Anul A
Duminica a 27-a de peste an

Is 5,1-7; Ps 79; Fil 4,6-9; Mt 21,33-43

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ne aflăm în perioada anului care poate fi recunoscută ca fiind timpul recoltei. Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-am ascultat la această Sfântă Liturghie, ne îndreaptă spre această atmosferă a recoltei cu o idee fundamentală: cel care a lucrat pământul, cel care a cultivat, cel care a semănat, cel care s-a îngrijit de via sa are dreptul la o recoltă, are dreptul la roade bune.

Evanghelia propusă pentru această duminică are în centru următoarea întrebare: care este adevăratul popor al lui Dumnezeu?

Legat de aceasta, nu poate fi contestat faptul că, într-un moment al istoriei mântuirii, Iahve - Dumnezeu cel puternic - a ales Israelul ca să fie poporul său preferat. Însă, conducătorii poporului nu acţionează în ascultare faţă de Dumnezeu, ci asemenea viticultorilor, asemenea arendaşilor descrişi în evanghelia de astăzi. Aceştia vor să fie ei înşişi stăpânii, în loc să-l slujească pe Iahve, unicul lor Dumnezeu. Cu ajutorul unor imagini foarte grăitoare este descris comportamentul greşit al conducătorilor poporului. Aceştia îi vânează şi îi tratează cu violenţă pe slujitorii Domnului. Este vorba de profeţii care îşi exercitau misiunea lor în numele lui Dumnezeu, unicul stăpân al poporului. În cele din urmă, cei care au primit via în arendă, merg în faptele lor atât de departe, încât l-au scos afară din vie pe fiul stăpânului, l-au îmbrâncit - spune textul - pentru ca, apoi, să-l ucidă. Aluzia la destinul lui Isus este clară: şi el va fi scos în afara Ierusalimului, care reprezenta centrul prezenţei lui Dumnezeu în favoarea poporului ales, şi apoi dus pentru a fi executat în afara zidurilor cetăţii sfinte.

În momentul în care Isus îi întreabă pe cărturari şi pe farizei cum trebuie procedat cu astfel de oameni care au primit via în arendă, aceştia, prin răspunsul lor, pronunţă sentinţa care, de fapt, se răsfrânge chiar asupra lor. Domnul, stăpânul viei, va încredinţa via altor oameni. Lui Isus nu-i mai rămâne decât să confirme ceea ce au afirmat conducătorii în modul lor de a vedea lucrurile şi anume: împărăţia lui Dumnezeu va fi dată celor car vor aduce roadele aşteptate.

În ce constă aceste roade, aceste fructe? Nu este explicat aici, mai departe, de către Isus sau de către evanghelistul Matei. Însă, fiecare ştie la ce se referă Isus. Chiar şi cărturarii cunosc poziţia, cunosc punctul de vedere al lui Isus. De altfel, el a spus în public ce înseamnă voinţa lui Dumnezeu şi care fructe trebuie considerate ca fiind bune.

În a doua lectură a acestei duminici, care este luată din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni, ne sunt prezentate încă o dată în ce constă acele fructe care îi sunt plăcute Domnului. Paul scoate în evidenţă ceea ce este fundamental în trăirea credinţei. Astfel îi îndeamnă pe credincioşi: "Fraţilor, gândiţi-vă la acestea: cele adevărate, cele demne, cele drepte, cele curate, cele plăcute, cele vrednice de laudă, ce e virtute, ce-i de laudă". Şi apostolul adaugă la toate acestea: "Ceea ce aţi învăţat şi primit, ce aţi auzit şi văzut la mine, aceea să puneţi în practică!".

Ceea ce constituie dorinţa lui Isus, şi totodată dorinţa evanghelistului Matei, poate fi perceput şi înţeles cu uşurinţă. Pentru a aparţine adevăratului popor al lui Dumnezeu se cere mai mult decât simplul fapt că cineva s-a născut într-un popor care crede în Dumnezeu sau faptul că aparţine unei religii care crede într-un oarecare dumnezeu.

În consecinţă, urmând învăţătura lui Isus, care se desprinde din evanghelia de astăzi, inima noastră trebuie să fie deschisă spre Dumnezeu şi spre oameni. În fiinţa noastră de oameni şi creştini trebuie promovat şi realizat ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi ca fiind ceva bun şi, totodată, constituind o virtute umană şi creştină. Când urmărim lucrul acesta, când avem în vedere împărăţia lui Dumnezeu, ea devine vie şi începe să înflorească. Roadele iubirii şi ale sensibilităţii omeneşti încep să se maturizeze.

Cu siguranţă că cei mai mulţi dintre noi au făcut următoarea experienţă. Este suficient, doar, să aprofundăm câteva lucruri:

Puţină căldură din partea noastră - şi viaţa din celălalt se topeşte.
O mână întinsă, care-i doreşte celuilalt binele - şi atitudinea rece din jur începe să se risipească.
Puţină generozitate - şi comportamentul oamenilor devine mai puţin rigid.
Puţină fineţe în sentimente - şi nimeni nu va mai fi făcut de ruşine sau rănit.
Puţină încredere - şi imediat te poţi apropia mai mult de ceea ce este cu adevărat bun şi frumos.
Puţină speranţă - şi lucrurile pot merge bine mai departe.
Puţin curaj - şi realităţile vieţii încep deja să se mişte.

Deja puţinul care există în noi poate aduce de multe ori ceva mai mult. Această constatare ar trebui să ne ridice moralul şi să ne dea curaj să nu cedăm atunci când este vorba de realizarea binelui. Asta chiar şi în cazul în care nu putem atinge pe deplin idealurile spre care tindem. Important este acest fapt: adevăratul popor al lui Dumnezeu se află în mişcare, se preocupă de ceea ce este bun, are în vedere totdeauna iubirea. Poporul lui Dumnezeu nu vrea niciodată să fie stăpân, ci să slujească în iubire.

Acum ar fi total fals, având în vedere evanghelia de astăzi, să ne oprim atenţia numai la cărturari şi farizei, în calitatea lor de lideri, de conducători. Prin ei ni se arată şi nouă pe ce drumuri înguste ale vieţii putem apuca în momentul în care disponibilitatea slujirii slăbeşte în inima noastră sau poate chiar să dispară cu totul din mentalitatea noastră.

În evanghelia pe care a redactat-o, apostolul Matei nu se adresează poporului format din evrei, ci direct credincioşilor, care formau comunitatea de care era responsabil, în calitate de păstor. Pe aceasta vrea el să o ferească de săvârşirea aceleiaşi greşeli pe care au făcut-o unii cărturari şi farizei. El vrea să-i avertizeze şi, totodată, să atenţioneze pe credincioşii care formau a doua generaţie de creştini. În această perioadă îşi scrie Matei evanghelia. Asta pentru că el, în calitate de păstor, vede cum focul şi zelul comunităţii creştine de la început scad, încetul cu încetul, în unii credincioşi. Aceştia, şi totodată şi noi, cei de astăzi, trebuie să ţinem ochii deschişi, trebuie să fim treji, pentru a observa la timp în ce direcţie poate duce un drum, atunci când nu mai este recunoscut Dumnezeu ca stăpân, când nu mai este cinstit şi nu mai este iubit ca atare.

Fără a depune prea multe eforturi, se poate auzi ceea ce evanghelistul Matei vrea să-i transmită fiecare dintre noi: încearcă să te înţelegi pe tine ca pe un bun şi credincios lucrător în via Domnului, căci este a lui Dumnezeu. Într-un fel, ţi s-a dat ţie în arendă viaţa ta, puterea ta, aşa ţi-au fost încredinţate ţie de către Dumnezeu, Domnul, atâţia talanţi, atâtea talente şi daruri, lumea întreagă. Încearcă să aduci în faţa lui roadele care cresc pe ogorul său. Fii un bun slujitor faţă de el şi, totodată, faţă Fiul lui. Astfel, Dumnezeu păcii, aşa cum ne spune preafrumos apostolul Paul în a doua lectură de astăzi, şi plinătatea binecuvântării sale vor fi cu tine. Atunci aparţii şi tu la grupul celor care formează adevăratul popor al lui Dumnezeu.

5 octombrie 2008

Pr. Lucian Farcaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
506 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 27-a de peste an:

Anul A
2 octombrie 2011 - Pr. Viorel Ababei
5 octombrie 2014 - Pr. Felician Tiba
8 octombrie 2017 - Pr. Claudiu Dumea

[ Index predici şi predicatori ]