea sa, pe care o celebrăm astăzi în mod sacramental, pământul a devenit casa lui Dumnezeu, o casă care îl leagă pe el de noi şi pe noi de el, o casă comună care ne-a unit într-o comuniune atât de profundă. "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi". Nu este vorba de un hotel în care Dumnezeu să locuiască doar câteva zile sau câţiva ani, ci este mult mai mult decât atât, pentru că pământul întreg a devenit casa lui Dumnezeu, casa în care, în iubirea sa, a ales să locuiască pentru totdeauna.

Iată de ce sărbătoarea Crăciunului este atât de frumoasă. Iată de ce cântecele sunt mai frumoase ca niciodată, capabile să ne atingă cele mai sensibile corzi ale inimilor noastre. Iată de ce satele şi oraşele noastre sunt transformate zilele acestea în adevărate minuni fosforescente. Iată de ce chiar şi cei care nu sunt creştini celebrează Crăciunul. Pentru că este ziua în care cerul şi pământul întreg, Dumnezeu şi omul s-au unit, şi-au dat mâna. Este ziua în care prezenţa lui Dumnezeu şi aşteptarea inimii umane s-au întâlnit. Este ziua în care pământul a devenit locuinţa lui Dumnezeu, iar cerul s-a deschis pentru ca noi să avem acces la el. Este ziua în care îngerii din cer şi păstorii de pe pământ şi-au unit glasurile pentru a cânta: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă". Este un eveniment unic, care nu încetează să uimească şi să fascineze: Dumnezeu, în ciuda măreţiei şi a grandorii sale, a devenit copil, a luat asupra sa firea noastră slabă şi fragilă pentru a ne înălţa pe noi la o nouă demnitate, aceea de fii ai săi.

Am ascultat astăzi un fragment din Evanghelia după sfântul Ioan, un fragment care, poate spre surprinderea unora, nu ne oferă deloc acele nuanţe de gingăşie şi tandreţe pe care le întâlnim în relatarea evanghelistului Luca: Maria şi Iosif alături de prunc, îngeraşi care cântă, păstori care vin şi oferă daruri pruncului şi aşa mai departe. În schimb, fragmentul proclamat astăzi face apel clar la raţiune. Sfântul Ioan evanghelistul ne invită, practic, să lăsăm deoparte poezia şi să folosim raţiunea. Ne invită să facem eforturi pentru ca bucuria noastră să nu fie una ieftină, superficială, pur sentimentală. Suntem chemaţi să dăm conţinut bucuriei noastre. Să ne bucurăm de cel mai mare miracol consemnat de istorie: venirea lui Dumnezeu pe pământ: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr". Într-adevăr, Dumnezeu, în iubirea sa, se coboară la noi, oamenii, pentru a revărsa asupra noastră plinătatea darurilor sale. El s-a comportat cu noi aşa cum face fiecare mamă. Ea, înaltă, iar copilul, mic. De la înălţimea ei se apleacă, se coboară la nivelul copilului. Dar apoi îl apucă cu braţele sale şi îl ridică la propria înălţime şi îl sărută. Este tocmai ceea ce a făcut Dumnezeu cu omul. Conţinutul esenţial al bucuriei Crăciunului este tocmai acesta: Dumnezeu se coboară şi se face unul dintre noi pentru ca omul să se ridice la înălţimea lui Dumnezeu. "Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru a face din noi o creatură divină", spunea sfântul Atanasie.

Este, aşadar, un eveniment unic. Este unic pentru că nimic nu mai e şi nu mai poate fi ca înainte. Acest copil pe care astăzi îl contemplăm aşezat pe paie în grota Betleemului, un copil plăpând, abia născut, acest copil a schimbat radical istoria lumii. El se află în centrul istoriei. Chiar şi cei care nu au credinţă sunt nevoiţi să accepte acest adevăr. Chiar şi ei trebuie să numere anii în funcţie de acest eveniment pe care noi îl celebrăm astăzi, pentru că el a împărţit istoria în două: înainte de Cristos şi după Cristos, înaintea erei noastre şi era noastră, care este caracterizată de prezenţa vie şi eficace a lui Dumnezeu printre noi.

Nimic nu mai poate fi ca înainte... Crăciunul este prin excelenţă o sărbătoare a noutăţii: nouă este realitatea pe care Isus a inaugurat-o, nou este mesajul pe care ni l-a adus, nouă este porunca iubirii pe care ne-a lăsat-o, nou devine omul care îşi deschide inima pentru a-l primi pe Isus. De îndată ce descoperim acest adevăr şi îl primim cu umilinţă, asemenea Mariei, în inimile noastre, din acel moment totul se schimbă şi primeşte o nouă lumină pentru că el este "lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om". Datorită acestui copil, a cărui naştere o celebrăm astăzi, suntem oameni liberi, iertaţi, împăcaţi. Datorită lui, suntem fii ai Tatălui, fraţi între noi şi moştenitori ai împărăţiei fără sfârşit. Datorită lui, inima ni se umple de bucurie, de linişte şi pace. Datorită lui, nimic nu mai poate fi ca înainte... Datorită lui, sfântul apostol Paul din persecutor a devenit apostol, prieten al său; datorită lui, sfântul Augustin a părăsit viaţa uşuratică pe care o ducea în tinereţe pentru a găsi pacea şi liniştea interioară în credinţa profundă în el; datorită lui, sfântul Francisc a renunţat la tot ce avea pentru a trăi doar pentru el, singurul mare bine; datorită lui, atâţia şi atâţia oameni în decursul istoriei şi-au schimbat viaţa, devenind prieteni ai săi şi mărturisitori înfocaţi ai credinţei şi ai vieţii celei noi aduse de acest copil.

Unul dintre aceştia este şi cunoscutul scriitor Lew Wallace. El era cunoscut pentru înverşunarea cu care îl nega pe Cristos şi creştinismul în ansamblul său. Voia, la un moment dat, din toate puterile să distrugă această religie. Timp de doi ani a stat în bibliotecile cele mai mari din America şi din Europa căutând dovezi cu care să distrugă pentru totdeauna credinţa creştină. Dar, în timp ce scria al doilea capitol al unei cărţi pe care o plănuise, se trezeşte brusc în genunchi strigând la Isus cu toată fiinţa sa: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!"

Din acel moment nu l-a mai putut nega pe Cristos. A trebuit să se declare învins şi cucerit de Cristos pe care îl întâlnise, în sfârşit, ca Dumnezeu. Acel moment a provocat cea mai mare cotitură din viaţa sa. Cartea pe care începuse să o scrie nu a distrus-o, ci a regândit-o, a rescris-o. Această carte o avem şi astăzi şi se numeşte Ben Hur, unul dintre cele mai frumoase romane istorice creştine scrise vreodată.

Iată a cui naştere o celebrăm noi astăzi. Iată de ce pământul şi cerul sunt astăzi în sărbătoare: pentru că Dumnezeu a devenit Emanuel, Dumnezeu cu noi, un eveniment care, repet, a schimbat lumea şi istoria multor oameni.

Acest eveniment pe care îl celebrăm astăzi trebuie să ne schimbe şi pe noi. Nu putem trece nepăsători peste un astfel de act de iubire din partea lui Dumnezeu. De aceea, este o ocazie foarte bună să ne întrebăm astăzi: Care este relaţia noastră cu acest copil? În ce măsură el ne implică, în ce măsură ne simţim noi implicaţi de el? Suntem dispuşi să-l primim în viaţa noastră pentru a ne umple inimile însetate cu darurile sale? Suntem dispuşi să ne transformăm inimile în peşteri primitoare pentru pruncul Isus venit astăzi la noi? Dacă nu facem acest lucru, nu vom celebra Crăciunul în adevăratul sens al cuvântului, iar bucuria noastră va fi una superficială şi de scurtă durată. Doar în momentul în care îl lăsăm pe Dumnezeu să intre în viaţa şi în inima noastră pentru a ne schimba, pentru a înlătura egoismul, ura, invidia, răutatea, mândria noastră, doar în acel moment putem spune că am celebrat Crăciunul şi că el ne-a adus adevărata bucurie şi pace, daruri pe care le căutăm atât de mult. "Chiar dacă Cristos s-ar fi născut de mii şi zeci de mii de ori la Betleem, spunea un mare mistic, la nimic nu ţi-ar folosi dacă nu se naşte cel puţin odată cu adevărat în inima ta".

Să-i deschidem deci larg inimile lui Dumnezeu venit astăzi pe pământ pentru a rămâne mereu cu noi, pentru a locui în aceeaşi casă cu noi, o casă care îl leagă atât de mult pe el de noi şi pe noi de el. El să trezească în inimile noastre dorul de casă, de adevăr, de ceea ce este cu adevărat important pentru noi. El să reînsufleţească în noi dorinţa de a ne schimba şi a deveni cât mai conformi mesajului său de iubire. Fie ca acest Crăciun să ne găsească disponibili să-l primim pe Dumnezeu asemenea Mariei, asemenea sfântului Iosif, asemenea păstorilor, asemenea atâtor oameni din istorie care l-au primit şi i-au permis să facă minuni în viaţa lor. Un Crăciun binecuvântat, rodnic şi unic vă doresc tuturor!

25 decembrie 2010

Pr. Vasile Petrişor

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
515 accesari.

Alte predici pentru Naşterea Domnului (Crăciunul):

Anul A
25 decembrie 2007 - Pr. Lucian Păuleţ
25 decembrie 2013 - Pr. Iosif Dorcu
25 decembrie 2016 - Pr. Felician Tiba

[ Index predici şi predicatori ]